Incident diplomatic grav în relația dintre două țări hispanice: Spania și Argentina. Totul a pornit de la o declarație nesăbuită a președintelui ultraliberal al statului sud-american, Javier Milei. Pe fond, acesta are dreptate când vorbește despre socialism ca fiind „distructiv”, dar atacul la familia premierului Pedro Sanchez este o grosolănie.
Greșit este și faptul că Javier Milei (53 de ani), care chiar a făcut minuni în Argentina ca președinte ultraliberal, a ales să participe și să vorbească la o reuniune a partidelor de extremă dreapta din Europa, partide care au puternice legături ideologice și chiar financiare cu Rusia lui Putin.
Declarația grosolană a lui Javier Milei a fost făcută chiar la Madrid, la Convenţia „Europa Viva 24”, o reuniune la care au participat partide suveraniste europene şi la care președintele Argentinei a fost invitat special.
Întâlnirea de la Madrid a fost organizată de partidul spaniol de extremă dreapta Vox şi criticată de premierul socialist Pedro Sanchez. Acele critici l-au făcut pe Milei, probabil, să spună la microfonul suveraniștilor: „Elitele mondiale nu-şi dau seama cât de distructive sunt ideile socialismului. Ele nu-şi dau seama de tipul de societate şi de ţară pe care-l pot produce, de tipul de oameni agăţaţi de putere şi de nivelul de abuzuri pe care-l generează. Când aveţi o femeie coruptă, vă murdăriţi şi aveţi nevoie de cinci zile de reflecţie”.
– Advertisement –
Ultima frază a fost un atac direct la premierul Pedro Sanchez și la soția acestuia, Begona Gomez, pe numele căreia un tribunal din Madrid a deschis luna trecută un dosar de „corupţie” şi „trafic de influenţă”. Cazul a fost clasat însă la scurt timp de Parchetul din Madrid, din „lipsă de probe”.
Duminică, în urma „jignirilor” aduse de Javier Milei, Spania a anunţat rechemarea ambasadoarei sale din Argentina. Ministrul spaniol de Externe, José Manuel Albares, a anunţat retragerea diplomatei „până la noi ordine” şi i-a cerut preşedintelui Milei să prezinte public scuze Spaniei.
José Manuel Albares: „Cuvintele extrem de grave rostite astăzi de domnul Milei la Madrid merg dincolo de orice tip de diferenţe politice şi ideologice”.
