FOTO-VIDEO. Discursul electrizant-nevrotic al lui Rareș Bogdan, în 25 de poze, 7 minute și 30 de secunde

Written by

in

A șocat discursul lui Rareș Bogdan în prima zi a Congresului PNL, sâmbătă, la Complexul Romexpo din București.

Prim-vicepreședintele partidului (reconfirmat duminică pentru un nou mandat de 4 ani) a avut la dispoziție 5 minute să-l susțină pe Florin Cîțu la președinția partidului (în dauna lui Ludovic Orban), dar a vorbit 7 minute și jumătate, spre disperarea amfitrionului Theodor Stolojan. Acesta a încercat de mai multe ori să-l convingă să-și încheie discursul: „Domnu’ Rareș, vă rog… domnu’ Rareș…”

Dar nu depășirea cu 50% a timpului alocat a șocat opinia publică din România, nici măcar conținutul discursului (cam caragialesc), ci tonalitatea vorbitorului. Acesta și-a propus să electrizeze sala, să scoată din amorțeală „tabăra Cîțu” (după discursul leșinat, cu vocea pierdută, al premierului), dar a atins nuanțe ridicole, care te pun pe gânduri.

VIDEO: Discursul lui Rareș Bogdan, de la ora 2.22:05 la 2.29:35

25 de fotografii și fragmente din discursul lui Rareș Bogdan la Congresul PNL

„L-am văzut pe Florin Cîțu negociind la Bruxelles. Niciun premier al României nu a făcut ce-a făcut el, dând cu pumnul în masă, în fața Ursulei von der Leyen, a comisarului Dombrovskis (lituanianul Valdis Dombrovskis, vicepreședinte al Comisiei Europene – n. red.), a comisarului Gentilomi (italianul Paolo Gentiloni, comisarul pentru Economie – n. red.) pentru ca România să primească cea mai mare alocare procentuală din PNRR pentru infrastructura rutieră și feroviară.”

„Dragii mei, România se schimbă și România trebuie guvernată coerent!”

„Vă rog din suflet, încetați! Demisia nu se strigă în această sală, că e guvernul nostru!”

„Noi nu suntem PSD-iști! PSD-iștii sunt dușmanii noștri!”

„Noi ne susținem guvernul!”

„Am auzit, de-a lungul timpului, că a fost un război prea dur. Nu, dragii mei…”

„Vă rog să vă puneți în spatele lui Florin Cîțu, indiferent pe cine ați votat și pe cine susțineți!”

„Este un om onest, cu bun-simţ.”

„Dragii mei, eram alături de el când a primit un telefon, la Maramureș…”

„Ce-avem noi toți, cel mai sfânt om pe lume, cea mai sfântă fiinţă – mama!”

„Am fost lângă el. M-a durut să văd că cel mai dur atac împotriva lui s-a dus inclusiv împotriva mamei sale defuncte!”

„A fost cel mai josnic atac dus împotriva unui om politic – să ataci mama…”

„Am văzut atacuri disperate.”

„Oameni buni, înțelegeți: omul ăsta a lucrat la Banca Noii Zeelande, a lucrat la Banca de Investiții de la Luxemburg, are studii în Statele Unite, la Frankfurt…”

„Este un om pregătit să conducă această țară.”

„Cine vreți să conducă un guvern?”

„Cine vreți să conducă un partid care să investească, să facă reforme?”

„Floriiiiin Cîţu va fi primul-ministru, va fi preşedintele acestui partid!”

„I-am făcut o provocare… o provocare… pentru cei care și-au luat jucăriile și au plecat. I-am spus lui Dacian Cioloș azi-dimineață, de-aici: Dacian, întoarce-te! Adu-ți jucăriile înapoi! Și dacă ai curajul să te pui în spatele lui Florin Cîțu, să fii condus ca guver de Florin Cîțu, voi veni și eu alături de tine în guvern, cu Florin Cîțu premier!”

„Băgați-vă mințile în cap, dragii mei colegi de la USR și PLUS!”

„Florin Cîțu a fost primul premier și singurul care și-a pus ascaunul la mezat pentru a duce un proiect pentru primari!”

„Dragilor, vom rămâne liberali, vom rămâne creștini, vom rămâne în Europa, în parteneriat cu președintele Klaus Iohannis și alături de dumneavoastră, maaaaarea familie liberală!”

„Florin Cîţu președinte! Florin Cîţu președinte! Florin Cîţu președinte! Florin Cîţu președinte!”

„Cu Dumnezeu înainte! Doamne-ajută!”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Cum arată noua conducere a PNL. Au fost aleși toți oamenii lui Cîțu: Dan Vîlceanu (secretar general), Rareș Bogdan, Flutur, Bode, Iulian Dumitrescu (prim-vicepreședinți), Falcă, Vela, Sighiartău, Bușoi, Gorghiu, Florin Roman etc. (vicepreședinți)

* Cîțu spune că negociază „cu toate partidele”, inclusiv cu PSD și AUR! Ieri, la Congres, promisese exact pe dos

* Orban către susținătoriii săi: „Iohannis și serviciile au distrus partidul” / „Fiți tari, nimic nu e definitiv!” / „Nu m-a bătut Cîțu”

* Iohannis și Antena 3 au reușit: Cîțu e noul președinte al PNL (60,2%), Orban a fost învins (39,7%). PNL tocmai a intrat într-o fundătură

* De ce a devenit Gâdea mare susținător al lui Cîțu

* Stelian Ion: „Lupta lui Iohannis cu PSD-ismul a fost de fațadă. «Premierul de la Grivco» ne-a înșelat pe toți. E USL-ist pursânge și adevăratul artizan al USL 2.0”

* Atac neașteptat de dur al lui Cioloș la adresa lui Barna. Numit „om al sistemului”, Cioloș critică sistemul de vot din USR-PLUS

* Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

* Avocata Șoșoacă a pierdut toate procesele de pandemie: nicio amendă anulată, nicio restricție blocată! Într-un caz s-a făcut de râs, greșind procedura

* A murit, la 65 de ani, „revoluționarul” Alexandru Sassu, politician pe traseul FSN-PD-PSD, fost director al TVR și deputat cu 3 mandate