Odă „suveranistă” după lansarea volumului-maculatură al generalului Gabriel Oprea. Autorul penibilei cântări: Marius Ghilezan, mercenarul care de vreo două decenii a susținut – contracost – toate cauzele murdare.
Lansarea cărții lui Gabriel Oprea – „Am refuzat sa-mi trădez țara!”, cu subtitlul „Demnitate pentru România” – a adunat un pluton de putiniști, miercurea trecută, la sediul Uniunii Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul”, sindicatul înființat și condus de „Generalul Izmană”.
Prezidiul a fost ocupat de Gabriel Oprea (65 de ani) și de cel ce i-a scris prefața – jurnalistul Ion Cristoiu (77 de ani), dar i s-a făcut loc și lui Nicolae Voiculeț (57 de ani) să cânte oleacă la nai.
În sală, la vedere, au stat doi foști jurnaliști: activista rusofilă Alexandra Păcuraru (acum, vicepreședintă AUR pe regiunea Dobrogea) și mercenarul Marius Ghilezan (propagandist cu simbrie în tabăra „suveranistă”, după ce a fost „furajat” masiv de PSD).
– Advertisement –
În primul rând s-a proțăpit și ÎPS Teodosie, arhiepiscopul cvasi-rusificat al Tomisului.
Sala a fost dominată de un portret al lui Mihai Viteazul, „patronul” sindicatului lui Oprea și personajul istoric din care-și trage „Izmană” vitejia (!!!). Dar au fost prezenți, printr-un panou, și alți eroi ai națiunii: Avram Iancu, Decebal, Burebista, Horea, Cloșca și Crișan… plus câteva „cașchete” de polițiști.

Limba catifelată a lui Ghilezan
Cuvintele-cheie cu care se asociază Gabriel Oprea, în cartea cu pricina: onoare, demnitate, verticalitate. Plânge limba română…
– Advertisement –
Dacă vă îndoiți de calitățile Izmenarului, vă sare în ajutor Marius Ghilezan, autorul unei notițe rușinoase pe Facebook: „Gabriel Oprea – generalul care a refuzat să-și trădeze țara – o carte eveniment, o mărturie despre o lume deloc mântuită. Oameni frumoși la lansare. Patrioți, nu simbriași ai suveranismului. Puțini activi, plin de rezerviști”.
Așadar, Ghilezan preia cu voioșie predicatele mincinoase ale cărții și decretează: „Gabriel Oprea – generalul care a refuzat să-și trădeze țara”. Adânc!
Ghilezan ne dă, totuși, și trei vești înduioșătoare:
- „oameni frumoși la lansare” – normal: Teodosie, Cristoiu, Voiculeț, Păcurărița și mai ales Oprea;
- „patrioți, nu simbriași ai suveranismului” – e clar, a început răfuiala între „suveraniști”;
- „puțini activi, plin de rezerviști” – adică pensionari speciali, unii pe la 50 de ani.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI.Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* VIDEO. „Plâng săracii de două zile, că ce fac ei cu Dubaiu’?!” Avocata Alice Drăghici e devastată că fiul ei nu mai poate pleca în Dubai, să-și „ceară” iubita în Grădina Miracolelor. „Are și inel…”
* Atac abject al lui Crin Antonescu: „Secături USR-iste”, „gunoaie umane” / „România trebuie să scape urgent de otrava politică și morală numită USR”
* PSD, prin ministrul Marinescu, sabotează grav justiția. Propunerile pentru procurorii-șefi – o „grenadă” trimisă lui Nicușor Dan. Oferta trebuie respinsă, iar procedura – reluată!
* Încă un fost ministru PSD devine pușcăriabil: 4 ani cu executare, în primă instanță, pentru trucarea concursurilor de angajare. Acum, Adrian Chesnoiu director general la AFIR
* PNL vede, în sfârșit, cine e PSD: „șantaje, sabotaje, instabilitate, acțiuni duplicitare, blocarea reformelor”
* VIDEO. Cristoiu a ajuns cârpa Generalului Izmană! Anturaj georgist la lansare: ÎPS Teodosie, Voiculeț, Ghilezan, Alexandra Păcuraru
* VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”
* Trump împinge din nou populația Iranului în gura lupului: „Preluați controlul asupra guvernului vostru! Acum este momentul!”. În ianuarie i-a lăsat singuri în fața ucigașilor lui Khamenei. Și pe venezueleni i-a trădat
EDITORIALE:
– Advertisement –