Executarea teroristului iranian Qassem Soleimani de către Armata americană, la ordinul Președintelui SUA, Donald Trump, a provocat reacții anti-americane în rândul europenilor.
De la simpli comentatori pe Facebook până la cei mai importanți lideri politici ai Europei democratice, europenii au criticat operațiunea militară realizată de americani împotriva terorismului de stat al Iranului.
O atitudine bizară, dacă luăm în considerare faptul că cel ucis a fost principalul strateg al ofensivei islamiste a Iranului în Orient, ofensivă care a provocat, direct sau indirect, moartea a sute de militari NATO și a susținut cu resurse financiare și militare organizațiile teroriste islamiste din regiune.
Ipocrizia interesată a principalilor lideri europeni
Germania, marea putere economică și militară a Uniunii Europene, s-a delimitat de acțiunea SUA. Ulrike Demmer, purtătorul de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel, a făcut apel la reținere. „Ne aflăm într-un punct periculos de escaladare. Acum este important ca prin prudență și reținere să contribuim la detensionarea situației”, declara în urmă cu două zile doamna Demmer.
Franța, copilul-problemă și tâmpițel al UE, s-a grăbit, prin președintele Emmanuel Macron, să-i țină isonul lui Vladimir Putin, vizibil iritat de acțiunea militară a SUA. Macron i-a telefonat lui Putin și i-a propus să schimbe păreri despre uciderea lui Soleimani de către americani. Potrivit oficialilor de la Kremlin, apelul telefonic a fost inițiat de liderul francez, iar concluzia discuției telefonice ar fi aceea că Macron și Putin au fost de acord că acțiunile SUA au potențialul de a agrava situația din regiune.
Până și Marea Britanie, aliatul european tradițional al SUA, a reacționat cu „jumătate de gură” prin vocea secretarului de stat pentru afaceri externe, Dominic Raab, care a cerut tuturor părților implicate să contribuie la detensionarea situației. „Am recunoscut întotdeauna amenințarea agresivă reprezentată de forțele militare iraniene Quds, conduse de Qassem Soleimani. În urma morții sale, solicităm tuturor părților să nu escaladeze situația. Un conflict suplimentar nu este în interesul nostru”, se spune într-un comunicat emis de Raab.
Ipocrizia politicienilor vest-europeni față de dosarul Iranului islamist nu este un lucru nou și se întemeiază pe mari interese economice. În contextul în care America a impus noi și severe sancțiuni economice împotriva regimului dictaturii fundamentaliste islamiste de la Teheran, în ianuarie 2019, Franța, Germania și Marea Britanie au instituit un mecanism comercial numit „Instrument în sprijinul schimburilor comerciale” (INSTEX), care permite entităților europene să mențină schimburile comerciale cu Iranul. Recent, la începutul lunii decembrie a anului trecut, alte șase țări europene (Belgia, Danemarca, Finlanda, Olanda, Norvegia și Suedia) au devenit membre ale INSTEX, pentru a beneficia de extrem de profitabilele relații comerciale cu dictatura de la Teheran. 
Se pare că pentru liderii vest-europeni, valorile democrației se ofilesc rapid atunci când vine vorba despre profit, despre petrolul și sacii de bani pe care ayatollahul Ali Khamenei este dispus să-i plătească în schimbul mărfurilor de care regimul său islamist are atât de mare nevoie pentru a supraviețui.
Liderii Europei democratice au descoperit o formulă extrem de avantajoasă: soldații americani apără lumea liberă, cu prețul vieții și pe banii contribuabililor americani, în teritoriile Orientului bântuit de fantoma terorismului islamist, iar țările vest-europene fac profit gras prin negoțul cu dictatura islamistă de la Teheran, principalul finanțator și susținător militar al organizațiilor teroriste din regiune.
Iranul – o republică islamică devenită stat terorist
În 1979, Iranul era cuprins de revoluție. Domnia autocratică și abuzivă a șahului Mohammad Reza Pahlavi a fost înlăturată prin proteste de stradă masive. Deși Iranul datorează monarhiei modernizarea și prosperitatea din anii ’70 ai secolului XX, abuzurile politice comise de șahinșah au tensionat puternic societatea iraniană și au declanșat revoluția.
Principalul rol revoluționar l-au avut tinerii iranieni, în special studenții, care cereau abdicarea șahului. Foarte rapid, protestele poporului au fost confiscate de liderii religioși, coordonați din exil de ayatollahul Ruhollah Khomeini, vârful de lance al fundamentalismului islamic. Odată cu radicalizarea islamistă a protestelor, s-a accentuat și mesajul anti-american. Până în acel moment, Iranul era principalul aliat al SUA în Orientul Mijlociu.
După fuga șahului, a urmat o scurtă perioadă de haos, în lipsa unei conduceri politice a țării. Ayatollahul Khomeini a profitat de situație și s-a întors în țară, din Franța, unde fusese exilat politic. Susținut de fundamentaliștii islamiști, mai ales de mullahii iranieni (teologi islamiști), Khomeini preia puterea în Iran și devine primul lider suprem, instaurând un regim teocratic fundamentalist islamist de orientare șiită.
SUA devine „marele dușman”, „Satana” etc., au loc proteste de stradă anti-americane, relațiile cu SUA se deteriorează rapid, iar în noiembrie 1979 se declanșează criza ostaticilor de la Ambasada americană din Teheran. Un grup de studenți islamiști au luat cu asalt ambasada și au reținut ca ostatici 52 de cetățeni americani. Criza a durat 444 de zile, până în ianuarie 1981.
În decembrie 1979 este adoptată, printr-un simulacru de referendum, Constituția Republicii Islamice a Iranului. Conform articolului 1 din această Constituție, forma de guvernământ a Iranului este republica islamică.
În articolul 2, Constituția definește Republica Islamică a Iranului ca un sistem politic întemeiat pe valori inspirate din religia musulmană, precum: Allah este Dumnezeu cel adevărat, iar supunerea față de poruncile Sale este obligatorie; revelația divină are rol fundamental în stabilirea legislației statului; demnitatea și libertatea omului sunt valori supreme aflate în interdependență cu responsabilitatea omului în fața lui Allah; echitatea socială, independența justiției, a vieții politice, economice, sociale și culturale, precum și solidaritatea națională sunt garantate prin intermediul conducerii statului și societății de către persoanele sfinte ale religiei islamice și care dețin calificările necesare, exercitate în temeiul Coranului și al Sunnei etc.
Constituția proclamă, în același articol, „credința în imami și în rolul lor fundamental în continuitatea Revoluției Islamice”.
Lămuritor pentru felul în care Constituția Republicii Islamice Iraniene „garantează” drepturile și libertățile cetățenești este articolul 24, care stabilește că „publicațiile și presa sunt libere să discute probleme, cu excepția cazului în care acestea sunt considerate dăunătoare pentru principiile Islamului sau drepturile publicului. Legea stabilește în detaliu aceste excepții”.
Constituția confirmă că Iranul este o teocrație (sistem politic controlat de clerici) islamistă de orientare șiită. Trebuie știut că șiiții (nume care vine de la „si’at’ali”, „partidul lui Ali” în limba arabă) sunt partizanii lui Ali, vărul și ginerele Profetului Mahomed. Aceștia se consideră urmașii legitimi ai Casei Profetului și au militat împotriva primilor Trei Califi și a urmașilor acestora, care au condus în locul Profetului. În prezent, șiiții îi denunță pe restul musulmanilor (cu precădere pe suniți) ca fiind eretici și urzupatori ai Casei Profetului.
Șiiții sunt o minoritate în Islam (aproximativ 10%), față de suniți, care sunt majoritari (aproximativ 90%). Principala caracteristică a șiiților este aceea că în comunitatea lor există un cler religios organizat, imamul reprezentând figura clericală principală a Islamului șiit, în vreme ce la suniți imamul este doar „cel care conduce rugăciunea”, fără a avea rol de cleric.
Folosindu-se de o formă radicalizată a religiei islamice șiite și de influența tot mai puternică în rândul fanaticilor islamiști, Republica Islamică a Iranului s-a transformat rapid în principala forță susținătoare, financiar și militar, a organizațiilor teroriste islamiste din Orientul Mijlociu, cu o clară și asumată direcție anti-americană. Regimul islamist de la Teheran a subvenționat și a asigurat sprijin logistic unor cunoscute organizații teroriste islamiste, precum Hamas, Hezbollah sau Jihadul Islamic Palestinian. În Irak, teocrația islamistă din Iran a sprijinit masiv milițiile șiite, responsabile pentru numeroase atacuri împotriva Armatei SUA și aliaților săi din regiune. Iranul a fost acuzat inclusiv de faptul că a ajutat cu armament și suport informativ insurgenții talibani din Afganistan în atacurile acestora împotriva Armatei SUA.
Din 1984, Iranul ocupă primul loc pe lista statelor considerate de către guvernul american și aliații săi ca sponsori ai terorismului internațional.
Pornind de la aceste informații, în sinteză, despre regimul teocratic fundamentalist islamist din Iran, ajungem la două concluzii. Prima este aceea că SUA a acționat curajos; uciderea generalului Soleimani de către Armata SUA reprezintă un act militar și politic necesar pentru a stopa ofensiva islamistă a Teheranului în regiune. A doua concluzie este că liderii europeni, cu precădere cei ai Uniunii Europene, au confirmat în aceste zile că sunt lipsiți de o viziune geopolitică realistă în relația cu teocrația fundamentalistă islamistă din Iran. Prin sprijinul politic și economic pe care-l oferă regimului de la Teheran, liderii celor mai puternice țări europene repetă erorile grave comise în urmă cu peste 80 de ani de liderii Franței și Marii Britanii, în relația cu Hitler, când i-au permis să anexeze netulburat Austria și Cehoslovacia, în speranța deșartă că astfel vor obține pacificarea Europei și evitarea războiului.
De ce trebuia să fie executat Soleimani
Soleimani a fost comandantul „Forței Quds”, unitatea de elită a Corpului Gărzii Islamice Revoluționare, ce aparține regimului teocratic islamist din Iran. Quds Force a fost înființată în 1980, în timpul războiului dintre Iran și Irak. Efectivele sale se ridică la aproximativ 20.000 de militari, experți în război neconvențional, terorism, sabotaj, operațiuni speciale și de spionaj militar. Quds Force administrează o rețea de informații organizată în directorate alocate pentru toate regiunile geografice ale planetei. În Europa există un directorat care vizează cu precădere țările vest-europene, dar și noile state democratice din Europa de Est.
Quds Force se subordonează direct Liderului Suprem al Iranului, funcție deținută din anul 1989 de ayatollahul Ali Khamenei. Această unitate de elită a fost implicată în toate acțiunile majore ale Iranului de susținere a terorismului islamist din Orientul Mijlociu și din lume.
În anul 1998, Qassem Soleimani, militar de elită al forțelor armate iraniene, a fost ridicat la gradul de general și numit comandantul Quds Force. Sub conducerea lui Soleimani, acțiunile secrete cu caracter terorist desfășurate de Quds Force au ajuns la apogeu. Soleimani a organizat și condus personal numeroase acțiuni teroriste, precum: asasinarea rivalilor Iranului din regiune; înarmarea aliaților Iranului, inclusiv a organizațiilor teroriste; asigurarea de suport militar și informativ pentru rețele de grupări paramilitare din Irak responsabile de uciderea a sute de militari ai Armatei SUA și ai armatelor țărilor aliate, inclusiv ai Armatei române; asigurarea de suport militar și informativ pentru regimul dictatorului Bashar al-Assad din Siria în lichidarea milițiilor opoziției democratice etc.
Quds Force a fost declarată organizație teroristă străină de către Guvernul SUA, iar Soleimani a fost declarat terorist și susținător al terorismului. Totodată, Quds Force și Soleimani sunt amintiți pe lista organizațiilor și persoanelor supuse sancțiunilor ONU, în Rezoluţia nr. 1747/2007 din 24/03/2007 a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la programul nuclear desfășurat de Iran.
Prin acțiunile teroriste și de susținere a organizațiilor teroriste aliate Iranului, Soleimani a devenit țintă legitimă pentru Guvernul SUA. Eficiența și pregătirea superioară de militar, de care a dat dovadă în coordonarea Quds Force, au fost argumente suplimentare pentru adoptarea deciziei de a fi lichidat de Armata SUA.
Soleimani nu este un erou decât pentru teroriști și pentru fanaticii islamiști. Niciun om normal la cap, indiferent de religia pe care o împărtășește, nu-l va considera erou pe acest expert în executarea de asasinate și atacuri teroriste la comanda regimului teocratic islamist de la Teheran. Uciderea lui de către Armata SUA a fost legitimă și necesară.
Fătălăul european versus complexitatea luptei cu Răul
Cetățeanul Europei libere și democratice este abrutizat de prea mult bine. Confortul material călduț oferit de Uniunea Europeană, faptul că de câteva decenii bune se bucură de drepturi și libertăți la care alți oameni de pe planetă nici măcar nu pot să viseze, degradarea valorilor morale care au stat la temelia înființării Europei Unite și, cu supra-măsură, lașitatea multor politicieni europeni în a-și asuma acțiunile curajoase și principiale pe care le solicită actualul context geopolitic internațional – toate acestea au transformat cetățeanul european într-un fătălău.
Să critici SUA că a executat un terorist islamist, să te lamentezi că „vai, dacă începe războiul, că i-am supărat pe islamiștii de la Teheran ucigându-le generalul” și, totodată, să faci „pe la spate” comerț cu teocrația fundamentalistă islamistă din Iran, ignorând că aceasta proclamă la nivel de politică de stat principii absolut incompatibile cu valorile democrației europene, înseamnă că ești un laș ipocrit. Mă întreb cum ar fi reacționat cetățenii Europei din vremurile Cruciadelor, dacă s-ar fi rătăcit printre ei un fătălău care să se lamenteze „vai, ce căutăm noi prin pustiul Țării Sfinte să ne luptăm cu Saladin, mai bine îi cedăm Ierusalimul, să fie pace, să fie liniște!”? Probabil că fătălăul ar fi fost rapid scurtat de cap.
Europenii refuză să înțeleagă un adevăr simplu: în lumea contemporană există state care nu acceptă modul nostru de viață, democrația de tip euro-atlantic, economia de piață, sistemul de drepturi și libertăți democratice, libertatea cuvântului, libertatea presei, separarea religiei de stat, laicitatea statului etc.
Există forțe care doresc ca democrația euro-atlantică să dispară, ca economia liberă de tip capitalist să dispară, ca Drepturile Omului să dispară și, astfel, ca lumea să se scufunde în întunericul unei noi epoci de barbarie. Cu aceste forțe nu poți negocia prea mult timp. La un anumit moment, a continua negocierea este echivalentul complicității (vezi lecția negocierilor eșuate dintre democrațiile occidentale și Germania nazistă din preajma declanșării celui de-al Doilea Război Mondial). Atunci este nevoie să folosești, preventiv, sabia.
Europenii și-au pierdut însă curajul de a folosi sabia și se pare că se transformă, treptat, în niște fătălăi interesați doar de propriile plăceri, incapabili să reacționeze moral și curajos în fața pericolelor mortale care asediază Lumea liberă. Urmașii penibili ai europenilor care, în secolul trecut, au reușit să învingă cele mai sângeroase dictaturi din istorie, comunismul și nazismul, își pun fustele în cap, țipă speriați cu glas de fetițe la auzul zgomotului de pușcă și sunt gata să intre în pat cu teroristul islamist, numai să scape de „răzbel”, ca nu cumva să facă „buba”.
Voi sunteți urmașii Romei…?!