Sistemul creat pentru „speciali“ în România produce disfuncții scandaloase în societate. Publicația Reporter de Iași prezintă cazul lui Liviu Zanfirescu, fost șef la Poliția Rutieră Iași pensionat la 46 de ani pentru a se reangaja imediat, pe aceeași funcție, dar la Poliția Locală Iași! Bărbatul cumulează acum colosala pensie specială cu venituri și mai mari din bugetul local.
Conform declarației de avere din 2022, Liviu Zanfirescu încasează în acest an:
– 114.623 de lei – salariu de șef la Poliția Locală Iași,
– 11.680 de lei – norma de hrană,
– 10.950 de lei – indemnizație ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică),
– 128.460 de lei – pensie.
În total, polițistul are un venit de 265.713 lei în 2022, adică 22.142 lei/lună (peste 4.500 de euro).
Liviu Zanfirescu s-a pensionat în 2015, după o glorioasă activitate de aproximativ 20 de ani în Poliție. A ieșit la pensie în floarea vârstei, la 46 de ani, motiv pentru care și-a aranjat ploile să se reangajeze imediat, cu exact aceleași atribuții, la Poliția Locală.
În situația lui sunt și mulți alți șefi de la Polițiile Locale din localitățile României. Sistemul care permite ieșirea la pensie la o vârstă „fragedă”, exact atunci când oamenii au atins vârful competenței lor profesionale și al capacității de muncă, a fost conceput special și a rezistat tuturor încercărilor de reformă. Și în clipa de față se duce o luptă feroce pentru a-l păstra. „Specialii”, structurile din servicii, Poliția, Armata și politicienii sistemului încearcă să „fenteze” prevederile din PNRR, care condiționează printre altele acordarea fondurilor de la Uniunea Europeană de reforma sistemului de pensii.
Ministrul de Interne, Lucian Bode (PNL), și ministrul Apărării, Vasile Dîncu (PSD), s-au pronunțat deja pe temă, pretinzând că pensiile din aceste domenii nu sunt speciale și, deci, n-au de ce să intre sub incidența reformei. Conform acordului cu Comisia Europeană, sistemul trebuie reformat astfel încât să nu mai fie posibile aberații precum cea de la Poliția Rutieră Iași, cu oameni ieșiți la pensie în floarea vârstei, cu venituri uriașe, fără nicio corelație între cât au contribuit la fondul de pensii și suma încasată după aceea.