Cum finanțează clasa politică îndobitocirea poporului: România TV a primit 12 milioane de lei bani publici, în ultimii 5 ani, doar de la Loterie!

Written by

in

Faptul că tocmai politicienii aflați la putere sunt vinovați de atmosfera de ospiciu pe care televiziunile oligarhilor au instituit-o în România este ilustrat cât se poate de elocvent de informația concretă că doar Loteria a finanțat România TV, în ultimii 5 ani, din bani publici, cu 11,87 milioane de lei fără TVA! Cel mai toxic post de televiziune din țară, înființat de fugarul Sebastian Ghiță, este unul din cei doi mari beneficiari – alături de Antenele altui oligarh, Dan Voiculescu – ai contractelor pe bani publici.

Contul de Facebook „Banii noștri“ publică documente interesante care arată că, din 1 septembrie 2018 până acum, Compania Națională Loteria Română SA a alimentat postul România TV cu aproape 12 milioane de lei, reprezentând contracte pentru „servicii de televiziune“. Compania este de stat și are conducere numită politic.

Contractele au fost din ce în ce mai mari, în timp ce intervalele de timp s-au scurtat. Ultima oară, la foarte scurt timp după ce Iohannis a numit Guvernul PSD-PNL, suma dată din banii publici de Loterie către RTV a fost pur și simplu dublată!

Cele 4 contracte au avut următoarele valori:

– 1 septembrie 2018: 1.680.120 lei,

– 5 noiembrie 2019: 2.548.000 lei,

– 22 decembrie 2020: 2.548.000 lei,

– 31 decembrie 2021: 5.096.000 lei.

România TV este, alături de alte două televiziuni „de știri“ controlate de oligarhi, Realitatea Plus (Maricel Păcuraru) și Antena 3 (Dan Voiculescu), pe podiumul sancțiunilor primite de la CNA.

Cele trei posturi au excelat, din 2020 încoace, mai întâi în promovarea teoriilor conspiraționiste despre pandemie, apoi în narative cu tentă antioccidentală și în preluarea mesajelor propagandei rusești. Spre exemplu, la România TV a fost adusă să vorbească Marina Tauber, organizatoarea încercărilor de a răsturna regimul pro-european de la Chișinău, la Realitatea Plus are spațiu de emisie rusofilul Cozmin Gușă, iar la Antena 3 a fost promovat agresiv fake-news-ul despre presupusa persecuție a preoților români din Ucraina.

Instituțiile statului finanțează masiv, cu sume uriașe, aceste posturi toxice. Companii de stat, ministere, primării și consilii județene încheie contracte de milioane de lei cu respectivele televiziuni.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Deși țara fierbe, PSD și PNL încearcă să introducă noi pensii speciale!

* Se alege praful de PNRR! Banca Mondială anunță că România pierde banii pentru construirea a 27 de spitale noi, metroul din Cluj și campania națională de reîmpăduriri

* Ostenit după 9 zile în America de Sud, Klaus Iohannis s-a dus direct la reședința de odihnă de la Neptun. În weekend se bronzează, la Cotroceni ajunge săptămâna viitoare

* VIDEO. Se îngroașă gluma pentru George Simion! Al treilea personaj important care confirmă legăturile liderului AUR cu serviciile rusești: Vlad Filat, fost premier al Moldovei

* EDITORIAL CARTIANU: Anchetarea lui Tolontan. Corespondență din pușcărie. Realitatea paralelă creată de RTV

* Nicușor Dan a reușit să facă Bucureștiul mai credibil financiar decât România! Agenția Fitch a acordat rating A orașului și remarcă „planul de investiții ambițios“

* Ce șarlatanie! După modelul „Vadim – omul anului în lume”, ex-PRM-ista Olguța Vasilescu a cumpărat cu 22.900 de euro, din bani publici, titlul de „cea mai căutată destinație de Paște din Europa” pentru Craiova, de la un SRL belgian!

* Avocatul Piperea, portavoce a dezinformării în România, e șocat: „O întreagă lume mă detestă și nu știu de ce. Din 220 de studenți, azi au venit la cursul meu fix 2. Este un evident boicot”

* Paleologu: „Contemplu cu fascinație și scârbă o creatură extrem de veninoasă: hater-ul ortodox”. Baconschi: „Cum să crezi că Dumnezeu va arunca în iad grosul umanității și 90% din lumea creștină, doar pentru a-i mântui, în exclusivitate, pe creștinii de rit bizantin răsăritean?”

* „Ciutacu de la Fox News” părăsește televiziunea după ce a ruinat-o cu minciunile sale, condamnând-o să plătească 787 de milioane de dolari pentru defăimare. Tucker Carlson era un vector important al propagandei conspiraționiste, iar Ciutacu îl promova la fel de des ca pe Cristoiu