VIDEO. Ciolacu cere jihad pe Facebook: „Hai să-i înjurăm şi noi pe ei!”

Written by

in

Premierul Marcel Ciolacu le-a cerut sâmbătă tuturor membrilor PSD și PNL, partide care-l susţin la prezidențiale pe Crin Antonescu, să reacţioneze agresiv la comentariile negative care apar pe reţelele de socializare.

Conducerea Guvernului s-a aflat sâmbătă la Suceava, unde a participat la un eveniment electoral pentru susținerea lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. Premierul Marcel Ciolacu (președintele PSD) a fost însoțit de vicepremierul Cătălin Predoiu (preşedintele interimar al PNL).

Victimizându-se penibil („au dat în mine şi în familia mea, şi în copilul meu”), Ciolacu le-a cerut membrilor PSD şi PNL să reacţioneze agresv la adresa celor care le aduc injurii pe rețelele sociale.

„Stăm şi ne speriem când pe Facebook apar boţi şi tiriboţi sau ce-or mai folosi şi mă înjură?”, a întrebat retoric președintele PSD.

– Advertisement –

De fapt, nu „boții și tiriboții” au scris și vorbit despre „familia mea, copilul meu”, ci ziariștii și cetățenii responsabili.

Și nu l-au „înjurat”, ci au dezvăluit rețelele sale corupție, impostură, nepotism și clientelism.

Iar „familia” sa nu e una oarecare, nici tradițională nu e, dat fiind că presa necumpărată de PSD a scris despre afacerile derulate de Marcel Ciolacu prin nepotul-paravan Mihai Ciolacu, despre banii publici drenați spre amanta (cocubina) Sorina Docuz și despre călătoriile de lux făcute de șeful Guvernului alături de fiul său Filip Ciolacu și de aceeași amantă (concubină) Docuz.

Dicursul de gang al lui Marcel Ciolacu

  • „Trebuie să ieșim la bătaie!”
  • „Poa’ să dea în mine cât vor ei! Au dat în mine şi în familia mea, şi în copilul meu… Nu-mi pasă!”
  • „Voi merge alături de Crin Antonescu până va fi preşedintele României. Voi merge alături de colegii mei din PSD şi alături de colegii mei din PNL până vom câştiga aceste alegeri.”
  • „Cum adică? Candidatul PSD, PNL, UDMR şi al minorităţilor – să citesc ştiri şi breaking news-uri că nu ajunge în turul 2. Cum adică? Când noi decidem, de la administraţiile locale la administraţiile centrale…”
  • „Ne jignim unii pe alţii? Nu ştim capacitatea noastră de luptă? Stăm şi ne speriem când pe Facebook apar boţi şi tiriboţi sau ce-or mai folosi şi mă înjură? Păi, oameni buni, dacă e nevoie… prea am avut bun-simţ… Hai să-i înjurăm şi noi pe ei! Hai să vedem care-s mai mulți – boţii lor sau noi?”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ordinea pe buletinul de vot: 1. Simion; 2. Antonescu; 3. Lasconi… 11. Nicușor Dan (ultimul)!

* VIDEO. Cine este interlopul din „oastea lui Georgescu” care a ieșit cu pușca în fața casei. „Domnule Georgescu, luptăm până la capăt!”

* VIDEO. Declarație gravă a lui Ponta: dacă ajunge președinte, va închide dosarele lui Călin Georgescu!

* Mister descifrat: Vlădică a fost impus la Cotroceni de echipa lui Trump, contrapondere la Cioloș – Macron!

* VIDEO. Isterica de la POT a sunat la 112 pentru că-i puneau ziariștii întrebări, în Parlament! Poliția a sancționat-o pentru apel abuziv

* VIDEO. „George Simion l-a înjurat pe Mihai Neamțu, a vrut să-l bată de față cu toată lumea!”

* VIDEO. Șpagă de la Gigi Becali: Turcescu – 20.000 €, Botin – 5.000 €, Gelu Vișan – 8.000 €. Pavelescu are să-i dea înapoi o casă

* Alexandreasca mai încasează o amendă maximă, pentru minciunile pro-Georgescu: 200.000 de lei

* Analiza unui debut dezastruos: România – Bosnia 0-1 în preliminariile CM 2026. Echipă anemică, tactică greșită, un mare ratangiu și un penalty clar refuzat de arbitru