Generalul Florian Coldea, fostul adjunct al SRI, a fost convocat joi la DNA, pentru a da declarații într-un dosar în care e suspect de spălare de bani și trafic de influență. Tot joi au ajuns la DNA, în același dosar, generalul Dumitru Dumbravă, fostul șef al direcției juridice a SRI, și avocatul Doru Trăilă. La miezul nopții, cei doi se aflau deja de peste 13 ore în sediul DNA – și încă nu dădeau semne că ar urma să plece!

Generalii Florian Coldea (53 de an) și Dumitru Dumbravă (52 de ani) au fost acuzați, în perioada când PSD era condus de Liviu Dragnea, că ar fi artizanii „statului paralel“. Televiziunile oligarhilor folosesc până azi această expresie în mod constant, încercând să acrediteze ideea că toate problemele penale ale patronilor lor s-au tras de la un complot al generalilor SRI, deși aceștia nu mai lucrează de mult în SRI, fiind trezuți în rezervă. Cel mult, aceștia pot reprezenta acum o filieră de corupție (ca multe altele!), care se intersectează cu rețele „infectate” din justiție, nicidecum un „stat paralel”.
Televiziunile penalilor continuă intoxicările. În realitate, Coldea și Dumbravă ar fi cerut și primit bani ca să-i scape de închisoare pe infractori, nu ca să „condamne nevinovați”!
Celor trei li se trage, de fapt, de la o acțiune a Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi (care, la rândul ei, era acuzată de oligarhi și slugile acestora – în mod aberant – că ar fi parte a „statului paralel”). EPPO (Parchetul European) l-a trimis în judecată și a obținut în primă instanță condamnarea omului de afaceri Cătălin Hideg, denunțătorul din acest dosar.
Mai mut: conform unor surse din DNA, citate de mai multe publicații, generalii SRI în rezervă promiteau coruperea unor judecători pentru ca inculpații să obțină condamnări mai ușoare, nu pentru „condamnarea unor nevinovați” – cum încearcă să impună, în mod mincinos, televiziunile deținute de infractori.
– Advertisement –
Dosarul în care sunt acum suspecți Coldea, Dumbravă și Trăilă este instrumentat de procuroarea Mihaela Iorga Moraru, șefa Secției I de combatere a corupției din cadrul DNA.
Rețeta firmelor generalilor SRI: profit uluitor, de 96-98%, cu câte un singur angajat!
După ce EPPO și-a făcut treaba, DNA a fost obligată să reacționeze și acum îi acuză pe avocatul Trăilă și generalii Coldea și Dumbravă că, în schimbul unei sume uriașe de bani, i-au promis lui Hideg o condamnare mai ușoară, cu suspendare, și ridicarea controlului judiciar.
Totul a ieșit la iveală când EPPO a obținut condamnarea cu executare pentru Hideg, ceea ce l-a determinat pe acesta să depună denunț la DNA: rețeaua de corupție Coldea – Dumbravă – Trăilă nu „și-a făcut treaba”, primind banii degeaba!
– Advertisement –
Casa de avocatură a lui Doru Trăilă (fostul soț al deputatei Cristina Trăilă – PNL) primește „servicii de consultanță“ de la firmele lui Coldea și Dumbravă. Trăilă a încheiat cu Hideg un contract de 600.000 de euro (!!!) pentru reprezentarea în instanță. Din această sumă, omul de afaceri a plătit „doar” 100.000.
După ce s-a pensionat din funcția de șef executiv al SRI, Coldea s-a făcut om de afaceri, ca mulți alți generali din serviciile de informații, și s-a băgat în consultanță. Și-a deschis două firme, Strategic Sys SRL și Strategic Asset SRL.
Prima firmă avea în 2021 doi angajați și făcuse profit net de 4,3 milioane de lei, deși cifra de afaceri fusese de 4,48 milioane lei – randament 95,98%!
A doua firmă avea un singur angajat în 2023 și a înregistrat, de asemenea, un randament uluitor: la o cifră de afaceri de 594.064 lei s-a consemnat un profit de 580.722 lei – randament 97,75%!
La ambele firme, Coldea are 50%, celălalt acționar fiind – nu se putea altfel – tot un general în rezervă al SRI, Dumitru Cocoru. Acesta din urmă fusese la SRI șef al Departamentului de supraveghere a interceptărilor.
În „dosarul Otopeni”, rețeaua Coldea se intersectează cu lideri PSD și PNL
Dincolo de acuzațiile oligarhilor și ale lui Dragnea, indiciile converg către o apropiere a lui Coldea de PSD și PNL. Spre exemplu, în stenogramele din dosarul șpăgilor pentru contractele spațiilor de duty-free de la Aeroportul Otopeni, inculpații vorbeau între ei că Florian Coldea ar fi intervenit la ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ca să împiedice semnarea actelor. Grindeanu a fost primul din cei trei premieri pe care Iohannis i-a numit din partea PSD în perioada 2017-2019.
Inculpații din dosarul menționat mai sus spuneau că generalul Coldea s-a băgat pe fir deoarece firma sa acordă consultanță pentru compania Lagardere Travel Retail, interesată de asemenea de spațiile comerciale de la Aeroportul Otopeni.
În scandalul șpăgilor de la Aeroportul Otopeni este invocat de inculpați și numele europarlamentarului liberal Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL și om de încredere al președintelui Klaus Iohannis. Pe listă se mai află Marcel Ciolacu (acum premierul României), Sorin Grindeanu și europarlamentarul Mihai Tudose.
Pentru prelungirea pe încă 10 ani a contractului de închiriere a spațiilor comerciale de la Aeroportul Otopeni s-ar fi cerut mită 22 de milioane de euro.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
– Advertisement –