Crima din centrul Capitalei este urmarea politicii pro-infractori a celor trei guverne PSD-ALDE, conduse de Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Viorica Dăncilă, dar păstorite de Liviu Dragnea. Mâna murdară cu care s-a făcut treaba murdară a fost cea a lui Tudorel Toader, ministrul Justiției în regimul Dragnea.
Doi dintre cei cinci suspecți din cazul crimei din Piața Constituției au fost eliberați mai repede din penitenciar în baza legii recursului compensatoriu, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.
Cei doi suspecți erau condamnați pentru crimă la 15 și, respectiv, 17 ani. Au fost eliberați în toamna anului trecut, după ce și-au ispășit doar 10 și, respectiv, 11 ani din pedepse. Ei au fost ajutați de legea recursului compensatoriu să ajungă mai repede la fracția de 2/3 necesară pentru a putea fi eliberați din închisoare
Potrivit legii recursului compensatoriu, deținuților care își ispășesc pedeapsa în condiții necorespunzătoare, adică sunt închiși în spații improprii, cu igrasie sau mai mici de 3 metri cubi de aer/persoană, li se scad 6 zile din pedeapsă la fiecare 30 de zile efectuate.
Până acum, peste 21.000 de deținuți au beneficiat de această lege, care a intrat în vigoare în octombrie 2017 ca soluție pentru a stopa condamnările României la CEDO în procesele intentate de deținuții nemulțumiți de condițiile din penitenciare.
Parchetul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei au făcut vineri 21 de percheziți în cazul crimei de duminică noaptea din Piața Constituției. Mai multe persoane au fost duse la audieri la Poliția Capitalei, printre care și cei 5 suspecți de crimă. Procurorii au indicii că victima a fost imobilizată de 4 indivizi în timp ce un al 5-lea i-a aplicat lovitura fatală.
Un bărbat a murit duminică noaptea, iar un altul a fost grav rănit, în urma unei încăierări cu bâte și săbii între două grupări interlope, în centrul Capitalei, chiar în fața Palatului Parlamentului. Martorii spun că au auzit și un foc de armă.