Categorie: Publicitate

  • Noi investiții ale RAJA Constanța în infrastructura de apă și canalizare din Municipiul Onești. Proiectele sunt cofinanțate de Uniunea Europeană, prin POIM

    A fost semnat, pe 27 ianuarie 2021, ultimul contract de lucrări din cadrul Proiectului Dezvoltarea Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Municipiul Onești, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Acesta are o valoare de peste 51 milioane lei și vizează ample investiții în vederea îmbunătăţirii calităţii apei destinate consumului uman şi dezvoltării infrastructurii de apă potabilă, pentru creșterea calității vieții consumatorilor din Onești, județul Bacău. 

    RAJA S.A. Constanța a semnat, la sediul Centrului Zonal Onești, Contractul de lucrări Facilități noi de captare și tratare a apei, aducțiune și reabilitarea facilităților de înmagazinare existente în municipiul Onești, în cadrul Proiectului Dezvoltarea Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Municipiul Onești, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), mecanism de cofinanțare al Uniunii Europene.

    Alături de conducerea societății, reprezentată de directorul-general Aurel Presură, la eveniment au fost prezenți președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța, Florin Mitroi, și primarul Municipiului Onești, Victor Laurențiu Neghină.

    Proiectul Dezvoltarea Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Municipiul Onești, în valoare de 276 de milioane lei, este unul dintre cele mai reprezentative proiecte integrate din domeniul alimentării cu apă potabilă și al colectării/tratării apelor uzate aflat în implementare la nivel național. Acesta vizează investiții pe raza municipiului Onești și este structurat în cadrul a 3 contracte de lucrări și 3 contracte de servicii a căror implementare va contribui la îndeplinirea obiectivelor privind calitatea apei destinate consumului uman, conform directivelor europene privind alimentarea cu apă potabilă (98/83/CE) și epurarea apelor uzate (91/271/EEC), concomitent cu conformarea utilităților la cerințele de mediu și îndeplinirea angajamentelor asumate de România prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.

    Primarul Oneștiului consideră că este cea mai importantă investiție implementată în municipiu

    „Contractul semnat astăzi, ce are drept componentă principală construirea unei stații de captare și tratare a apei, ca sursă alternativă de apă pentru Onești, va fi din punctul meu de vedere cea mai importantă investiție implementată în municipiul nostru. Practic, odată cu finalizarea acestui proiect, Oneștiul nu va mai avea întreruperi de apă. În calitate de reprezentant al administrației publice locale și partener în implementarea acestui proiect vă asigur de toată colaborarea și implicarea mea, astfel ca tot ce ține de noi să se materializeze în cel mai scurt timp”, a declarat primarul Municipiului Onești, Victor Laurențiu Neghină.

    Despre importanța acestor investiții a vorbit și Florin Mitroi, președintele ADI ACC Constanța: “În calitate de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța, vreau să vă asigur de un sigur lucru: chiar dacă sunteți departe de noi ca teritoriu, vom ține întotdeauna cont de nevoile dumneavoastră în aceeași măsură ca de nevoile celorlalți membri. Acest proiect, în valoare de peste 275 milioane lei este dovada că avem un scop bine definit, și anume acela de a furniza locuitorilor de aici apă și servicii la standarde europene, astfel încât să protejăm sănătatea tuturor, dar și mediul înconjurător. Aveți încredere că o echipă competentă și motivată lucrează pentru dumneavoastră!”

    Contractul de Lucrări  Facilități noi de captare și tratare a apei, aducțiune și reabilitarea facilităților de înmagazinare existente în municipiul Onești are o valoare totală de 51.401.987 de lei cu TVA și se va derula pe o perioadă de 24 de luni, dintre care 6 luni – proiectare și 18 luni – execuția lucrărilor.

    Scopul proiectului: accesul la servicii publice de apă și canalizare de calitate, îmbunătățirea calității vieții și a stării de sănătate a populației, ca și dezvoltarea durabilă a zonei

    Având în vedere că municipiul Onești are ca sursă unică de alimentare cu apă barajul de la Valea Uzului, în timp aceasta s-a dovedit a fi o mare problemă pentru asigurarea apei în ritm continuu. Astfel, s-a impus identificarea unei soluții fiabile care să asigure continuitatea serviciului de alimentare cu apă.

    Prin acest contract se va realiza o nouă captare de apă de suprafață din râul Trotuș, o stație de tratare și una de clorinare, un rezervor nou de înmagazinare a apei potabile cu o capacitate de 7500 mc, o nouă statie de pompare apă potabilă, precum și 7 km de aducțiune. Totodată, rezervorul de 10.000 mc de la Cuciur va fi reabilitat împreună cu stația de clorinare și rețelele din incinta Gospodăriei de Apă Cuciur.

    “În momentul în care RAJA S.A a preluat rețeaua de apă și canalizare din municipiul Onești, prima noastră grijă a fost să realizăm un serviciu de calitate, întrucât, la momentul preluării, la Onești apa se furniza cu program. Din acel moment ne-am angajat să furnizăm apa potabilă în regim de continuitate, acest lucru nefiind posibil fără investiții, care s-au făcut în primă fază din fonduri proprii, iar ulterior am demarat acest proiect de peste 57 milioane euro cu finanțare europeaă. Închei prin a spune că Oneștiul va fi un oraș model la nivel de țară în ceea ce privește eficiența sistemului de alimentare cu apă și canalizare”,  a declarat directorul general RAJA S.A., Aurel Presură, la finalul evenimentului.

    Investițiile prevăzute a se realiza vor fi dotate cu echipamente SCADA, care permit citirea parametrilor de funcționare și integrarea acestora în sistemul centralizat al RAJA S.A.

    Contractul de lucrări semnat astăzi încheie lista contractelor prevăzute în  cadrul Proiectului. La finalizarea lucrărilor în Municipiul Onești, obiectivul privind gradul de conformare preconizat în cadrul POIM, în concordanță cu prevederile Directivei 98/83/EC, va fi atins atât pentru infrastructura de apă potabilă, cât și pentru cea de canalizare. Prin implementarea proiectului se asigură accesul la servicii publice de apă și canalizare de calitate, îmbunătățirea calității vieții și a stării de sănătate a populației, ca și dezvoltarea durabilă a zonei.

  • RAJA Constanța reabilitează și extinde rețelele de alimentare cu apă și de canalizare menajeră în municipiul Onești, județul Bacău. Programul se derulează cu cofinanțare UE, prin POIM

    RAJA S.A. Constanța continuă extinderea și modernizarea rețelelor de apă-canal în aria de operare, cu proiecte cofinanțate de către Uniunea Europeană, prin Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).

    Pe 16 noiembrie 2020, a fost semnat, în prezența directorului-general al RAJA, Aurel Presură, și a președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța, Florin Mitroi, contractul de lucrări pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă și de colectare și tratare a apei uzate în municipiul Onești, județul Bacău.

    Noul contract de lucrări semnat de RAJA S.A. Constanța pentru municipiul Onești, din județul Bacău, are o valoare de 71.041.148,42 lei și se derulează în cadrul proiectului “Dezvoltarea Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în Municipiul Onești”.

    Lungimea totală a rețelei de distribuție a apei potabile existentă în municipiul Onești este de 72,78 km și are o vechime în anumite zone chiar și de 60 de ani. La momentul preluării de către RAJA S.A., aceasta funcționa cu mult peste presiunile de serviciu (cca. 3,5 atm.), ajungând în unele zone chiar și la 8 atm. Din cauza conductelor învechite, aflate într-un stadiu avansat de uzură, se înregistrau frecvent avarii care conduceau la pierderi de apă în sistem, în procent de aproximativ 70%, situație care se reflecta negativ atât în calitatea serviciului, cât și în situația economico-financiară a operatorului.

    Obiectivele din contract

    Contractul de lucrări se va derula pe o perioadă de 24 luni și are în vedere atingerea următoarelor obiective:

    1. Reabilitare și extindere rețele de distribuție apă potabilă:
    • Extindere a rețelei de distribuție cu apă potabilă pe o lungime de circa 7.000 m;
    • Reabilitare a rețelei de distribuție apă potabilă pe o lungime de circa 19.000 m;
    • Lucrări speciale: 3 subtraversări de cursuri de ape și 2 subtraversări de cale ferată.
    1. Realizare a 4 noi stații de ridicare locală a presiunii (SPH), montate subteran.
    1. Realizare sectorizare rețea de distribuție:
    • 37 cămine de debitmetru ;
    • 13 stații de pompare apă existente (integrate în sistemul SCADA).
    1. Reabilitare și extindere ale rețelei de canalizare apă uzată menajeră:
    • Reabilitare a rețelei de canalizare în lungime de 3.500 m;
    • Extindere a rețelelor de canalizare cu lungimea de 26.000 m;
    • Lucrări speciale: 3 subtraversări de cursuri de ape și 3 subtraversări de cale ferată;
    • 11 stații de pompare ape uzate și conducte de refulare cu lungimea de 6.600 m;
    • 4 stații de pompare apă uzată existente (integrate în sistemul SCADA).

    Toate investițiile prevăzute a se realiza vor fi dotate cu echipamente SCADA integrate în sistemul centralizat de dispecerizare al RAJA S.A., în vederea operării automatizate.

  • RAJA modernizează și dezvoltă sistemele de apă și canalizare din Valu lui Traian, județul Constanța. Proiectul este cofinanțat european, prin POIM

    RAJA S.A. Constanța continuă extinderea și modernizarea rețelelor de apă-canal în aria de operare, cu proiecte cofinanțate de către Uniunea Europeană Europeană, prin Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).

    Pe 16 noiembrie 2020, a fost semnat, în prezența directorului-general al RAJA, Aurel Presură, și a președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța, Florin Mitroi, contractul de lucrări pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă și de colectare și tratare a apei uzate în localitatea Valu lui Traian, județul Constanța.

    La finalul lucrărilor pentru sistemele de apă și canalizare din Valu lui Traian, gradul de conformare cu prevederile directivelor Comisiei Europene va fi de 100%

    Contractul de lucrări “Rețele de apă și canalizare Valu lui Traian“ reprezintă o nouă etapă, semnificativă, în cadrul extinderii și modernizării infrastructurii de alimentare cu apă, colectare și evacuare a apelor uzate din aria de operare a RAJA S.A. Constanța, continuându-se astfel procesul investițional, derulat prin Programele ISPA, SAMTID și POS Mediu, de creare a sistemelor regionale în sectorul apei.

    Contractul face parte din Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a RAJA S.A. Constanța în perioada 2014-2020, în valoare totală de 593.184.900 de euro (2.662.688.783,50 lei), finanțat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).

    Această investiție, în valoare totală de 115.573.244,72 lei, se va derula pe o perioadă de 22 de luni și vizează 5 obiective:

    1. Reabilitare rețea de distribuție apă, pe o lungime totală de 9.872 m și reabilitare branșamente la consumatori, inclusiv cămine de apometru – 649 de bucăți;
    2. Extindere rețea de distribuție apă pe o lungime de 13.581 m și noi branșamente la consumatori, inclusiv cămine de apometru – 879 de bucăți;
    3. Extindere rețea de canalizare pe o lungime totală de 28.299 m și racorduri noi la consumatori – 1.938 de bucăți;
    4. Stații de pompare ape uzate menajere, cămine de decantare și conducte de refulare: 9 stații de pompare apă uzată, 9 cămine de decantare înaintea fiecărei stații de pompare apă uzată menajeră, pe rețeaua de canalizare, conducte de refulare aferente stațiilor de pompare în lungime de 8.469 m;
    5. Cămine de reglare debit și monitorizare presiune – 22 de bucăți.

    Toate lucrările prevăzute a se realiza în cadrul acestui contract vor fi dotate cu echipamente care să permită citirea informațiilor de funcționare de la distanță (tablouri locale de automatizare, debitmetre, vane electrice etc.).

    Echipamentele vor fi integrate în sistemul SCADA centralizat la nivelul RAJA S.A., în vederea operării automatizate.

    La finalizarea lucrărilor în localitatea Valu lui Traian, gradul de conformare cu prevederile Directivei 98/83/EC va fi de 100 %, atât pentru infrastructura de apă potabilă cât și pentru cea de canalizare.

  • RAJA Constanța răspunde AICI celor mai frecvente întrebări pe care i le adresează clienții

    1. Cum citim corect contorul şi cum transmitem indexul?

    Având în vedere că în instalații se regăsesc contoare de apă cu diferite tipuri de afișaj, citirea acestora se efectuează de la stânga la dreapta, începând de la primul număr (fără acele zerouri care pot fi afişate în partea stângă a afişajului) până la virgulă sau până la capătul din dreapta, dacă în acea fereastră sunt numere întregi, fără zecimale. Practic, indexul care trebuie citit este reprezentat de cifrele scrise cu culoarea neagră de pe cadran. Subdiviziunile metrului cub nu se citesc, acestea fiind de regulă de culoare roșie sau marcate prin ace indicatoare în partea de jos a cadranului

    În cazul contorului din FOTO 1, se citesc toate cele cinci cifre de culoare neagră înscrise în decupajul din partea superioară a cadranului. Subdiviziunile metrului cub sunt reprezentate de ceasurile mici din partea de jos a cadranului, marcate cu inscripţiile “x 0.0001, x 0.001, x 0.01, x 0.1” și nu se citesc.

    Pentru contorul din FOTO 2, se citesc primele cinci cifre de culoare neagră înscrise în decupajul din partea superioară a cadranului, cifrele roșii reprezentând subdiviziunile metrului cub. Citirea acestora nu este necesară.

    Indexul se poate transmite de către fiecare utilizator în perioada stabilită pentru citire prin sistemul call center, disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7, la numărul de telefon cu tarif normal: 0241 924 (tasta 1), urmându-se indicațiile  aplicației.

    Pentru comunicarea consumului de apă utilizatorii trebuie să cunoască codul de abonat, disponibil pe factură și indexul afișat de contor. Acesta se citește după instrucțiunile de mai sus și se transmite cu 5 zile înainte de perioada de consum înscrisă pe factură, pentru a putea fi luat în calcul la facturare. Pentru abonații care dețin mai mulți contori pe sistemul de alimentare cu apă, transmiterea indexului se va face pe fiecare apometru în parte, pe baza seriei aparatului de măsură (ultimele patru cifre din seria contorului).

    RAJA SA îşi rezervă dreptul de a nu utiliza pentru facturare indexul transmis dacă indică variaţii mari de consum faţă de medie, sau dacă se constată că este necesară efectuarea unei citiri de către reprezentantul societății. Asigurarea accesului la contor este singura cale de a oferi un serviciu corect facturat şi posibilitatea de a avea un control asupra consumurilor şi a funcţionării instalaţiilor interioare.

    2. De ce se contrazic contoarele?

    Contoarele de apartament sunt considerate repartitoare de costuri, adică aparate cu indicaţii adimensionale destinate măsurării, înregistrării şi individualizării consumurilor de apă pentru fiecare proprietar al unui apartament, pentru defalcarea de către asociaţie/titular de contract a consumurilor pe fiecare apartament. Acestea nu constituie mijloace de măsurare între operator şi utilizator.

    RAJA SA Constanţa nu ia în considerare citirea repartitoarelor de costuri individuale, ci numai citirea consumului înregistrat de contorul de branşament.

    Din punct de vedere tehnic, neconcordanţele care apar între consumurile înregistrate la contoarele individuale şi consumul înregistrat de apometrul general, se pot datora:

    • Clasei de precizie diferită a apometrelor montate în apartamente de cea a apometrelor generale.

    Apometrele generale (de branşament) au clasa de precizie C, de precizie mare, iar apometrele individuale sunt, de regulă, de clasa A sau B, mai accesibile ca preţ dar de precizie mai mică. Contorul de clasa A este conceput şi garantat de către constructor pentru a „porni” înregistrarea de la 60 l/oră, cel de clasa B de la 30 l/oră, în timp ce contorul de clasa C, are un debit de pornire la 15 l/oră. Astfel, orice consum dintr-un apartament care este mai mic de 30 l/oră sau 60 l/oră nu este înregistrat de contorul interior, dar este înregistrat de contorul general.

    • Montării incorecte a apometrelor de apartament.

    Montarea într-o altă poziţie decât perfect orizontală a apometrului din apartament (ex. poziţie inclinată) conduce la înregistrări eronate ale consumului (erori negative);

    • Citirii apometrelor din apartamente în zile diferite, la ore diferite şi în general citirii indicaţiilor fară zecimale, toate aceste consumuri fiind înregistrate pe contorul general;
    • Pierderilor din reţeaua internă a blocului: unele pierderi apar după apometrul general şi înainte de apometrele individuale. O pierdere apărută la conductele din subsol este sesizabilă doar la o verificare efectuată de un specialist, prezenţa apei în subsolul blocurilor este un indiciu de defecţiune. Pierderile de apă pe instalaţiile interioare pot, prin cumulare, să fie semnificative, fără să fie înregistrate de contoarele de apartament dar care sunt înregistrate de contorul principal. De exemplu, o garnitură neetanşă la rezervorul WC poate determina chiar şi o pierdere de 20 l/oră. Contorul de clasa B din apartament nu-l înregistreaza (deoarece porneşte de la 30 l/oră), dar contorul general de clasă C (cu un debit de pornire de 15 l/oră) va înregistra într-o lună următorul consum: 20 l/oră x 24 ore/zi x 30 zile/lună = 14,4 m3/lună. În cazul în care toate contoarele din apartamente sunt de aceeaşi clasă cu a contorului general, diferenţele pot să apară din simultaneitatea mai multor pierderi mici, neînregistrate de contoarele din apartamente, dar înregistrate de contorul general.

        3. Cum pot afla dacă sunt pierderi de apă pe reţeaua interioară?

    În cazul în care dețineți un apometru, închideți toate robinetele. Dacă acesta continuă să înregistreze un consum de apă înseamnă că pe reţeaua interioară a imobilului există o pierdere. De asemenea, puteţi nota indexul dumneavoastră seara, înainte de culcare şi să faceţi acelaşi lucru dimineaţa. Dacă indexul de dimineaţă este mai mare decât cel notat seara, înseamnă că există o pierdere. Procedaţi astfel regulat.

    4. Cum se procedează în cazul defecţiunilor, respectiv a pierderilor pe reţeaua interioară a imobilului?

    Conform art. 166, litera (o) din Regulamentul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, utilizatorul este obligat “să execute lucrările de întreţinere şi reparaţii care îi revin, la instalaţiile interioare pe care le are în folosinţă, pentru a nu se produce pierderi de apă sau a crea, prin funcţionarea lor necorespunzătoare, un pericol pentru sănătatea publică; obligaţia se extinde şi la staţiile de hidrofoare, rezervoare, staţii de pompare interioare, instalații de preepurare, bazine etanse vidanjabile, etc., care sunt în proprietatea utilizatorului; lucrările de reparaţii vor fi executate în termen de 72 de ore după producerea defecţiunilor.”

    În acest sens, utilizatorul este direct responsabil de remedierea deficienţelor existente cu o firmă specializată în astfel de lucrări.

    5. În ce situaţie poate fi sistată furnizarea serviciului de alimentare cu apă?

    Conform Regulamentul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, art. 163, lit. h, operatorul are dreptul să sisteze furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă, prin debranşare de la reţelele publice de distribuţie ori de la reţelele de canalizare, cu notificare prealabilă de 5 zile lucrătoare transmisă utilizatorului de Operator prin curier, scrisoare recomandată şi prin executor judecătoresc în următoarele situaţii:

    • utilizatorul nu achită contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în cel mult 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată a facturii;
    • utilizatorul nu permite accesul angajaţilor Operatorului pe proprietatea sa pentru: verificarea integrităţii şi modului de funcţionare a instalaţiilor; debranşare în caz de neplată sau pericol de avarie; în vederea montării contorului utilizatorului facturat în sistem pauşal, înlocuirii sau citirii contorului de apă; în vederea ridicării contorului pentru verificare metrologică sau a verificării integrităţii contorului de apă; verificarea sigiliilor aplicate 67 contorului; verificarea interconectării surselor proprii de apă cu sistemele de apă potabilă; verificarea contorizării sursei proprii de apă; verificarea racordării sursei proprii de apă la sistemul de canalizare; identificarea lucrărilor clandestine de ocolire a contorului;în vederea prelevării probelor de apă uzată în scopul de a verifica dacă apele uzate deversate în reţeaua de canalizare au calităţile stabilite în conformitate cu prescripţiile tehnice în vigoare sau avizelor Operatorului ori autorităţilor de gospodărire a apelor;
    • utilizatorul nu remediază defecţiunile interioare şi prin aceasta prejudiciază alimentarea cu apă și a altor utilizatori;
    • utilizatorul nu achită obligaţiile de plată pentru recuperarea daunelor, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
    • utilizatorul aflat în insolvenţă/faliment nu îşi achită obligaţiile de plată pentru serviciile prestate în termenul scadent de 15 zile de la emiterea facturii, după data declanşării procedurii de insolvenţă sau faliment;
    • utilizatorul nu respectă clauzele contractuale sau prevederile Regulamentului serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare;
    • utilizatorul foloseşte în instalaţia interioară pompe cu aspiraţie direct din branşamentul de apă;
    • asociaţiilor de proprietari/locatari, în cazul în care au debite cu o vechime mai mare de 60 de zile, iar valoarea acestora reprezintă cel mult 15% din valoarea lunară a facturii aferente fiecărui branşament, dacă nu au solicitat încheierea de convenţii de facturare individuală sau a contractelor de cesiune de creanţă, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare;
    • utilizatorul deţine surse proprii de apă care se interconectează cu sistemul de apă potabilă furnizată de Operator sau separarea reţelelor se realizează prin montarea unui clapet de sens;
    • utilizatorul deţine conducte de apă potabilă care trec prin cămine de vizitare a reţelei de canalizare, prin canale de evacuare a apelor uzate, prin haznale sau deţine conducte de canalizare ce trec prin căminele reţelei de apă potabilă;
    • utilizatorul deţine pe proprietatea sa cămine de branşament care sunt insalubre, neconforme, cu reziduri, cu deşeuri sau pentru care nu este asigurată întreţinerea;
    • utilizatorul a montat defectuos sisteme de ridicare a presiunii ce conduc la pătrunderea apei din reţeaua interioară în reţeaua de distribuţie prin înregistrarea în sens invers a consumului pe contorul de apă.

    În toate cazurile prevăzute în prezentul regulament (consum fraudulos, conectare neautorizata, surse de apă interconectate cu sistemul de alimentare cu apă potabilă ce pot afecta igiena şi sănătatea populaţiei, distrugeri ori degradări ale componentelor sistemului public de alimentare cu apă şi de canalizare, etc.) Operatorul va înştiinţa autorităţile competente şi va formula plângere penală.

    • utilizatorii au surse proprii de alimentare cu apă şi nu au consum pe branşamentul 68 de apă potabilă sau au un consum redus faţă de activitatea desfăşurată la punctul de consum, iar pierderile şi cheltuielile de întreţinere a reţelei de alimentare cu apă din care se alimentează şi branşamentele acestor utilizatori nu se justifică.

    În toate aceste cazuri reluarea furnizării/prestării serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se va face în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la încetarea tuturor cauzelor care au dus la sistarea serviciului, cu condiţia achitării cheltuielilor justificate de sistarea/reluarea serviciului.

    6. Cum se poate monta un contor de branșament?

    Conform Regulamentului serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare art. 117,

    (1) Orice utilizator are dreptul la un aparat de măsurare a consumului pe branşamentul său.

    (2) Montarea contoarelor de apa se va face la utilizatorii casnici branşaţi şi necontorizaţi, ca o obligaţie a Operatorului, pe baza unui program de contorizare stabilit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de apă şi canalizare “Apă-Canal Constanţa” si in functie de fondurile disponibile. Execuţia căminului cu toate componentele sale se va face pe cheltuiala utilizatorului.Asigurarea sumelor necesare pentru finanţarea contorizării la branşamentul utilizatorului, va avea prioritate la adoptarea bugetelor locale si ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de apă şi canalizare “Apă-Canal Constanţa”.

    (3) Contravaloarea contoarelor de apă montate de utilizatorii casnici individuali şi colectivi (persoane fizice şi asociaţii de proprietari/chiriaşi) cu acordul Operatorilor, inclusiv contravaloarea montajului acestora, se decontează de Operator pe baza documentelor justificative prezentate de aceşti utilizatori. Decontarea se face în limita fondurilor cu această destinaţie, prevăzute în bugetele locale sau ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de apă şi canalizare “Apă-Canal Constanţa”, aprobate potrivit legii, şi transferate Operatorilor, respectiv în bugetele Operatorului, potrivit programelor de investiţii stabilite pe baza contractului de delegare a gestiunii. Până la montarea contoarelor, consumul facturat nu va depăşi consumul stabilit în regim pauşal.

    7. Care este delimitarea dintre reţeaua publică de alimentare cu apă şi reţeaua interioară de distribuţie aparţinând utilizatorului?

    Conform art. 91,

    (1) din Regulamentul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, delimitarea dintre reţeaua publică de alimentare cu apă şi reţeaua interioară de distribuţie aparţinând utilizatorului este căminul de branşament.

    (2) Părţile componente ale unui branşament sunt:

    a) o construcţie numită cămin de branşament, plasată pe domeniul public sau privat, folosită pentru controlul şi întreţinerea branşamentului, fiind vizibilă şi accesibilă;

    b) priza de apă reprezentând punctul de racordare la reţeaua de distribuţie a apei;

    c) o conductă de branşament care se leagă la reţeaua publică de distribuţie;

    d) armătura (vana) de concesie;

    e) contorul de branşament care asigură măsurarea debitului de apă furnizată;

    f) armătura (vana) de închidere.

    (3) Delimitarea dintre reţeaua publică de distribuţie şi instalaţia interioară a utilizatorului se face prin contorul de branşament, care este ultima componentă a reţelei publice de distribuţie.

    (4) Branşamentul până la contor, inclusiv căminul de branşament şi contorul, aparţine reţelei publice de distribuţie a apei, indiferent de modul de finanţare a realizării acestuia.

    (5) Amplasamentul căminului de branşament se stabileşte la punctul de delimitare al instalaţiilor, de regulă la 1-2 metri în interiorul acesteia sau pe domeniul public cu respectarea regimului juridic al proprietăţii şi numai în baza unei documentaţii avizate de Operator.

    8. Cum se calculează cantitatea de apă potabilă consumată în cazul unui contor de branşament defect?

    Art. 117 – (1) din Regulamentul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare precizează că pentru perioada în care contorul a funcţionat defectuos şi a fost scos din instalaţie pentru verificare metrologică sau contor imposibil de citit din cauze neimputabile utilizatorului, cantitatea de apă livrată se va determina pe baza mediei zilnice corespunzătoare unei perioade similare de consum în care contorul a funcţionat normal, aceasta fiind permisă numai în luna constatării cauzei, urmând ca în lunile următoare consumul să fie stabilit în sistem pauşal.

    9. Cum procedez dacă mă aflu în imposibilitatea de a achita o factură mai mare?

    Conform art. 32 din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, actualizată,  operatorii au dreptul să sisteze furnizarea/prestarea serviciului acelor utilizatori care nu îşi achită contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în cel mult 30 de zile calendaristice de la data expirării termenului de plată a facturilor, prin debranşarea de la reţelele publice de distribuţie a apei ori de la reţelele publice de canalizare, şi să solicite recuperarea debitelor în instanţă.

    Măsura debranşării de la reţeaua publică se poate lua numai în urma unei notificări prealabile adresate utilizatorului restant şi se poate pune în aplicare după 5 zile lucrătoare de la data primirii acesteia; transmiterea se poate face prin curier sau prin scrisoare recomandată. Procedura de notificare se va considera îndeplinită şi în cazul unui eventual refuz de primire a acesteia din partea utilizatorului.

    Reluarea furnizării/prestării serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se va face în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la încetarea tuturor cauzelor care au dus la sistarea serviciului, cu condiţia achitării cheltuielilor justificate de sistarea/reluarea serviciului.

    În cazul persoanelor fizice și a instituțiilor publice aflate în imposibilitatea de a achita integral o factură de apă, există altenativa achitării debitului în rate. Eșalonarea la plată a debitelor restante se face numai în baza solicitării scrise a utilizatorilor care au acumulat cel mult trei facturi restante și care însumează un debit de cel puțin 300 de lei, în cazul persoanelor fizice și 1000 de lei, pentru instituții publice.

    Eșalonările la plată se fac pe o perioadă de cel mult 6 luni, cu plata unui avans de 30% din valoarea debitului restant. Debitorul are obligația, ca odată cu plata ratei stabilite, să își achite și factura curentă, care va include și penalitățile de întârziere stabilte.

    În cazul în care debitorul nu achită integral și la termen vreuna din ratele convenite, inclusiv factura curentă, graficul de eșalonare se desființează de plin drept, fără nicio formalitate judiciară sau extrajudiciară, întreaga creanță devenind de îndată certă, lichidă și exigibilă. Acest fapt va conduce la acționarea imediată a debitorului în judecată și la sistarea furnizării apei potabile fără un alt preaviz, până la achitarea integrală a debitului, inclusiv a facturilor care au curs după încheierea graficului de eșalonare, și a tuturor cheltuielilor de judecată și de executare silită, după caz.

    Încheierea graficului de eșalonare se face în baza solicitării scrise a utilizatorilor, instituții publice și persoane fizice, de către salariații din cadrul Birourilor Juridice ale Centrelor Zonale.

    Pentru agenții economici şi asociațiile de proprietari nu se încheie procese verbale de eșalonare.

    10. Care sunt condițiile de branşare la reţelele de alimentare cu apă?

    Conform art. 93 – (1) din Regulamentul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare branşarea tuturor utilizatorilor de apă, la reţelele de alimentare cu apă se poate face doar în baza acordului de furnizare, eliberat de Operator la cererea utilizatorului, pe baza proiectului de execuţie.

    (2) Eliberarea acordului se realizează – cu plata de către utilizator a costurilor aferente – în două faze, şi anume:

    a) avizul de branşare, eliberat în vederea obţinerii certficatului de urbanism – cuprinde datele generale privind posibilităţile şi condiţiile de branşare a utilizatorului, date ce vor sta la baza întocmirii documentaţiilor de către un proiectant autorizat;

    b) acordul de furnizare – prin care se însuşesc soluţiile tehnice adoptate de proiectant prin detaliile de execuţie. Documentaţia anexată la cererea pentru acordul de furnizare va conţine:

    – memoriu tehnic privind descrierea soluţiilor adoptate în cadrul proiectului pentru branşarea la reţeaua de alimentare cu apă;

    – scheme de montaj al conductelor de apă; – certificatul de urbanism;

    – planul de încadrare în zonă, la scara de 1:500;

    – actul de proprietate sau o împuternicire dată de proprietar autentificată;

    – planul reţelelor în incintă; – calculul debitului de apă mediu şi maxim zilnic;

    – detalii de rezolvare a situaţiilor în care treseele de apă se intersectează cu traseele altor utilităţi.

    (3) Operatorul are obligaţia de a elibera acordul de furnizare în maximum 30 de zile calendaristice de la depunerea documentaţiei complete. În cazul în care în momentul depunerii documentaţiei aceasta nu este completă, Operatorul, în termen de maximum 10 zile calendaristice, va solicita în scris completarea documentaţiei cu documentele care lipsesc, completând în acest sens un borderou-tip care cuprinde toate documentele necesare eliberării acordului, precum şi data la care s-a depus documentaţia incompletă.

    (4) Operatorul va putea emite acorduri în regim de urgenţă, cu achitarea de către utilizator a unor costuri pentru eliberarea in regim de urgenta.

    11. Cum mă pot racorda la sistemul de canalizare?

    Art. 123 din Regulamentul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare stipulează că racordarea utilizatorilor la sistemul de canalizare se face în baza acordului de preluare eliberat de Operator, la cererea utilizatorilor, pe baza proiectului de execuţie. Eliberarea acordului de preluare se realizează cu plata de către utilizatori a costurilor aferente, în două faze:

    a) avizul de racordare eliberat în vederea obţinerii certificatului de urbanism: cuprinde datele generale privind posibilităţile şi condiţiile de racordare a utilizatorului, date ce vor sta la baza întocmirii documentaţiilor de către un proiectant autorizat;

    b) acordul de preluare, prin care se însuşesc soluţiile tehnice adoptate de proiectant prin detaliile de execuţie. Documentaţia anexată la cererea pentru acordul de preluare va conţine:

    – memoriu tehnic privind descrierea soluţiilor adoptate în cadrul proiectului pentru racordarea la sistemul de canalizare;

    – scheme şi detalii de montaj al conductelor;

    – certificatul de urbanism;

    – planul de încadrare în zonă, la scara de 1:500;

    – actul de proprietate sau o împuternicire dată de proprietar autentificată;

    – planul reţelelor în incintă;

    – calculul debitului de apă uzată mediu şi maxim zilnic;

    – detalii de rezolvare a situaţiilor în care treseele de canalizare se intersectează cu traseele altor utilităţi.

    Operatorul va putea emite avize în regim de urgenţă, cu achitarea de către utilizator a unor costuri pentru eliberarea acestora.

    Art. 124 – Racordarea de noi utilizatori la reţea se face numai de către personalul autorizat, după un proiect aprobat de Operator, respectând prevederile Regulamentului serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare. Pentru executarea unor astfel de lucrări, agenţii economici, alţii decât Operatorul serviciului, trebuie să fie autorizaţi şi vor lucra sub supravegherea personalului Operatorului.

    Racordarea poate fi efectuată în unul dintre următoarele moduri:

    a) utilizând căminul de vizitare atunci când noul racord este amplasat la o cotă ridicată, iar curgerea se asigură gravitaţional sau, când racordul este la cotă joasă, se va asigura pomparea apei;

    b) prin realizarea unui cămin nou pe canalul de serviciu.

    Racordarea se poate face într-un camin de vizitare existent, când acesta este disponibil în apropiere. Se va asigura etanşarea între conducta nouă şi cămin, conform normelor tehnice specifice. Racordarea se mai poate face şi în colectorul de serviciu, prin utilizarea unor piese şi dispozitive speciale.

    12. Cum se efectuează verificarea apometrelor?

    Utilizatorul poate solicita în scris verificarea contoarelor instalate pe branşamentul propriu, defecte  sau suspecte de înregistrări eronate. Sunt supuse verificării metrologice mijloacele de măsurare care îndeplinesc cerințele metrologice și tehnice prevăzute în normele de metrologie legală.

    Contorul instalat la branşamentul fiecărui utilizator, defect sau suspect de înregistrări eronate, va fi demontat de operator şi va fi verificat într-un laborator metrologic autorizat. În cazul în care verificarea se face la cererea utilizatorului, în perioada termenului de valabilitate a verificării metrologice, atunci cheltuielile de verificare, montare şi demontare vor fi suportate după emiterea buletinului de verificare metrologică astfel:

    a) de către operator, dacă sesizarea a fost întemeiată;

    b) de către utilizator, dacă sesizarea s-a dovedit a fi neîntemeiată.

    În cazul în care cheltuielile de verificare metrologică, montare şi demontare contor cad în sarcina utilizatorului, acestuia i se va emite factură, cu termen de plată de 15 zile de la emiterea ei. În caz de neachitare a facturii în termenul scadent de plată, utilizatorul va fi acţionat în judecată pentru recuperarea cheltuielilor generate de verificarea metrologică.

    Pentru contoarele amplasate pe domeniul privat al utilizatorului, plata operaţiunii este în sarcina operatorului, dacă defecţiunea se constată ca fiind rezultată doar ca urmare a utilizării normale sau a utilizatorului, dacă defecţiunea se constată ca fiind rezultată ca urmare a utilizării anormale, defectuoase de către acesta, inclusiv cămin neconform care permite îngheţarea/deteriorarea contorului;

    13. Despre gustul apei

    Gustul apei de la robinet este determinat de nivelul de salinitate dar și de cantitatea de clor, folosit ca dezifectant. O apă are gust sărat când conține mai mult de 1g de săruri dizolvate/l. Clorul se simte când concentrația lui în apă depășește 0,2 mg/l. Clorul este o substanţă necesară pentru eliminarea bacteriilor. De aceea, el este folosit chiar şi ca un conservant alimentar. Clorul prezintă, într-adevăr, unele inconveniente la nivelul gustului şi al mirosului, dar el nu implică un risc pentru sănătate. El este utilizat ca dezinfectant în uzinele de apă fiind absolut obligatoriu pentru orice sistem de alimentare cu apă. Dar există şi obligativitatea menţinerii unei anumite concentraţii a dezinfectantului în sistemul de alimentare cu apă, tocmai pentru asigurarea securităţii calităţii apei.

    Din determinările făcute, au rezultat concentraţii ale clorului care nu periclitează sănătatea consumatorului. Utilizat în doze mici: o picătură de clor la 1.000 litri de apă, el este inofensiv.

    Apa cu miros de clor este, în mod obligatoriu, o apă care a fost tratată şi sigură din punct de vedere bacteriologic.

    Există totuşi persoane cu un gust foarte sensibil, care simt chiar şi cea mai firavă urmă de clor. Cum pot ele atenua gustul de clor? Acesta este un produs volatil, ceea ce înseamnă că, lăsat în aer, îşi pierde caracteristicile. Pentru atenuarea gustului, lăsaţi apa într-o sticlă sau într-o carafă deschisă înainte de a o bea, dacă se poate, chiar la frigider, dar nu mai mult de 24 de ore. Frigul va disipa gustul. Sau o puteţi servi cu cuburi de gheaţă. Câteva picături de lămâie sau o frunză de mentă vor face ca gustul să dispară, iar noile arome pot fi chiar plăcute.

  • RAJA Constanța popularizează un mini-ghid ECO pentru angajații, partenerii și clienții săi

    Ghidul eco-angajatului la S.C. RAJA S.A. Constanța

    • Pentru  a  avea  un  comportament  eco-responsabil,  trebuie  ca  la  nivel  de individ să ne schimbăm mentalităţile şi obiceiurile.
    • Trebuie să fim conştienţi că în fiecare zi, la locul nostru de muncă, avem ocazia  să  reducem  impactul  negativ, generat  de  activităţile  noastre  asupra mediului.
    • Putem  oferi  un  exemplu  de  urmat,  adoptând  un  comportament  eco-responsabil la locul de muncă, în viaţa de zi cu zi în general, pentru a lăsa moştenire generaţiilor viitoare un mediu înconjurător sănătos.
    • Comportamentul  eco-responsabil  este o stare de spirit care se referă în primul rând la adoptarea unor gesturi simple, aparent mici, dar cu efect mare.
    • Dacă acţionăm împreună, putem să limităm poluarea mediului înconjurător.

    Instrucțiuni pentru reducerea consumului și evitarea risipei de apă

    1. Închid robinetul cât timp folosesc săpunul.
    2. Mă asigur că nu există scurgeri suplimentare la robinet.
    3. Folosesc apa caldă numai dacă este strict necesar.
    4. Ţin cont că locul produselor toxice nu este în reţeaua de canalizare.
    5. Folosesc toaleta fără să arunc hârtie sau alte lucruri în WC.
    6.  Anunţ în timp util departamentul administrativ, în cazul în care sesisez o defecţiune / pierdere din reţeaua de apă.
    7. Consider APA ca un AUR ALBASTRU.

    Instrucțiuni pentru reducerea consumului și evitarea risipei de energie

    1.  Plasez biroul în faţa ferestrei, pentru a putea beneficia de lumina naturală.
    2. Închid sursele de lumină din încăperile neocupate şi orice calculator sau alt aparat care nu este folosit şi consumă energie.
    3. Las liberă calea în faţa sistemului de încălzire/răcire în funcţiune.
    4. Folosesc sistemul de încălzire/răcire fără să activez poziţia max.
    5. Închid uşa încăperii pe timpul funcţionării sistemului de încălzire/răcire.
    6. Utilizez becuri, calculatoare şi alte aparate ecologice, cu consum redus de energie, în limita posibilităţilor.

    Știați că?

    • Un televizor în “stand-by” consumă 45% din curentul electric folosit de un televizor în funcţiune.
    • Reglarea termostatului cu doar un grad C mai jos înseamnă o economie de energie de 7%.
    • Spălarea hainelor la 30ºC, şi nu la 40ºC, reduce consumul de energie cu 40% şi este, în general, la fel de eficientă. Încărcatoarele de telefon uitate în priză consumă energie, din care 95% se iroseşte.

    Instrucțiuni pentru reducerea consumului și evitarea risipei de materiale

    1. Utilizez ca ciornă partea nefolosită (de pe verso) a colilor tipărite care nu mai sunt utile.
    2. Imprim sau fotocopiez documentele şi mesajele electronice numai dacă este strict necesar, dacă este posibil în alb-negru şi format faţă-verso.
    3. Folosesc la imprimantă funcţia de reducere, dacă este posibil, în vederea fotocopierii a două pagini pe o foaie.
    4. Utilizez, în limita posibilităţilor, produse ecologice prietenoase cu mediul înconjurător, obţinute cu un consum redus de energie, care pot fi reciclate cu uşurinţă.
  • Cum să gestionăm înțelept consumul de apă potabilă. Cât de important este să protejăm această resursă naturală vitală. Sfaturi de la RAJA Constanța

    Sfaturi Utile de la RAJA Constanța

    • Renunţă la apa îmbuteliată! Pe lângă faptul că apa de la robinet este supusă unor teste de siguranță mai stricte decât apa îmbuteliată, este proaspătă și de 250 de ori mai ieftină. Apa îmbuteliată poate avea un conţinut scăzut de magneziu, carența acestui element putând provoca o gamă largă de simptome neplăcute, potrivit descopera.ro.
    • Ţine apa în frigider, astfel nu mai trebuie să o laşi să curgă prea mult pentru a veni mai rece!
    • Cea mai mare cantitate de apă se consumă în baie. Prin urmare, renunţă la băile lungi cu cada plină în favoarea duşurilor! Este mai sănătos pentru organism și vei economisi apă și totodată bani.
    • Verifică întreaga instalaţie pentru a depista posibilele pierderi de apă! Dacă există pierderi pe reţeaua interioară, vei plăti această apă irosită. Înlocuirea componentelor poate fi mult mai ieftină decât banii daţi pe apa consumată.
    • Utilizează un cap de duş care generează presiune folosind mai puţină apă.
    • Foloseşte maşina de spălat numai atunci când ai o cuvă plină! Dacă tot vei folosi atâta apă, cel mai bine este să speli cât mai multe lucruri odată. A… şi nu uita: foloseşte mai puţin detergent! Vei reduce cantitatea de apă necesară clătirii.
    • Spălatul vaselor de mână consumă mai multă apă decât spălatul lor în maşină. Utilizează mașina de spălat vase doar la capacitate maximă! Dacă speli de mână, folosește un recipient mai mare, nu direct jetul de apă!
    • Închide apa atunci când nu ai nevoie de ea! Chiar trebuie să lași apa să curgă în timp ce te speli pe dinţi ori când te săpuneşti pe mâini, pe corp sau pe cap? Sau de ce să laşi duşul să curgă 10 minute înainte să faci baie? Gesturile mici contează.
    • Nu spăla fructele și legumele sub jetul de apă, ci într-un bol sau un vas mai mare! Astfel, vei reduce cantitatea de apă consumată, iar apa rămasă poate fi folosită pentru a uda plantele.
    • Nu trage apa la toaletă de mai multe ori decât este nevoie şi nu arunca diverse lucruri în vasul de toaletă!
    • Când speli maşina, nu folosi furtunul! Umple o găleată cu apă şi foloseşte un burete!
    • Dacă locuieşti la casă, strânge apa de ploaie pentru a o folosi la spălatul maşinii sau în alte activităţi casnice!

    Ştiaţi că?

    • Apa este singurul element din natură care poate lua mai multe forme: lichidă, solidă și gazoasă.
    • Deși populația lumii a crescut (și se află în continuă creștere), resursele de apă au rămas aceleași. Astfel, noi avem acum la dispoziție aceeași cantitate de apă pe care o aveau și primii homo sapiens: 1.460 de petatone (1 petatonă = 1.015 tone).
    • Peste 30% din resursele mondiale de apă sunt localizate în Asia. Pe locurile următoare se află America de Sud (cu 27%) și America de Nord (18%). Cele mai vitregite de lipsa apei sunt Orientul Mijlociu și Africa de Nord, care dețin, împreună, doar 0,32 % din totalul apei de pe glob.
    • Ziua Internațională a Apei se sărbătorește în fiecare an pe 22 martie.
    • Din cauza rarității apei, oamenii se văd nevoiți să bea apă din surse nesigure, ceea ce conduce la apariția și răspândirea bolilor. Aproximativ 5 milioane de persoane, majoritatea fiind copii, mor anual în întreaga lume din cauza alimentării cu apă nepotabilă.
    • Un robinet defect (din care curge o picatură de apă pe secundă) poate pierde până la 25 de litri de apă pe zi, lucru care nu numai că risipește apa, dar și energia folosită pentru a epura acea cantitate de apă potabilă.
    • Apa este considerată aliment și este mai importantă chiar decât mâncarea. Un om poate supraviețui fără să mănânce aproximativ o lună, dar fără apă doar o săptămână. Apa ne ajută să absorbim nutrienții din mâncare, să digerăm mâncarea, determină menținerea temperaturii optime corporale și filtrează multe toxine.
    • Este important să bei apă înainte de a simți că îți este sete.
    • O persoană adultă pierde în medie, pe zi, aproximativ un litru de apă prin respirație și transpirație.
    • Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), fiecare om are nevoie de minimum 100 de litri de apă pe zi pentru acoperirea nevoilor directe – consum intern, igienă corporală, pregătirea alimentelor etc. Însă, pe glob, există diferențe foarte mari în ceea ce privește consumul de apă între diferite țări: americanii, de exemplu, consumă de 5 ori mai multă apă decât europenii (500 / 100 de litri), în timp ce locuitorii din țări precum Gambia trebuie să se mulțumească doar cu 4,5 litri.
    • Un pom evaporă aproximativ 200 de litri de apă pe zi.
    • 95% dintr-o roșie este apă.
    • Peștii de apă sărată beau apă, iar cei de apă dulce nu.

    S.C. RAJA S.A. Constanța

    Adresa: Str. Călărași, nr. 22-24, Cod poștal 900590, Constanța, județul Constanța

    Telefon: 0241 664046

    E-mail: [email protected]

    Site: www.rajac.ro

  • RAJA S.A. Constanța a semnat contractul “Servicii de supraveghere și cercetare arheologică”, pentru zona cartierului Borzești, din municipiul Onești. Aici e în derulare un mare proiect de investiți apă-canal, pe cofinanțare europeană

    În cadrul Proiectului “Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în municipiul Onești, județul Bacău, în perioada 2014-2020”, COD SMIS 2014+135092, cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, pe data de 30 septembrie 2020 S.C. RAJA S.A. Constanța a semnat atribuirea Contractului de Servicii – CS 3 “Servicii de supraveghere și cercetare arheologică”, în valoare de 255.255 lei, cu ofertantul câștigător al procedurii, prestatorul  S.C. TOTAL BUSINESS LAND S.R.L.

    Obiectivul contractului este asigurarea supravegherii arheologice, în timpul lucrărilor asupra terenului, pe tronsoanele aflate în zona de protecție a monumentelor istorice din cadrul Proiectului.

    Prestatorul va asigura supravegherea zonelor de lucru în două etape:

    • Prima etapă va consta în servicii de supraveghere arheologică a lucrărilor din cartierul Borzești, Municipiul Onești. Durata estimată pentru etapa de executare a lucrărilor de terasamente/săpături în zona de protecție a monumentelor istorice este de 2 luni si 14 zile.
    • A doua etapă constă în servicii de cercetare arheologică, în cazul descoperirii unor vestigii arheologice intamplatoare. Durata estimată pentru activitatea de Cercetare arheologică preventivă (dacă e cazul) este de 3 luni.

    Zona de desfășurare a serviciilor arheologice  o constituie  Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, din cartierul Borzești, municipiul Onești.

    RAJA SA Constanța

    Adresa: Str. Călărași nr. 22-24, cod 900590, Constanța

    Telefon: 0241 66 40 46

    E-mail: [email protected]

    www.rajac.ro

  • (P) Alianța USR-PLUS își asumă 6 angajamente esențiale pentru aducerea sistemului medical românesc la nivelul celor mai dezvoltate și civilizate țări

    (Promovare electorală)

    În programul său electoral pentru alegerile legislative din 6 decembrie, intitulat “40 de angajamente la guvernare”, Alianța USR-PLUS a rezervat un spațiu central și consistent problematicii SĂNĂTĂȚII. Din cele 40 de capitole (angajamente) ale programului asumat inclusiv de viitorii parlamentari și, probabil, miniștri ai Alianței, nu mai puțin de 6 sunt dedicate acestui domeniu, vital la propriu pentru orice popor și orice țară.  

    Sistemul public de sănătate din România este subfinanţat, are o infrastructură veche, personal insuficient şi dotare precară. Alianța USR-PLUS propune alocarea unui fond de un miliard de euro, pentru ca, în următorii 4 ani, să fie modernizate spitalele, să se construiască unităţi medicale şi un sistem de sănătate modern.

    Asigurarea standardelor minime în spitale este extrem de importantă pentru a facilita accesul tuturor românilor la serviciile sanitare. În acest sens se dorește inventarierea urgentă a unităților medicale care funcționează în condiții insalubre și demararea procedurilor de achiziții pentru renovarea lor.

    De asemenea, modernizarea spitalelor județene, construcția de centrecomunitare și asigurarea dotării minime a cabinetelor medicilor de familii,precum şi înfiinţarea unor centre de permanenţă în imediata vecinătate aUnităţilor de Primiri Urgenţe sunt proiecte aflate în programul de guvernareUSR PLUS, care vizează revigorarea sistemului sanitar din România.

    Fond de un miliard de euro pentru o infrastructură sanitară modernă

    Modernizarea spitalelor, construirea de spitale noi și a unei infrastructuri sanitare moderne, prin investirea a 1 miliard de euro în următorii patru ani.

    Sistemul public de sănătate este subfinanțat, are o proastă guvernanță, cu infrastructură inadecvată, cu clădiri vechi și insalubre, cu circuite improprii, care au autorizații de funcționare temporare și planuri de conformare perpetue. În afara marilor centre universitare, dotarea este precară, personalul insuficient, materialele sanitare puține și de slabă calitate. Totodată, operarea infrastructurii spitalicești nu permite susținerea costurilor de mentenanță și de întreținere. Prin acest fond se va asigura inclusiv cofinanțarea pentru spitalele regionale pentru care avem finanțare europeană, dar pentru care lucrările nu au fost demarate.

    Măsura concretă

    • Finalizarea celor trei spitale regionale (Cluj, Iași, Craiova) a căror pregătire alături de Banca Europeană de Investiții a fost demarată în 2016.
    • Pregătirea construcției de spitale regionale în București, Brașov și alte centre universitare.
    • Asigurarea standardelor minime în toate spitalele României prin inventarierea urgentă a unităților medicale care funcționează în condiții insalubre sau care pun în pericol siguranța cetățenilor și demararea procedurilor de achiziții pentru renovarea lor.
    • Modernizarea spitalelor județene pentru a asigura condiții optime actului medical și pentru a asigura accesul cetățenilor la servicii de sănătate la ei în județ.
    • Construcția de centre comunitare și asigurarea dotării minime a cabinetelor medicilor de familii.
    • Înființarea unui centru de permanență în imediata vecinătate a Unităților de Primiri Urgențe, astfel încât timpii de așteptare la UPU să scadă semnificativ.
    • Redesenarea, renovarea și dotarea infrastructurii de tratament a marilor arși în toată țara.
    • Infrastructură dedicată prevenirii și îngrijirii infecțiilor nosocomiale – compartimente de boli infecțioase, laboratoare de microbiologie.
    • Încurajarea dezvoltării centrelor de excelență și cercetare medicală pe lângă universitățile și facultățile de medicină.

    Impact bugetar

    Bugetul de Stat, Fonduri europene (FEDR, FSE+), fonduri private

    Viitorul Program Operațional Sănătate:

    Axa Prioritară 1 “Investiții pentru construirea spitalelor regionale și infrastructuri spitalicești noi cu impact teritorial major”:

    * Infrastructură și dotări: Spitalele regionale de urgență Iași, Cluj, Craiova – etapa a II-a; alte spitale, alte infrastructuri spitalicești noi cu impact teritorial major.

    Axa Prioritară 2 “Servicii de asistență medicală primară, comunitară și servicii oferite în regim ambulatoriu”:

    * Infrastructură și dotări: Cabinetele medicilor de familie; Centreleși compartimentele unde se furnizează servicii de asistență medicală comunitară; infrastructura publică în care se furnizează servicii de asistență medicală școlară, inclusiv servicii de asistență stomatologică; unitățile sanitare șialte structuri publice care desfășoară activități medicale de tip ambulatoriu

    Axa Prioritară 5 “Abordări inovative în cercetarea din domeniul medical”:

    * Cercetare și inovare prin implementarea de soluții cu relevanță publică (ex: atragerea de personal cu competențe avansate din străinătate pentru consolidarea capacității CDI; crearea de sinergii cu acțiunile de CDI ale Programului Orizont Europa; constituirea/promovarea de clustere)

    Programe dedicate cercetării și/sau utilizării clinice. Ex: producție de plasmă sau derivate, producție de vaccinuri (dezvoltarea infrastructurii, modernizarea, reluarea producției de vaccin și dezvoltarea de noi produse farmaceutice în Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino”)

    * Cercetare în domeniul bolilor netransmisibile (ex. combaterea cancerului)

    * Realizarea unei infrastructuri de cercetare-dezvoltare în domeniul genomicii.

    Facilitatea de Redresare și Reziliență (Next Generation EU), alocare indicativă pentru România  35 miliarde euro: Pilonul „Coeziune socială”.

    Instituția responsabilă

    Ministerul Sănătății, Ministerul Fondurilor Europene, Banca Mondială, Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

    Informații relevante

    România – Profilul de țară din 2019 în ceea ce privește sănătatea

    Cheltuielile pentru sănătate în România sunt cele mai scăzute din UE atât pe cap de locuitor (1 029 EUR, media UE fiind de 2 884 EUR), cât și ca procent din PIB (5 % față de 9,8 % în UE).

    Stimulente pentru a ne menține sănătoși, nu bolnavi

    Îmbunătățirea stării de sănătate a românilor prin măsuri precum: medici de familie în toate comunele și asistenți medicali în toate satele din țară până în 2024, dublarea performanței programelor naționale de prevenție, recompensarea personalor care duc un stil de viață sănătos și introducerea educației pentru sănătate în școli.

    Factorii socio-economici și cei de mediu influențează semnificativ starea de sănătate a populației. Pentru a avea o populație sănătoasă, România va trebui să adopte principiul de guvernanță europeană  „health in all policies”. Prevenția trebuie să devină o componentă strategică a sistemului public de sănătate; de asemenea este esențială dezvoltarea medicinei de familie și optimizarea rolului acesteia în „gate-keeping” și creșterea calității vieții în orașe.

    Măsura concretă

    • „Sănătatea populației în toate politicile”- Constituirea unui Grup Interministerial care va cuprinde specialiști ce vor evalua impactul asupra sănătății cetățenilor și asupra sănătății publice a politicilor din alte domenii: educație, mediu, economie, transporturi, etc, în vederea instituirii principiului „Sănătatea populației în toate politicile”.
    • Lege a Prevenției care să structureze o nouă arhitectură a responsabilității infrastructurii instituționale, să dimensioneze resursa umană și financiară pentru Planurile Naționale de Control Integrat al bolilor cardiovasculare și oncologice – principalele contributoare la mortalitatea și morbiditatea din România.
    • Organizarea de caravane medicale în zonele fără infrastructură medicală, ori acordare de vouchere de transport pentru bolnavii nevoiași sunt alte măsuri care vor îmbunătății accesul pacienților la serviciile medicale.
    • Vouchere de transport pentru ca pacienții cronici nevoiași să ajungă la tratament
    • Vouchere de transport pentru consultațiile anuale prevăzute în pachetul asigurărilor medicale sau monitorizarea gravidelor și a bolnavilor cronici cu anumite patologii.
    • Un asistent medical, asistent medical comunitar sau un mediator sanitar în fiecare comună din România.
    • O nouă strategie națională de diagnosticare și tratament a diabetului de tip 2, avînd în vedere că rata de diagnostic în România este de maximum 50%.  Propunem oferirea de bonusuri materializate în servicii medicale gratuite tuturor persoanelor obeze și diabeticilor și  ce își îmbunătățesc indicatorii de severitate (scăderea greutății, controlarea indicelui glicemic, scăderea tensiunii arteriale etc)
    • Prevenția prin screening și depistare precoce, monitorizarea și managementul integrat al bolilor netransmisibile.
    • Deblocarea legii vaccinării. Vom lua decizii pe bază de dovezi asigurând funcționarea Comitetului Național de Vaccinologie.
    • Elaborarea, finanțarea, implementarea programelor profilactice pentru copii pentru toate ariile terapeutice, prin rețeaua de medicină școlară sau prin cabinetele de medicină. Un rol important îl va avea dezvoltarea cabinetelor medicale școlare
    • Educație pentru sănătate – materie obligatorie în școală la care copiii vor învăța să acorde primul ajutor, despre educația nutrițională și reproductivă, despre riscurile consumului de alcool și droguri etc.
    • Planuri clare de prevenție a infecțiilor nosocomiale și de utilizare judicioasă a antibioticelor în spitale și centrele rezidențiale .
    • Descurajarea automedicației. Consumul de medicamente, în special de antibiotice, trebuie să fie supravegheat de specialiști și realizat pe bază de prescripție, ghiduri și instruire.
    • Dezvoltarea serviciilor de prevenție, de intervenție timpurie și de suport pentru persoanele cu afecțiuni mintale – centre de zi, prim ajutor psihologic, integrare pe piața muncii.
    • Finanțarea corespunzătoare a medicinei de familie, cu minimum 8% din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și creșterea progresivă a rolului său, astfel încât numărul internărilor evitabile să scadă prin monitorizarea și dispensarizarea adecvată a bolilor cronice și măsuri preventive eficiente.
    • Servicii pentru mama și copilul:  asigurarea accesului universal la îngrijire antenatală bazată pe prevenția și detecția complicațiilor materne și fetale ale sarcinii începând din primul trimestru; continuarea îngrijirilor în concordanță cu riscurile identificate, acces universal la îngrijire la naștere si neonatală la standarde actuale, atat pentru gravidele/nou născuții fără probleme de sanatate, cât și pentru cei cu patologii complexe.
    • Ombudsman în sănătate – crearea unui organism independent care să investigheze diferitele tipuri de administrare defectuoasă, de abuzuri sau de discriminare din sistemul de sănătate.
    • Monitorizarea  factorilor care afectează sănătatea în orașe (poluare, acces la spațiii verzi) alături de Garda de Mediu și  construirea unor mecanisem de intervenție prin Direcțiile Publice de Sănătate în colaborare cu aceasta

    Impact bugetar

    Impact bugetar asupra Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate

    Surse nerambursabile de finantare:

    Viitorul Program Operațional Sănătate (alocare indicativă circa 4 miliarde euro):

    Axa Prioritară 4 “Creșterea eficacității sectorului medical prin investiții în infrastructură și servicii”

    • Implementarea de programe de screening populațional/diagnosticare și tratament al stadiilor incipiente (ex. tuberculoză, testare genetică, oncologie, hepatite, HIV SIDA, screening metabolic, screeningul factorilor de risc comuni ai bolilor cronice)
    • Implementarea de programe de diagnosticare precoce și tratament (ex. cancer pulmonar, cancer prostată, cancere ginecologice, cancere ale capului și gâtului, testare genetică)
    • Măsuri de diagnosticare precoce și/sau tratament prenatal/neonatal/postneonatal
    • Implementare de programe de schimbare a stilului de viață și aplicarea de politici de încurajare a unei vieți sănătoase, inclusiv implementarea de măsuri de prevenție
    • Implementarea de programe/măsuri destinate controlului infecțiilor asociate actului medical
    • Măsuri destinate creșterii eficacității serviciilor de laborator

    Instituția responsabilă

    Ministerul Sănătății, Ministerul Educației Naționale.

    Informații relevante

    Lege 45/2020 – Legea educației pentru sănătate

    Legea nr. 182/2020 – Legea pentru stabilirea conţinutului de acizi graşi trans în produsele alimentare destinate consumului uman

    Lege nr. 73/2019 – Legea pentru modificarea și completarea art. 75 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății

    La ora actuală România investește doar 18 euro pentru fiecare persoană, (1,7% din bugetul sănătății, media UE fiind de 3,1%) în zona prevenției. Aceste deficiențe de sistem se traduc prin a patra cea mai mare mortalitate evitabilă prin prevenție din UE – 310 decese la 100.000 de locuitori.

    România are o proporție mare de fumători; 1 din 5 români fumează – 4,5 milioane de persoane cu vîrsta peste 15 ani – iar 115 români mor zilnic din cauza bolilor asociate fumatului, fumatul scăzând speranța de viață în medie cu 10 ani. Mai îngrijorătoare este rata adolescenților care devin fumători, prevalența fumatului pe segmentul 15-24 de ani crescând cu peste 50% din 2011.

    România are cea mai mare rată standardizată a mortalității legată de consumul de alcool dintre țările membre UE – 42/100.000. Consumul abuziv și dependența de alcool sunt responsabile de 70.000 de pacienți/an în sistemul public de sănătate, costurile medicale și nemedicale (economice) ale alcoolismului ridicându-se la 1% din PIB. Consumul episodic excesiv depășește cu mult media UE – 35% vs 20%. Pe segmentul 20-24 de ani un sfert dintre decese sunt legate de consumul abuziv de alcool.

    Dieta inadecvată,bogată în calorii, sare, grăsimi animale și zaharuri este una dintre cauzele mortalității cardiovasculare mari din România. În fapt 1 din 2 decese vasculare – fie că vorbim de infarct miocardic fie de accident vascular cerebral este legat direct și nemijlocit de dieta defectivă. De altfel și recentul trend accentuat de creștere a ratei obezității printre adolescenți are aceeași cauză. Pe de altă parte România are cea mai mare incidență a diabetului zaharat din Europa – 11% din populația 18-65 ani- acest fapt devenind o problemă de securitate națională, iar printre cauze fiind și stilul de viață și alimentație la risc.

    Factorii de mediu contribuie de asemenea la starea de sănătate generală a populației. România, cu 28.000 din cele 400.000 de decese premature datorate poluării aerului din UE, se află pe locul 3.

    Medicina de familie este subfinanțată aceasta „beneficiind” de aproximativ 6% din fondurile destinate sănătății (FNUASS) în timp ce media UE este de 12-15%. România și Bulgaria sunt singurele țari din Europa care alocă peste 50% din finanțarea sistemului de sănătate medicinei de spital; avem 500 paturi acuți/100.000 de locuitori, media UE fiind de 396/100.000.

    https://ec.europa.eu/health/sites/health/files/state/docs/2019_chp_romania_romanian.pdf

    Dreptul de a alege în sănătate

    Încurajarea concurenței în sistemul de sănătate astfel încât toti românii să aibă dreptul de a alege în ceea ce privește serviciile și asigurările de sănătate și să beneficieze de sprijinul financiar al statului prin care să poată face efectiv această alegere.

    Nici pacienții, nici asigurații nu sunt în centrul actualului sistem de sănătate. Mulți trebuie să plătească de două ori pentru a primi serviciile de care au nevoie. O dată oficial, prin contribuția la asigurările sociale de sănătate. Și încă o dată prin plățile neoficiale, pentru a acoperi toate lipsurile din spitale. Lucrurile au ajuns până într-acolo încât numim cu lejeritate șpaga „plată informală” și urmărim cu maxim interes mercurialul din teroarea de a nu fi privat de tratamente sau intervenții care pot fi vitale pentru noi sau pentru cei apropiați.  Nu vom ignora realitatea aceasta, cunoscută atât de bine de mulți români.

    În prezent, 10% din orice ban câștigăm se duce la stat pentru sistemul de sănătate. Un angajat cu salariu minim plătește în fiecare lună 223 lei pentru sănătate. Dar atunci când vine vorba să primească servicii, banii aceia nu se mai văd nicăieri. Ba mai mult, e un fenomen bine cunoscut faptul că spitalele publice cer bolnavului și familiei să vină cu bani de acasă pentru materiale și medicamente. Iar asta e cazul în care asiguratul nu aude că s-a atins „plafonul” și este rugat să revină luna viitoare și să încerce din nou. Ce alt asigurator ne mai ia bani pentru asigurare lunar, dar când vine vorba să plătească ne spune că nu mai există plafon? Niciunul.

    Cheltuielile statului român cu sănătatea au crescut în ultimii 13 ani de 3,5 ori. O creștere semnificativă ca urmare a căreia ne-am fi așteptat la o calitate mai bună a actului medical. Nu am avut parte de asta. Scandaluri precum Hexipharma, cazul Colectiv și chiar pandemia de Coronavirus ne-au arătat starea deplorabilă a sistemului de sănătate.

    Măsura concretă

    Sistemul de sănătate trebuie să pună pacientul în centrul sistemului. Iar acel pacient trebuie să aibă cât mai multe opțiuni de tratament. Niciun român nu mai trebuie să fie nevoit să facă plăți „informale” sau să cumpere materiale în spitale pentru buna desfășurare a actului medical. Avem nevoie de mai mulți bani, dar și să fie mai bine cheltuiți. De aceea propunem încurajarea dezvoltării sistemului de asigurări private de sănătate. Românii plătesc sume importante de bani în sistem, trebuie să aibă dreptul să direcționeze o parte din ele către un asigurator pe care și-l aleg, pe modelul Pilonului 2 de pensii.

    Fără concurență nu există calitate. Monopolul de stat s-a dovedit un eșec. CNAS nu a fost capabil să combată fraudele, ci dimpotrivă, le-a concentrat. Mai mult, nu a reușit nici să remunereze corect operațiuni medicale, punând în dificultate furnizorii de servicii medicale și încurajând decontările fictive prin sistemul DRG. Pentru a combate toate acestea, vom acționa în două planuri. Primul referitor la funcționarea în sine a CNAS, care trebuie depolitizat, profesionalizat și condus mai bine. Al doilea referitor la piața asigurărilor de sănătate, unde vom permite românilor să aibă mai multe opțiuni prin deschiderea la concurență. De asemenea, vom garanta posibilitatea fiecărui român de a putea alege opțiunea dorită pe modelul Pilonului 2 și 3 de pensii.

    Astfel, pacientul chiar va fi în centrul sistemului de sănătate, pentru că va avea dreptul de a alege, ceea ce nu are în prezent. Având dreptul de a alege, va putea selecta servicii mai bune, asigurări de sănătate mai bune și va putea evalua în mod real – cu banii și alegerea lui – calitatea serviciilor oferite.

    Statul își menține rolul de reglementator, finanțator și chiar ofertant de servicii de asigurare prin CNAS. Adăugăm, însă, componenta de drept de a alege în sistem.

    Schimbări preconizate

    Dreptul românilor de a alege va deschide sistemul concurenței, care va încuraja apariția de noi furnizori de servicii medicale și creșterea calității acestora.

    De asemenea, deschiderea aceasta va permite atragerea de fonduri suplimentare în sistemul de sănătate.

    Impact bugetar

    Estimare a impactului bugetar: nu are impact bugetar.

    Sursa de finanțare: nu este cazul.

    Instituția responsabilă

    Ministere, agenții, autorități: Ministerul Sănătății

    Informații relevante

    Cheltuielile statului român cu Sănătatea
    (Creștere în ultimii 13 ani de 3,5 ori)

    Acces garantat la medicamente esențiale

    Garantarea accesului românilor, în regim 100% compensat, la medicamentele esențiale de pe lista Organizației Mondiale a Sănătății.

    Accesul la sistemul public de sănătate din România este foarte scăzut. Nevoile medicale nesatisfăcute ale românilor sunt printre cele mai mari din Europa, peste dublul mediei UE. Mai mult, în ultimii ani, România se confruntă atât cu lipsa medicamentelor esențiale, cât și cu întârzieri considerabile în accesul la medicamente de ultimă generație, cauzate de birocrație și de constrângeri bugetare. Accesul la medicamente inovative este în continuare limitat, introducerea de molecule noi în lista medicamentelor compensate fiind impredictibilă, cu o întârziere  semnificativ mai mare comparativ cu alte țări ale Uniunii Europene.

    Măsura concretă

    Întocmirea listei medicamentelor esențiale care să fie prezente permanent, fără nicio discontinuitate.

    • Actualizarea site-ului www.medicamentelipsa.ro
    • Revizuirea politicii de preț a medicamentelor astfel încât să se asigure disponibilitatea continuă a medicamentelor de bază pentru pacienți
    • Asigurarea de urgență a disponibilității tuturor medicamentelor esențiale și a celor fără înlocuitor prin reintroducerea în legislație a Listei Medicamentelor Esențiale a Organizației Mondiale a Sănătății, limitarea exportului paralel și a practicilor din sistem care duc la lipsa medicamentelor din spitale și farmacii
    • Reluarea achizițiilor centralizate pentru medicamente la nivel național pentru asigurarea calității medicamentelor și a eficienței utilizării banului public.
    • Revizuirea criteriilor de includere a medicamentelor în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru a asigura disponibilitate rapidă și în condiții de sustenabilitate bugetară.
    • Ghidare – înființarea unor birouri/call center-uri cu personal medical specializat dedicat pacienților care necesită o atenție medicală complexă, pluri-disciplinară (navigator oncologic, navigator TBC, navigator cardio-vascular)
    • Responsabilizarea ca „procurator de medicamente” a mediatorilor sanitari și a asistenților medicali comunitari din Centrele de Asistență Medico-Socială, astfel încât persoanele vârstnice saunedeplasibile din zona rurală să aibă acces la medicamentele de care au nevoie.

    Impact bugetar

    Buget de Stat- FNUASS, Fonduri Europene, fonduri private

    Surse nerambursabile de finanțare:

    Viitorul Program Operațional Incluziune și Demnitate Socială:

    Axa prioritară 1 “Dezvoltare Locală plasată sub Responsabilitatea Comunității”:

    • Servicii sociale, de ocupare și de sănătate, combaterea abandonului școlar, incluziune
    • Infrastructură socială

    Viitorul Program Operațional Sănătate:

    Axa Prioritară 2 “Servicii de asistență medicală primară, comunitară și servicii oferite în regim ambulatoriu”:

    • Infrastructură și dotări: Cabinetele medicilor de familie; Centrele și compartimentele unde se furnizează servicii de asistență medicală comunitară; infrastructura publică în care se furnizează servicii de asistență medicală școlară, inclusiv servicii de asistență stomatologică.

    Facilitatea de Redresare și Reziliență (Next Generation EU), alocare indicativă pentru România  35 miliarde euro: Pilonul „Coeziune socială”; Pilonul „Garanția pentru copii”.

    Instituția responsabilă

    Ministerul Sănătății, Ministerul Fondurilor Europene, CNAS, Consiliile Județene, ONG medicale

    Informații relevante

    Legea nr.65/2020 – Caravana cu medici

    România – Profilul de țară din 2019 în ceea ce privește sănătatea

    Legea asistenței medicale comunitare

    În ultimii ani, România se confruntă atât cu lipsa medicamentelor esențiale cât și cu întârzieri considerabile în accesul la medicamente de ultimă generație, cauzate de birocrație și de constrângeri bugetare (280 euro/cap de locuitor pentru medicamente comparativ cu 522 euro media UE) deși 27% din cheltuielile pentru sănătate sunt direcționate către produse farmaceutice și produse de uz medicinal (al treilea procent din UE după Bulgaria și Slovacia). Astfel, peste două treimi din plata directă pentru sănătate în România – cheltuielile suportate de pacient, dincolo de contribuția lunară – au fost direcționate către co-plata medicamentelor. 

    Siguranța pacientului – pe primul loc

    Creșterea calității actului medical și a siguranței pacientului prin măsuri care asigură profesionalizarea continuă. Crearea primului Program Național de Îmbunătățire a Calității Actului Medical prin care vor fi recompensate educațional și financiar echipele medicale care își îmbunătățesc rezultatele, precum și spitalele care implementează proiecte concrete de creștere a siguranței actului medical și a experienței pacientului

    Siguranța pacientului se bazează pe parteneriatul dintre acesta și medic, pe prevenirea și controlul infecțiilor, pe siguranța medicației și a procedurilor administrate.

    Absența personalului dedicat îmbunătățirii și siguranței actului medical menține o cultură organizațională spitalicească înțepenită în stagnare, nu în evoluție. Deficitul cronic de personal medical specializat (infecționiști, epidemiologi, microbiologi) pune piedici semnificative în gestionarea eficientă infecțiilor asociate asistenței medicale, iar utilizarea excesivă de antibiotice și prevalența mai multor tulpini de bacterii rezistente la medicamente pun România în zona roșie.

    Corpul profesional medical trebuie să fie partener în procesul de reformare a sistemului sanitar din România pentru a sparge ierarhiile nelegitime, a diminua corupția și a institui un management profesionist și performant. Sistemul de indicatori de performanță medicală și financiară a spitalelor – managementul resurselor umane, utilizarea eficientă a serviciilor, performanța economico-financiară, indicatori de calitate, siguranța pacientului și satisfacția pacientului, transparența cheltuielilor – trebuie să reprezinte criteriul după care se face evaluarea managementului spitalicesc și nu cel subiectiv, de apartenență la grupuri de interese. Implementarea de mecanisme moderne de transparentizare, supraveghere și eliminare a practicilor corupte din domeniile achizițiilor, a autorizațiilor și a actului medical vor contribui de asemenea la un sistem medical sănătos, în slujba pacientului.

    Modelele de bună practică medicală, integritate și profesionalism, dedicare și empatie trebuie replicate și trebuie să devină normative pentru sistemul de sănătate din România.

    Profesionalizarea continuă a corpului medical prin crearea unui fond național pentru educație medicală continuă și  accesul gratuit la revistele de specialitate din domeniul său pentru a fi la curent cu cele mai noi rezultate ale cercetării sunt doar câteva măsuri care pot motiva medicii să nu mai plece în afara țării pentru a profesa, alături de alte schimbări precum creșterea accesului la investigații și mijloace terapeutice, eliminarea birocrației ori asigurarea personalului suficient.

    Reformarea, depolitizarea și profesionalizarea Autorităților Competente din sistem este necesară, astfel încât reprezentarea breslei și reglementarea profesiei să fie făcute onest, în interesul practicianului și al pacientului.

    De asemenea, sistemul de hemovigilență și trasabilitate a sângelui și componentelor derivate, de la donare la transfuzie reprezintă, conform unui audit organizat de Comisia Europeană, solicitat de Ministerul Sănătății în 2016, „o amenințare gravă la adresa sănătății publice”. Riscurile unor erori fatale sunt inacceptabil de mari. Echipamentele sunt depăşite şi insuficiente pentru gestionarea eficientă a colectării, testării şi prelucrării sângelui. Sistemul Transfuzional din România trebuie reorganizat.

    Măsura concretă

    • Combaterea infecțiilor nosocomiale – crearea unei infrastructuri adecvate care să permită izolarea pacienților infectați, planuri clare de prevenire și protocoale de utilizare judicioasă a antibioticelor, compensarea deficitului de personal medical specializat – infecționiști, epidemiologi, microbiologi -, raportarea corectă de către fiecare spital al numărului de infectări, finanțarea distinctă pentru decontarea îngrijirii pacienților diagnosticați și raportați cu infecții nosocomiale cu scopul stimulării raportării.
    • Management profesionist în Sănătate – manageri de spitale angajați prin concurs corecte, având   obiective clare de calitate și investiții, evaluați riguros în baza indicatorilor de performanță.
    • Transparentizarea cheltuielilor tuturor entităților publice de sănătate: transparentizarea CNAS e un pas înainte către diminuarea fraudei din Sănătate. Vom continua cu măsuri specifice, țintite, care să crească transparentizarea cheltuielilor.
    • Zero toleranță pentru corupție și neglijență care poate pune viața pacienților în pericol.
    • Creșterea pedepselor pentru orice act de corupție în domeniul sănătății.
    • Depolitizarea și (re)profesionalizarea instituțiilor din sănătate (ANMDMR, CNAS, Departamentul pentru Politica Medicamentului din Ministerul Sănătății, Inspecția Sanitară, etc.).
    • Întărirea instituției avertizorului de integritate – suport juridic și protecție extinsă pentru cei care semnalează nelegalitatea, corupția sau încălcarea regulilor epidemiologice sau de igienă în spitale.
    • Feedback-ul pacienților – obligativitatea pentru fiecare manager de spital de a facilita folosirea mecanismului electronic de feedback al pacienților și integrarea acestuia în evaluările profesionale periodice.
    • Coordonarea activităților de formare, dezvoltarea carierei, stabilirea necesarului pentru toate categoriile de personal medical vor fi făcute de Centrul Național de Resurse Umane în Sănătate, în subordinea Ministerului Sănătății, în colaborare cu Colegiile și Ordinele Profesionale din sănătate și instituțiile academice medicale. Vom avea astfel un Catalog Național al Profesioniștilor din Sănătate care va sta la baza fundamentării necesarului de formare de profesioniști.
    • Campanie pentru păstrarea în țară a  medicilor performanți și atragerea specialiștilor români ce activează în alte țări.
    • Asigurarea formării unui număr adecvat de categorii de personal medical, cu preponderenţă pentru acele specialităţi care înregistrează un deficit: medici infecționiști, specialiști anestezie-terapie intensivă, epidemiologi și alte specialități care înregistrează deficit.
    • Reformarea și eficientizarea sistemului de admitere în rezidențiat.
    • Crearea unui fond național pentru educație medicală continuă. Finanțarea unei conferințe pe an per specialitate de la bugetul de stat sau din alte surse de finanțare (fonduri europene, programe, etc).
    • Ghiduri de bună practică pentru a uniformiza practica medicală și pentru a o face mai puțin vulnerabilă la malpraxis precum și înființarea unui Monitor Oficial Medical unde vor fi publicate toate ghidurile și protocoalele medicale, ordinele de ministru și reglementările care privesc sistemul medical pentru ca standardele de bună practică să fie aplicate adecvat și predictibil în toate spitalele din România.
    • Reformarea rezidenţiatului în ceea ce priveşte admiterea, pregătirea şi obţinerea calificărilor de specialist. Cifra de școlarizare pentru rezidențiat trebuie să țină cont de profilul de patologie actual și viitor al României.
    • Reorganizarea sistemului transfuzional din România. Asigurarea unui stoc continuu și adecvat de sânge și a unui necesar suficient de imunoglobuline și alte medicamente derivate din plasmă prin reorganizarea și reformarea sistemului național de transfuzie.
    • Asigurarea calității actului medical prin:

    –    Introducerea la nivelul fiecărui spital a unui set de indicatori de urmărire a calității actului medical și de raportare a rezultatelor. Recompensarea financiară și prin pachete educaționale a echipelor medicale care ating nivelul optim al acestor indicatori. Recompensarea financiară a spitalelor care fac dovada existenței practice a unor programe de îmbunătățire a calității actului medical.

    –    Ghiduri de bună practică pentru a uniformiza practica medicală și pentru a o face mai puțin vulnerabilă la malpraxis

    –    Întărirea independenței profesiilor medicale prin definirea clară a actului medical, a limitelor de competență și a responsabilităților pentru fiecare profesie medicală pentru a preveni exercitarea abuzivă a oricărei dintre profesiile medicale.

    –    Posibilitatea reconversiei specialității medicale pentru medic în cazul în care uzura fizică și psihică în specialitățile solicitante nu mai permite exercitarea activității în specialitatea inițială

    –    Ameliorarea relaționării corpului medical cu pacientul – prin introducerea în metodologia de concurs pentru accesul în sistemul public de sănătate a evaluării capacității de a comunica empatic și deontologic cu pacientul și aparținătorii acestuia.

    Impact bugetar

    Program Operațional multifond Sănătate, conform documentului de fundamentare aflat în consultare publică, capitolul Prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale.

    Totodată, măsurile de prevenire și de îngrijire a pacienților cu IAAM se pot finanța de la bugetul de stat, din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din orice alte surse, potrivit legii. Pentru asigurarea fondurilor necesare aplicării prezentei legi Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea Ministerului Muncii şi Protecției Sociale, poate introduce modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei legi în structura bugetului de stat şi a bugetului Ministerului Muncii şi Protecției Sociale.

    Surse nerambursabile de finanțare:

    Viitorul Program Operațional Sănătate:

    Axa Prioritară 4 “Creșterea eficacității sectorului medical prin investiții în infrastructură și servicii”:

    • Sistemul național de transfuzii, inclusiv infrastructura de testare a sângelui și/sau procesare a plasmei.
    • Implementarea de programe/măsuri destinate controlului infecțiilor asociate actului medical.

    Axa Prioritară 7 “Măsuri care susțin cercetarea, informatizarea în sănătate și utilizarea de metode moderne de investigare, intervenție, tratament”:

    • Măsuri de formare/specializare – utilizare echipamente medicale inovative
    • Utilizare de metode moderne de investigație, intervenție și tratament
    • Dezvoltarea de programe/module specifice la nivelul universităților de medicină, care să permită perfecționarea sau reconversia profesională
    • Susținerea parteneriatelor dintre furnizorii de formare (de la nivelul învățământului terțiar) și instituțiile din domeniul medical, pentru dezvoltarea unor programe de formare continuă în domeniul medical și zonele conexe (competențe digitale, specializare inteligentă etc.).

    Instituția responsabilă

    Ministerul Sănătăţii,  Ministerul Muncii şi Protecției Sociale, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educației și Cercetării, Comitetul Național pentru Prevenirea și Limitarea Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale, Institutul Național de Sănătate Publică, Direcțiile de Sănătate Publică Județene și a municipiului București.

    Informații relevante

    PL-x nr. 537/2020 – Propunere legislativă privind prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul infecţiilor asociate asistenţei medicale din unităţile medicale şi din centrele rezidenţiale din România

    Ordonanța Sângelui – pentru modificarea și completarea Legii nr. 282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice.

    OMS evaluează că mai mult de 1 din 20 de pacienți internați pentru cele mai diverse afecțiuni vor suferi și un episod de infecție nosocomială.

    În Europa, se estimează că în jur de 80000 pacienți spitalizați au cel puțin o IAAM, în orice zi dată. În medie, IAAM afectează 7% din pacienții din țările dezvoltate, respectiv 15% din pacienții din țările slab și mediu-dezvoltate.

    În România, numărul infecțiilor raportate în anul 2017 a fost de 19.607 cazuri, dintre care cele mai multe digestive (8019 cazuri), respiratorii (3549), urinare (2568) și de plagă chirurgicală (2297). Cele mai multe cazuri IAAM au fost raportate de municipiul București (5246 cazuri) și județele Iași (2469 cazuri), Cluj (1720 cazuri) și Timiș (1525 cazuri).

    Organizația Mondială a Sănătății a elaborat o Strategie – Către Donarea 100% Voluntară – în care recomandă, pe lângă standarde de calitate, consolidarea unei baze constante de donatori (OMS recomandă un obiectiv de 40 de donări de la 20-25 de donatori constanți/1000 de locuitori/an) prin crearea unei ‘culturi a donării’.

    Legea nr.165/2019 – Accesul asiguraților din sănătate la decontările efectuate în numele lor

    Pl-x nr. 258/2019 – Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii – Angajarea bugetelor primăriilor municipiilor în susținerea sistemului public de sănătate este marginală și inconstantă, iar investițiile în infrastructură spitalicească sunt minore. Inițiativa legislativă propune angrenarea bugetelor primăriilor în finanțarea și susținerea spitalelor județene cu excepția celor care au preluat în administrare ca ordonator de credite un spital.

    Pl-x nr. 330/2018 – Legea feedback-ului pacienților

    România dispune de 2,9 medici și 6,7 asistente medicale la 1000 de locuitori comparativ cu media UE de 3,6 respectiv 8,5. Dincolo de cifrele nete distribuția profesioniștilor sanitari este deficitară în afara marilor orașe.

    Medic și pacient, la un click distanță

    Constituirea unui Fond Național de Inovație în Sănătate prin care să fie stimulată dezvoltarea de soluții digitalizate și de telemedicină prin care să debirocratizăm practica medicală și să apropiem medicul de pacient.

    Este nevoie de dezvoltarea unui sistem informatic integrat în sistemul de sănătate publică ca suport pentru sistemul informaţional, care să permită interoperabilitatea aplicaţiilor informatice existente şi viitoare, pe baza unei arhitecturi integratoare, în vederea utilizării eficiente a informaţiilor în elaborarea politicilor de sănătate şi managementul sistemului.

    Măsura concretă

    • Dezvoltarea şi implementarea serviciilor e-health / telemedicină, mai ales în mediul rural unde există penurie de medici, consultările la distanță pot fi încurajate pentru a trece peste obstacolul distanțelor lungi, dar și în cazul pandemiilor când accesul la servicii medicale uzuale este limitat. Măsura este susținută de angajamentul de acoperire cu acces la internet de mare viteză a 96% din România.
    • Digitalizarea și integrarea sistemului, programările online și calendare personalizate de dispensarizare atât pentru componenta de prevenție cât și pentru cea de supraveghere a patologiei cronice.
    • Operaționalizarea și utilizarea Dosarului Electronic al Pacientului care va cuprinde toate datele de sănătate, accesibil pacientului și medicului curant, instrument standardizat care va conține istoricul medical complet – alergii, imunizări, diagnostice, investigații efectuate, tratamente urmate.
    • Realizarea Registrelor Naționale Suverane de Boli. Registrele de boală reprezintă o formă standardizată de colectare de date epidemiologice, despre tipul, stadiul, tratatmentul cazurilor precum și despre profilul pacientului. Registrele sunt esențiale pentru ghidarea măsurilor de prevenție, screening și control al bolilor.

    Impact bugetar

    Buget de Stat- FNUASS, Fonduri Europene,

    Surse nerambursabile de finanțare:

    Viitorul Program Operațional Sănătate:

                  Axa Prioritară 6 “Digitalizarea sistemului medical”:

    • Redimensionarea și standardizarea sistemului informatic al CNAS
    • Observatorul național pentru date în sănătate
    • Dezvoltarea integrată a unor soluții de e-sănătate, cu anvergură națională, care să încorporeze standarde de interoperabilitate, pentru sarcini și funcțiuni comune în sectorul sanitar, în special în domeniile vizate de operațiunile de importanță strategică

    Facilitatea de Redresare si Rezilienta (Next Generation EU), alocare indicativă pentru România – 35 miliarde euro: Pilonul „Coeziune socială”; Pilonul „Reziliență instituțională”; Pilonul “Digitalizare”.

    Instituția responsabilă

    Ministerul Sănătății, Ministerul Fondurilor Europene, CNAS.

    Informații relevante

    Legea nr.165/2019– Accesul asiguraților din sănătate la decontările efectuate în numele lor

    http://www.cnas.ro/castr/post/type/local/anunt-privind-monitorizare-pacienti-covid-19-si-servicii-telemedicina.html

    Propunere legislativă pentru acordarea de servicii medicale la distanță (telemedicină) telemedicina definită ca totalitate a serviciilor medicale fumizate la distanță prin intermediul tehnologiei, a fost gândită inițial ca o modalitate de a consulta, diagnostica, trata și monitoriza pacienții aflați in locuri izolate, departe de centele medicale locale, sau în zone cu deficiențe în privința personalului medical disponibil. 

    https://www.usrplus.ro/40_de_angajamente_la_guvernare

    40 de angajamente la guvernare——————————————————————————————————

    – Comandat de: Partidul UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA (U.S.R.) – Filiala județeană Constanța

    – Executat de: Macondo Gabo Press S.R.L. – Portal: Ziaristii.com

    – Cod mandatar financiar: 11200021

  • RAJA S.A. Constanța consideră că pentru proiectul din zona plajei Modern nu este necesară evaluarea impactului asupra mediului

    Pe 3 decembrie a.c., RAJA S.A. CONSTANȚA, cu sediul în mun. Constanța, str. Călărași, nr. 22-24, jud. Constanța, titular al proiectului EXTINDERE REȚEA DE APĂ, CANALIZARE ȘI STAȚIE DE POMPARE APĂ UZATĂ ÎN ZONA PLAJEI MODERN, LOCALITATEA CONSTANȚA, JUDEȚUL CONSTANȚA, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către A.P.M. (Agenția pentru Protecția Mediului) Constanța, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului.

    Decizia este următoarea: NU ESTE NECESARĂ EFECTUAREA EVALUĂRII IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI, pentru proiectul EXINDERE REȚEA DE APĂ, CANALIZARE ȘI STAȚIE DE POMPARE APĂ UZATĂ ÎN ZONA PLAJEI MODERN, LOCALITATEA CONSTANȚA, JUDEȚUL CONSTANȚA.

    Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul A.P.M. Constanța, din municipiul Constanța, str. Unirii, nr. 23, jud. Constanța, în zilele de luni până vineri, în intervalul orar 09.00- 13.00, precum și pe adresa de internet: http://apmct.anpm.ro.

    Publicul interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de încadrare.

  • (P) Printre măsurile propuse de Alianța USR-PLUS pentru justiție și reforma statului: fără pensii speciale, fără imunitate parlamentară, fără penali în funcții publice

    Deputatul Stelian Ion și avocatul Andrei Lupu, candidați ai Alianței USR-PLUS în județul Constanța, respectiv Prahova, pentru Parlamentul României, au prezentat joi, în cadrul unei conferințe de presă, principalele măsuri pentru justiție și reforma statului, din cadrul programului de guvernare USR-PLUS.

    Stelian Ion, avocat, deputat USR, membru în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaților, candidat al Alianței USR-PLUS în Constanța pentru Camera Deputaților:

    • „Vrem o Românie fără penali în funcții publice, fără pensii speciale și fără imunitate parlamentară.”
    • „Începând cu 6 decembrie, vom depune efort pentru a elimina pensiile speciale. Le vom elimina și pe cele pentru aleșii locali, și pentru celelalte categorii.”
    • „Acolo unde sunt impedimente, vom construi proiecte pentru a trece de filtrul Curții Constituționale.”
    • „«Fără Penali în funcții publice» va fi literă în Constituție, pentru ca pe viitor să fie regulă de bun-simț să nu mai poți fi ales dacă ai săvârșit fapte de corupție cu intenție. Rămâne doar ca proiectul să fie deblocat în Parlament, iar în viitoarea legislatură vom organiza referendumul.”
    • „În prezent, Parlamentul a devenit paravan pentru tot felul de personaje care s-au ascuns pentru a scăpa de justiție. Într-un stat normal democratic, parlamentarii nu se ascund în spatele imunității parlamentare. Nu există niciun motiv pentru care un parlamentar bănuit de fapte de corupție să se ascundă în spatele imunității.”
    • „Un obiectiv asumat de USR-PLUS este eliminarea imunității parlamentare. Parlamentul trebuie să fie unul curat.„

    Andrei Lupu, avocat, membru în Biroul Național PLUS, candidat al Alianței USR-PLUS în Prahova pentru Camera Deputaților:

    • „Depolitizarea nu înseamnă doar eliminarea presiunilor politicului, ci mai mult: cerem clar tuturor partidelor și ne asumăm că vom intra într-o coaliție de guvernare doar dacă cei care vor fi parte a acelei coaliții de guvernare sunt de acord ca numirile politice să fie făcute doar pentru funcțiile de miniștri și de secretari de stat. Mai jos de atât, totul va fi impus doar prin concurs – și concurs în mod serios, nu pe pile.”
    • „Dincolo de administrația centrală, ne dorim depolitizare și în administrația locală. Asta înseamnă, pe de o parte, analiza tuturor autorităților locale, direcțiilor, deconcentratelor și analizarea dacă ele își justifică existența. Dacă nu își justifică existența, pot fi desființate oricând. Dacă nu sunt suficient de eficiente, pot fi comasate.”
    • „Avem propuneri foarte clare pentru depolitizarea Curții Constituționale. În primul rând, propunem ca cei care sunt numiți judecători la Curtea Constituțională să nu fi putut face parte dintr-un partid politic în ultimii 9 ani. Trebuie să limităm posibilitatea politicului de a numi oameni la CCR și, de aceea, cea de-a treia putere în stat, justiția, trebuie să poată numi, prin Consiliul Superior al Magistraturii, o treime dintre judecătorii de la CCR.”
    • „Pe viitor, ceea ce vrem este să fie respectate recomandările Comisiei Europene din cadrul Mecanismului pentru Cooperare și Verificare, și asta înseamnă ca procurorii-șefi, procurorul general să fie numiți în baza unui concurs organizat de către CSM și, ulterior, președintele să joace doar un rol formal prin emiterea unui decret de numire.”

    Mai multe detalii despre angajamentele USR-PLUS pentru justiție și reforma statului:

    https://www.usrplus.ro/un_stat_reformat

    https://www.usrplus.ro/o_romanie_fara_hotie

    #USRPLUS #fărăprivilegii #FărăPensiiSpeciale

    https://www.usrplus.ro/40_de_angajamente_la_guvernare

    ——————————————————————————————————

    – Comandat de: Partidul UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA (U.S.R.) – Filiala județeană Constanța

    – Executat de: Macondo Gabo Press S.R.L. – Portal: Ziaristii.com

    – C.U.I. mandatar financiar: 11200021