Joi, miting la Ateneu, în fața liderilor UE: „Vrem Europa, nu dictatură!”

Written by

in

Prezența la București a celor mai importanți lideri europeni va fi un bun prilej de a le transmite voința clară a poporului român: Europa civilizației, a libertății și a democrației, nu dictatura lui Dragnea sau a oricărui despot balcanic!

Mitingul va fi organizat joi, 10 ianuarie, de la ora 19.00, în fața Piața George Enescu din fața Ateneului Român. În clădirea Ateneului va avea loc preluarea oficială președinției rotative a Consiliului UE de către România. La festivitate vor participa toți liderii Uniunii Europene: președintele Consiliului European, al Comisiei Europene, al Parlamentului European, comisarii europeni, liderii grupurilor politice din Parlamentul European.

Mitingul din fața Ateneului a fost anunțat pe Facebook de organizațiile „Corupția Ucide”, „Rezistența” și „Inițiativa România”. Deviza sa: „We need UE” și „Vrem Europa, nu dictatură”.„Vrem să fim alături de ei. Vrem să fim văzuți de ei. Vrem să se înțeleagă că, în ciuda politicilor guvernării actuale, românii sunt cetățeni ai Europei, care cred în valorile care stau la baza UE: libertate, stat de drept, justiție independentă, solidaritate, transparență în decizii și în cheltuirea banului public”, scriu organizatorii mitingului.Participanții sunt așteptați joi, de la ora 19.00, cu steagul României și cel al Uniunii Europene.