Vidul legislativ și sfaturile contradictorii ale specialiștilor au făcut ca sute de oameni care au petrecut sâmbătă la terase deschise ilegal în Herăstrău să scape nepedepsiți, deși au fost încălcate toate regulile de precauție în pandemia de Covid-19.
Poliția și jandarmii care au mers la locul evenimentelor n-au putut decât să facă recomandări și, în final, să disperseze mulțimea.
Petrecăreții din Herăstrău au scăpat nepedepsiți din cauza vidului legislativ. Sfaturile contradictorii ale specialiștilor au mărit confuzia
Bâlbele guvernului și luptele politice au făcut ca de vineri până luni, adică între sfârșitul stării de urgență și instaurarea stării de alertă, în România să nu mai existe prevederi legale în baza cărora să poată fi sancționați cei care nu respectă regulile de distanțare socială.
Sâmbătă, în Parcul Herăstrău, sute de oameni au luat cu asalt câteva terase deschise ilegal de proprietarii lor, iar petrecerea s-a întins până târziu, la miezul nopții, fără să se mai respecte nicio regulă din cele cerute pentru evitarea infecției cu Covid-19.
Foarte puțină lume a purtat mască de protecție, distanțarea socială n-a existat, grupuri mari de oameni s-au înghesuit fie la rând, pentru băutură, fie în diverse locuri.
Polițiștii și jandarmii veniți acolo n-au avut cadrul legal să dea sancțiuni, așa că au încercat să-i convingă cu vorba bună pe oameni că e periculos ceea ce fac. În final, la miezul nopții, forțele de ordine au dispersat mulțimea.
Rafila: “Masca nu e recomandat să fie folosită pe stradă”
Într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus, viceprimarul Bucureștiului, Aurelian Bădulescu, s-a arătat exasperat: “N-am avut ce să le facem. Primăria nu poate sesiza alte instituții asupra a ceea ce s-a petrecut acolo. N-a spus marele specialist Alexandru Rafila că nu e nevoie să purtăm mască de protecție? Cum putem noi să mai sancționăm pe cineva că nu poartă, când vine specialistul și spune că nu e nevoie?”.
Alexandru Rafila, medicul epidemiolog care reprezintă România la Organizația Mondială a Sănătății, a făcut, de la începutul pandemiei de Covid-19, o suită de declarații contradictorii. În urmă cu doar o săptămână, Rafila – care este și șeful Societății Române de Microbiologie, a afirmat că „masca nu este recomandat să fie folosită pe stradă. Sigur, o folosim pe stradă dacă găsim o zonă aglomerată. Dar altfel, masca, conform recomandărilor, trebuie purtată doar în spații închise și în mijloace de transport în comun. Nu trebuie neapărat să utilizăm masca dacă mergem cu bicicleta, facem alergare prin parc și intersecția noastră cu alte persoane este de foarte scurtă durată și nu este foarte apropiată”.
Același Rafila a făcut, acum câteva zile, o altă declarație controversată, afirmând că pericolul de infectare e mai mare în transportul în comun decât la terase. Acest punct de vedere a apărut în contextul scandalului și al presiunilor făcute de oameni de afaceri influenți.
Proprietarii de restaurante și terase sunt furioși că pierd profitul din anotimpul cald din cauza măsurilor de precauție recomandate de medicii epidemiologi, care avertizează că o relaxare prematură a restricțiilor ar putea aduce un nou val de victime ale Covid-19.