Pericolul ca România să aibă un președinte extremist, cu o eventuală guvernare pe măsură, a produs deja efecte negative în finanțele și economia României. Cel mai grav: destabilizarea cursului valutar, prin deprecierea leului în raport cu euro și cu alte valute.
Vineri, 2 mai, în ultima zi de tranzacționare la Banca Națională a României (BNR), un euro era echivalat cu 4,9773 lei, aflându-se pe un palier fără turbulențe de mai multe săptămâni.
Luni, 5 mai, când lumea scorul obținut de George Simion (AUR) tocmai fusese stabilit la 40,99%, cursul leu-euro a suferit o fluctuație minusculă, de +0,0002 lei, ajungând la 4,9775 – nimic deosebit.
Marți, 6 mai, a venit însă cutremurul: euro a urcat brusc la 5,0378 lei, cu 0,0603 lei/euro mai mult decât în ziua precedentă! A fost prima dată în istoria monedei noastre naționale când aceasta a trecut pragul psihologic de 5 lei/euro.
– Advertisement –
Miercuri, 7 mai, deprecierea a continuat la fel de abrupt: 5,0991 lei/euro, adică o nouă pierdere majoră, de 0,0613 lei/euro.
În total, de luni până miercuri, deprecierea a fost de 0,1216 lei/ euro.
Iar de vineri până miercuri, trecând peste duminica alegerilor, deprecierea monedei naționale a fost de 0,1218 lei/euro (de la 4,9773 la 5,0991), adică de 2,44%.
– Advertisement –
Cresc ratele bancare, se scumpesc produsele de import
Importatorii sunt îngrijorați, exportatorii primesc o gură de oxigen, iar populația este disperată. Cei mai loviți sunt cei care au de returnat împrumuturi: ratele la creditele în euro cresc destul de mult, dar nu stau pe loc nici cele la creditele în dolari, franci elvețieni sau alte valute.
Unele case valutare au rămas miercuri la prânz fără euro, după ce oamenii s-au îmbulzit marți să cumpere moneda europeană, pe fondul volatilității leului.
În centrul Capitalei, casele de schimb cotau un euro la 5,22-5,29 lei.
Noul nivel testat de BNR a produs reacții emoționale puternice în rândul investitorilor și populației.
Banca Centrală va apăra probabil acest nou nivel, de circa 5,1 lei/euro, dar cu costuri tot mai mari, de ordinul miliardelor de euro din rezerva strategică.
În luna februarie, guvernatorul Mugur Isărescu a semnalat că va lăsa „ușor-ușor” leul să se deprecieze, admițând că în acel moment era supraevaluat cu 5%. Renunțarea la supraevaluare ar duce euro la 5,2 lei, dar asta în condiții normale. În cazul unor turbulențe politice care vor introduce multă neîncredere în piață, devalorizarea ar putea fi mult mai mare.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Taifunul electoral a făcut trei victime într-o zi: Guvernul PSD-PNL-UDMR, Marcel Ciolacu și Elena Lasconi
* Rezultate finale: Simion 40,96%, Nicușor 20,99%, Antonescu 20,07%, Ponta 13,05%, Lasconi 2,68%
* Numărarea voturilor, ora 22.00: Nicușor Dan începe urcușul de pe locul 4! După centralizarea unei treimi din secții, el e depășit de Simion, Antonescu și Ponta
* Elena Lasconi demisionează de la șefia USR, ca să nu fie dată afară la Congres. Nu recunoaște că a greșit grav
* Fotografiile publicate de Elena Lasconi sunt false! Expert în comunicare vizuală: „Imagine modificată digital pentru a părea două fotografii diferite: una cu Victor Ponta și una cu Nicușor Dan”
* „Eram în cameră cu alți oameni când Nicușor Dan a sunat-o pe Elena Lasconi. Nu a răspuns.”
* Traian Băsescu a anunțat: îl votează pe Nicușor Dan! „Scandalul pozelor” a fost decisiv pentru fostul președinte
* Lașitate „suveranistă”: Simion și Ponta au fugit și de cea de-a treia confruntare! Motivele stupide ale boicotului
* AUR plătește 1,5 milioane de dolari, din banii românilor, pentru a răspândi minciuni anti-România, prin influenceri MAGA! Este implicat și un om-cheie al fraților Tate
* VIDEO. Bestia Neamțu (AUR): „Mă, nenorociților! Mă, javrelor! Dacă eu sunt putinist, mă-ta-i curvă!”
– Advertisement –