Levente Novak, vicepreședintele executiv al UDMR, a reușit să-și finanțeze construirea unei pensiuni în Ardeal trăgându-și bani atât din fondurile europene, cât și de la Guvernul din Ungaria, dezvăluie PressHub! Firma pe care a făcut oficialul maghiar ingineria financiară nici măcar nu este eligibilă pentru așa ceva.
În total, ar fi vorba de 70.000 de euro din fonduri UE primite în 2018 și alți 35 de milioane de forinți (echivalentul a circa 100.000 de euro la momentul respectiv), ultima sumă fiind accesată prin Programul Kisfaludy, din Ungaria, în anul 2020. Banii statului maghiar nu puteau fi accesați fără „pile” – probabil la nivel înalt – din simplul motiv că, în mod normal, firma UDMR-istului ere neeligibilă. Programul cu pricina vizează doar activități și companii de pe teritoriul Ungariei, iar pensiunea e construită în România. Când s-au primit banii europeni și cei de la Guvernul maghiar, respectiva pensiune nu avea nici măcar fundația turnată! Asta, în condițiile în care alți oameni „obișnuiți” nu au acces la fondurile europene nici când îndeplinesc absolut toate condițiile pentru a fi eligibili, fiind blocați de birocrația stufoasă și regulile excesive stabilite de stat.
PressHub a descoperit elementele unei alte șmecherii: pensiunea aflată în curs de amenajare este construită, aparent, fără nicio noimă, în câmp, la marginea localității Miercurea Nirajului, pe drumul spre Tâmpa. Nu există trafic și nici vreun peisaj nemaipomenit.
În spatele bizareriei se ascunde ceva ce locuitorii obișnuiți din zonă nu știu: pe acolo va trece viitoarea Autostradă A8 Târgu-Mureș – Iași! Levente Novak a avut acces din timp la aceste planuri, a știut pe unde va trece autostrada și s-a apucat de lucru, pentru că la un moment dat acolo va fi vad bun.
Pensiunea e deținută la comun de vicepreședintele UDMR, Levente Novak, și fratele său, Botond Novak.