RADET e oficial în faliment, dar falimentul e cuvântul ce defineşte cel mai bine mandatul Gabrielei Firea ca primar general al Capitalei. Foarte pricepută să „dea din gură”, Firea a demonstrat ce distanţă e între cineva care vorbeşte bine, dar nu poate administra o entitate, şi cei care nu sunt atât de pricepuţi la vorbe şi dat în stambă, dar care ştiu să ţină hăţurile în mână.
Probabil că 9 din 10 bucureşteni ar spune azi că toţi predecesorii Gabrielei Firea au fost primari cu mult mai buni. Inclusiv „mondenul” Viorel Lis. Nu mai vorbim de Traian Băsescu sau Adrian Videanu, care au demonstrat că au busola lor, că nu-şi exercită managementul fără cap şi fără coadă, ci au un azimut clar, chiar şi atunci când mediul le era ostil.
Este emblematică perioada „chioşcariadei” primarului Băsescu – o operaţiune pe cât de dureroasă pentru cei afectaţi de pierderea locurilor de muncă, pe atât de necesară dată fiind faţa de bâlci a Capitalei la acea vreme.
Sub Gabriela Firea, Bucureştiul a pierdut tot ce câştigase înainte de ea. Străzi, mediu ambiant, parcuri, infrastructură, pace socială. Ba chiar, pe anumite zone, s-a întors în comunism.
Jurnalistul Ovidiu Daniel Popica a surprins foarte bine, pe propria piele, ce înseamnă pentru un simplu locuitor al Bucureştiului viaţa în timpul Gabrielei Firea. Într-o postare ironică pe Facebook, gazetarul a explicat cum şi-a adus aminte de vremurile în care Ceauşescu dădea apă caldă pe ore şi când riscai să rămâi cu săpunul pe tine când îţi era lumea mai dragă.
Postarea este o definiţie punctuală, dar emblematică pentru modul în care s-a întors în timp capitala României, în anul de graţie 2019.
Postarea jurnalistului Ovidiu Daniel Popica
„Locuiesc de peste 20 de ani în zona Bucureștii Noi. E prima dată, în toamna asta, când – în mod repetat de vreo două săptămâni – dușul merge ca în vremurile bune, pe tipul lui N. Ceaușescu: începe cu apă călâie și se termină cu apă rece, înainte să apuci să clătești săpunul. Dacă vedeți reduceri de Black Friday la lighene și ibrice, dați de veste! Mulțumim #GabrielaFirea pentru că ne ții memoria trează!”
