Dacian Cioloș, președintele USR desemnat de președintele Klaus Iohannis să încerce alcătuirea unui nou Guvern, a anunțat vineri că partidul său va propune săptămâna viitoare, în Parlament, un cabinet monocolor, după ce Florin Cîțu i-a transmis vineri că PNL refuză să-l susțină. Șansele acestui Guvern USR sunt, în mod evident, nule, pentru că partidul are doar 80 de parlamentari din necesarul de 234 ca să fie învestit, însă Cioloș a evitat astfel capcana întinsă de Iohannis și Cîțu. Cei doi l-au invitat insistent să negocieze cu PSD pentru ca, apoi, să poată face ei înșiși același lucru fără să mai poată fi acuzați că pactizează cu „ciuma roșie“.
Ceea ce a părut, pentru o clipă, revenirea la realitate a președintelui țării s-a dovedit, în realitate, încă o cacealma pregătită de Iohannis și Cîțu, „cuplul“ care a aruncat România în criza politică începând cu 1 septembrie.
Desemnarea lui Dacian Cioloș, lunea trecută, să formeze un nou Guvern s-a dovedit că nu era o încercare a președintelui Iohannis – care controlează total PNL în acest moment – de a scoate rapid țara din criză, renunțând la răzbunările meschine și interesele clientelei de partid. A fost, așa cum mai multe surse au indicat încă de atunci, o manevră care să pregătească terenul pentru desemnarea lui Florin Cîțu să alcătuiască un nou Guvern.
Cîțu a trântit clar ușa în nas USR: „PNL îi solicită lui Dacian Cioloș să discute în primul rând cu PSD și AUR. Dacă USR nu reușește să coalizeze o majoritate, PNL va demara negocieri cu toate partidele responsabile, cu excepția AUR“
În această săptămână, PNL a acceptat strâmbând din nas o primă discuție cu Cioloș, apoi, începând de joi seară, a revenit la mesaje dure la adresa USR. Premierul demis Florin Cîțu a declarat joi că ar putea trece peste „greșeala USR“ doar dacă acest partid își va cere iertare pentru că a votat moțiunea de cenzură și numai dacă noul Guvern s-ar construi în jurul unui liberal – adică el însuși.
Vineri, într-o nouă ieșire chiar înaintea întâlnirii cu Cioloș, Cîțu a limpezit apele: „USR e parte a unei majorități alături de PSD și AUR. Votul politic al USR la moțiune a însemnat ruperea coaliției cu PNL. Răspunderea politică revine USR. În mod simetric, responsabilitatea pentru instalarea unui nou guvern revine coaliției USR, PSD și AUR. PNL îi solicită lui Dacian Cioloș să discute în primul rând cu PSD și AUR. Dacă USR nu reușește să coalizeze o majoritate, PNL va demara negocieri cu toate partidele politice responsabile, cu excepția AUR“.
Mesajul decriptat al lui Cîțu: PNL va face cu PSD o nouă majoritate parlamentară după ce Cabinetul USR va pica la vot
Cheia acestui discurs clar de refuz la adresa USR este „PNL va demara negocieri cu toate partidele, cu excepția AUR“. „Toate partidele“ înseamnă, de fapt, PSD. De ce? Pentru că în Parlament sunt 5 partide mari și late. PNL poate discuta, deci, cu:
– USR, care a fost deja respins în cei mai duri termeni posibili;
– UDMR, cu care există deja o alianță a liberalilor;
– PSD, fără de care nu se poate obține majoritate în Parlament, în lipsa voturilor USR;
– AUR, care a fost deja exclusă de PNL de la discuții.
Așadar, cum USR și AUR nu sunt luate în calcul de Cîțu, rămân UDMR și PSD.
Despre înțelegerea subterană a PNL cu PSD se știe deja de câteva săptămâni. În acest interval, cele două partide au condus de fapt România printr-o coaliție informală în Parlament, votând cot la cot blocarea mai multor proiecte de legi incomode – ultimul dintre acestea, desființarea pensiilor speciale pentru aleșii locali. Sunt toate șansele ca lucrurile să rămână la acest stadiu, adică un Guvern minoritar PNL – UDMR, sprijinit de la Cotroceni de Iohannis, să beneficieze și de susținerea ascunsă, în Parlament, din partea PSD.
Începând de luni, liberalii au răspuns invitațiilor USR de a discuta despre reconstruirea coaliției printr-un alt mesaj contondent: trimițându-l pe Cioloș să negocieze cu PSD. Dându-le pe la nas cu momeala șansei de a face un Guvern, Iohannis și Cîțu au calculat – s-a dovedit că din nou greșit – că USR-iștii vor face orice compromis (și cu oricine) ca să obțină investirea.
Eroarea de calcul a lui Iohannis și Cîțu: au sperat că Dacian Cioloș va bate la ușa PSD
Șeful statului și președintele PNL au sperat că USR se va duce la PSD, în căutare de susținere. Odată făcut acest pas, li s-ar fi deschis și lor poarta către discuțiile fățișe cu social-democrații. Iohannis și Cîțu știu că electoratul lor este oripilat de gândul că se vor băga în cârdășie cu PSD. Dacă USR ar fi făcut primul acest pas, ei ar fi putut invoca faptul că partenerul de guvernare a „trădat“ mai întâi și, astfel, propriile negocieri cu PSD nu mai sunt chiar atât de toxice și inacceptabile.
Dacian Cioloș și ceilalți conducători ai USR au mirosit însă momeala și au respins-o. Liderul partidului a anunțat că nu va angaja nicio negociere cu PSD și AUR, urmând să depună luni, în Parlament, o propunere de Guvern monocolor care, evident, va pica la vot.
Apoi, Klaus Iohannis va fi liber să-l desemneze iar pe Florin Cîțu premier, așa cum a intenționat și săptămâna trecută, înainte de a se răzgândi și a le transmite liberalilor să vină la Cotroceni fără nicio propunere.
Dacian Cioloș, după ce Florin Cîțu a refuzat ferm refacerea coaliției cu USR: „Fac un apel la PNL să nu fugă de responsabilitate. Nu vom negocia cu PSD!“
„Din momentul în care a făcut propunere de premier, USR a avut un singur obiectiv: să formeze cât mai rapid un Guvern. Am propus PNL și UDMR să refacem coaliția, cu un program legat de combaterea pandemiei, rezolvarea crizei energiei.
Din păcate, am observat că PNL refuză o negociere cu premierul desemnat de președintele Iohannis.
Fac un apel la PNL să nu fugă de responsabilitate, România are nevoie de guvern. Rămân determinat să propun un Guvern până la începutul săptămânii viitoare.
Nu vom negocia cu PSD. Vom pregăti un program de guvernare, le vom prezenta în Parlament împreună cu o echipă guvernamentală și parlamentarii vor decide dacă e momentul să dea un Guvern cu puteri depline sau decid să prelungească criză. Vom pune pe masa parlamentului o propunere de Guvern.“