Ştie el, băiat de Hayssam, ce pune la cale Iohannis!

Dar Ciolacu nu se opreşte din rotit la flaşneta bolşevică nici când vine vorba de alegeri anticipate. El vede ce nu vede nimeni în evenimente precum cel de azi, după întâlnirea dintre Iohannis şi Orban.
Liderul social-democrat a apreciat decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a promulga legea de majorare a alocaţiilor şi a spus despre acesta că prin declanşarea alegerilor anticipate îşi doreşte să scape de Ludovic Orban.„M-a bucurat decizia preşedintelui să promulge legea propusă de PSD în Parlament de majorare a alocaţiilor. Este o veste bună. Dar am văzut că acest guvern asumat, în primul rând a fost asumat de preşedinte, care am văzut că vrea să scape de el, am văzut că vrea anticipate. Primul semnal este că preşedintele vrea să scape de Ludovic Orban. Acest guvern este asumat de coaliţia care l-a adus la putere. Sunt ferm convins că vom aduce alături de noi oamenii necesari ca următoarea moţiune de cenzură depusă de noi să şi treacă. Trebuie să avem un obiectiv comun”, a declarat Marcel Ciolacu, citat de News.ro.Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, după întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis, că au convenit că cel mai bine pentru România este să fie organizate anticipate şi că ”ar fi util şi bine” ca alegerile parlamentare anticipate aibă loc simultan cu alegerile locale. El a evitat să precizeze dacă va recurge la demisie pentru a declanşa procedura anticipatelor, variantă evocată de preşedinte în declaraţiile făcute joi.
Negoiţă, singurul PSD-ist dispus să vorbească deschis
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, pare în acest moment singurul PSD-ist (deşi a fost suspendat de Dragnea din partid) dispus să pună cărţile pe masă şi să fie sincer cu situaţia reală din PSD. Negoiţă a declarat miercuri că este dispus să revină în PSD, cu condiţia ca partidul să fie determinat să-şi asume nişte „acţiuni, principii şi valori fără de care PSD nu are viitor” şi să-şi ceară scuze public pentru modul în care a condus România în ultimii ani.
„În ultimii ani, pentru mine, PSD a însemnat numai dezamăgiri. Acum câteva luni, am aflat din presă că am fost suspendat. Recent, tot din presă, am aflat că acea suspendare a fost anulată şi că sunt invitat înapoi în partid. Am analizat cu foarte multă atenţie această invitaţie şi posibilitatea de a mă reîntoarce. Am ajuns astfel la concluzia că sunt dispus să revin, dar doar dacă partidul este determinat sa-şi asume nişte acţiuni, principii şi valori fără de care PSD-ul nu are viitor”, precizează Negoiţă într-o scrisoare deschisă adresată conducerii PSD, postată pe Facebook.
Potrivit acestuia, PSD trebuie să transparentizeze „de îndată tot ceea ce presupune cheltuirea banului public, dar mai ales tot ce s-a cheltuit în ultimii ani”, să-şi asume în procedură de urgenţă iniţierea unei propuneri legislative care să oblige instituţiile statului „ca orice leu cheltuit din bugetul public să fie făcut într-un mod transparent”, precum şi iniţierea unui proiect care să modifice Legea Achiziţiilor Publice, astfel încât societăţile comerciale să parcurgă doar o singură dată procedura de calificare necesară pentru achiziţiile publice, iar, în ceea ce priveşte procedura de licitaţie, aceasta să necesite doar oferta tehnico-financiară.
Acest sistem ar face, în opinia lui Robert Negoiţă, ca achiziţiile publice să dureze mult mai puţin, riscul de contestaţii şi procese interminabile să fie mult mai mic, iar „furtul legal” al banilor publici ar fi stopat.
Totodată, primarul Sectorului 3 solicită conducerii PSD să-şi ceară scuze public pentru modul în care a fost condusă România în ultimii ani.
„Mă refer în principal la: tentativele repetate de a modifica legislaţia fără consultare publică şi fără transparenţă; abordarea iresponsabilă referitoare la buget, în general, şi la modul în care a fost tratată administraţia locală, în mod special, la reaua credinţă ce a dominat aproape în totalitate politica bugetară în ultimii ani; nerespectarea angajamentelor din programul de guvernare propus în campania din 2016, printre care inclusiv faptul că nu au realizat Legea răspunderii magistraţilor, despre care au vorbit mult şi nu au făcut nimic; lipsa reformelor în zone esenţiale ale societăţii”, au fost motivele invocate de Negoiţă privind incapacitatea PSD de a fi un partid normal.
