Viorica Dăncilă a declarat luni că toţi parlamentarii social-democraţi care au votat pentru învestirea Guvernului Orban au fost deja excluşi din partid. Însă astfel de măsuri aparent de „mână forte” arată slăbiciunea sa şi a unui partid, care a distrus România în 30 de ani de când a guvernat-o, direct şi indirect.
„De astăzi, PSD intră oficial în Opoziţie şi ne vom asuma cu maximă seriozitate toate responsabilităţile care decurg din acest rol. Şi, dacă tot vorbim de responsabilitate şi de asumare, aş vrea să fie foarte clar că, în conformitate cu decizia luată în Comitetul Executiv Naţional, toţi cei care au trădat la acest vot au fost deja excluşi din PSD. Aşa este corect, aşa este normal faţă de toţi românii care şi-au pus încrederea în noi. Eu garantez că vom fi cea mai grea Opoziţie pe care acest Guvern improvizat o poate avea, acest Guvern – ghilotină, cel mai vulnerabil Executiv de după 1989, la şantajul grupurilor de parlamentari trădători, un Guvern slab şi expus corupţiei”, a subliniat Dăncilă, într-o declaraţie de presă, susţinută la sediul central al PSD.
A scăpat de răspunderea guvernării, acum poate spune şi face orice. Dar nu la fel a făcut şi ca prim-ministru?
Cum era de aşteptat, aşa cum i s-a dictat la partid, Dăncilă trece la un discurs populist agresiv şi bate câmpii cu graţie despre „marile realizări” ale Guvernului PSD, în fapt, un dezastru total aruncat în braţele Guvernului PNL.

„Singura miză pe care au avut-o a fost să dea jos Guvernul PSD, partidul care a crescut pensiile şi salariile, care a majorat salariul minim, care a redus TVA şi a crescut Produsul Intern Brut, acel Partid Social Democrat care a investit în toate spitalele judeţene şi a realizat peste 16.000 de proiecte de investiţii pentru dezvoltarea comunităţilor locale. Scopul acestui nou Executiv este de a-i da lui Iohannis un nou mandat, nu de a guverna, iar ăsta este un afront îngrozitor la democraţie. Acum avem voinţa unui singur om care acaparează România şi toate instituţiile sale în acest demers monstruos de a subordona orice putere, de a subordona românii şi de a-i vedea cu capetele plecate. Avem un preşedinte dictator, abuziv, care şi-a pus în cap să spulbere orice forţă care i se opune, orice principiu şi orice lege în calea sa către putere”, a susţinut Dăncilă, potrivit Agerpres.