Luiza Șora (47 de ani), soția filosofului Mihai Șora (103), a postat marți un mesaj îngrijorător pe Facebook: „Pozitivi, amândoi. Și doar Dumnezeu, în mare mila Sa”. Nicio explicație în plus, doar multă ambiguitate, în contextul pandemiei de coronavirus.
În două ore, postarea Luizei Șora a strâns 187 de distribuiri, 355 de comentarii și peste 1.100 de like-uri.
Majoritatea mesajelor arată îngrijorare față de soarta filosofului de 103 ani, semn că oamenii au interpretat anunțul în cheia sa dramatică: pozitivi la testul coronavirus. Prea puțini merg pe varianta literară: pozitivi ca stare de spirit. S-ar impune o limpezire din partea Luizei Șora.

Pe pagina de Facebook a lui Mihai Șora nu există nicio referire la infectarea cu coronavirus. Filosoful a postat un text duios cu două ore înaintea mesajului criptat al soției sale.
„A venit iarna. Văd o pojghiță de zăpadă pe acoperișul caselor: avea, așadar, dreptate copacul de sub fereastră să aștepte cuminte și să nu înflorească. 18 grade în cameră. Într-o vreme, în anii ceaușismului, eram meșter în instalații din perne, pături și țoluri perfect îmbinate în jurul biroului; gândul meu pios se îndrepta, de fiecare dată, către poporul eschimos, de la care am învățat alcătuirea culcușului. Merg acum să aduc ghivecele din balcon în casă, iar apoi, cu permisiunea dumneavoastră, mă retrag în micul meu iglu, la citit și desenat”.
De câteva săptămâni, Mihai Șora a transmis constant pe Facebook mesaje prin care îi îndeamnă pe oameni să stea acasă și în care povestește cum își petrece timpul în izolare, acasă, unde scrie, citește, desenează și se limitează ieșiri pe balcon.
Mihai Șora s-a recăsătorit cu scriitoarea Luiza Palanciuc pe 19 iulie 2014. El avea 97 de ani, iar ea 41.