Chirieac, revoltat că Dragnea n-a primit permisie de ziua lui. „E periculos, e criminal, fapta lui e abominabilă”

Written by

in

Analistul de casă al PSD, Bogdan Chirieac, s-a aratat revoltat vineri, la România TV, că lui Liviu Dragnea nu i s-a permis să-și ia o zi de permisie (sau două zile, conform România TV), scrie Aktual24.ro.

„Morsa competentă” a apelat la registrul ironic, pentru a întări „supliciul” la care este supus generosul lui finanțator Liviu Dragnea.

„Văd că pușcăria este împletită strâns cu politica în țara noastră, din mare nefericire. Foarte bine că nu i se dă drumul nici în permisia la care are dreptul, de o zi sau de două zile, pentru că omul e periculos, e criminal. Totuși, fapta aia pentru care e condamnat e abominabilă. Adică unii zic că știa că două femei au fost angajate la Prefectură și că erau plătite de la manutanță, de la nu știu ce. Omul e extrem de periculos. Nu are cum să iasă. O să-i dea lui Dincă liber vreo două zile, să-și mai tragă sufletul, că uite, l-a supărat presa. Că dacă nu era presa, omul era în libertate și acum. Iar Dragnea nu are nici două zile de permisie”, a declarat Chirieac la Romania TV, dându-și ochii peste cap.

Ehei, ce emisiuni frumoase făceau ei împreună! Și cum mai curgeau banii de la PSD la DC News! E drept, banii curg și acum…

Solicitarea lui Liviu Dragnea de a primi o permisie de ziua lui a fost respinsă de directorul Penitenciarului Rahova, după ce inițial fusese aprobată de comisie, au declarat pentru G4Media.ro surse din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Cererea ar fi fost respinsă după ce informația a ajuns în presă, pentru că Dragnea ar fi fost favorizat față de alți deținuți. De regulă, permisiile se acordă pentru bună purtare abia după cel puțin un an de detenție, pe când Liviu Dragnea ar fi beneficiat de acest tip de recompensă după numai cinci luni.

Luni, 28 octombrie, Liviu Dragnea va împlini 57 de ani. El va „sărbători” la Penitenciarul Rahova.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* În sondajul USR, creștere spectaculoasă a PNL: 36,8%. Dăncilă, ușor avans în fața lui Barna pentru a intra în turul 2

* VIDEO. Scene nord-coreene. „Ziaristul” care-i declară iubire veșnică Vioricăi Dăncilă a fost activist PCR și e omul lui Govor-PSD

* Planul ticălos al PSD de a bloca învestirea Guvernului Orban. Dăncilă vrea vot în Parlament cu trei zile înainte de prezidențiale

* Dăncilă știa că ministrul Cuc vrea să blocheze avioanele! A trimis Corpul de Control la Tarom ca să șteargă urmele

* DOCUMENT. Programul de guvernare al PNL. Priorități: alegeri, 10 august, întărirea Justiției, comisar european, buget, investiții, Pilonul 2 de pensii, rezidențiat medici, audit la PNDL

* VIDEO. Oprea, Arafat, de ce ați ascuns imaginile de la Colectiv, nemernicilor? Filmul pompierului arată haosul intervenției voastre „de urgență”. Șeful pompierilor ISU înjură morții: „Lasă-i în p**a mea!”

* AUDIO. Candidata lui Voiculescu îl acuză pe „Varan”, plângând, că i-a furat banii de campanie și îi șantajează soțul bancher. „Jegul ăsta de om”, „o mizerie umană!”, „viermele ăsta”, spune un colaborator

* Milionul de lei pentru Cumpănașu, de la Ministerul Culturii, a fost cadou de nuntă. Generosul făptuitor: ministrul Ivașcu (PSD)

* Universitatea de la care și-a cumpărat diplomă Cumpănașu nu este acreditată de statul elvețian! Impostorul a fost făcut șah-mat de #Rezist Zürich

* Cumpănașu aruncă în luptă și decolteul nevestei sale guvernamentale. Miza: 3% la alegeri, adică 10 milioane de euro