Cum l-a pus la punct Stelian Ion (USR) pe Ciuvică, la Antena 3. La Felix TV, ca la balamuc

Written by

in

Postul de televiziune folosit de Dan Voiculescu pentru a sabota România în UE devine pe zi ce trece un fel de ospiciu media. Azi, urlă Gâdea, mâine ameninţă Badea, poimâine o ia razna Ciuvică.

Cel din urmă, de exemplu, a avut un puseu de balamuc chiar în seara aceasta, când l-a făcut „securist” şi „prostuţ” pe Stelian Ion, deputat USR:

„Sunteţi şi sexo-marxişti, şi securişti. Iar dvs. sunteţi şi securist, şi cam prostuţ, aşa…”, l-a jignit Mugur Ciuvică, în direct, pe tânărul deputat USR.

Stăpân pe sine şi calm, Stelian Ion i-a replicat decent.

„Violenţa denotă lipsă de inteligenţă”, l-a pus la punct deputatul USR pe cel care mai avea puţin şi turba în direct.

Supărarea invitatului permanent de la Antena 3 a plecat de la afirmaţia lui Stelian Ion că, înainte de a intra în solda lui Voiculescu, Ciuvică l-a făcut securist în faţă pe mogulul televiziunii, în anii ’90. Între timp, i-a devenit argat…

Ieri a fost Gâdea cel care a reacţionat isteric faţă de afirmaţiile unui alt reprezentant al opoziţiei: Ionel Dancă, de la PNL.

Au fost scene horror, în care realizatorul emisiunii, Mihai Gâdea, și-a etalat calitățile de cenzor și potențialul de dictator.

Gâdea și-a ieșit din minți când Dancă i-a spus că ceea ce face el este „manipulare tipică pentru Antena 3”. Vezi VIDEO de mai jos.

Foto: captură Antena 3 – Aktual24.ro