Abia acum România galopează spre Rusia. Până la urmă, nu s-au abținut și au făcut-o. Odată cu anularea alegerilor prezidențiale de către CCR, țara noastră părăsește oficial începând de azi, 6 decembrie 2024 – țineți minte această dată! –, rândul democrațiilor, fie ele și electorale, adică treapta cea mai de jos a acestei categorii.
În ce ne bagă băieții cu epoleți și clasa politică? Nu știm. Poate vom intra într-un regim hibrid, autocratic, poate ne rezervă chiar o „democrație controlată“, ca-n Rusia. Înclin să cred că a doua variantă. Premise sunt.
Până atunci, vedem că, dacă n-a ieșit cine a trebuit, au anulat pur și simplu alegerile. Dădeau târcoale ideii de săptămâna trecută. Până la urmă au făcut-o.
E clar că la reluare, prin martie sau aprilie, vor avea grijă să nu mai existe accidente.
– Advertisement –
Câteva explicații.
Vă amintiți. Astă-vară erau foarte siguri pe ei. Ciucă spunea, la un simpozion al oamenilor de afaceri, că s-a stabilit deja, PSD și PNL vor guverna împreună până în 2036. Totul era aranjat, mai trebuia formalitatea alegerilor. Cineva urma să dea președintele, altcineva – premierul. Ei între ei, votanții erau așa, de decor.
Apoi, prostia fără margini și aroganța acestor băieți care conduc România i-au făcut să rateze cu poarta goală. Aveau totul în mână, dar cumva, nu se știe cum, au reușit s-o dea în bară. Pur și simplu au crezut că pot să facă efectiv ce vor și să pună președinte pe oricine, că n-are cum să nu le iasă.
– Advertisement –
Așa a ajuns Iohannis să-l forțeze pe Ciucă din partea PNL. Dar Ciucă era ceva de nedescris, nici măcar ai lui nu-l puteau vota pe un general cu pensie specială de la 52 de ani și burdihan de popă, gângav și impostor. O rușine ca om, ca politician, ca militar, ca „scriitor”.
PSD-iștii au fost și ei atât de siguri că Marcel Ciolacu are loc garantat în finală, încât s-au apucat să se joace de-a strategii. Vi-i și închipuiți: Ciolacu, „nea Paul“ Stănescu, Tudose, Grindeanu la creație! Atâta minte au avut, încât pe 24 noiembrie au direcționat voturi către iepurii Sistemului, Simion și, spre seară, Georgescu. Preocuparea lor nu era să intre Ciolacu – acesta intra oricum –, ci cum să nu intre Lasconi în turul 2. Aveau nevoie de Simion sau Georgescu în finala contra lui Ciolacu, pentru a fi siguri că românii vor înghiți broscoiul râios.
Apoi, seara, a venit bomba. Efectiv, un șoc. Pentru prima oară în istorie, PSD și PNL, urmașii PCR-ului de dinainte de 1989 și ai FSN-ului din anii ’90, n-aveau niciun reprezentant în finală! Așa surprinși au fost, încât nu exista niciun plan B. Pur și simplu, la așa ceva nu se gândise nimeni. Ca-n filmele alea de pe Netflix, totul s-a dus dracului în doar câteva ore.
Că șocul a fost imens s-a văzut din reacție. Sistemul a paralizat câteva zile. Și-au revenit abia joia trecută, când CCR a hotărât brusc și total ilegal renumărarea voturilor, într-o manevră făcută tot de PSD, prin aruncarea la înaintare a unei cereri ridicole depuse de așa-zisul independent Cristian Terheș (ex-AUR).
A ieșit scandal, societatea civilă a reacționat, atmosfera a devenit foarte încinsă. Se știa, pe surse, că PSD, care instrumentase totul, presează pentru repetarea turului 1.
Dar ce te faci cu oamenii? Indignarea era uriașă, tensiunea maximă. Riscul unei reacții violente din partea poporului era enorm.
Așa că s-au repliat. Luni s-a validat rezultatul turului 1. Părea că un abuz imens a fost stopat și că, din nou, rămășițele democrației românești fuseseră salvate. De fapt, atacul se amânase doar, până când condițiile deveneau mai favorabile. Eterna tactică pe care Sistemul o tot folosește cu succes de vreo 10 ani: lasă impresia că renunță, pentru a relua din nou atacul când presiunea publică scade.
Au urmat zile foarte intense. Presa și-a făcut treaba și a continuat, în tot acest timp, să descrie mecanismul absolut dubios, de atac hibrid, prin care Călin Georgescu, acest șarlatan cu probleme psihice, a fost propulsat în turul 2.
A devenit tot mai clar că avem de-a face cu un om al sistemului, un securist de rit vechi, racolat încă dinainte de 1989 de Securitatea ceaușistă și preluat după 1990 de „noile“ servicii, care l-au purtat – ca pe mulți alții – din funcție în funcție.
Existau toate semnele că această operațiune, pentru care e învinovățită Rusia, a avut complici și în Sistemul ocult de putere din România.
Apoi, joi, a venit această circotecă a așa-ziselor documente din CSAT desecretizate. Merită să citiți rapoartele „desecretizate“. Le găsiți aici: MAI, SIE, SRI 1, SRI 2, STS.
Sunt de un ridicol absolut. La o evaluare sumară a „dovezilor“ pe care ni le dau serviciile românești în acele „documente“, vedem că, de fapt, SIE nu spune nimic altceva în afară de bla-bla-uri și generalități. SRI pune pe masă un conspect prost făcut din informațiile apărute deja în presă. Sunt deja colegi de breaslă care au recunoscut în așa-zisul raport SRI paragrafe întregi copiate din anchetele lor. Pare că cineva și-a bătut, pur și simplu, joc.
Dacă așa arată rapoartele interne din SRI este extrem, extrem de grav. Dar mult mai probabil ceea ce ni s-a dat e doar o însăilare făcută în grabă, ca să justifice ce avea să urmeze.
Opinia publică a fost prelucrată bine de tot pe ideea atacului hibrid al Rusiei. Care a existat, fără îndoială, dar în rapoartele CSAT nu există nicio dovadă concretă în acest sens. Nici nu avea cum să fie, dacă ne gândim mai bine. SRI ne-a spus, pe 21 noiembrie, să fim liniștiți că nu a detectat niciun pericol. Președinția ne-a repetat același lucru a doua zi după turul întâi, pe 25 noiembrie. Cum putea să se schimbe totul de luni până joi? Dacă până după alegeri n-au detectat nimic suspect, de unde au apărut așa-zisele rapoarte de joi?
Rușii au lucrat profesionist, iar ăștia din țară, prea preocupați să aranjeze manipularea alegerilor astfel încât să-l bage pe gâtul poporului pe Ciolacu, n-au mirosit nimic.
Și iată cum vineri CCR „salvează“ țara în uralele tuturor, anulând pur și simplu alegerile, adică voința populară.
Din nou, absolut ilegal, pentru că nu se întrunesc condițiile necesare. Pur și simplu, legea nu acoperă ceea ce au decis judecătorii CCR. Precedentul a fost creat, un vot validat chiar de CCR e anulat. De acum înainte intrăm într-un scenariu imposibil de controlat.
Și mai interesant este că, în doar câteva zile, prin această operațiune de influență, oamenii indignați doar la gândul că le va fi anulat votul ajung acum să sară în sus de bucurie că s-a întâmplat asta.
Ce va urma? Stați liniștiți, la alegerile următoare nu vor mai fi accidente. Va intra în finală cine trebuie.
Elena Lasconi e „la revedere!“. Nu mai pupă a doua oară finala. Oricum ajunsese acolo printr-o conjunctură absolut specială, irepetabilă. Este nepregătită pentru așa ceva și partidul e prea slab ca s-o propulseze.
La fel și USR, care s-a compromis ridicol și prostește în ultimele zile anunțând că vrea să facă „guvern pro-european de coaliție“ și că acceptă premier PSD!
PSD, partid pro-european? Pe bune?
Acum înțelegem și de ce PSD tot amâna discuțiile și alianța propusă de Lasconi. În culise se pregătea anularea alegerilor, dar pe ea uitaseră s-o informeze.
Oricum, va fi distractiv, de azi înainte, să auzim USR-ul acuzând puterea, după ce între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale a spus că PSD e partid pro-european frecventabil, cu care se poate face coaliție.
Foarte probabil, țara va fi guvernată, așa cum se stabilise cu mult timp în urmă, de PSD-PNL, la care se vor adăuga UDMR, minoritățile și ceva traseiști luați de la celelalte partide. Nu-i problemă, va exista majoritate.
Foarte mulți români vor fi scârbiți. Bătaia de joc la adresa votului lor îi va convinge pe destui că alegerile sunt o mascaradă. Ceea ce, de acum încolo, chiar devine cât se poate de adevărat.
N-are importanță cine va candida din partea PSD în martie sau aprilie (mai mult decât probabil, Ciolacu). Va intra în turul 2. Probabil cu Simion. Sau poate că PNL va strânge cu ușa acest partid-balama care a devenit USR-ul, să susțină candidatul liberal și să renunțe la propriul candidat. Și atunci e posibil să vedem finala prezidențială calculată astă-vară, între PSD și PNL.
Dar nici nu mai are importanță. După lovitura de stat dată vineri, 6 decembrie 2024, România nu va mai fi altfel.
PSD și serviciile au preferat să dea, efectiv, foc la țară, decât să lase puterea din mână. Noul președinte nu va avea nicio credibilitate. Nu va fi acceptat de nimeni. Nu va fi legitim. Tocmai s-a inaugurat o nouă eră întunecată în istoria României.