Conspiraționistul rusofil Ion Cristoiu e considerat de Ciolacu un candidat pe care PSD l-ar susține cu mândrie la președinția României!

Written by

in

„Maestrul“ Ion Cristoiu, fost colaborator al Securității cu indicativul Coroiu, devenit în ultimii ani un vector al mișcării conspiraționiste din România și al propagandei ruse, a fost prezentat luni seară de Marcel Ciolacu drept un posibil candidat al PSD la alegerile prezidențiale din 2024. Cel mai probabil, liderul PSD s-a folosit de numele fostului director al „Evenimentului zilei“ pentru a crea o diversiune, dar simplul fapt că Marcel Ciolacu îl consideră pe Cristoiu reprezentativ pentru electorat spune foarte multe despre modul în care gândește conducerea acestui partid.

Invitat, ca de obicei, în prime-time la România TV – televiziunea oligarhului fugar Sebastian Ghiță –, Marcel Ciolacu a declarat: „Știți foarte bine că am anunțat în interiorul partidului și în spațiul public foarte clar că desemnarea candidatului pentru funcția de președinte al României din partea PSD se va face cu totul altfel. Nu o să mai fie o decizie a unui număr mic de oameni. Întâi să mă hotărăsc dacă eu voi intra în această competiției. Cu certitudine cred că România are nevoie de un președinte de stânga. Un om care împărtășește principiile de stânga. E nevoie de o schimbare după 20 de ani pentru cel care va ocupa funcția de președinte al României. Sunt oameni de stânga în România care pot ocupa cea mai înaltă funcție din statul român. Când avem discuția despre candidaturi, tot timpul ne gândim numai la oameni politici. Poate că PSD, de această dată, nu va veni neapărat cu un om politic, ci cu un intelectual. De aceea am dat exemplul domnului Cristoiu. Este un om de stânga, în fibra dânsului, dacă urmărești toate evoluția maestrului Cristoiu, îi vei depista valorile de stânga în tot ceea ce spune sau scrie“.

„Maestrul“ Coroiu, un adevărat simbol al PSD-ismului: fost turnător la Securitate, acum luptător cu Oculta Mondială și vașnic susținător al Rusiei lui Putin

Ion Cristoiu, dovedit de istoricul Mădălin Hodor ca fiind sursa Securității ceaușiste înainte de 1989 cu indicativul „Coroiu“, a făcut un balet interesant în ultimii 10 ani. O perioadă i-a adus osanale Elenei Udrea, atât timp cât aceasta a fost puternică. Apoi a schimbat barca. În primăvara lui 2017 a fost printre cei mai vehemenți contestatari ai mișcării anticorupție, lansând tot felul de teorii și conspirații despre oamenii care ieșeau în stradă la proteste.

A rămas fidel sistemului oligarhic și PSD-ului, basculând apoi tot mai puternic înspre narativele conspiraționiste ale propagandei rusești. În timpul pandemiei de Covid a făcut o neobosită reclamă tuturor teoriilor despre comploturi mondiale care stau în spatele virusului, ajungându-se până acolo încât YouTube i-a suspendat canalul din cauza dezinformărilor! Bazaconiile debitate de Cristoiu, Ciutacu și Gușă erau la mare preț pentru Sputnik, site-ul oficial al Moscovei. În timp ce promova aceste teorii, Ion Cristoiu s-a bulucit să se vaccineze anti-Covid printre primii, imediat după ce au fost aduse vaccinurile în România. Apoi a explicat că, de fapt, el a făcut un sacrificiu, ca să nu fie tratat „ca un cetățean de mâna a doua“.

De când a început invazia Rusiei în Ucraina, Cristoiu s-a înrolat în armata apărătorilor lui Putin, preluând o dată în plus toate subiectele propagandei rusești.

Acest om e însă considerat de Marcel Ciolacu „un om de stânga, în fibra dânsului“, și emblematic pentru PSD.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Codrin Ștefănescu se retrage din politică pentru că „este grav bolnav”. „Partidul lui Dragnea” ajunge pe mâna lui Liviu Pop

* VIDEO. Sforăitul gros al ministrului Petre Daea, în direct, la Antena 3. Râsete și ghionturi în studio. PSD-istul zice că o fi sforăit altul!

* Un nou kompromat împotriva Emiliei Șercan. Pe Facebook se plătesc reclame care o calomniază pe jurnalistă, promovând un site-fantomă, cu “anchete” nesemnate

* Omul PSD, Mitulețu Buică, a demisionat de la conducerea Autorității Electorale Permanente după ce a fost prins că și-a angajat cumnata în instituție

* VIDEO. Nicușor Dan anunță că a reușit să stingă datoriile Capitalei lăsate de administrația Firea-PSD: „Bucureștiul a trecut pe lângă faliment. Au fost 3 miliarde de lei datorii curente. De acum încep investițiile”

* Propaganda pro-Putin și cea pro-AUR l-au lăsat pe Robert Turcescu fără emisiune la B1 TV

* Revolta unui profesor universitar: „Un general de vârsta mea s-a pensionat cu 30.000 de lei pe lună. Era obosit sărmanul. Eu mai am de așteptat vreo 20 de ani. Pensia mea va fi de 6-7 ori mai mică“

* EDITORIAL CARTIANU. Boicotacii. O campanie de tip AUR-ist în care s-au implicat și oameni serioși. Sau cum poți să faci rău convins fiind că faci bine

* A căzut primul cap din Mafia TVR Sport. Oprean, bișnițarul de bilete, și-a dat demisia ca să scape de cercetarea disciplinară, dar nu poate scăpa de ancheta penală. Panică printre complicii săi: oare îi va „turna”?!

* Cursă contracronometru: SUA și aliații din NATO pregătesc Ucraina pentru iminenta ofensivă de primăvară a Rusiei. Așa se explică livrarea armamentului greu