Decizie revoltătoare a judecătorului pentru drepturi și libertăți de la Judecătoria Baia Mare: marți, la numai câteva ore după ce victima sa, tânăra Denisa (20 de ani), a murit în spital, criminalul cu BMW care a spulberat-o în stația de autobuz a fost pus în libertate. Motivul invocat de magistrat este cel puțin la fel de scandalos ca și decizia în sine: criminalul n-ar reprezenta un pericol public!
Șoferul BMW-ului, un iresponsabil de 21 de ani care s-a crezut Tarzan pe străzile din Baia Mare și a demarat în trombă de la semafor, a pierdut sâmbătă seara controlul asupra mașinii și a intrat, cu viteză maximă, direct în stația de autobuz, nenorocind doi tineri.
Denisa (20 de ani) și-a pierdut pe loc piciorul, iar în noaptea de luni spre marți (la două zile după accident) a intrat în stop cardio-respirator, decedând în ciuda eforturilor depuse de medici zeci de minute s-o readucă la viață.
Băiatul accidentat, în vârstă de 23 de ani, care era și iubitul Denisei, a fost de asemenea accidentat foarte grav de dobitocul cu BMW. El a fost transportat cu elicopterul la Cluj-Napoca, unde a suportat deja o primă operație-maraton, de 13 ore. Medicii spun că vor mai fi necesare și altele.
În acest timp, criminalul eliberat de judecător a plecat deja acasă, în comuna Buciumi, din județul Maramureș.
Judecătorul a afirmat, citat de Antena3.ro, că descreieratul care a produs această tragedie nu e un pericol social și poate fi cercetat în stare de libertate.
Procurorii i-au schimbat deja încadrarea de la vătămare corporală gravă din culpă la ucidere din culpă. Ei au făcut imediat recurs, care se va judeca la Tribunalul Maramureș, dar până atunci decizia primei instanțe este executorie, iar criminalul a părăsit arestul.
Procurorii îl reținuseră luni 24 de ore și înaintaseră cererea de arestare preventivă, pe care judecătorul de drepturi și libertăți le-a respins-o.