Focar teribil la Spitalul Județean Ploiești: zeci de cadre medicale și de pacienți s-au infectat. Activitate sistată în 4 secții

Written by

in

Spitalul Județean Ploiești s-a transformat într-o bombă cu Covid-19 după ce peste 30 de cadre medicale și de pacienți au fost confirmați cu coronavirus, relatează Agerpres.ro.

Activitatea a 4 din cele 5 secții unde s-a răspândit infecția a fost sistată. Focarul a lovit secțiile de Interne 1, Ortopedia, Chirurgie 1, Chirurgie Vasculară și UPU (Unitatea de Primiri Urgențe).

La Secția Interne 1 au fost găsiți pozitivi 3 doctori, 7 asistente, 3 infirmiere și 3 pacienți. Toți au fost duși la un spital-suport Covid-19. Toți ceilalți – personal sanitar și pacienți – sunt în curs de testare sau retestare, deci e posibil să mai fie depistate cazuri. În această secție, precum și cea de Diabet, aflată pe același palier, nu se mai fac internări.

La Ortopedie s-au descoperit pozitivi un doctor, 5 asistenți, un brancardier și o infirmieră. Activitatea a fost sistată cu totul, iar cazurile urgente – preluate de alte secții de chirurgie.

La Chirurgie 1 au fost confirmați cu coronavirus 5 pacienți – toți trimiși la spitalul suport. Activitatea a fost întreruptă.

La Chirurgie Vasculară s-au depistat 4 cazuri de infectare printre pacienți, iar la UPU – o asistentă și un brancardier.

Până acum, în județul Prahova s-au depistat 880 de cazuri de infectare cu coronavirus.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!