În ultimele patru luni din 2023, premierul Marcel Ciolacu a luat masiv din banii Armatei, Educației și Sănătății pentru a-i direcționa către „pușculița“ sa din fondul de rezervă al Guvernului, arată Claudiu Năsui, fostul ministru al Economiei din partea USR, după ce a văzut documentele de la Ministerul Finanțelor. Fondul de rezervă este, în mod tradițional, folosit de premieri pentru a direcționa banii discreționar, în funcție de preferințe și pe criterii politice. Însă nimeni, până acum, nu a condus România în acest fel.
Doar în perioada septembrie-decembrie 2023, Ciolacu a făcut alocări suplimentare de 31,9 miliarde de lei (aproape 6,5 miliarde de euro) din fondul de rezervă. Aceasta a fost șmecheria găsită de PSD pentru a evita rectificările bugetare legale, care se practicau până acum.
La rectificarea bugetară se reîmpărțeau banii în funcție de necesități, fiecare minister prezentând o situație la zi. Anul trecut, pentru prima oară, această rectificare nu s-a mai făcut, ceea ce a dus la adevărate tragedii. Sănătatea, Educația și administrația locală au rămas fără bani. Au fost spitale care au primit câte 100 sau 300 de lei pe lună, pacienți grav bolnavi au fost trimiși acasă pentru că nu mai existau bani de medicamente ori pentru substanță de contrast la investigații. Unele localități au rămas pe întuneric, fără bani de electricitate.
În timp ce la graniță este un război necruțător, iar Europa se teme că în scurt timp Rusia va ataca o altă țară, Ciolacu a tăiat 7,2 miliarde de lei (1,44 miliarde euro) de la înzestrarea Armatei.
– Advertisement –
Banii obținuți au fost direcționați arbitrar, către prioritățile lui Ciolacu și ale PSD. S-au dat sute de milioane la suplimentarea fondurilor pentru pensiile speciale, pentru diverse agenții de stat și anumite ministere.
Mai jos, ce scrie Claudiu Năsui despre noul stil de a conduce România, prin alocări discreționare de bani de la fondul de rezervă al Guvernului.
A sosit răspunsul de la Ministerul finanțelor.
Anul trecut guvernul Ciolacu a făcut cheltuieli record din fondul de rezervă al guvernului. Dar totuși de unde s-a alimentat acest fond?
Din tăieri din alte părți. Dar totuși care alte părți? Asta nu apare transparent. Așa că am… pic.twitter.com/9nT9kr1UWa
— Claudiu Nasui, CFA (@ClaudiuNasui) January 16, 2024
– Advertisement –
„În timp ce avem un război la graniță și alte țări NATO se pregătesc serios de scenariul unui război, domnul Ciolacu a tăiat fix de la armament nou. Dar nu vă faceți griji, pentru pensiile speciale domnul Ciolacu a avut bani“
„A sosit răspunsul de la Ministerul finanțelor.
Anul trecut guvernul Ciolacu a făcut cheltuieli record din fondul de rezervă al guvernului. Dar totuși de unde s-a alimentat acest fond?
Din tăieri din alte părți. Dar totuși care alte părți? Asta nu apare transparent. Așa că am întrebat ministerul finanțelor.
Și iată răspunsul.
Ca să alimenteze faimosul fond de rezervă, guvernul Ciolacu a tăiat masiv de la înzestrarea armatei. Din 10,7 mld de cheltuieli tăiate pentru a alimenta fondul de rezervă, Guvernul Ciolacu a tăiat 7,2 mld de la înzestrare!
Adică în timp ce avem un război la graniță și alte țări NATO se pregătesc serios de scenariul unui război, domnul Ciolacu a tăiat fix de la armament nou, rachete, avioane și ce ar mai fi nevoie să ne apărăm în caz de război.
Dar nu vă faceți griji, pentru pensiile speciale domnul Ciolacu a avut bani. Acolo a dat bani prin fondul de rezervă. Nu cumva să piardă casta specialilor vreun privilegiu.
Cu acest răspuns se confirmă ce scriam în luna noiembrie a anului trecut, atunci când am solicitat aceste date Ministerului finanțelor. Dar, nefiind din PSD-PNL mi-au răspuns abia acum.“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI: