Un utilaj feroviar a deraiat marţi, 1 august, la ieșirea din Roșiori de Vede, judeţul Teleorman. Un bărbat de 55 de ani, aflat în utilaj, a decedat în urma rănilor grave pe care le-a suferit.
Unul dintre angajații CFR care se aflau în utilaj a coborât, iar celălalt l-a pornit, moment în care a avut loc deraierea de pe șină. Utilajul a ajuns într-o râpă, la câțiva metri de linia de cale ferată.
Polițiștii de la IPJ Teleorman au comunicat: ”Din primele verificări efectuate de echipa operativă deplasată la faţa locului, s-a constatat faptul că, în timp ce un utilaj feroviar condus de un bărbat de 53 de ani, din municipiul Craiova, se deplasa din direcţia Roşiori de Vede către staţia Atârnaţi, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, în urma efectuării de lucrări pe calea ferată, ar fi deraiat, iar la efectuarea manevrelor de repunere pe calea de rulare, s-a răsturnat”.
Și ISU Teleorman a confirmat tragedia, anunțând că un utilaj feroviar a deraiat pe calea ferată, la ieşirea din Roşiori de Vede spre Drăgăneşti de Vede, iar la fața locului a fost găsită o persoană inconştientă, în stop cardio-respirator. „Se intervine cu două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere, un SMURD şi două echipaje medicale SAJ, dintre care unul cu medic”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Teleorman.
CFR a venit cu propria comunicare: ”Este vorba despre un utilaj feroviar, care se deplasa pe relaţia Roşiori Nord – Atârnaţi, pentru lucrări feroviare programate în staţia Atârnaţi. Din primele informaţii transmise de dispeceratul feroviar al SRCF Craiova, utilajul s-a răsturnat la ieşire din Roşiori de Vede. Traficul feroviar de călători se va desfăşura pe un fir de circulaţie, până la finalizarea intervenţiilor din zona accidentului”.
Potrivit comunicatului CFR, două persoane se aflau în utilaj în momentul accidentului: mecanicul şi ajutorul de mecanic. Unul dintre ei a murit.
În martie, o femeie-conductor a murit la Galați. Grindeanu declara: „Am decis o serie de măsuri menite să crească nivelul de siguranță…”
Accidentele pe rețeaua CFR au devenit tot mai dese, din cauza infrastructurii vechi, depășite, ca urmare a lipsei de investiții, a personalului tot mai slab calificat și a corupției endemice din sistem.
În primăvara acestui an, pe 25 martie, în gara din Galați, o locomotivă a intrat cu viteză într-un vagon de călători pe care urma să-l tracteze. Bilanțul: un mort și trei răniți. Cea decedată a fost o doamnă care era conductorul trenului de călători. Mecanicul care a produs accidentul avea vârsta de 50 de ani, iar locomotice CFR conducea de peste 15 ani.
După acel accident, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, declara: „În momente de grea încercare, niciun cuvânt nu poate alina pierderea persoanei dragi, suferința și durerea. În urma accidentului feroviar din Galați în care conductorul trenului R7576 și-a pierdut viața, transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate. Ca ministru al Transporturilor, am decis o serie de măsuri menite să crească nivelul de siguranță al călătorilor, dar și al personalului CFR Călători. De asemenea, vreau ca standardele tehnice în sistemul feroviar să fie asigurate mereu la cei mai buni parametri, pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete”.
Vorbe goale. Au trecut mai mult de 4 luni, dar ministrul Grindeanu n-a făcut nimic, cu excepția faptului că a supraviețuit schimbării de guvern. A rămas ministrul Transporturilor, iar situația CFR e tot mai rea.