Măsuri care pot fi luate de luni, pe timpul stării de urgență: raționalizarea alimentelor, interzicerea circulației, cenzura presei, închiderea frontierelor, rechiziționarea de bunuri

Written by

in

Instituirea stării de urgență în România, anunțată sâmbătă de președintele Klaus Iohannis și programată să intre în vigoare luni, 16 martie, dă dreptul autorităților guvernamentale să ia măsuri care în condiții normale le sunt interzise.

Pe timpul stării de urgență, crește rolul ministrului de Interne (Marcel Vela), precum și cel al autorităților militare. Acestea acționează în coordonarea premierului (Ludovic Orban), care de azi are din nou puteri depline, nemaifiind interimar.

Măsuri care pot fi luate de autorități după instituirea stării de urgență

  • Închiderea frontierei de stat și supravegherea frontierei pe toată lungimea sa.
  • Rechiziționarea de bunuri, potrivit legii.
  • Limitarea sau interzicerea circulației vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore; eliberarea, în cazuri justificate, a unor permise de liberă circulație.
  • Efectuarea de controale asupra unor persoane sau locuri.
  • Închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice.
  • Suspendarea temporară a apariției sau difuzării unor publicații ori a unor emisiuni ale posturilor de radio sau de televiziune.
  • Raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate.
  • Interzicerea circulației rutiere, feroviare, maritime, fluviale și aeriene pe diferite rute.

ATENȚIE! Aceste măsuri devin posibile, dar nu sunt obligatorii! Autoritățile pot recurge la toate, la unele dintre ele sau la niciuna.

Măsurile aplicate în următoarele săptămâni vor fi precizate în decretul privind instituirea stării de urgență, decret ce va fi emis luni de președintele Klaus Iohannis.

Crește rolul ministrului Marcel Vela

Conform Articolului 93 din Constituție, starea de urgență este instituită de președintele României, care solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

Instituirea stării de urgență nu este reglementată printr-o lege, ci printr-o ordonanță de urgență: OUG 1/1999.

Starea de urgență poate fi instituită pe o perioadă de maximum 30 de zile.

Starea de urgență se instituie în cazul iminenței producerii ori producerii unor calamități care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.

Pe durata stării de urgență, gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, sub conducerea nemijlocită a ministrului Administrației și Internelor și în coordonarea primului-ministru. În cazul de față, personajele-cheie sunt Marcel Vela și Ludovic Orban.

Pe durata stării de urgență, exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale poate fi restrâns, cu excepția drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevăzute la art. 3.2, numai în măsura în care situația o cere și cu respectarea art. 53 din Constituția României, republicată.

La instituirea stării de urgență, unele atribuții ale administrației publice centrale de specialitate și ale administrației publice locale trec în competența autorităților militare și a altor autorități publice, prevăzute în decretul de instituire a stării de urgență.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Milițianul” mincinos l-a infectat și pe directorul Spitalului Gerota, un cardiolog renumit! Nelu Lupu are pe conștiință 20% dintre infectații României