După un an greu de luptă cu Oculta Mondială, cu Occidentul decadent, cu imperialismul american etc., avocatul Gheorghe Piperea și „vedeta“ de televiziune Luis Lazarus par să fi luat o binemeritată vacanță în… Occident. Piperea postează din SUA, în timp ce Lazarus este în Bahamas. Amândoi publică mândri pe Facebook imagini pe care fanii le aplaudă frenetic în timp ce-i așteaptă acasă, să continue bătălia pentru „valorile tradiționale”.
Nici Piperea, nici Lazarus nu par interesați de o excursie în Rusia, Belarus ori China. În schimb, Gheorghe Piperea (53 de ani) pune o poză din Sedona, statul Arizona, în spate putându-se vedea celebra formațiune stâncoasă „Catedrala de Rocă“. Avocatul conspiraționist anunță în stilul lui Arnold, din „Terminator“: „I’ll be back”.
Cu o zi înaintea fotografiilor din Statele Unite, Piperea – care va candida la alegerile europarlamentare pe lista AUR – își făcuse norma. Postase o poză cu o oaie și scrisese „Dez-oificarea. Primul sezon, 2024“ – aluzie la alegerile care vor urma.
Piperea s-a așezat foarte bine pe nișa conspiraționiștilor în ultimii ani, când s-a pretins mare luptător cu Oculta Mondială, cu normele sanitare de prevenire a infectării cu Covid-19 și, în general, cu tot ce vine din Occident. Nu mai departe de vineri, 5 ianuarie, avocatul afirma: „Atât de liberă va fi circulația în UE pe cât a fost pe vremea legendarului nazipass sanitar”, atacând legea care introduce noile cărți de identitate.
– Advertisement –
Luis Lazarus (56 de ani), aghiotantul senatoarei urlătoare Diana Iovanovici-Șoșoacă, ne anunță în schimb că a ajuns la Nassau, în Bahamas. De Sfântul Ion, a postat un selfie cu el și prietena sa (a „n”-a consoartă, în respect pentru „familia tradițională”), de pe o plajă de la Marea Caraibelor, anunțând poporului șoșocar bunăstarea sa: „Am schimbat decorul și… temperatura! Vă pupăm cu drag, de undeva de departe! Un an nou cu multe succese!”.
Comportamentul celor doi nu e singular. Multe alte „vedete“ ale luptei cu valorile occidentale și aliate ale propagandei rusești își petrec vacanțele – sau, măcar, câte un city-break – în Europa de Vest, dar niciodată la Rostov pe Don, Tomsk, Tula ori Novorosissk. Asta nu-i împiedică să aibă în continuare o priză masivă la români, care nu sesizează discrepanța dintre faptele și vorbele acestor „luptători pentru libertate“.
– Advertisement –
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!