Ce treabă are blasfemul Trump cu creștinismul?

„Duhovnica” lui Trump („spiritual adviser”) e Paula White Cain, o tele-evanghelistă exaltată, aflată la a treia căsătorie, ca și Trump și alți mari creștini de pe la noi, care predică evanghelia prosperității (dacă crezi în Dumnezeu devii putred de bogat – Iisus spunea că „este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu”, Matei 19,24, Marcu 10,25, Luca 18,25).

Înainte de Paști, White îl compara pe Trump cu Iisus. Casa Albă a publicat filmulețul, apoi l-a șters.

Câteva zile mai târziu, Trump însuși a publicat o poză generată cu AI, în care apărea ca Iisus înviind un mort sau vindecând un bolnav. Blasfemia i-a revoltat pe mulți creștini, iar imaginea a fost ștearsă ulterior.

– Advertisement –

Trump a continuat însă, în delirul său de grandoare, să se creadă Iisus și a trecut la alte isprăvi, punându-l la punct pe Papa Leon.

La fel de consternant e antipaticul nr. 1 al planetei, J. D. Vance, un convertit la catolicism care-i dă lecții de teologie Papei!

Papa, monah augustinian, aflat în pelerinaj în Cartagina Sfântului Augustin, a vorbit despre pace și despre războiul drept, un concept (printre altele) augustinian. De pildă, războiul de apărare al Ucrainei e drept, cel de agresiune al Rusiei e nelegiuit, ceea ce marii teologi Trump și Vance nu reușesc să înțeleagă.

– Advertisement –

Vance l-a sfătuit pe Papa să fie mai atent când vorbește despre teologie!

Dementul și antipaticul mai aveau o linie roșie de trecut ca să-și alieneze toată Europa. Au trecut-o și pe aceasta.

Au pierdut-o cu această ocazie și pe Giorgia Meloni, care s-a solidarizat rapid cu Papa Leon și l-a criticat pe Trump. Apoi, Trump a bălăcărit-o și pe Meloni, în stilul său grobian și expeditiv, ceea ce a determinat-o pe șefa opoziției italiene, socialista Elly Schlein, să se solidarizeze cu Meloni în Parlament și să riposteze că nimeni nu are dreptul să batjocorească reprezentanții Italiei.

Mai rămâne ca Trump și Vance să-l umilească pe Regele Charles în timpul vizitei de stat a acestuia în SUA, ca să fie tacâmul complet.

Între timp, poate reflectează și creștinii noștri, și în special frații evanghelici, în cine și-au pus speranțele și dacă Trump pare un ucenic credibil al lui Iisus sau mai degrabă joacă în cealaltă tabără. Fiindcă, vedeți, diavolul e înșelător, și nu o dată își pune servitorii să spună că vin în numele Domnului. Ne-a avertizat Mântuitorul: „Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi” (Matei 24, 10-11, 24).

Acum vedeți și voi ce evanghelie studiați: pe cea a Lui Hristos sau pe cea a prosperității. S-ar putea să nu conțină același text, iar autorul celei de-a doua să fie cine nu vreți.

Hristos a înviat!

DE ACELAȘI AUTOR:

* E vremea confruntării cu PSD-AUR! Altfel, Ungaria ne lasă singuri în băltoacă

* „Fenomenul Putin”. Hai, Neamțule, că poți!

* Paulina Bikina trage tare pentru pace

* Rețelele „Corbii”, „Lupii”, „Hienele”, „Javrele” și alte jivine KGB-iste

* Slugi mai abjecte nu există!

* Mă lupt cu imbecilii, tată!

* Gunoaiele din Centrala Română de Propagandă Putinistă

* Iată ce trebuie tăiat!

* Cum conciliezi România Mare cu Ungaria Mare?

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: Lecția USR pentru PNL

CRISTIAN GHINEA: Este Trump un Sulla al republicii americane sau un furuncul trecător?

CRISTIAN PĂUN: PSD ține cu poporu’

CLAUDIU NĂSUI: Cetățean român, firmă europeană

SORIN BOCANCEA: Amurgul zeilor

PAUL PALENCSAR: Se închide Fabrica de minciuni!

BOGDAN GLĂVAN: Raționalizarea carburanților

MIHAI RĂZVAN MORARU: PSD bagă România în criză pentru a-și salva clientela

MARIE-COSETTE HANGANU: Simion nu mai mizează pe Trump, îl așteaptă pe Vance. 5 motive ale „năpârlirii” sale

VLADIMIR MUNTEANU: Miercurea Trădării – asasinarea democrației ca ritual. Nicușor Dan a trădat precum Iuda

DANA HERING: Și totuși, guru va face benzina un leu! Colonelu’ e de acord

VITALIE COJOCARI: Criza

MATEI UDREA: De aici venim: de la 50 de dolari!

ANDREI COLȚEA: Evanghelia după Donald

VASILE POPOVICI: Șarlatanie la Timișoara: preoții au promovat un senator AUR sub nume fals, pentru a-i ascunde trecutul conspiraționist-legionar!

DOINA DABIJA: Cugetul înfumurat

FLORIN BURTA: Reorganizarea administrativ-teritorială a României poate schimba paradigma politică?

GHEORGHE POSTELNICU: Rețeta fericirii

DANIEL UNCU: Răfuiala TV-securiștilor

ALECU RENIȚĂ: Genocidul comis împotriva Basarabiei – să fie recunoscut oficial!

CRISTIAN HUBALI: Văcuța de muls la care să nu te duci niciodată=

NICOLAE DABIJA:  Cerul din pustie

CITIȚI ȘI:

* Băsescu: ”Trump şi Putin vor să destrame Europa. Duminică au aflat că nu se poate! Poporul maghiar i-a bătut măr”

* Orban a fost zdrobit, de mână cu Putin și Trump! Pro-europenii de la Tisza vor avea majoritate constituțională: peste două treimi în Parlament

* Maghiarii din România, manipulați de UDMR, au votat masiv cu Viktor Orban: aproape 90%! ”Am greșit”, spune senatorul Tanczos Barna

* Ministrul PSD al Justiției a „executat-o” pe procuroarea care a contribuit la recuperarea coifului de la Coţofeneşti

* A fost arestat șeful-de-șpăgi al lui Grindeanu! Cristian Anton ținea 500.000 de euro în dulap, într-o cutie de pantofi. Liderul PSD tremură: dacă vorbește fostul său șef de cabinet, cu care „lucrează” de două decenii, de la Timișoara?!

* Operațiunea „Guvernul USR” – diversiunea prin care PSD și „aripa PSD-istă” din PNL, ajutate de AUR, încearcă să păcălească electoratul încă o dată. Patru predicate toxice

* Posibilă alianță de dreapta pentru alegerile din 2028, gen Alianța DA din 2004. Discuții între PNL, USR și alte partide, pentru liste comune la locale și parlamentare

* Anca Alexandrescu. „Mi-au dat lacrimile”. Aliatul ei: „Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru această veste minunată!”

* VIDEO. Primarul PSD din Galați susține angajarea amantelor în instituțiile publice! „Nu sunt aduse din Pakistan sau Congo. Sunt tot cetățeni români, au dreptul să muncească undeva”

* VIDEO. Cristoiu a ajuns cârpa Generalului Izmană! Anturaj georgist la lansare: ÎPS Teodosie, Voiculeț, Ghilezan, Alexandra Păcuraru

* Ponta a susținut de fațadă România. Pe dedesubt avea tricoul Turciei! Apoi… kendisini eleştiren Rumenleri gücendirdi!

– Advertisement –