Începând de azi-noapte, o fotografie face înconjurul planetei: generalul Chris Donahue, ultimul militar american părăsind pământul Afganistanului. Fotografia a fost făcută la miezul nopții de luni spre marți (30/31 august 2021), ora 0.00, și distribuită chiar de armata americană.
Penultimul om care a părăsit Afganistanul pe 30 august, la ora 19.29 GMT (23.59 – ora la Kabul) a fost ambasadorul Ross Wilson.
Efectiv ultimul american care a urcat în aeronava americană C-17 care se pregătea să decoleze a fost generalul Chris Donahue, comandantul Diviziei 82 Aeropurtate.
Fotografia a fost realizată cu dispozitiv infraroșu, pentru că era noapte.
În imagine se poate vedea că generalul are în mână o armă de foc, poartă casca de protecție și este îmbrăcat cu vesta antiglonț.
The last American Soldier leaves AfghanistanMajor General Chris Donahue, commander of the U.S. Army 82nd Airborne Division, @18airbornecorps, boards a C-17 cargo plane at the Hamid Karzai International Airport in Kabul, Afghanistan. pic.twitter.com/qi5RqQfZQL
— U.S. Central Command (@CENTCOM) August 31, 2021
Impactul vizual este teribil.
Comentariul din „The Guardian”
“Imaginea lui Donahue singur, plecând, postată public de Comandamentul Central al SUA, poate simboliza umilirea Americii, retragerea sa violentă din țară.
Președintele american Joe Biden a insistat, de curând, că ieșirea Americii din Afganistan nu se poate nici pe departe compara cu haosul plecării din Saigon în 1975. Senator la acea vreme, el își amintește de daunele de imagine pe care le-au adus prestigiului SUA fotografiile alb-negru cu elicopterele ridicând în grabă oameni de pe acoperișul ambasadei.
Dar această imagine, de asemenea, este o repetare contemporană a situației de atunci. Donahue părăsește calm aeroportul, dar anarhia de aici, acum doar câteva zile, cu afgani atârnându-se de aripile avioanelor americane, poate simboliza exitul SUA.
În spatele lui Donahue, blurate de cameră, stau aeroportul Hamid Karzai, scena haosului recent, și, la distanță, vehicule și echipament încă aflate pe asfalt.
În urma zidurilor aruncate în aer și a firelor de sârmă ghimpată zac milioane de dolari băgați în material militar american, acum în mâinile talibanilor, inamicul împotriva căruia trupele SUA au pornit la luptă”.