Ce urmează după delirul bugetar al PSD. “Criza financiară este iminentă” după creșterea pensiilor cu 40%, avertizează Coaliția pentru Dezvoltarea României

Written by

in

Criza financiară este iminentă, iar economia României se va prăbuși sub povara creșterii de 40% a pensiilor impusă de PSD în Parlament, anunță Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR), organizație privată și apolitică din care fac parte cele mai importante firme din țară.

Cheltuielile bugetare suplimentare de peste 65 de miliarde de lei în următorul an, angajate de PSD prin Parlament în ultimele 10 zile, sunt imposibil de susținut de economia României, care este deja grav afectată de criza mondială generată de epidemia de Covid-19, se arată în comunicatul CDR.

„Coaliția pentru Dezvoltarea României reclamă populismul manifestat ieri (marți – n. red.) în Parlament prin decizia de creștere a pensiilor cu câteva zile înainte de alegeri. CDR subliniază că economia țării nu poate susține creșterea cu 40% a cheltuielilor cu pensiile, în condițiile evoluției negative a economiei la nivel mondial și implicit național, cauzată de pandemia Covid-19. Mediul de afaceri este profund îngrijorat de modificările structurale pe care măsurile adoptate de Parlament le vor genera în bugetul de stat, care nu va mai avea resurse pentru investiții, deși ele ar trebui să fie motorul relansării economice“, scrie în textul dat publicității de reprezentanții marilor companii private.

Efectele votului PSD-UDMR-ALDE-Pro România: vor crește impozitele, vom avea inflație masivă, țara se va împrumuta scump de pe plan extern ca să plătească pensii și salarii

Aceștia adaugă că, pe lângă problemele de mai sus, vor apărea costuri suplimentare pentru țară, care va fi nevoită să se împrumute la dobânzi tot mai mari de pe piața externă pentru a finanța plata pensiilor și a salariilor din sectorul bugetar deja supradimensionat.

Documentul face un ultim apel la rațiune către politicienii care, din calcule electorale, au dat foc României: „CDR face apel ca decidenții responsabili să acționeze în sensul evitării intrării României într-o criză financiară, care este iminentă, cât timp rămâne în vigoare măsura adoptată ieri de Parlament“.

Majoritatea PSD – UDMR – ALDE – Pro România a votat marți, în Parlamentul României, o lege a bugetului care prevede majorarea pensiilor, de la 1 septembrie, cu 40%. Au fost 242 de voturi pentru, 147 de voturi împotrivă și 11 abțineri. Guvernul PNL propusese o majorare a pensiilor cu 14%, explicând că nu există resursele financiare pentru mai mulți bani.

Absolut toți specialiștii interni și externi au avertizat că mărirea pensiilor cu 40% va duce la:

  1. creșterea impozitelor și taxelor;
  2. inflație;
  3. deteriorarea poziției României pe piețele financiare internaționale;
  4. împrumuturi cu dobânzi mult mai mari decât acum.

În plus, România va ajunge în cea mai teribilă dintre situațiile în care se poate afla un stat pe timp de pace: să se împrumute nu pentru investiții, ci ca să plătească, pe termen scurt, pensii și salarii. Grecia a făcut acest lucru și, în 2009, s-a prăbușit economic, intrând în faliment.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică