Revanșa: lovitura de grație pentru Iohannis a venit, până la urmă, de la USR, partidul pe care președintele îl urăște de moarte și pe care Sistemul a încercat tot timpul să-l distrugă

Written by

in

O extraordinară ironie a sorții face ca, în final, Klaus Iohannis să fi fost dislocat de la Cotroceni tocmai prin lovitura decisivă primită de la partidul pe care îl urăște cel mai mult și pe care a încercat să-l distrugă în ultimii 5 ani: USR. Deși demisia lui Iohannis, care ar trebui să se petreacă miercuri, a fost asumată de POT (partidul care a inițiat suspendarea sa în Parlament), de SOS și de Călin Georgescu, realitatea este că toate eforturile „suveraniștilor” au rămas zadarnice până când n-a intrat în scenă USR.

Episodul de luni este epilogul unei lupte care a avut loc în Parlament. POT, SOS și AUR au încercat de trei ori să pună pe ordinea de zi a camerelor reunite demiterea lui Iohannis, dar au fost respinse de conducerea PSD-PNL a Camerei Deputaților și Senatului.

În final, însă, în joc a intrat USR. 20 de voturi din partea parlamentarilor acestui partid au făcut ca inițiativa să aibă suficiente semnături pentru a nu mai putea fi ignorată.

Suspendarea lui Iohannis ar fi trebuit să intre la vot marți, în Parlament. Era de așteptat să voteze pentru AUR, SOS, POT, USR și UDMR, plus parlamentari PSD și PNL nemulțumiți de rămânerea la Cotroceni a președintelui care și-a încheiat mandatul pe 21 decembrie. Foarte probabil, Iohannis ar fi fost suspendat cu o majoritate confortabilă.

– Advertisement –

Apoi, conform legii, ar fi urmat referendumul unde Iohannis ar fi fost pulverizat la votul popular.

Așa s-a încheiat o domnie în care un președinte al României și-a închipuit că poate să rămână la putere ignorând cu desăvârșire voința populară. Ultima oară când s-a mai întâmplat așa ceva a fost în epoca Ceaușescu.

Istoria unui război subteran prin care Iohannis a încercat să saboteze și să distrugă USR-ul

Ironia face ca Iohannis să fi dus, în ultimii 6 ani, o permanentă campanie de sabotare a USR, partid pe care îl urăște. Vă prezentăm câteva borne ale acestui război pe care Iohannis l-a dus cu singurul partid reformist și pro-european de pe scena politică românească.

– Advertisement –

  • 2019: Iohannis se înțelege pe sub masă cu PSD pentru a o ajuta pe Viorica Dăncilă să intre în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Cu câteva săptămâni înaintea turului 1 al alegerilor, apare celebrul dosar în care candidatul USR, Dan Barna, e acuzat de o presupusă fraudă cu fonduri europene. Scandalul e ținut în prim-plan până la alegeri, apoi moare și, în final, după câțiva ani, DNA îl închide pe tăcute, constatând că faptele nu există.
  • 2020: deși teoretic PNL și USR sunt aliați, în online și la televiziunile apropiate de liberali se duce o foarte puternică propagandă anti-USR, cu acuzații luate din arsenalul celei rusești. USR-ul e acuzat că promovează homosexualitatea, că e vândut lui Soros, că e plin de oameni neserioși și corupți etc. În spatele multor atacuri se dovedește că stau liberali din tabăra controlată de Iohannis.
  • 2021: după 7 luni de guvernare agitată a coaliției PNL-USR-UDMR, timp în care liberalii au obstrucționat permanent partenerii de guvernare, iar la televiziunile oligarhilor s-a purtat zi și noapte o campanie contra USR, Iohannis a dat ordin să fie dat afară acest partid de la guvernare după ce, în prealabil, se înțelesese cu PSD. Într-o serie de atacuri aproape isterice, el i-a numit pe cei de la USR „crizatori“, acuzându-i că ar fi de vină pentru situația creată.
  • 2021-2024: Iohannis a menținut la putere o coaliție PSD-PNL care a încurajat, în același timp, crearea unei pseudo-opoziții așa-zis suveraniste, cu scopul de a micșora pe cât posibil scorul electoral al USR. În același timp, USR-ul a fost interzis la posturile TV ale oligarhilor, lideri ai partidului fiind sistematic ținta campaniilor de denigrare.

În ciuda tuturor eforturilor făcute de Sistem, USR a reușit totuși, astă-toamnă, să-și trimită candidatul la prezidențiale în turul 2, Elena Lasconi învingându-l pe Marcel Ciolacu. În același timp, partidul a reușit la parlamentare un scor apropiat de cel din 2020 (12% față de 15%), în ciuda embargoului mediatic și a tuturor manevrelor făcute de regimul Iohannis pentru a-l elimina de pe scena politică.

În februarie 2025, roata s-a întors și Iohannis a fost alungat de la Cotroceni cu contribuția decisivă a celor pe care a căutat să-i distrugă în ultimii 6 ani.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Klaus Iohannis și-a anunțat demisia! Mai stă la Cotroceni două zile. Mâine urma să fie votată în Parlament suspendarea sa

* Cei patru fruntași PSD care au poluat Parlamentul cu o toxină: Laura Vicol. Cei 5 PNL-iști care au ajutat la instalarea acesteia la șefia Comisiei juridice

* Gândire de „ciorbar” a unui lider PNL: „S-o împușcăm pe Laura Vicol pentru că câștiga bani și trăia pe picior mare! Era modul ei de viață și o făcea cu banii ei!”. PSD-ista își plătea chiar și operațiile estetice cu banii Nordis

* Concesiune cu dedicație de la fina Olguța pentru nașa Larisa. Cum e batjocorit Parcul Romanescu de clanul PSD Craiova

* Guvernare primitivă: Ciolacu a împărțit ca vătafu’ 13 miliarde de euro, în campaniile electorale din 2024

* Eroare gravă a Elenei Lasconi: l-a asemănat pe Nicușor Dan cu Călin Georgescu! E fierbere mare în USR. Primele „erupții”: Clotilde Armand, Victor Ilie și Radu Hossu

* Istoricul Armand Goșu: „Călin Georgescu este reprezentantul celei mai sinistre părți a Sistemului românesc. Provine din Securitate, din burta Sistemului, din zona nereformată a serviciilor secrete! Pe linie de SIE“

* VIDEO. Severin amenință cu Rusia: „Salvați-vă pielea! Vă asumați riscuri personale” / „Ceasul dezastrului ticăie pentru fiecare dintre voi!” / „Ar trebui să înțeleagă riscul personal pe care și-l asumă”. Putinistul așteaptă o „contralovitură” rusească în România

* Efectul „nebuniei Trump“: liderii UE au decis să transforme Europa într-o superputere militară și accelerează crearea Statelor Unite ale Europei

* VIDEO. Palatul secret al lui Viktor Orban. E trecut pe numele tatălui său, care are 84 de ani! La proprietatea de 45 de milioane de euro se ajunge printr-un tunel