Cristian Tudor Popescu îi face un portret necruțător ministrului Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei. „În loc să se lupte cu candidații stângii populiste, el îl atacă sistematic pe N. Dan – un gest cinic, cu rădăcini în ceaușism”, scrie jurnalistul.
Într-o postare mai amplă pe Facebook, în care trece în revistă mai multe forme de violență din societatea românească, publicistul și scriitorul Cristian Tudor Popescu (67 de ani) îi acordă o atenție specială lui Sebastian Ioan Burduja (38 de ani), fiul celebrului gropar al Bancorex, Marinel Burduja.
„Faptul că se face frate cu Piedone, complimentându-se reciproc, peste violențele verbale ale acestuia, că spune că votanții trogloditului interlop – mai periculos chiar decât cuplul Firea-Pandele – «sunt oameni de bun-simț», asta este ticăloșie pură”, scrie CTP.
Jurnalistul a fost recent ținta unui atac de tip AUR-ist din partea lui George Simion. Liderul extremist a cerut ca lui CTP „să nu-i fie dată niciun fel de armă”, insinuând că scriitorul – pe modelul slovacului Juraj Cintula – ar putea să-l împuște!
– Advertisement –

Portretul făcut de CTP lui Burduja
„Acest Burduja mi se pare cel mai scârbos personaj din menajeria electorală. Tânăr, spilcuit, englezit, digitalizat, se dă drept liberalul viitorului. Pentru cine îl crede. Că în loc să se lupte cu candidații stângii populiste, îl atacă sistematic pe N. Dan – candidat de dreapta care are un avans irecuperabil față de el în toate sondajele –, e un gest cinic, cu rădăcini în ceaușism. Dar că se face frate cu Piedone, complimentându-se reciproc, peste violențele verbale ale acestuia, că spune că votanții trogloditului interlop, mai periculos chiar decât cuplul Firea-Pandele, «sunt oameni de bun-simț», asta este ticăloșie pură. Îmi amintește de Geoană, care și-a supt sângele cu lapte cu Marean Vanghelie, tot de la 5. Și e și un ticălos păgubos, căci niciun votant al lui Piedone nu va trece la Burduja. Aproape că aș fi înțeles dacă o susținea pe Firea – tot are PNL alianță cu PSD. Dar poate că vrea să se dea bine pe lângă Voiculescu-Varanu, în nădejdea că mai pică ceva…”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
– Advertisement –