Manda face o aroganță pe banii europenilor. Invită 30 de senatori PSD la Strasbourg timp de 4 zile

Written by

in

Europarlamentarul Claudiu Manda, soțul deputatei Olguța Vasilescu, invită 30 de senatori PSD la Strasbourg pentru 4 zile pe banii contribuabililor europeni, anunță G4Media.ro.

Parlamentul European oferă posibilitatea membrilor să invite grupuri de persoane, în general elevi, studenți, jurnaliști, reprezentanți ai ONG-urilor ca să afle cum se desfășoară activitatea instituției, cum se derulează lucrările în plen, care este circuitul legislativ și cum se desfășoară dezbaterile pe o lege.

O excepție amuzantă

Rareori un eurodeputat își invită colegii de partid din țara în care provine. O să fie foarte amuzant să vezi grupul de PSD-iști pe holurile parlamentului european, vor deveni rapid o curiozitate pentru ceilalți aleși europeni.

Claudiu Manda este un aliat al lui Dragnea, iar motivația lui este una politică. Probabil, și-a propus să țină partidul unit și să le ofere senatorilor drept recompensă o călătorie la Strasbourg, Franța, pe banii europenilor.

Ce servicii îi făcea lui Dragnea

Manda a fost și el senator înainte de a fi pus pe lista de europarlamentari de către Liviu Dragnea. În țară, acesta a fost pentru o vreme șeful Comisiei de control al SRI, locul unde Dragnea se războia cu foștii și actualii directori ai SRI și unde-i chema să dea raportul, inventând tot felul de anchete parlamentare.

Plecarea a 30 de senatori în timpul sesiunii parlamentare va perturba  activitatea Senatului României săptămâna viitoare, dar poate PSD-iștii vor avea o revelație la Strasbourg când vor descoperi că acolo chiar se muncește. 

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!