Premierul Viorica Dăncilă a spus miercuri seară, într-o declarație de presă, că Alexandra este victima „concentrării exclusive pe lupta anticorupție”, fiind neglijată lupta împotriva criminalității.
„Fără milă, fără menajamente, fără compromisuri și fără amânări, declar război împotriva criminalității! (…) A existat până acum o concentrare exclusivă pe lupta anti-corupție, iar lupta împotriva criminalității a rămas în plan secund. Nu putem accepta acest lucru. Lupta împotriva corupției trebuie să continue, dar trebuie să o canalizăm, din zona de spectacol și de alocare exclusivă de resurse și atenție, către zona de prevenție”, a declarat Dăncilă.Afirmația este o monstruozitate. Nu poți contrapune lupa anticorupție luptei anti-criminalitate! Nu trebuie slăbită lupta anti-corupție ca să fie întărită lupta anti-criminalitate! Și nu-și poate asuma PSD succesele luptei anti-corupție, pentru că PSD a avut o singură grijă: lupta anti-justiție!Premierul Dăncilă se face că nu înțelege un adevăr dureros: corupția generează crimă! Corupția duce moarte! Fără instituții corupte și fără funcționari corupți, fără corupție la angajări și la numirile șefilor de instituții, monstrul din Caracal ar fi fost prins de mult, iar Alexandra ar fi astăzi o tânără fericită, alături de părinții ei.În declarația președintei unui partid profund corupt (PSD) și-a făcut loc o minciună la fel de monstruoasă: lupta împotriva corupției a beneficiat de „o alocare exclusivă de resurse și atenție”. Adică, doar DNA a avut buget, DIICOT n-a avut buget! Nici Poliția n-a avut buget! Nici Jandarmeria n-a avut buget! Nici serviciile secrete n-au avut buget! Pentru o asemenea gogomănie, Dăncilă merită detestată la fel ca monstrul din Caracal! Ea e monstrul din Guvern!Apropo: lupta anti-corupție a fost subminată permanent de Guvernul PSD-ALDE, fiindu-i alocate resurse mult prea mici în raport cu necesarul unei activități eficiente. DNA are doar 180 de procurori, din cei 2.000 care există în România. Deci, numai 9%!
Dăncilă s-a mai lăudat cu demiterile și demisiile din ultima săptămână, de la Centru și din județul Olt: miniștri, șefi din Poliție, directorul STS etc. Dar pe aceștia cine i-a pus în funcții, mama-mare? Nu cumva PSD are pe conștiință majoritatea acestor numiri? Cum poți să te lauzi că pus în funcții de mare răspundere niște incompetenți, corupți și mafioți, doar pentru că tot tu i-ai schimbat din funcții, în tradiționala „rotație a cadrelor”?
Adevărul e că nimeni n-a plecat acasă sau în pușcărie, ci pe altă funcție bine plătită și cu perspectiva unei pensii speciale!