Cazul lui Dorin Florea, primarul cu discurs nazist din Târgu Mureş, nu e un „accident” sau o întâmplare. Dimpotrivă, pare tot mai clar rodul unui plan diabolic, care se extinde nu doar în România, al cărui scop e să scoată din nou ura la suprafaţă, exact ca înainte de Al Doilea Război Mondial. Valul intoleranţei este în creştere, după cum spune şi Bogdan Aurescu, ministrul român de Externe, care dă ca exemplu creşterea „fără precedent” a antisemistismului.
Bogdan Aurescu a subliniat duminică, la Bruxelles, că România depune eforturi importante pentru a deveni un adevărat model regional în ceea ce priveşte asumarea trecutului şi promovarea memoriei Holocaustului.
Şeful diplomaţiei române a participat la reuniunea ministerială a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA) de la Bruxelles, organizată de Preşedinţia luxemburgheză a instituției, informează un comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) către Agepres.
Ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat, în cadrul intervenţiei sale din deschiderea evenimentului, importanţa activităţii organizaţiei în contextul internaţional curent, marcat de creşterea îngrijorătoare a fenomenelor de antisemitism şi intoleranţă.
Şeful diplomaţiei române a exprimat susţinerea neechivocă a României pentru adoptarea, în cadrul reuniunii, a unei Declaraţii ministeriale prin care să fie reafirmate principiile Declaraţiei de la Stockholm, documentul fondator al IHRA din anul 2000, arată MAE.
„La douăzeci de ani de la adoptarea Declaraţiei de la Stockholm, asistăm, în mod profund regretabil, la o creştere fără precedent a antisemitismului şi negării Holocaustului în societăţile noastre. Avem, aşadar, responsabilitatea de a acţiona pentru asigurarea unui climat de respect, toleranţă şi diversitate pentru comunităţile evreieşti din ţările noastre. România depune eforturi importante pentru a deveni un adevărat model regional în ceea ce priveşte asumarea trecutului şi promovarea memoriei Holocaustului. Totodată, pe durata recentei Preşedinţii a României a Consiliului UE, am promovat cu prioritate tema luptei împotriva antisemitismului şi sperăm că şi alte preşedinţii ale Consiliului UE ne vor urma exemplul”, a subliniat cu acest prilej Bogdan Aurescu.
În cadrul sesiunii, ministrul afacerilor externe „a făcut referire şi la mandatul de succes al Preşedinţiei-în-exerciţiu române a IHRA, în perioada martie 2016 – martie 2017, care s-a axat pe trei priorităţi: consolidarea educaţiei despre Holocaust, încurajarea cercetării academice şi combaterea antisemitismului, rasismului, xenofobiei şi discriminării”. În acest context, Aurescu a evocat personalitatea diplomatului Mihnea Constantinescu, care a coordonat programul Preşedinţiei române a Alianţei, aducând un omagiu memoriei sale.
„Ministrul Bogdan Aurescu a prezentat totodată demersurile concrete întreprinse de România, în perioada recentă, în materie de asumare a trecutului, educaţie şi cercetare privind Holocaustul şi comemorarea victimelor Holocaustului, inclusiv introducerea în legislaţia română a definiţiei de lucru a antisemitismului, convenită în cadrul IHRA în timpul preşedinţiei române, reconfirmând angajamentul continuu al României în aceste domenii”, se mai menţionează în comunicat.
Cum de mai stă în funcţie primarul din Târgu Mureş?!

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat după declarațiile primarului din Târgu Mureș pentru discurs de ură pe criterii de clasă socială și etnie, a declarat șeful CNCD, Asztalos Csaba. Dorin Florea a comentat, halucinant, că nu e acord cu acordarea ajutorului social pentru copiii din familiile de romi, motivaţia lui fiind aceea că ţiganii „nu se integrează”.
Declaraţiile rasiste ale primarului Dorin Florea
- „De mai bine de șase ani, am atras atenția asupra acestor aspecte, dar se pare că pe nimeni nu interesează. Reiau acest subiect și propun introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii(…)
- „Cred că nu este cazul să ne gândim să creștem demografia țării cu orice preț. În România există multe familii defavorizate (nu mă refer la persoane cu dizabilități), ci la cei apți de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracționalitate crescută, abandon, lipsă de educație etc. Sunt absolut convins că după o dezbatere serioasă privind această temă și conștientizarea celor ce primesc alocația ca sursă de venit, s-ar relansa și programul de contracepție”
- „Cu toate eforturile Primăriei Târgu Mureș pentru a integra din punct de vedere social aceste persoane, din păcate nu s-a reușit decât în mică măsură. Iar asta din mai multe cauze, dar cele mai importante sunt cele arătate mai sus.”