Planurile lui Putin privind ce avea să se întâmple cu poporul ucrainean după planificata cucerire a țării, scurse de la vârful FSB, au șocat opinia publică occidentală. Liderul de la Kremlin intenționa să „purifice“ țara aplicând metodele sovietice din anii 1920-1940, cu tactica „terorii din casă-n casă“.
Surse din interiorul FSB – fostul KGB – au „scurs“ e-mailuri către activistul rus pentru drepturile omului Vladimir Osecikin, deținătorul site-ului Gulagu, care dezvăluie condițiile din sistemul penitenciar din Rusia. Documentele livrate de sursele din FSB au ajuns la The Sun, care le-a publicat.
Dezvăluirile sunt înfiorătoare. Putin planifica, după cucerirea rapidă a Ucrainei, la sfârșitul lunii februarie a anului trecut, o „epurare totală“ a populației din Ucraina. Kremlinul viza supunerea populației acestei țări, iar pentru asta se scoseseră de la naftalină metodele folosite de Stalin începând cu a doua jumătate a anilor 1920 și până la moartea sa, în 1953.
Documentele vorbesc despre „ordine de la cel mai înalt nivel“ ca populația civilă să fie băgată în lagăre de concentrare, unde urma să aibă loc trierea „elementelor dușmănoase“. Se avea în vedere o „reeducare“ în masă a poporului ucrainean, cei considerați periculoși pentru noua stăpânire rusă urmând să fie, după caz, executați, închiși ori deportați.
Sursa informațiilor, botezată „Wind of Change” („Vântul schimbării“), afirmă că pentru orașul Herson era pregătită „o mare teroare“, care urma „să treacă prin mai multe etape“. Primul pas era lichidarea protestelor publice. Apoi urma etapa cu „teroarea din casă-n casă“, disidenții urmând a fi luați în toiul nopții și duși „în lagăre de concentrare din Rusia sau mai rău“.
Conform dosarului, se sconta pe faptul că acest tip de „purificare“ urma să liniștească rapid protestatarii. Dezvăluirile vin la o săptămână după ce Putin a fost pus sub acuzare pentru crime de război în Ucraina, de către Curtea Penală Internațională de la Haga.
Conform publicației Der Spiegel, serviciul de informații al Germaniei, BND, a transmis Parlamentului german dovezi ale faptului că asasinatele în masă de la Bucha, care au îngrozit întreaga lume anul trecut, au fost premeditate de Kremlin. Agenția germană de informații le-a furnizat parlamentarilro transmisiuni radio rusești interceptate în care ofițeri ai lui Putin discutau despre uciderea civililor din Bucea. Subalternii relatau cum au împușcat mortal un biciclist, în timp ce șeful lor le spunea „mai întâi chestionați-i, apoi împușcați-i!“.
Aceste dovezi furnizate de BND sunt încă o dovadă că rușii au comis crimele deliberat, apoi au mințit inventând o poveste conform căreia Ucraina ar fi înscenat totul după ce trupele lui Putin s-au retras din Bucea.
Dar înregistrările convorbirilor telefonice realizate de BND relevă încă un lucru până acum necunoscut: rolul mercenarilor Wagner – armata privată a lui Putin – în aceste crime. Discuțiile dintre militarii ruși dezvăluie faptul că unități Wagner au fost prezente în orașul Bucea, în primăvara trecută, și au jucat „un rol-cheie“ în masacru, existând probabil cazuri similare de măceluri în alte părți ale Ucrainei ocupate.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Deși beneficiază de un sprijin logistic uriaș din partea SUA și a majorității țărilor europene, armata Ucrainei nu va reuși să-i gonească prea curând pe invadatorii ruși nici din teritoriile ocupate după 24 februarie 2022, nici din peninsula Crimeea, pe care Kremlinul a anexat-o ilegal, printr-un referendum măsluit, în urmă cu 9 ani.
Opinia pesimistă îi aparține istoricului și expertului militar ucrainean Mihailo Jirohov (48 de ani). Absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității de Stat din Donețk în 2000, cu specializarea conflicte în spațiul post-sovietic și istoria aviației, Jirohov este autor a 300 de lucrări tipărite în publicații din Rusia, Ucraina, Cehia sau Serbia înainte de izbucnirea „operațiunii militare speciale” ordonate de Putin.
Într-un interviu acordat site-ului Obozrevatel.com, Jirohov susține că invadatorii au încă foarte multe rezerve de personal și armament.
Mihailo Jirohov:„Într-adevăr, forțele și mijloacele care ne sunt furnizate – mă refer, în primul rând, la echipamente grele, tancuri – fac posibilă străpungerea frontului într-un singur sector. Dacă acesta privește accesul la Marea Azov, rușii vor pierde sudul, își vor pierde poziții foarte specifice. Dar nu mă aștept să se ajungă la granițele anului 1991 și nici măcar la cele din 24 februarie 2022”.
De fapt, spune Jirohov, armata rusă nu trebuie subestimată, fiindcă așa-zisele conflicte din sânul ei sunt de fațadă – menite doar să distragă vigilența trupelor ucrainene.
Evgheni Prigojin, fondatorul PMC Wagner, și Igor Girkin (Strelkov) – cei doi „contestatari” ai Kremlinului și ai ministrului Serghei Șoigu – sunt doar niște marionete ale puterii de la Moscova. Atacurile lor țin de diversiune. „Adevărații adversari ai lui Putin ajung în închisoare, împușcați în stradă sau otrăviți”, a ținut să sublinieze Jirohov.
„Toate declarațiile lui Prigojin nu sunt altceva decât un joc intern al unei broaște râioase cu o viperă. Nu există democrație în societatea rusă, mai ales în formațiunile armate. Aici, totul este decis de o singură persoană – Putin”
Cârpa lui Putin. „Îmi este foarte greu să analizez acțiunile unei astfel de persoane precum domnul Prigojin, deoarece nu este o figură independentă. Ce va face cu PMC Wagner va depinde doar de o singură persoană – președintele rus Vladimir Putin. Cu siguranță, nu va fi Prigojin cel care va decide.”
Democrație zero. „Dacă în acest fel rușii vor să-și ascundă posibila înfrângere lângă Bahmut în cazul unei ofensive a trupelor ucrainene, atunci da, acest lucru este posibil. Și toate declarațiile lui Prigojin nu sunt altceva decât un joc intern al unei broaște râioase cu o viperă. Nu există democrație în societatea rusă, mai ales în formațiunile armate rusești. Aici totul este decis de o singură persoană – Putin.”
Act de dezinformare. „Declarațiile lui Prigojin pot fi atât un element al unui război informațional, cât și o încercare de a dezinforma Ucraina și lumea occidentală pentru a proteja PMC Wagner de sancțiunile occidentale. Este destul de evident că Prigojin nu prezintă nicio contragreutate și nici un pericol pentru Kremlin.”
Diversiunea cu Strelkov. „Girkin-Strelkov este păstrat pentru a distrage atenția către el însuși a unei părți din publicul patriotic. I se permite chiar să-l critice pe Putin și nu i se va întâmpla nimic din cauza asta. Adevărații adversari ai lui Putin ajung în închisoare, împușcați în stradă sau otrăviți.”
„În curând, Putin va avea un alt țel. Va dori să-și restabilească influența în Africa. Vedem activitate în Republica Centrafricană”
Critici cu acordul Kremlinului. „Dacă o persoană din societatea pe care Putin a format-o de peste 20 de ani spune ceva împotriva Kremlinului sau împotriva poziției oficiale, aceasta este o persoană afiliată Kremlinului cu o probabilitate de 99%, care are sarcini și interese comune cu el. Wagner a fost creat pentru a participa în operațiunile rușilor din străinătate – mă refer la Africa, Siria, Libia.”
Spre Africa. „Sunt sigur că, în curând, Putin va avea un alt țel: va dori să-și restabilească influența în Africa. Vedem activitate în Republica Centrafricană. Recent, a apărut un raport despre uciderea muncitorilor chinezi într-una dintre minele din Republica Centrafricană. Posibilă activare în Siria sau Libia.”
Wagner astupa găuri. „De altfel, rușii au finalizat pregătirile în privința recruților mobilizați la sfârșitul anului trecut, iar acum nu mai este nevoie de Wagner. A îndeplinit o funcție temporară până la pregătirea rezervei necesare. Relativ vorbind, Wagner a astupat găuri. Acum nu mai este nevoie de asta. Prin urmare, cel mai probabil, Wagner va fi înlocuit de unități de personal ale armatei ruse și va fi recalificat la ceea ce făcea înainte – operațiunile străine sub steagul negru.”
Rezerve multe. „Din păcate, rușii mai au rezerve pentru a efectua rotații în acele unități care și-au pierdut un anumit procent din personal. Acum ridică unități proaspăt mobilizate de pe terenurile de antrenament. Da, sunt mai prost pregătiți, au cele mai proaste arme, dar sunt atât de multe, încât pot înlocui unitățile despre care vorbim – cele care au pierderi uriașe. Prin urmare, rușii mai au o rezervă de mobilizare, pe care încă nu au folosit-o.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Oligarhul rus Evgheni Prigojin, proprietarul mercenarilor Wagner care luptă în Bahmut, a fost înregistrat într-un videoclip de peste 5 minute unde arată, cu creionul pe hartă, planul Ucrainei pentru ofensiva de primăvară. Prigojin afirmă că a intrat în posesia acestor informații și că ucrainenii au concentrat o forță uriașă în spatele frontului, cu care ar urma să aplice 3 lovituri strategice și că vizează eliberarea întregului teritoriu până la granițele din 1991.
Ucraina a acumulat în spatele liniei de contact, în Donbass, circa 200.000 de oameni echipați cu „o cantitate gigantică de armament furnizat de Occident“, spune Prigojin în înregistrare. Oligarhul pare sincer alarmat de situație, iar publicarea filmului s-ar părea că este un fel de avertisment public către Putin și conducerea Armatei ruse, la care se pare că nu mai are acces – după cum s-a plâns chiar el de curând.
Conform lui Prigojin, ucrainenii vor încerca simultan mai multe ofensive.
Într-o lovitură surpriză ar urma să captureze regiunea rusească Belgorod, pentru a putea negocia apoi retrocedarea ei cerând Moscovei în schimb altceva.
Într-o altă ofensivă ar urma să încerce încercuirea grupării Wagner, ceea ce ar rupe frontul rusesc pe 30-40 de kilometri. Prin această gaură ar urma să pătrundă forțele ucrainene spre direcția Donbass.
O a treia ofensivă ar fi înspre Zaporojie, cu obiectivul ocupării orașelor Melitopol, Berdiansk și Mariupol. S-ar reteza astfel legăturile terestre ale Rusiei cu Crimeea. Apoi ar fi atacat Podul Crimeei, peste strâmtoarea Kerci, încercuirea peninsulei fiind completă.
Iată mai jos expunerea lui Prigojin, exemplificată cu creionul pe hartă.
Ofensive în Belgorod, Bahmut și Zaporojie, cu obiectivul de a ocupa o regiune rusească de graniță și de a-i scoate pe ruși din Donbass și Crimeea
Prigozhin claims that he knows about the Ukrainian plan to deal 3 blows and liberate the territory to the 1991 borders. He states that Ukraine concentrated 200,000 of reserves in the Donbas, with 80k of them being near Bakhmut. Plans include invading the Belgorod region to be… pic.twitter.com/tylrPk6yKl
„Ce face inamicul? Primăvara vine. Pământul se usucă, vântul suflă, temperaturile sunt de 15-18 grade. Așadar, totul este favorabil pentru a permite trimiterea vehiculelor grele pe teren.
Ucrainenii au primit un număr uriaș de diferite vehicule de la NATO: mașini blindate, tancuri, Leopardurile despre care toată lumea discută. Și-au antrenat rezervele de circa 200.000 de oameni. 200.000 de rezerve, ce vor să facă ucrainenii?
Ucrainenii îi vor concentra în diverse puncte. Au mai multe obiective pe care le vor atinge. Pornind de la nord spre sud, primul atac pe care e probabil să încerce să-l dea va fi în regiunea Belgorod (oraș din Rusia aflat la granița de nord-est cu Ucraina – n. red.), pentru a deveni o bună monedă de schimb ca să pună presiune pe Federația Rusă. Așadar, frontiera dintre Belgorod și Harkov trebuie să fie întărită cât de mult posibil și trebuie să devină practic inexpugnabilă. Sper că așa se întâmplă.
Al doilea, de la nord la sud, ei (ucrainenii – n. red.) cu siguranță vor încerca să străpungă linia Svatove – Kreminna, ca să atingă Valuiki.
Al treilea, se vor concentra în Bahmut.
Acum, mai în detaliu despre Bahmut. Pentru a lovi formațiunile rusești și ca o modalitate sigură de a demoraliza forțele și a obține un bun avantaj, și de asemenea pentru a nu permite ceea ce a fost plănuit strategic absolut corect de Ministerul Apărării (al Rusiei – n. red.), care prin luarea Bahmutului ar deschide spațiul operațional. Dacă te uiți pe hartă, aceasta este linia de contact cu o maximă concentrare de lupte în Bahmut și aici este câmpul operațional în adâncime. Câmpuri nesfârșite până la Dniepr. Și, de fapt, până în Europa. Dacă ești o pasăre migratoare, poți zbura la Paris, să te c…i pe Turnul Eiffel.
Dar în ceea ce privește ziua de azi, inamicul a concentrat un grup de peste 80.000 de oameni. Acest grup din jurul Bahmut este în Siversk, Sloviansk, Kramatorsk, Drujivka, Konstaninivka și Ceasiv Iar. Acest fel de inel este un element în din inelul Donbass, urmat de câmpuri. Așa că obiectivul principal al ucrainenilor este să țină aceste linii.
Dacă păstrează acest aliniament, ei au o destul de bună manevrabilitate aici, pot merge mai departe și încerca să taie unitățile Wagner, lucru despre care am vorbit deja acum o lună. Unitățile Wagner încercuiesc gruparea armatei ucrainene din Bahmut, punând presiune acolo, în timp ce obiectivul armatei ucrainene este să încercuiască Wagner.
Imediat după ce taie legăturile Wagner cu propria tabără, ei (ucrainenii – n. red.) vor deschide o gaură de 30-40 de kilometri unde ei se pot infiltra, concentra, și va urma a treia serie de atacuri pe care ei vor încerca s-o dea.
Se vor duce în mai multe direcții simultan. Pe dedesubt, ei se vor duce spre Lisiceansk – Severodonețk, încercând să împartă în două Lugansk și Donețk.
Aceasta este direcția primului atac (arată spre Belgorod – n. red.).
Aceasta este direcția celui de-al doilea atac (arată spre Donbass – n. red.).
Aceasta este direcția grupului care va lansa al treilea atac (arată spre Bahmut și, apoi, către est – n. red.).
Pasul următor, cu siguranță ei vor încerca, prin concentrarea în Dnipro (arată cu creionul spre orașul de pe Nipru – n. red.), să atingă direcția Zaporojie și să dea mai multe lovituri în apropiere de Zaporojie, cu scopul de a ajunge la Berdiansk, Melitopol și Mariupol. Cu aceasta ar bloca Crimeea.
Aceasta este o hartă veche, cu frontiera de-a lungul Crimeei. Ei vor bloca Crimeea și apoi, cel mai probabil, vor încerca să rezolve cu Podul Crimeei (cel deja aruncat în aer anul trecut – n. red.).
Cu aceasta, ar împinge situația la frontierele din 1991.“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Dacă rușii sunt atât de îngrijorați pentru tancurile lor, pot să le ducă înapoi peste graniță, de unde le-au adus, a răspuns purtătorul de cuvânt al Casei Albe, după ce Moscova s-a plâns în urma veștii că britanicii trimit în Ucraina proiectile cu miez de uraniu sărăcit. Mașinăria de propagandă a Kremlinului se zbate să acrediteze ideea că folosirea acestor proiectile echivalează cu cea a armelor nucleare, iar Putin a amenințat că „vom acționa în consecință“.
Proiectilele din uraniu sărăcit sunt, de fapt, cu 40% mai puțin radioactive decât uraniul natural și se folosesc, de peste 40 de ani, în industria de armament de cel mai înalt nivel.
Rușii nu dețin această tehnologie, dar americanii folosesc uraniul sărăcit inclusiv la blindajul tancurilor Abrams. De asemenea, englezii și americanii fabrică de mai multe decenii proiectile de tanc perforante cu mize de uraniu sărăcit.
Uraniul sărăcit: un material cu 40% mai puțin radioactiv decât uraniul natural, dar de 1,6 ori mai dens decât plumbul. Este foarte greu de străpuns și are o capacitate de perforare foarte mare
Ceea ce face special acest material este duritatea sa extraordinară. Uraniul sărăcit este de 1,6 ori mai dens decât plumbul!
Prin urmare, un blindaj cu uraniu sărăcit este extrem de greu de penetrat, iar un proiectil cu uraniu sărăcit are o foarte mare capacitate de perforare.
Marea Britanie a confirmat oficial, acum câteva zile, că livrează Ucrainei proiectile de tanc cu miez de uraniu sărăcit. Efectul acestora este devastator, practic nu există tanc rusesc care să supraviețuiască dacă este lovit.
Într-o încercare de a intimida puterile occidentale, rușii au pregătit o cacealma. Folosind denumirea materialului – uraniu – care amintește de industria atomică, Moscova a afirmat că proiectilele ar fi o bombă murdară, sugerând că echivalează cu lansarea unor bombe nucleare.
Rușii încearcă să pună semnul egal între uraniul sărăcit și armele nucleare
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, s-a grăbit să spună că folosirea proiectilelor cu uraniu sărăcit este genocid „al populației împotriva cărora sunt folosite“. Dar aceste obuze nu sunt explozive, ci perforante și au ca scop lupta cu alte tancuri sau vehicule blindate. Deci, nici dacă ar vrea acest lucru, ucrainenii n-ar avea de ce să tragă cu ele în civili.
Serghei Șoigu, ministrul Apărării de la Moscova, a supralicitat, spunând că e foarte probabilă o „coliziune nucleară“ după ce Marea Britanie a anunțat că aprovizionează Ucraina cu proiectile din uraniu sărăcit.
Putin a lansat o amenințare lăsată în suspensie, spunând că „dacă se va întâmpla asta, Rusia va reacționa în consecință, ținând cont că Occidentul colectiv a început să folosească arme cu componentă nucleară“.
Această nouă cacealma a fost respinsă de John Kirby, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, care a explicat că argumentele rușilor sunt eronate. Aceste proiectile cu uraniu sărăcit „nu sunt radioactive și nici măcar nu se apropie“ de categoria armelor nucleare. „Este un tip obișnuit de muniție, folosită în special pentru capacitatea sa de a străpunge blindajul“ a spus americanul, care apoi i-a luat peste picior pe ruși: dacă Moscova „este îngrijorată pentru tancurile sale și pentru soldații care le operează“, ar putea să „le treacă granița, pur și simplu, pentru a le aduce înapoi, în Rusia“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Cazul supraviețuitorilor din batalioanele de voluntari recrutate în Tatarstan, care sunt acum judecați pentru dezertare după ce au devenit inapți din punct de vedere militar, poate fi considerat unul explicativ pentru moralul scăzut al combatanților trimiși de Putin pe front. Bărbații s-au înrolat atrași de recompensele financiare foarte atrăgătoare pentru nivelul de trai din Rusia, dar s-au trezit înșelați la bani, echipați cu arme foarte proaste, iar când au devenit inapți de luptă și au cerut rezilierea contractelor, s-au pomenit că sunt considerați dezertori.
Cercetătorul și istoricul militar britanic Chris Owen, specializat pe spațiul ex-sovietic, a urmărit sursele locale rusești și a recompus, din relatările acestora, traiectoria batalionului Alga, din Tatarstan – una din cele două unități trimise pe front.
Unitatea a pierdut jumătate din efective în bătăliile date în septembrie-noiembrie în regiunea Herson. Supraviețuitorii s-au retras după linia Niprului, unde cei răniți au primit îngrijiri medicale. Circa 15 persoane n-au mai putut să-și reia locul în formație din cauza traumatismelor.
Demisionarii au scăpat cu viață de la Vuhledar, dar acum suferă de pe urma rănilor și sunt judecați pentru dezertare. Despre plată nici nu mai poate fi vorba
Prizonieri din batalionul Alga, voluntari recrutați din republica Tatarstan de armata rusă. După ce unitatea le-a fost nimicită în atacul de la Vuhledar, mulți dintre supraviețuitori s-au predat
Unul dintre cei aflați în această situație și-a spus povestea. A cerut, alături de alți camarazi, rezilierea contractului. Fiind voluntari, Constituția Federației Ruse le permite așa ceva. Însă, surpriză! Ofițerii le-au „rătăcit“ dosarele și s-au trezit într-o zonă gri, nu erau nici combatanți, dar nici demobilizați.
Camarazii din batalionul Alga rămași apți de luptă au fost trimiși în ianuarie în ofensiva de la Vuhledar. Acolo au fost nimiciți aproape complet. Cei care își depuseseră demisiile n-au participat la misiune, însă știu de la puținii tovarăși care s-au întors ce s-a întâmplat. În ciuda versiunii oficiale difuzate de autoritățile din Rusia, la Vuhledar n-a fost o misiune „de recunoaștere“, povestesc soldații din Tatarstan, ci o încercare de ofensivă. Transportoarele blindate erau pline cu câte 8-10 persoane când au fost lovite de ucraineni și distruse, iar pierderile au fost teribile. Au murit acolo unitățile din Tatarstan, Bașkorostan și Kazan.
Demisionarii au avut noroc și au scăpat cu viață, pentru că au rămas în spatele liniilor, dar apoi s-au trezit puși sub acuzația că ar fi dezertat. Se înțelege că despre plata promisă nu mai poate fi vorba.
Acum există un proces. Armata spune că, potrivit decretului de mobilizare semnat de Putin în septembrie 2022, contractele voluntarilor se prelungesc de la sine pe termen nelimitat. Avocații apărării spun însă că potrivit Constituției, care este prevalentă în fața oricărui alt act legislativ, inclusiv decretelor prezidențiale, oamenii aveau acest drept, de a demisiona de la locul de muncă – respectiv armata rusă. Faptul că erau voluntari cu contract ar trebui să-i ajute. Însă în Rusia justiția nu mai e demult un loc unde legile sunt respectate.
Mai jos, povestea documentată de Chris Owen.
„Echipamentul de luptă era din 1973, 1978, 1964, nici măcar nu trăgea. Când am intrat în regiunea Herson, aveam zece piese de echipament, cinci piese nici măcar nu au mai ajuns. Restul s-au stricat în decurs de o săptămână“
1/ A volunteer from Tatarstan’s Alga volunteer battalion has spoken out about his experiences fighting in Ukraine. He says his unit was ‘almost completely’ destroyed near Vuhledar. He is now facing criminal charges for leaving it and returning home after being injured. ⬇️ pic.twitter.com/sNp7ik5PL4
„Un voluntar din batalionul de voluntari Alga, din Tatarstan, a vorbit despre experiențele sale de luptă în Ucraina. El spune că unitatea sa a fost «aproape complet» distrusă lângă Vuhledar. Acum se confruntă cu acuzații penale pentru că a demisionat și s-a întors acasă după ce a fost rănit.
Tatarstanul a format în vara trecută două batalioane de voluntari, Alga și Timer. Guvernul regional a căutat voluntari cu contract publicând anunțuri publicitare și a oferit un pachet salarial relativ generos – 260.000 de ruble la înrolare, 170.000 pe lună pe câmpul de luptă și încă 2.000 pe zi cât stăteau în Tatarstan.
De asemenea, guvernul regional din Tatarstan trebuia să plătească pentru costul echipării militarilor.
Un membru al batalionului, al cărui nume nu a fost dezvăluit, spune că a suferit o leziune cerebrală traumatică în timpul ofensivei de succes a Ucrainei în regiunea Herson, în septembrie-noiembrie 2022, când un proiectil a explodat în apropierea lui. Batalionul a fost grav afectat în această ofensivă ucraineană.
Voluntarul din Tatarstan rememorează: «Stăteam la 800 de metri de [ucraineni], ținând linia de apărare, ca ei să nu meargă [înainte]. Nu puteam să-i luăm cu asalt singuri: ei stăteau pe înălțimi, noi eram sub ei, ne vedeau ca și cum am fi fost în palma lor. Mulți oameni [din batalion] au fost uciși. Poate jumătate dintre ei».
El mai servise anterior în armată în timpul celui de-al Doilea Război Cecen, din 1999-2000, dar consideră că războiul din Ucraina este o experiență mult mai dificilă: «Acest război [din Ucraina] este cu siguranță mai dur. Dronele lucrează aici. Le avem și noi, [Tatarstan] ne-a cumpărat drone foarte scumpe. Dar, în cele din urmă, [ucrainenii] le-au doborât. Ar trebui să găsim o modalitate de a preveni și tabăra noastră ca dronele lor să ajungă la noi. După cum s-a dovedit, doborâm o dronă cu o mitralieră și, literalmente, în trei secunde, artileria, mortierele sau rachetele încep să vină [peste noi]. Nu poți ataca și să te camuflezi în același timp, deoarece camerele termice funcționează. Este foarte greu de luptat».
Voluntarul a fost plătit cu 147.000 de ruble de către Ministerul rus al Apărării și a primit o sumă forfetară de 185-195.000 de ruble când s-a oferit voluntar, plus plăți suplimentare care i-au adus salariul la peste 200.000 (2.589 de dolari) pe lună.
Totuși, a trebuit să-și cumpere el însuși toate echipamentele, inclusiv haine, mănuși, căști, bocanci și așa mai departe, care au costat în jur de 60-70.000 de ruble. Se pare că Guvernul din Tatarstan nu și-a îndeplinit promisiunea de a echipa voluntarii, care s-au plâns și că au primit mai puțini bani decât cei 250.000 pe lună care li s-au promis.
Armele pe care le-au primit erau, de asemenea, inadecvate, învechite și nesigure. Voluntarul relatează: «Pistoalele erau și ele problematice: începeau să tragă și apoi se blocau până le curățai. Echipamentul [de luptă] a fost făcut în 1973, 1978, 1964, nici măcar nu trăgea. Când am intrat [în regiunea Herson], aveam zece piese [de echipament], cinci piese nici măcar nu au mai ajuns. Restul s-au stricat în decurs de o săptămână, unul [vehicul de luptă] a mers de colo-colo, mai mult sau mai puțin, și în cele din urmă s-a oprit, de asemenea».
După ce s-a retras peste Nipru, voluntarul a primit tratament medical pentru comoția sa, dar efectele au continuat să-i afecteze sănătatea, lăsându-l în imposibilitatea de a continua lupta. El și alți aproximativ 15 voluntari au decis să-și rezilieze contractele și să plece acasă.
Deși el spune că, în calitate de voluntar, avea dreptul să demisioneze, superiorii din armată i-au tratat evaziv pe cei care au recurs la acest gest. „Șeful de unitate a luat o copie a raportului pentru el, a scos-o, a pus încă una, iar raportul a fost oarecum «pierdut»”.
De atunci, voluntarii care au demisionat au încercat să afle de ce ordinul lor de descărcare de gestiune nu a fost semnat. Sunt într-un fel de teren al nimănui: «Nu suntem plătiți și nu suntem concediați. Nu avem statut». Unii s-au întors în primele linii. Alții au fost declarați dezertori și investigați.
Voluntarul a avut norocul că a ratat «valul uman» al ofensivei rusești de la Vuhledar, la începutul anului 2023, despre care spune că a distrus practic batalionul Alga și unitățile din Bașkortostan și Orenburg.
El spune: «Când mă uit la televizor acum, îmi vine să scuip! Ei nu vorbesc despre asta la televizor, dar pe 6 februarie, [în timpul ofensivei] spre Vuhledar, batalionul Alga a fost nimicit aproape complet. După aceea au distrus batalionul Orenburg, batalionul bașkir, unde toți erau voluntari. Tovarășul meu, care acum este în spital, spune că nu a fost recunoaștere, nu a fost bombardament de recunoaștere. Erau opt până la zece bărbați în fiecare APC (transportor blindat) și, odată ce au intrat [în ofensivă], unii nici nu și-au dat seama ce s-a întâmplat [când au fost atacați]».
Mulți soldați Alga au fost capturați de ucraineni. Rudele spun că cel puțin două companii – ceea ce ar însemna 250-300 de oameni – au fost ucise.
Voluntarii care încearcă să-și rezilieze contractele sunt acum urmăriți penal, întrucât statul rus spune că ordinul de mobilizare al lui Putin din septembrie anul trecut anulează expirarea contractelor lor de patru luni.
«În acest caz», argumentează un reprezentant al Uniunii Paraşutiştilor, «contractul de voluntari se prelungeşte pe perioadă nedeterminată. Cel mai probabil, până la încheierea operaţiunii militare speciale».
Voluntarii și avocații lor contestă acest lucru, deoarece spun că este în contradicție cu legea federală rusă: «Decretul prezidențial [privind mobilizarea], conform Constituției, nu poate fi mai înalt decât legea federală».
Cazul poate oferi un test important a ceea ce rămâne din statul de drept în Rusia. Care va fi factorul decisiv – Constituția rusă sau decretele lui Vladimir Putin?“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Situația Rusiei a devenit atât de dificilă în Ucraina încât pe front au început să fie trimise tancuri T-55, fabricate la scurt timp după Al Doilea Război Mondial. Acesta este un semn că s-au epuizat și tancurile T-62 (vechi de 60 de ani), armata scotocind acum în depozite după practic orice blindat e încă în stare de funcționare.
Ritmul pierderilor pe front e mult prea mare pentru ca Rusia să-l poată susține. În acest moment sunt distruse, în medie, 5 tancuri pe zi. Ar fi, așadar, nevoie ca fabricile rusești să producă 150 de tancuri pe lună ca să acopere pierderile.
Însă industria de armament a Rusiei producea înainte de război (când nu existau încă sancțiuni internaționale) doar aproximativ 100 de tancuri pe an.
Acest nivel este acum mult mai scăzut, astfel că flota de tancuri active cu care s-a început războiul (în mare parte T-72 modernizate) n-a putut fi completată.
O vreme, rușii au astupat pierderile prin recondiționarea a circa 800 de tancuri T-62 scoase din depozite. Dar și aceste rezerve s-au epuizat, iar acum s-au întors către generațiile și mai vechi de blindate.
Practic, noile tancuri trimise pe front sunt de-o vârstă cu Vladimir Putin, adică au fost fabricate acum 70 de ani! Un video apărut miercuri pe rețelele de socializare arată un tren rusesc care se îndreaptă spre front cu tancuri T-54B și T-55. Tancurile T-54 au fost produse începând cu 1946, la un an după Al Doilea Război Mondial, când în Uniunea Sovietică încă mai domnea Iosif Stalin. Modelele văzute pe platformele trenului par însă unele ceva mai moderne. E vorba de T-54B, produse la începutul anilor 1950. Putin e născut în 1952, iar anul acesta va împlini 71 de ani.
În mod clar, Putin nu-și imagina acum un an, când a invadat Ucraina, că se va ajunge aici. Planul său a fost să-i copleșească pe ucraineni printr-o invazie-fulger, să ocupe Kievul în 3 zile, să răstoarne puterea legitimă și să instaleze un Guvern pro-Kremlin. Ulterior s-a dovedit că dictatorul rus nu avea și un plan B, în cazul în care cel inițial nu reușea.
Invazia a relevat și altceva, mult mai important pentru puterile Occidentale și China, deopotrivă: că „a doua armată a lumii“ era, de fapt, una învechită atât ca armament, cât și în privința concepției tactice.
În acest moment, după un an și o lună de la începerea atacului, Rusia pare la capătul puterilor. Se sapă adânc prin depozite și muzee după echipamente militare care să fie trimise pe front.
Nu doar imaginile video apărute cu trenul care transporta T-54B și T-55 arată asta. Echipa Conflic Intelligence Team (organizație rusească independentă de investigații) raportase deja, cu câteva zile înainte, că are informații despre tancuri T-54 și T-55 scoase dintr-un cimitir de vehicule blindate din Orientul Îndepărtat rusesc. Acestea sunt urcate în trenuri și trimise la Aseniev, în regiunea Primorski, unde este Baza Centrală de Rezervă și Depozitate a Tancurilor nr. 1295.
E vorba de generații de blindate de-a dreptul antice. T-54 au fost modernizate în a doua jumătate a anilor 1940, iar T-55 – în 1958. „Principalele deficiențe ale acestor tancuri sunt lipsa telemetrelor și a calculatoarelor balistice, vizoarele primitive și instabilitatea tunului la T-54“, scriu jurnaliștii de la CIT.
Deocamdată nu e clar dacă aceste tancuri vor fi întâi recondiționate sau vor fi trimise așa pe front.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Rușii și ucrainenii au intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru marea bătălie care, după părerea multor experți, va stabili soarta războiului. În timp ce rușii construiesc cu disperare fortificații în Crimeea, apelând inclusiv la muncitori imigranți din Africa și Asia, de cealaltă parte a frontului se acumulează coloane de blindate livrate de Occident și trupe.
Andrei Morociko, locotenent-colonel în retragere din forțele republicii separatiste pro-ruse din Lugansk, a relatat pentru agenția moscovită de știri TASS că au devenit clare preparativele Ucrainei pentru o mare bătălie în zona Bahmut. Ucraina acumulează masiv trupe și echipamente în spatele frontului, avertizează Morociko, iar forțele aduse sunt de bună calitate atât în privința echipamentului, cât și a materialului uman.
Fortificațiile rusești în Istmul Perekop, care leagă Crimeea de continent
Ofițerul rus a menționat, pentru radio Komsomolskaia Pravda, preluat de TASS: „Observăm acum acumularea de forțe și mijloace în această zonă. Zelenski a spus că nu vor părăsi Artiomovsk (n.r. Bahmut) și a susținut acest lucru prin acțiuni reale, deoarece un număr tot mai mare de forțe proaspete sunt desfășurate acolo. Forțele armate ale Ucrainei continuă să adune grup cu grup acolo. (…) Zelenski a decis acum să organizeze o bătălie grandioasă acolo. Poate că are în minte niște acțiuni de contraofensivă acolo“.
Evgheni Prigojin spune că ofensiva Kievului este iminentă, iar ucrainenii vor încerca să încercuiască gruparea forțelor ruse care asediază Bahmut
Morociko a menționat că trupele aduse sunt militari ucraineni instruiți în taberele din Occident, iar coloanele de vehicule blindate livrate de aliați ajung deja în vestul Ucrainei. Deocamdată, spune rusul, nu există semne că tancurile occidentale au ajuns pe câmpul de luptă. În schimb, sunt pe drum numeroase vehicule blindate pe roți și sisteme cu lansatoare multiple de rachete. „Noi detectăm acest lucru. Trupele ucrainene au, într-adevăr, forță, datorită așa-numiților parteneri occidentali“, avertizează Morociko.
În paranteză fie spus, afirmațiile acestuia, cum că nu există încă niciun semn că pe front ar fi ajuns tancuri fabricate în Occident, vin să demoleze propaganda rusească din ultimele săptămâni, când pe rețelele de socializare au apărut știri și fotografii care pretindeau că deja au fost distruse tancuri Leopard 2.
Evgheni Prigojin, patronul mercenarilor Wagner, a avertizat și el că ofensiva ucraineană este iminentă. Oligarhul i-a trimis o scrisoare deschisă ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, informându-l că vor urma momente grele și că, după toate aparențele, ucrainenii vor căuta să încercuiască forțele rusești care atacă în zona Bahmut.
Trupele aruncate de ruși în Bahmut sunt tot mai slab pregătite și echipate. Se investește enorm în fortificații ridicate în spatele frontului, dar resursele sunt pompate haotic. Nu se știe cât de bine vor lupta rușii în defensivă
Un foarte cunoscut ofițer în rezervă ucrainean, care postează pe Twitter sub pseudonimul Tatarigami, a făcut luni o excelentă analiză a situației de moment, remarcând că rușii continuă să trimită întăriri în zona Bahmut, că par să fi reușit să stabilească un lanț de comandă și un sistem de rotație a forțelor, dar că trupele care vin sunt din ce în ce mai slab pregătite și demoralizate.
Few updates and summarized thoughts on the frontline.
🧵Thread
1/ The russian military continues to deploy fresh personnel and equipment across the frontlines, primarily for the purpose of replacing losses. However, it seems that their combat value continuous to decrease pic.twitter.com/MD9oWE1pAb
Din felul în care sunt organizate unitățile, e clar că li se cere insistent să lanseze noi și noi asalturi, dar acestor grupuri le lipsesc experința și personalul motivat. În același timp, cantitatea de echipament scade tot mai mult.
Răspunzându-le unor utilizatori, ofițerul ucrainean a exclus posibilitatea ca acesta să fie începutul sfârșitului în război, dar că va fi, în schimb, cu siguranță punctul de cotitură care va decide evoluția ulterioară. S-au pregătit premisele unei ofensive bune, dar e foarte greu de spus – spune Tatarigami – cum s-au pregătit rușii pentru a rezista viitoarei ofensive. „Au alocat resurse uriașe, dar le-aș descrie mai degrabă ca fiind haotice, dezorganizate. Sunt o adunătură de trupe mai mult decât o armată. Ar putea sau nu să se apere bine, dar nu va fi ușor în niciun caz (pentru ucraineni – n. red.), din cauza numărului lor mare“.
Eforturi frenetice ale rușilor de a bloca Istmul Perekop, prin care se intră de pe continent în Peninsula Crimeea
Istoricul militar britanic Chris Owen a făcut luni o amplă analiză care arată graba disperată a rușilor în Crimeea, unde construiesc în viteză baricade și buncăre. Faptul că se lucrează la foc continuu, zi și noapte, pentru blocarea Istmului Perekop arată că marele comandament rus nu are foarte mare încredere în trupele sale că vor stopa ofensiva ucraineană așteptată în sudul Ucrainei, pe continent.
1/ Russian contractors are urgently seeking builders and carpenters to construct trenches and fortified positions in the occupied Crimea. Adverts have appeared on Avito, Russia’s equivalent of eBay, offering up to 7,000 rubles ($91) a day for the work – but it can be risky. ⬇️ pic.twitter.com/12dN8GWpG0
Firmele rusești care au câștigat contractele pentru ridicarea fortificațiilor au ajuns să pună anunțuri la mica publicitate, în căutarea de forță de muncă pentru elaborarea aliniamentelor. Salariile oferite sunt foarte mari pentru Rusia. Pe Avito (echivalentul rusesc al eBay) se promit până la 7.000 de ruble (91 de dolari) pe zi.
Eforturile sunt frenetice. O companie din regiunea Sankt Petersburg se laudă că produce până la 25-30.000 de scuturi de tranșee pe lună, la costul de 10.200 de ruble (26 de dolari) bucata.
Munca este însă foarte grea și periculoasă, pentru că drone ucrainene lansează frecvent bombe de mici dimensiuni peste muncitori. O parte dintre aceștia sunt imigranți din Asia Centrală ori din Africa. În mai multe rânduri, aceștia s-au plâns că angajatorii i-au păcălit atât atunci când le-au descris condițiile de lucru, cât și când i-au plătit. În unele cazuri, muncitorii au spus că n-au fost plătiți deloc.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev, acum vicepreședintele Consiliului de Securitate al acestei țări, a lansat luni, pe contul său de Telegram, o avalanșă de jigniri și amenințări la adresa Curții Penale Internaționale, după ce acesta a emis pe numele lui Putin un mandat de arestare. Dmitri Medvedev a proclamat că sistemul de drept internațional și ordinea internațională s-au prăbușit, că nimeni nu dă doi bani pe Curtea Penală Internațională și a amenințat că Rusia va ataca Haga cu rachete Onyx.
Judecătorii de la Curtea Penală Internațională au emis vineri mandatul de arestare pe numele lui Putin pentru crime de război comise în Ucraina și pentru deportarea ilegală a cel puțin 100 de copii. Această decizie vine după o anchetă a procurorilor care a durat multe luni și în care s-au strâns nenumărate probe.
Mandatul de arestare e valabil în 123 de state din întreaga lume, semnatare ale convenției. Totuși, țări importante nu au ratificat convenția și nu sun parte a Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale. Rusia, China, Statele Unite se numără printre țările care nu sunt incluse.
Conform comunicatului care i-a făcut pe ruși să turbeze de furie, mai mulți înalți oficiali de la Moscova, în frunte cu Putin, sunt urmăriți pentru crime de război.
Iată o parte din textul publicat de Curtea Penală Internațională de la Haga.
„Domnul Vladimir Vladimirovici Putin, președinte al Federației Ruse, este presupus responsabil pentru crima de război de deportare ilegală a populației (copii)“
„Domnul Vladimir Vladimirovici Putin, născut la 7 octombrie 1952, președinte al Federației Ruse, este presupus responsabil pentru crima de război de deportare ilegală a populației (copii) și cea de transfer ilegal de populație (copii) din zonele ocupate ale Ucrainei în Federația Rusă (în conformitate cu articolele 8(2)(a)(vii) și 8(2)(b)(viii) din Statutul de la Roma). Infracțiunile ar fi fost comise pe teritoriul ocupat ucrainean cel puțin începând cu 24 februarie 2022. Există motive întemeiate să se creadă că domnul Putin poartă răspundere penală individuală pentru infracțiunile menționate anterior, (i) pentru că a comis actele în mod direct, împreună cu alții și/sau prin alții (articolul 25(3)(a) din Statutul de la Roma) și (ii) pentru eșecul său de a exercita controlul în mod corespunzător asupra subordonaților civili și militari care au săvârșit actele sau au permis săvârșirea acestora și care se aflau sub autoritatea și controlul efectivă a acestuia, în conformitate cu responsabilitatea superiorului (articolul 28 litera (b) din Statutul de la Roma).
Doamna Maria Alekseyevna Lvova-Belova, născută la 25 octombrie 1984, comisar pentru drepturile copilului în biroul președintelui Federației Ruse, este responsabilă pentru crima de război de deportare ilegală a populației (copii) și cea de transfer ilegal de populație. (copii) din zonele ocupate ale Ucrainei către Federația Rusă (în conformitate cu articolele 8(2)(a)(vii) și 8(2)(b)(viii) din Statutul de la Roma). Infracțiunile ar fi fost comise pe teritoriul ocupat ucrainean cel puțin începând cu 24 februarie 2022. Există motive întemeiate să se creadă că doamna Lvova-Belova poartă răspundere penală individuală pentru infracțiunile menționate mai sus, pentru că a comis faptele în mod direct, împreună cu alții și/sau prin altele (articolul 25 alineatul (3) litera (a) din Statutul de la Roma).
Camera preliminară a II-a a considerat, pe baza cererilor Procuraturii din 22 februarie 2023, că există motive întemeiate pentru a crede că fiecare suspect poartă răspunderea pentru crima de război de deportare ilegală a populației și cea de transfer ilegal de populație din zonele ocupate ale Ucrainei în Federația Rusă, în prejudiciul copiilor ucraineni“.
Dmitri Medvedev: „Să luăm exemplul acestei Curți Penale Internaționale de rahat, inutilă. Pe cine a adus în fața Justiției? Curtea s-a c…t pe ea“
Riposta rușilor a fost isterică. Dacă Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, a spus doar că „deciziile Curții Penale nu au nicio semnificație pentru țara noastră“, mult mai importantul Dmitri Medvedev a amenințat că Rusia va bombarda clădirea Tribunalului de la Haga.
Iată mai jos postarea vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Rusiei. Textul abundă de insulte de cea mai joasă speță, considerații disprețuitoare față de legi și amenințări la adresa judecătorilor.
„Ce s-a întâmplat
Prăbușirea finală a sistemului de drept internațional.
Să recunoaștem: acesta nu a fost deosebit de eficient până acum. Mai ales instituțiile sale internaționale.
Liga Națiunilor s-a prăbușit, URSS se gândea să părăsească ONU, convențiile și alte acte internaționale sunt cu greu adoptate astăzi, există o părtinire și un diktat total al unui grup de țări anglo-saxone.
Dar principalul defect al sistemului de drept internațional public este ineficiența sa. Țările nu doresc să se supună actelor părtinitoare ale Adunării Generale a ONU, să se opună prin veto deciziilor Consiliului de Securitate al ONU, să părăsească diferite instituții ale ONU. Motivul este nedreptatea lor, care se bazează pe inadmisibilitatea coerciției de către un grup de țări suverane împotriva unor astfel de state suverane. CĂCI PAR IN PAREM NON HABET IMPERIUM. Un egal nu are putere asupra unui egal.
Să luăm exemplul acestei CPI de rahat, inutilă, creată pe baza Statutului de la Roma, la care statele majore nu au aderat. Pe cine a adus în fața justiției?
Trei duzini de necunoscuți. Președintele Sudanului a scuipat pe aceste acuzații și, în ciuda loviturii de stat militare din propria țară, nu este disponibil pentru „justiție”. Ceilalți nu merită să fie menționați deloc. Cu alte cuvinte, eficiența lor este nulă. Aici nu este vorba de tribunalele ad-hoc de la Nürnberg și Tokyo. Sau chiar și dubiosul tribunal pentru Iugoslavia. Și este de înțeles.
O țară și liderii săi pot fi judecați în două cazuri: 1) când țara însăși a slăbit sălbatic, aproape și-a pierdut suveranitatea și a decis să accepte un proces pentru ea însăși; 2) când țara a pierdut războiul și a capitulat. Este imposibil să se procedeze altfel. Și toată lumea înțelege acest lucru. Apropo, cel mai discreditat episod care a ucis credibilitatea aproape nulă a tribunalului a avut legătură cu crimele SUA în Afganistan și Irak. Curtea s-a c…t pe ea și nu a putut face nimic. Evident, un strigăt energic din partea Statelor Unite că nu am ratificat deloc Statutul de la Roma, fuck off pigmies, i-a făcut pe judecători să înnebunească și să se apuce de cheltuieli, fără legătură cu justiția.
Și apoi au decis să îl judece pe președintele unei alte puteri nucleare care nu este membră a CPI, pe aceleași motive ca și SUA și alte țări. Evident, cea mai dură contribuție posibilă a venit din același Pindostan. Este clar că nu există nicio valoare practică, dar vă mulțumim că v-ați amintit.
Dar consecințele pentru dreptul internațional vor fi monstruoase. La urma urmei, este vorba de o prăbușire a fundamentelor și principiilor de drept. Inclusiv postulatele inevitabilității responsabilității. Acum nimeni nu va mai merge la niciun organism internațional, toți se vor înțelege între ei. Toate deciziile stupide ale ONU și ale altor structuri se vor sparge la cusături. Se apropie apusul sumbru al întregului sistem de relații internaționale. Încrederea este epuizată.
Încă un lucru. Judecătorii CPI s-au agitat degeaba. Uite, noi suntem curajoși, nu ne-am c…t pe noi în fața celei mai mari puteri nucleare. Din păcate, domnilor, toată lumea umblă sub Dumnezeu și sub rachete. Ne putem foarte bine imagina o lovitură țintită cu o Onyx hipersonică din Marea Nordului de pe o navă rusească asupra tribunalului de la Haga. Nu poate fi doborâtă, din păcate. Iar tribunalul este doar o organizație internațională mizerabilă, nu populația unei țări NATO. Așa că nici ei nu vor declanșa un război. Le este frică. Și nimănui nu-i va părea rău. Așa că, cetățeni judecători, priviți cu atenție spre cer…“
Generalul de armată Mikola Malomuj, fost șef al Serviciului de Informații Externe al Ucrainei, susține că trupele lui Zelenski vor lansa operațiuni de amploare în cel mult două luni și jumătate atât pentru eliberarea zonei de lângă orașul Bahmut, aproape înconjurat de armata rusă, cât și pentru teritoriile din est și sud.
Într-un interviu acordat site-ului Obozrevatel.com, generalul Mikol Malomuj spune că 40.000 de militari ucraineni au fost deja instruiți în alte țări. Se pregătesc și adevărate brigăzi de șoc, care vor avea la dispoziție armament nou, furnizat din Occident.
În schimb, rușii nu vor reuși să strângă personal proaspăt pentru „operațiunea militară specială” mai devreme de 4-5 luni, când totul s-ar putea sfârși deja pentru ei. Iar mobilizarea a 500.000 de oameni, mult trâmbițată de Kremlin, ar dura între 6 luni și un an.
Generalul Malomuj subliniază că, în prezent, bătălia pentru Bahmut este „o fabrică de măcinare a trupelor profesioniste ale Federației Ruse”. În spatele acestei confruntări stă Vladimir Putin, care tot amână termenele de capturare a orașului, subminându-și credibilitatea în fața propriilor cetățeni. „În ciuda concentrării tuturor forțelor sale, el a arătat că nu este capabil să rezolve nici măcar o problemă locală”, a spus Malomuj.
„Lovirea unei drone americane ar putea fi începutul unui război. Această lovitură a fost dată la instrucțiunile conducerii de vârf, deoarece pilotul nu poate lua singur asemenea decizii”
Provocare rusă. „În confruntarea cu Statele Unite și NATO, Federația Rusă ridică miza. Ea încearcă să creeze o zonă de conflict. Fără riscul de a crea operațiuni în direcții strategice, de exemplu, în cea a Pacificului sau a Mării Baltice, ea efectuează provocări în Marea Neagră (conform Rusiei), într-o zonă gri.”
Își arogă Marea Neagră. „Toate dronele și navele care apar în Marea Neagră, în special cele americane, sunt considerate de Rusia drept inamice. Anterior, beneficiau de un tratament mai tolerant. Au fost create condiții pentru escortarea aeronavelor și a navelor care se deplasează în ape neutre la o anumită distanță. Acum, comandamentul a ajuns să întărească presiunea asupra americanilor, creând zone provocatoare și zone de conflict.”
Îi forțează pe americani. „Rusia a încercat să «pedepsească americanii», după cum se spune, și să forțeze drona americană care făcea recunoașteri să părăsească zona. Ei (rușii – n. red.) au ridicat avioanele de luptă, au putut demonstra intenția de a lovi. Dar drona nu a răspuns la astfel de acțiuni.”
Comportament incorect. „Acum se ia în considerare versiunea comportamentului incorect al piloților ruși. Și în Federația Rusă, ei exprimă versiunea că drona a căzut de la sine, și nu ca urmare a acțiunilor avionului rus de vânătoare. Dar, deoarece a existat o provocare, Departamentul de Stat a decis totuși să exprime acest subiect și să-l cheme pe ambasadorul Rusiei la Washington, Antonov.”
Început de război cu SUA. „Lovirea unei drone este deja un joc în pragul unui fault. Acesta ar putea fi începutul unui război. Mai mult, această lovitură a fost dată la instrucțiunile conducerii de vârf, deoarece pilotul însuși nu poate lua astfel de decizii. În esență, a fost o provocare rusă folosind echipamente militare periculoase. La urma urmei, drona nu avea focos și nu purta arme.”
„În practică, Bahmut a devenit o fabrică de măcinare a trupelor profesioniste ale Rusiei. În spatele încercării de capturare a Bahmutului se află și ego-ul lui Putin”
Cine luptă în Bahmut. „Este extrem de important ca, în luptele pentru Bakhmut, forțele de apărare ucrainene să macine un număr imens de trupe inamice. Și trupele profesioniste ale Rusiei sunt implicate acolo. Acestea sunt trupele aeropurtate, pușcașii marini și PMC Wagner. Astfel de trupe trebuie antrenate ani de zile. Nu poți crea rapid astfel de trupe din cele mobilizate.”
Ocupanții își pierd capacitatea de luptă. „Distrugerea a aproximativ 850 – 1100 de militari ruși pe zi și înregistrarea unui număr identic de răniți duce la o pierdere bruscă a capacității de luptă a trupelor ruse și subminează întreaga linie a frontului de est. Bineînțeles, ne pierdem și oamenii, dar nu într-un astfel de număr. Inamicul nu poate ataca eficient în direcții precum Avdiivka, Vuhledar, Svatove, Kreminna, unde încearcă să-și concentreze forțele.”
Subminarea lui Putin. „În practică, Bahmut a devenit o fabrică de măcinare a trupelor profesioniste ale Federației Ruse. Dar astăzi, în spatele capturării Bahmutului, se află și ego-ul lui Putin. El a pus forțele de securitate să rezolve această problemă, amânând de fiecare dată termenele. Noul termen limită este 1 aprilie. Din moment ce este imposibil să fie cucerit, acest lucru subminează foarte mult credibilitatea lui Putin. În ciuda concentrării tuturor forțelor sale, el a arătat că nu este capabil să rezolve nici măcar o problemă locală.”
Ringul nu se închide. „Bătăliile pentru Bahmut sunt foarte aprige. Inamicul înaintează puțin dinspre nord și dinspre sud. Dar avem zone bune fortificate, poziții bune pentru apărare, ringul nu se închide. Este dificil să fie furnizate echipamente și arme în fața bombardamentelor constante, dar acestea sunt încă livrate. În același timp, încă desfășurăm contraatacuri locale în mai multe zone.”
„Cine va putea pregăti mai repede rezervele? Este nevoie de 4-5 luni pentru ca inamicul să adune rezerve suficient de mari”
Operațiunea de eliberare. „După cum văd din retorica comandamentului nostru, se pregătesc mai multe operațiuni și lovituri de amploare împotriva trupelor inamice, care încearcă să închidă inelul din flancuri, precum și din spate. Dacă este planificată și o astfel de operațiune, este foarte important să păstrăm Bahmutul, deoarece forțele care sunt concentrate acolo vor fi ocupate să ia cu asalt orașul, iar în acest moment forțele noastre speciale, forțele de reacție rapidă pot efectua o operațiune eficientă pentru operațiunea de eliberare. Poate acesta este planul.”
Vine iadul. „Acum există o pregătire activă a rezervelor noastre, inclusiv în străinătate. Aproximativ 40.000 de militari ucraineni au fost deja instruiți în diferite țări. Ucraina este dotată cu cele mai noi arme, echipamente, rachete, sisteme antiaeriene, tancuri, vehicule blindate de transport de trupe, vehicule de luptă de infanterie, tunuri autopropulsate. În același timp, sunt pregătite grupuri și brigăzi de șoc ale Forțelor Armate ale Ucrainei. Aceasta este o rezervă care va fi folosită în termen de până la două luni și jumătate nu numai pentru pregătirea eliberării Bahmutului, ci și pentru a desfășura diversiune și operațiuni strategice principale pentru eliberarea Ucrainei – atât la est, cât și la sud.”
Bătălia pentru rezerviști. „Este deja o chestiune de concurență: cine va putea pregăti mai repede rezervele. Este nevoie de 4-5 luni pentru ca inamicul să adune rezerve suficient de mari, iar mobilizarea a 500.000 de oameni este o sarcină pentru încă șase luni sau un an. Pe de altă parte, întreprinderile complexului militar-industrial rus repară sau modernizează arme. Avem posibilitatea în 2-3 luni să pregătim nu numai toate forțele și mijloacele, ci și operațiunile corespunzătoare și să le începem.”
Când începe faza activă. „Cred că în mai-iunie putem avea o fază activă de operațiuni ofensive, să eliberăm direcția est sau sud și poate chiar să acționăm în două direcții deodată. Pentru a face acest lucru, totul trebuie să se îndrepte într-un singur lucru: către o armată puternică, pregătită pentru luptă, în primul rând o armată de rezervă, care este gata să îndeplinească sarcini strategice și provizii puternice de arme.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Slovacia a anunțat vineri că va trimite Ucrainei toată flota sa de MiG-uri 29, scrie Reuters. Vestea vine a doua zi după ce Polonia a anunțat că va proceda la fel cu MiG-urile 29 pe care le deține. Toate acestea sunt alte semne clare ale pregătirii pentru marea contraofensivă a Ucrainei, de la care se așteaptă străpungerea frontului rusesc.
Slovacia are 11 aparate MiG-29 de producție sovietică, din care însă nu toate sunt operaționale. Bratislava le va trimite pe toate Ucrainei, cele care sunt bune sau se pot recondiționa vor fi folosite în luptă, iar celelalte – pentru piese de schimb.
De asemenea, premierul Eduard Heger a anunțat că Slovacia va livra și o parte din sistemul său antiaerian KUB. „Procesul de livrare a acestor avioane de vânătoare se va face în strânsă coordonare cu partea poloneză, cu ucrainenii și, desigur, cu alți aliați“, a mai spus primul ministru slovac.
Polonia repară și recondiționează flota de avioane de vânătoare sovietice, pentru a o livra Ucrainei. E vorba de 28 de MiG-uri 29
În cursul zilei de joi, Polonia anunțase că va livra imediat Kievului 4 MiG-uri 29, „marcând un semnificativ pas înainte în susținerea militară pentru Kiev înaintea așteptatei contraofensive“, notează The Guardian.
Anunțul a fost făcut de președintele polonez Andrzej Duda, la Varșovia. Șeful statului polonez a adăugat că și alte MiG-uri sunt acum în service și reparate pentru a fi trimise Ucrainei. În total, Polonia are 28 de MiG-uri 29, care urmează să fie înlocuite în anii care vin de avioane mai moderne FA-50 (din Coreea de Sud) și F-35 (din Statele Unite).
În acest moment se lucrează intens la modificarea acestor avioane de tip sovietic pentru a putea transporta și lansa rachete de tip NATO. Inițiativa are, de asemenea, legătură tot cu ofensiva așteptată a Ucrainei.
Acum se așteaptă ca și alți aliați ai Ucrainei care dețin avioane de tip sovietic să facă acest pas. Americanii și britanici și-au exprimat deocamdată reținerea în a livra F-16 și Typhoon, dar aceste avioane oricum nu puteau fi folosite în ofensiva așteptată în aprilie din simplul motiv că piloții ucraineni nu știu să le conducă.
România are 18 avioane MiG-29 care au fost scoase din uz în 2003 la decizia Guvernului PSD condus de Adrian Năstase
Există piloți din Ucraina care sunt antrenați în Statele Unite și Marea Britanie pentru a conduce aparate occidentale, dar pregătirea unui astfel de pilot durează cel puțin un an.
În schimb, Marea Britanie a anunțat că se oferă să asigure securitatea spațiului aerian pentru orice țară își va trimite avioanele de tip sovietic Ucrainei.
Legătura între livrările de MiG-uri 29 și așteptata ofensivă ucraineană e simplă: atacul la sol nu poate avea loc fără acoperire din aer. Ucrainenii au în acest moment sub 100 de avioane de vânătoare disponibile, astfel că livrările făcute de țările ex-comuniste sunt vitale.
România are 18 avioane MiG-29, dar acestea nu mai sunt operaționale din 2003, la decizia Guvernului PSD condus de Adrian Năstase, care a stopat programul de modernizare și compatibilizare a lor cu standardele NATO. În schimb, PSD a decis modernizarea mult mai vechilor MiG-21, avioane datând din anii 1960, care au tot continuat să se prăbușească până anul trecut, când au fost retrase.
Bucureștiul nu a dat niciun semn, până acum, că ar intenționa să trimită Ucrainei, fie și pentru piese de schimb, avioanele MiG-29 pe care le-a făcut neoperaționale din proprie inițiativă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!