A murit de Covid și muzicianul Nelu Ploieșteanu. Cântărețul de muzică lăutărească era internat de două săptămâni la Floreasca

Written by

in

Nelu Ploieșteanu, unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de muzică lăutărească din România, a murit vineri dimineață, la Spitalul Floreasca, răpus de Covid.

Muzicianul avea 70 de ani și era internat de două săptămâni, interval în care medicii au încercat să-l salveze deși era într-o stare foarte gravă. Nelu Ploieșteanu mai avea și alte afecțiuni, iar infectarea cu Covid s-a dovedit fatală.

Nelu Ploieșteanu, pe numele real Ion Dumitrache, s-a născut pe 16 decembrie 1950, într-un sat din Prahova. La 20 de ani s-a mutat în București, construindu-și rapid un nume după ce a început să cânte la Teatrul de revistă “Ion Vasilescu”. Din 1979, Nelu Ploieșteanu a început să participe și la turnee în străinătate, cu ansamblul folcloric Mugurelul.

Cu doar o săptămână în urmă murise Cornelia Catanga, o altă cântăreață de muzică lăutărească. Acesteia i s-a făcut rău acasă. Cauza morții este încă neclară, deoarece testul inițial rapid făcut de ambulanța chemată a ieșit negativ, apoi i s-a mai făcut unul la spital, care a ieșit pozitiv.

Soțul Corneliei Catanga, care nu crede în Covid, spune că aceasta n-avea nimic și i s-a făcut rău dintr-o dată. Dar jurnalista Mara Bănică, prietenă a familiei Catanga, a povestit chiar în ziua morții cântăreței că aceasta era bolnavă și a încercat să se trateze singură acasă cu Ivermectină, medicamentul de uz veterinar pentru combaterea paraziților intestinali pe care conspiraționiștii îl prezintă drept leac pentru Covid.

Luna trecută a murit și Adi Bărar, chitaristul și fondatorul trupei Cargo, tot din cauza Covid.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Efectul Șoșoacă la analfabeți”: o pacientă Covid atacă medicul de gardă și urlă că va fi omorâtă de doctori la Terapie Intensivă

* Catanga a murit pentru că n-a vrut să stea în spital, s-a tratat singură acasă cu Ivermectină! „Soțul ei spunea mereu că el nu crede în Covid”