CTP, Moise Guran şi Vlad Petreanu vin în Piaţa Victoriei pentru a transmite protestul

Written by

in

De la o oră la alta, apar noi ştiri despre marea mobilizare din această seară, din Capitală şi din alte oraşe ale României anti-PSD&ALDE.

În Bucureşti, alături de Mihai Şora, Oana Pellea, Dan Grigore, Marius Manole şi de alte figuri publice obişnuite ale protestelor, vor fi prezente şi voci cunoscute ale jurnalismului onest din România. Pe lângă zecile de reporteri, vor fi prezenţi şi comentatori de calibru, precum Cristina Tudor Popescu, Moise Guran sau Vlad Petreanu.

Cei trei vor face parte din studioul mobil al Europa FM, care va transmite din Piaţa Victoriei, de la ora 18.00, o ediţie specială dedicată protestului pro-justiţie de astăzi.

Studioul mobil Europa FM se va afla în parcarea din fața Guvernului României, iar dezbaterile sunt deschise tuturor.