Continuă demolarea lui Iohannis în Occident. Süddeutsche Zeitung: „Președintele a regizat recenta criză de stat“ și alianța cu „social-democrații naționaliști și prietenoși cu Rusia“

Written by

in

Continuă demolarea lui Klaus Iohannis în Occident, pe măsură ce vestea faptelor recente ale președintelui României se răspândește. Influenta publicație germană Süddeutsche Zeitung îl indică pe Iohannis drept regizorul crizei politice care a scos USR de la guvernare pentru a fi cooptat în loc PSD, un partid „naționalist și prietenos cu Rusia”. Süddeutsche Zeitung (SZ) este ziarul cu cele mai multe abonamente din Germania.

SZ, preluat de G4Media, subliniază că noua coaliție pusă pe picioare de Iohannis are toate șansele „să dezamăgească Uniunea Europeană“ și observă dispariția, din programul de guvernare, a reformelor în Justiție, precum și faptul că noua Putere își pune toate speranțele în banii de la UE. Nu lipsește și referirea la avocata Mafiei, Laura Vicol, pusă de PSD și PNL, cu aprobarea lui Iohannis, șefă la Comisia Juridică.

„Cele două partide s-au reunit după ce s-au jurat în ultima campanie electorală, în urmă cu un an, că nu vor face o alianță niciodată, dar niciodată“

Autoarea Cathrin Kahlweit remarcă uimită, încă din primele paragrafe, minciuna sfruntată și de neconceput în politica occidentală pe care s-a construit această coaliție: „(…) cele două partide s-au reunit după ce s-au jurat în ultima campanie electorală, în urmă cu un an, că nu vor face o alianță niciodată, dar niciodată. Vor să guverneze împreună: conservatorii (PNL) și social-democrații (PSD)“.

PSD-ul este descris ca un partid apropiat de Rusia, iar șeful statului – ca regizor al întregii manevre: „Social-democrații naționaliști și prietenoși cu Rusia au insistat că nu se pot angaja în politică cu conservatorii (PNL – n. red.) decât dacă Cîțu cedează. El a oferit rezistență susținută, dar a fost apoi obligat să se retragă sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, care a regizat actorii din recenta criză de stat“.

„Noua coaliție a promovat-o pe avocata Laura Vicol, celebră pentru campaniile împotriva Direcției Naționale Anticorupție, șefa Comisiei juridice a Camerei Deputaților“

Süddeutsche Zeitung vorbește și de înțelegerea cu rotația premierilor: „Actuala înțelegere arată așa: noul premier Ciucă va conduce țara doar pentru un an și jumătate; pe 25 mai 2023 va fi schimbat. Din motive ce țin de politică și de putere, PSD și PNL s-au putut înțelege doar punând de acord un principiu al rotației. Din 26 mai 2023, stânga, probabil prin liderul Marcel Ciolacu, va prelua funcția de șef al Guvernului“.

Articolul face referire la înscăunarea Laurei Vicol ca șefă a Comisiei Juridice care trebuie să opereze repararea legislației distruse de regimul Dragnea: „Opoziția, în special USR-PLUS, partidul care a părăsit ultima coaliție, este revoltată. Liderul partidului lor a scris pe Facebook, în weekend, că în urmă cu câteva zile președintele Iohannis a pus guvernul în mâinile unor oameni care s-au eschivat în a face o reformă judiciară timp de 15 ani. Dovadă în acest sens este că noua coaliție a numit-o pe avocata Laura Vicol, celebră pentru campaniile împotriva Direcției Naționale Anticorupție, șefa Comisiei juridice a Camerei Deputaților. Și mai rău: Vicol este în favoarea menținerii controversatului organ disciplinar pentru judecători“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Cea mai nerușinată trădare a votului popular de după 1990. O mineriadă politică”. Printre semnatarii manifestului: Monica Macovei, Mircea Cărtărescu, Tudor Chirilă, Radu Paraschivescu

* Un important ziar elvețian îi smulge masca lui Iohannis: „Aproape că nu mai e nicio urmă de agendă reformistă“. E descris modul în care șeful statului și-a înșelat alegătorii

* A reapărut Rareș Bogdan! Anunță că se va „unge“ ministru în 2023, ca să fie „un garant că domnul Ciolacu va face ceea promite“

* Cum s-a rupt în două PNL-ul după coaliția cu PSD! Numele grele care nici nu concep să lucreze cu social-democrații

* Coadă la depunerea demisiilor din PNL. „«Noul PNL» și-a mințit cu nerușinare electoratul. Am văzut o decădere morală absolută”

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (6). Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

* Cei 4.800 care au împărțit 2,4 miliarde de dolari, prăduiți de Securitate după uciderea lui Ceaușescu. Legătura cu Dan Voiculescu, Vîntu și frații Negoiță

* Șoșoacă, live, așteptând „piramida energetică“ de la Sfinxul din Bucegi: „Au vrut să-l mute de aici, să facă hotel. Ia uite, zăpadă! Mamăăă, ce frig e!“

* Încercarea ratată de racolare a lui CTP la masonerie. „Trebuie neapărat să intrați. Puteți să faceți foarte mult bine acestei țări”

* Radu Moraru, zdrobit de propriile minciuni anti-vacciniste și jigniri scabroase. Nașul TV, amendat de CNA cu încă 100.000 de lei