Părinții adoptivi ai Sorinei, fetița de etnie romă din Baia de Aramă (Mehedinți), se declară uimiți de solicitările lui Bogdan Licu, procurorul general al României, pe care le consideră neîntemeiate, spunând că iau în calcul să dea în judecată statul român la CEDO.
„Este greu să spun ce se va întâmpla, dar cred că toată treaba asta se va termina la CEDO. Oamenii politici folosesc niste pârghii care nu își au rostul. Avem toate documentele necesare, inclusiv acordul SUA pentru adopție, și acum vine un procuror general să spună să nu plece din țară”, a declarat tatăl adoptiv al Sorinei, Gabriel Săcărin, pentru Libertatea.
„În ce bază face aceste solicitări, ce motive? Sunt hărțuit de jumătate din populația țării… E incredibil. Am anunțat Ambasada SUA, cred că va ieși un scandal diplomatic”, a adăugat el.
Bogdan Licu, aliatul celor care au abuzat-o pe Sorina
Bogdan Licu, procurorul general interimar (stânga), a cerut luni Curții de Apel Craiova revizuirea deciziei definitive de adopție internațională a Sorinei, fetița adoptată de o familie de români stabilită în SUA, și, în același timp, suspendarea executării acestei hotărâri.
Totodată, Parchetul General a făcut și o cerere de ordonanță președințială pentru a interzice părinților adoptivi plecarea din România împreună cu Sorina, până la administrarea probelor din dosarele penale deschise deja.
Fetița a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de o asistentă maternală, din Baia de Aramă, județul Mehedinți, după ce a fost adoptată legal de o familie din Statele Unite. Cazul a stârnit un scandal în toată țara, după ce ea a fost filmată în timp ce e luată de către forţele de ordine de la cei care o ţineau sechestrată practic de două luni.
Atacul la sentinţe definitive, arma lui Dragnea
Deşi adopţia Sorinei a fost perfect legală, prin sentinţă definitivă a justiţiei, Bogdan Licu a decis să n-o recunoască, intrând astfel pe direcţia impusă şi de Liviu Dragnea cât era în libertate, care a obţinut, via CCR, desfiinţarea practic a justiţiei prin declararea ilegală a completurilor de la Înalta Curte.
Licu a solicitat luni Tribunalului Mehedinți emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să se interzică părăsirea teritoriului României de către minora adoptată, până la administrarea probelor în dosarele penale constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SS-Gestapo, care i-a fabricat dosar şi Laurei Codruţa Kovesi).
Practic, prin acest gest, avem dovada că Parchetul General a intrat pe mâna unui personaj care nu respectă justiţia în forma ei cea mai pură: sentinţa judecătorească definitivă. Desfiinţarea sentinţelor este exact ce îşi doresc Dragnea, Tăriceanu, Vâlcov&co., este lupta lor de când au ajuns la putere, în 2017, începută odată cu OUG 13 şi continuată până în ziua condamnării lui Dragnea.
Prin decizia de ataca sentinţa definitivă de adopţie, doar pentru că aşa cere presa aliată clanurilor penale cu discurs anti-Occident&Soros&UE&Străini&co., procurorul general interimar a arătat azi că a trecut de partea celor care vor să întoarcă România din drumul democraţiei, al legii, al Occidentului, şi vor s-o ducă într-o zonă gri, tip Venezuela, în care legea o face cine are puterea sau strigă mai tare în piaţă.
Investigaţia jurnalistei Emilia Şercan

Rămâne un mister motivul pentru care Bogdan Licu a întors armele împotriva justiţiei. O explicaţie ar putea fi doctoratul său în Drept, acuzat de plagiat de către investigaţiile jurnalistei Emilia Şercan, specializată în astfel de speţe. Un doctorat plagiat este oricând o sursă de şantaj. Iată ce scria jurnalista de investigaţii în PressOne:
„Bogdan Licu are, însă, cel puțin o problemă majoră netranșată încă: este acuzat că și-ar fi plagiat, în 2011, teza de doctorat cu titlul “Corupția – risc major la adresa securității naționale”, obținută la Academia Serviciului Român de Informații; îndrumător de doctorat i-a fost Gabriel Oprea, fost vicepremier și recordman la numărul de doctoranzi plagiatori.
Plagiatul lui Licu nu e o noutate; prima dezvăluire datează din 31 august 2015 („Al treilea plagiat coordonat de Gabriel Oprea: Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general al României„). Acum trei luni, însă, PressOne descria, etapă cu etapă, bătălia susținută pe care noul procuror general interimar o duce pe toate planurile – inclusiv prin instanțe – pentru a împiedica CNATDCU să dea un verdict final asupra tezei sale.
Cu alte cuvinte, Bogdan Licu nu-și dorește să scape de suspiciunea de plagiat și să-i fie restaurată reputația profesională, ci să împiedice CNATDCU și Comisia de etică a Academiei SRI să-i cerceteze teza și să stabilească un verdict; pentru că, argumentează el explicit în plângerea împotriva Ministerului Educației, “o astfel de cercetare […] îmi îngrădește accesul la o funcție de conducere în Ministerul Public”.
Detalii, AICI.
