Categorie: Politică

  • „Guvernul corupților prezidează Consiliul Uniunii Europene”

    După ziare din Franța, Belgia și Marea Britanie, e venit rândul celei mai mari gazete din Elveția să arate paradoxul președinției românești la Consiliul UE.

    România preia conducerea Consiliului UE, deși țara este ocupată cu probleme interne de lupte de putere. Statul de drept este amenințat și sabotat din cauza intereselor grupului de corupți aflat la putere, scrie jurnalistul Volker Pabst în „Neue Zürcher Zeitung”, citat de G4Media.ro.

    • „La sfârșit de an, conflictul a escaladat între premierul Viorica Dăncilă și președintele Klaus Iohannis, fiind rezultatul bilanțului unei guvernări extrem de proaste, care face din România noul copil-problemă al Uniunii Europene”.
    • „De la alegerile Parlamentare din decembrie 2016, coaliția formată din ex-comuniștii social-democrați (PSD) și liberali (ALDE) a schimbat trei premieri și în jur de 70 de miniștri. Schimbările dese de miniștri sunt în primul rând rezultatul luptelor de putere din PSD, care este condus cu mână de fier de Liviu Dragnea”.
    • „Dragnea este de departe cel mai puternic politician din țară, dar nu poate ocupa funcții executive din prima linie din cauza unei condamnări penale definitive. Prin membrii cabinetului, pe care îi controlează, reușește să influențeze politica guvernamentală. Și pe prim-ministrul Viorica Dăncilă mulți o văd ca pe unul din executanții lui Dragnea”.
    • „Liviu Dragnea este promotorul controversatelor modificări aduse legilor Justiției și Codurilor penale, al căror pretext invocat este eficientizarea sistemului judiciar. În realitate însă, aceste modificări duc la slăbirea celei de-a treia puteri din stat, la împiedicarea urmăririi penale și, în special, la blocarea luptei anticorupție și la subordonarea politică a justiției”.
    • „Cei mai mari beneficiari ai modificărilor sunt politicienii care au intrat în conflict cu legea. Pe lângă Dragnea, se regăsesc printre beneficiari și alți politicieni de la nivel central și local, reprezentanți ai Guvernului și ai Parlamentului. Urmare a acestui fapt, sforarul Dragnea reușește să adune susținere în PSD, cu toate că are un stil de conducere autoritar”.
    • „Președintele Iohannis, considerat un politician pro-european, s-a exprimat de nenumărate ori critic cu privire la guvernarea PSD-ALDE. Competențele sale constituționale sunt însă limitate”.
    • „Și conflictul dintre guvern și UE escaladează. De la Bruxelles se privește cu îngrijorare spre România. Ultimul raport MCV a subliniat pașii înapoi pe care-i face România în ceea ce privește combaterea corupției, cu riscul de a șterge progresele făcute în ultimul deceniu. Jean-Claude Juncker și Frans Timmermans sunt văzuți de guvernul de la București drept <<dușmanii de la Bruxelles>>”.
    • „Românii, în schimb, rămân proeuropeni în majoritatea lor, atât susținătorii guvernului, cât și opozanții acestuia”.
    • „Șeful PSD ignoră însă orice presiune și merge mai departe cu programul lui, vorbind fără ocolișuri despre o ordonanță de urgență pentru amnistie”.
    • „Se pare totuși că mai mulți politicieni din executiv sunt împotriva amnistiei. Ambițiile pentru posturi europene, precum cea a premierului Dăncilă, fost parlamentar european, sau a ministrului justiției, Tudorel Toader, își arată efectele, deși aceștia din urmă nu s-au dovedit a avea până acum coloană vertebrală. Tensiunea crește, mai ales cu privire la planurile de amnistiere a unor infracțiuni”.
    • „Opoziția față de Dragnea e bună pentru România și e un semn bun. Luptele interne și preocuparea pentru ele pot afecta însă negativ președinția Consiliului UE într-o perioadă cu Brexit și alegeri europene”.
  • Ion Cristoiu: „Să se dea ordonanța cu amnistia! Cel puțin 100.000 de cetățeni români ar deveni liberi, n-ar mai putea fi şantajați”

    Ion Cristoiu a devenit propagandist pe față pentru amnistie şi grațiere, prin ordonanță de urgență. Antena 3 a observat şi îl cheamă insistent, iar „maestrul” analizează de zor. Azi, de exemplu, a „analizat” până ce a ajuns la concluziile lui Bogdan Chirieac.

    • „Eu sunt un adept al ordonanței. Pentru că, din momentul în care se dă, devin liberi cel puțin 100.000 de cetățeni ai României, care nu mai pot fi şantajați cu dosare. S-a dat ordonanța, gata, nici nu mai contează dacă a făcut sau n-a făcut”.
    • „Devin liberi şi oameni pentru care s-au cheltuit milioane de euro ca să fie scoşi din joc: Oprescu, Hrebenciuc, Năstase…”
    • „Eu, în locul lui Iohannis, aş negocia cu Dragnea: <<scapi de dosare, dar mi-i laşi pe ăilalți>>. Altfel se face praf totul”.
    • „Îmi place de Tudorel Toader, pentru că nu se teme de fătuce. Când vin tot felul de analfabete să-i pună întrebări…”

    Precizare: prin termenul „fătuce” (arogant, peiorativ şi misogin), Ion Cristoiu desemnează reporterițele care iau declarații oamenilor politici, pe la uşile sau pe holurile instituțiilor conduse de aceştia.

  • El e Iulian Cîrciumaru, fiul „cioloșist” al primarului PSD din Teleorman! Profilul: #Rezist, Fără penali, Totul pentru justiție!

    Valerică Cîrciumaru, primarul PSD din Roșiorii de Vede, județul Teleorman, a tot vorbit. Și prin campanii electorale, și în aceste zile, când a trebuit să explice în fața partidului și a votanților „sacoșari” de ce fiul său trădează în favoarea lui Cioloș. El, pui de teleormănean, să se înscrie în PLUS – se poate una ca asta? Ce-o fi fost în capul feciorului?

    Întrebarea asta și-a pus-o și Carmen Dumitrescu, o ziaristă de mare curaj din Teleorman. Ea l-a căutat pe Iulian Cîrciumaru, fiul rebel al primarului din Roșiori, și a făcut un interviu lămuritor în ziarul său, Liber în Teleorman. Aflăm, cu ocazia asta, că tînărul Cîrciumaru are 35 de ani, e școlit, e umblat prin lume, e protestatar pro-justiție, e anti-penali și vrea scoaterea României, inclusiv a Teleormanului său natal, din robia PSD-istă. Chiar dacă asta nu prea îi convine tatălui său, primarul!

    Interviul realizat de Carmen Dumitrecu cu Iulian Cîrciumaru

    „O guvernare ineptă, ruptă de realitățile economice și sociale”

    „Pe Iulian Cîrciumaru l-am remarcat la… protestele din Piața Victoriei. Ciudat, veți spune, după ce veți afla că Iulian este fiul lui Valerică Cîrciumaru (foto), primarul PSD-ist al orașului Roșiorii de Vede. La fel am reacționat și noi în fața acestui paradox, care ne-a dat totuși speranța că lucrurile chiar se pot schimba, dacă până și copiii oamenilor importanți din PSD Teleorman au decis să-și asume participarea la protestele împotriva actualei guvernări.

    Când l-am întrebat prima dată despre felul în care rezistă la presiunile celor apropiați, Iulian a preferat să vorbească despre el, nu despre relațiile cu familia. I-am respectat decizia, în speranța că va veni și ziua în care va vorbi despre paradoxul pe care el îl reprezintă în cadrul peisajului general din țară.

    Recent, am aflat că a devenit membru al partidului PLUS și că își dorește să schimbe lucrurile chiar în Teleorman, în cea mai cunoscută dintre <<gurile lupului>>, în imediata apropiere a tatălui său, care nu-i împărtășește convingerile în niciun fel. La această a doua solicitare a noastră, Iulian a fost de acord să discute despre planurile lui politice, dar și despre relația pe care o are cu familia lui și, în special, cu tatăl său, care rămâne fără prea multe dubii atașat principiilor PSD-iste.

    În rândurile care urmează, îl puteți descoperi pe fiul de primar PSD care protestează împotriva PSD de ani întregi. Și care nu se teme să lupte de pe baricada celor puțini într-un județ în care majoritarii fac regulile.

    Reporter: Cine este Iulian Cîrciumaru?

    Iulian Cîrciumaru: Sunt teleormănean născut în Roșiorii de Vede, acum aproape 36 de ani, și acolo am rămas până la terminarea liceului. Atât studiile universitare și post-universitare, cât și toată activitatea profesională mi le-am desfășurat în domeniul afacerilor și al economiei, deopotrivă în țară și străinătate. În prezent, îmi împart timpul între rolurile mele de antreprenor/manager și cel de investitor în diverse alte proiecte antreprenoriale. Fac ceea ce-mi place, iar asta mă face un om fericit și împlinit. Încă din perioada liceului am avut o curiozitate aparte pentru domeniul afacerilor și al economiei. Ulterior, prin studiu și practică, curiozitatea a devenit vocație. Cred că sunt o persoană foarte exigentă cu oamenii din jurul meu, atât pe plan profesional, cât și personal. Probabil că (și) din această exigență se naște frustrarea mea față de situația politică actuală, pentru că distanța dintre așteptările pe care le am și realitate este enormă. Am o fetiță de un an și, pe lângă pasiunea pentru domeniul în care lucrez, îmi plac: expedițiile montane, lectura, călătoriile în locurile istorice, șahul, arta.

    – De ce spre PLUS și nu spre stânga, unde ți-ar fi fost mult mai ușor să te afirmi

    – Aici sunt mai multe lucruri de lămurit. În primul rând, motivația mea politică nu are nicio legătură cu niciun fel de afirmare personală. Nu am ambiții politice, nu urmăresc nicio poziție politică în interes personal. Tot ce vreau este să dau o mână de ajutor pentru a schimba situația dezastruoasă în care se află guvernarea țării. Pragmatic vorbind, primul pas este să ne organizăm și în Teleorman, pentru a ne prezenta cât mai bine în alegeri, ca o alternativă viabilă la actuala clasă politică. În al doilea rând, dacă <<afirmare spre stânga>> înseamnă vreun soi de carieră în PSD, sper că întrebarea este doar o glumă. Știm foarte bine care ar fi <<calitățile>> necesare pentru afirmarea în PSD-ul de azi. E suficient să te uiți la modul cum este condus partidul ca să înțelegi cine se afirmă acolo. Slugărnicia și oportunismul meschin nu mă caracterizează. Dacă <<afirmare spre stânga>> are o conotație generică și se bazează pe presupunerea că aș avea o înclinație de stânga, nu e tocmai corect. Înainte de toate, nu cred în segregarea aceasta categorică <<stânga-dreapta>>. De exemplu, optez pentru o intervenție minimală a statului în economie și cred în eficiența sistemelor private de educație și sănătate, dar, în același timp, cred că statul trebuie să joace un rol activ în stimularea dezvoltării în zonele afectate de sărăcie. Așadar, în cadrul clivajului <<stânga-dreapta>>, cred mai degrabă într-o poziționare pragmatică, adaptată contextului și capabilă să genereze rezultate sustenabile. De ce PLUS? În primul rând, pentru oamenii pe care i-am găsit acolo; pe unii i-am văzut la lucru în guvernul tehnocrat, pe alții îi cunoșteam dinainte să-și asume implicarea politică. Sunt oameni de care simt că mă leagă valori comune, sunt oameni educați, competenți, pe care îi apreciez foarte mult. Apoi, PLUS este organizația din partea căreia am perceput o deschidere clară și asumată către antreprenoriat și mediul de afaceri românesc. În ceea ce mă privește, cred că susținerea energică a antreprenoriatului local este una dintre puținele căi prin care putem închide ecartul de dezvoltare față de media țărilor UE.

    – În ce măsură te mai simți legat de Teleorman, având în vedere că sunt ani întregi de când îți desfășori activitatea în afara județului?

    – Într-adevăr, activitatea mi-am desfășurat-o în mare măsură în afara județului nostru, dar am păstrat mereu o legătură acolo. O mare parte din companiile pe care le-am fondat, au fost înființate în Teleorman. Am plătit și plătesc în continuare taxe și impozite în Teleorman. Recent, am contribuit la o investiție destul de importantă în agricultură, acolo, în județul nostru. Dar, lăsând la o parte afacerile, ceea ce mă leagă în primul rând de locurile acelea nu sunt lucrurile materiale, ci familia, prietenii, copilăria, școala și profesorii care au contribuit la educația mea, ș.a.m.d. Ne leagă emoțiile, ne leagă lucrurile și amintirile care produc emoție, iar pentru mine, multe dintre acestea sunt încă acolo. Este și motivul pentru care m-am întors în țară.

    – Care e obiectivul final al luptei tale?

    – Foarte simplu și clar: vreau să-mi aduc contribuția la aducerea unei administrații competente și oneste în România, la toate nivelurile. Nu mi-am imaginat vreodată că putem ajunge la un nivel atât de jos, cu o guvernare complet ineptă, ruptă de realitățile economice și sociale, cu măsuri nefundamentate prin studii de impact, cu politicieni cu probleme penale sau analfabeți funcțional care inițiază și schimbă legi, cu niște glume de miniștri, cu trei guverne într-un an, dintre care unul schimbat prin moțiune de cenzură de propriul partid. Nu așa arată țara în care vreau să-mi cresc copilul! Prin urmare, situația e foarte simplă: am nu doar dreptul, dar și obligația (măcar față de copilul meu) de a face ceea ce pot ca lucrurile să nu mai stea așa. Trebuie să recunosc că până la nașterea fetiței mele am avut o poziție critic-pasivă față de această guvernare, dar, de când am devenit tată, dorința mea de a mă implica activ a fost tot mai accentuată.

    – Cum ai împăcat convingerile familiei, în special pe cele ale tatălui tău, cu lupta aceasta pe care noi toți o purtăm de ani întregi împotriva unei mentalități politice învechite și păguboase?

    – Nu le-am împăcat. Convingerile politice sunt aproape imposibil de împăcat. <<Mentalități politice învechite și păguboase>> este un eufemism. În realitate, lucrurile sunt mult mai viciate. Propaganda de partid funcționează nu doar pentru electorat, dar și (foarte important!) pentru baza piramidei partidului, acolo e tragedia. Dar convingerile familiei mele nu sunt doar de ordin politic, astfel că încercăm să nu amestecăm familia cu politica. Petrecem weekenduri și concedii împreună, facem sport împreună, de curând părinții mei sunt și bunici, ne uităm la meciuri, discutăm despre carierele și planurile mele și ale surorii mele… Înainte de orice altceva, tata îmi este părinte, nu om politic.

    – Cum reacționează oamenii din familia ta la acest demers politic pe care ți l-ai asumat recent?

    – Cu foarte mare reticență, dar asta nu mă descurajează, pentru că nu cred că se mai poate cu <<las’ ca merge și așa>>, <<se putea și mai rău>>, <<lasă-i pe alții, nu te băga tu>>. Ne afectează pe toți – fie că conștientizăm, fie că nu – și avem obligația de a ne asuma minimul de implicare, acela fiind prezența la vot. Eu am decis să fac mai mult, și trebuie să reușim, pentru că altă variantă nu există. Pentru mine, Planul B ar fi fost să îngroș și eu rândurile celor care pleacă din țară. Și nu-mi doresc asta.

    – În ce constă PLUS-ul pe care vrei să-l aduci în Teleorman?

    – PLUS în Teleorman trebuie să aducă ce nu au adus celelalte partide până acum. Educație, experiență antreprenorială, competență, integritate și etică, dorință altruistă și onestă. E datoria noastră să facem ceva mai mult pentru oamenii din județ și pentru mediul de afaceri de acolo. Spun lucrurile astea cu încredere, deoarece cunosc oamenii care au decis să se implice împreună cu mine. Mă bucură numărul, dar mai ales calitatea acestor oameni. Restul țării va vedea că în Teleorman sunt și altfel de oameni.

  • Candidatură neașteptată la europarlamentare. O frumoasă surpriză la început de an. Hai, că se poate!

    Anunțul l-a făcut la cumpăna anilor: „Am decis să candidez la alegerile europarlamentare din 2019, pe lista PLUS”. Adică pe lista partidului lui Dacian Cioloș. Logic, mi-am zis: el bruxellez, ea bruxelleză… el „sorosist”, ea „sorosistă”… 😉

    Pe Ramona Strugariu cea virtuală am cunoscut-o pe Facebook, iar pe cea reală – în turneul meu european cu Caravana Cărților, când am ajuns și în Belgia. Ramona s-a oferit să se ocupe de lansarea de la Bruxelles, și a făcut-o foarte bine.

    Am aflat că lucrează la biroul europarlamentar al Monicăi Macovei, ceea ce pentru mine înseamnă o nouă bilă albă. Că doar nu era să lucreze pentru Norica Nicolai, Mircea Diaconu, Grapini, Dăncilă, Zoană sau Țapardel…

    Am urmărit-o apoi cum s-a zbătut ca o leoaică, alergând și plângând, plângând și alergând, pentru a salva copiii arși la Colectiv. Moldoveancă frumoasă și aprigă – mereu în direcția binelui.

    La protestele pro-justiție a fost în prima linie, mobilizând oamenii împotriva Ordonanței 13. Și a spus o frază mare: „Oamenii au ieșit în stradă cu steagul UE, nu pentru o gubernie rusească”.

    Mi-a plăcut de la prima frază scriitura ei, care exprimă forță, sensibilitate, inteligență, cultură generală, nostalgie după anii copilăriei moldave, dor de țară, respect pentru limba română.

    Despre Ramona se poate scrie o carte, pentru că e ca un vulcan care erupe permanent. De aceea mă bucur enorm că a hotărât să candideze și că a găsit un partid eligibil și credibil care să-i dea această șansă.

    Pssst, vorbește Ramona! Aduce argumente. Pe Facebook.

    „Merg până la propriile limite și mai departe pentru lucrurile în care cred”

    • „Mă știți, cei mai mulți dintre voi, ca Ramona de la proteste, Ramona din rețeaua <<paralelă>> a diasporei care vrea să voteze, Ramona de pe blogurile Adevărul, de la Colectiv, din tot felul de grupuri sau proiecte civice”.
    • „Fac acum pasul spre politică pentru că, după aproape 30 de ani, cei care m-au format pe mine, ca om, sunt cei care își apără acum democrația și principiile în stradă. Cei liberi și demni, care m-au crescut pe mine așa, trăiesc acum într-o țară sufocată de disprețul celor care ar trebui să-i respecte și să le asigure o viață mai bună. Ei m-au învățat să nu tac, să nu mă resemnez, să merg până la propriile limite și mai departe pentru lucrurile în care cred”.
    • „Iar eu cred în voi și într-o țară care își merită locul în Uniunea Europeană. Cred în justiție, în liberă circulație, într-o economie concurențială și dinamică, în standarde pentru educație, în politici publice pentru oameni, nu pentru infractori. Și mai cred că nu vom ajunge acolo unde ne dorim până în momentul în care nu ne vom asuma noi, fiecare în parte, politic și civic, lucrurile pe care ni le dorim”.
    • „Îmi voi depune candidatura pentru selecția internă din cadrul partidului PLUS, până la data de 10 ianuarie; toate candidaturile vor fi disponibile, public, pe site-ul partidului, împreună cu proiectul politic și un clip de prezentare”.
    • „Știu exact ce înseamnă această candidatură. Înseamnă o responsabilitate maximă față de toți cei care acordă un vot de încredere, a priori, și nu doar față de ei; înseamnă un mandat de reprezentare care trebuie dus mai departe intact, având în minte interesele oamenilor și ale țării. Înseamnă validarea, prin fapte, a unor așteptări foarte mari. Dacă de-a lungul drumului considerați că am uitat aceste lucruri, voi sunteți primii care aveți dreptul și obligația să mă trageți de mânecă”.
    • „N-o să mă schimb pentru că intru în politică. Intru în politică pentru că vreau să o schimb”.

    „De ce candidez?”

    • „Pentru că România trebuie să aibă cea mai bună reprezentare într-o instituție care definește și calibrează voința politică a Europei. Parlamentul European este singura instituție europeană cu membri aleși în mod direct de cetățeni; este, în același timp, responsabil, în calitate de co-legislator, de calitatea vieții și ocrotirea drepturilor a peste 500 de milioane de oameni. O delegație activă, implicată, informată și profesionistă poate avea un rol fundamental atât în acest proces, cât și în creșterea importanței și puterii decizionale a României în UE”.
    • „Pentru că mi-am desfășurat ultimii aproape patru ani de activitate profesională în această instituție, cu pasiune pentru munca mea și cu dragoste de oameni, având în minte, în fiecare dosar legislativ în care am fost implicată, interesele lor, siguranța lor, drepturile lor, respectul pentru munca și proprietatea lor, libertatea lor; asta știu să fac cel mai bine și asta îmi doresc să fac în continuare, la un alt nivel; știu cum, pot și sunt pregătită să dau tot ce am mai bun, pentru asta”.
    • „Pentru că nu mai vreau ca țara mea să fie arătată cu degetul în Parlamentul European și în instituțiile europene din cauza incompetenței unor figuri triste, individuale, sau a unor partide care sunt acuzate de furt la scară largă, de rea voință și lipsă de viziune inclusiv în propriile familii politice europene; pentru că eu, împreună cu oamenii alături de care candidez, ne asumăm să fim modele de integritate, competență, responsabilitate, implicare și decență, în această instituție, așa cum trebuie să fie partidul pe care îl reprezint și așa cum trebuie să se reflecte în acțiunile mele țara pe care o reprezint. Așa se ridică România în ochii Europei și ai lumii, nu prin populisme, discurs dublu, minciună și incompetență”.

    „Cu ce experiență candidez?”

    • „Cu experiența de la Bruxelles, de consilieră și șefă de cabinet în Parlamentul European, activă în dosare și proiecte legislative legate de aderarea României la Schengen, de securitatea României și a Uniunii Europene, de combaterea corupției și a spălării de bani, de libertatea presei și ocrotirea jurnaliștilor de investigații sau a avertizorilor de integritate, de protejarea resurselor financiare ale Uniunii, control bugetar și descărcarea de gestiune a instituțiilor și agențiilor europene”.
    • „Cu experiența din țară, din proiectele gestionate în parteneriat cu Ministerul Justiției sau cea dobândită în organizațiile internaționale în care am activat”.
    • „Cu studii aprofundate în drept european și cunoștințe solide despre dinamica instituțiilor europene”.
    • „Cu toată experiența civică și de activist pentru statul de drept, pentru libertatea de exprimare, pentru ocrotirea unor drepturi fundamentale, pentru respect, integrare, diversitate pe care am dobândit-o în toți anii în care nu mi-a fost indiferent ce se întâmplă cu România și cu oamenii ei”.

    „Rămâneți aproape, o să fie fain!”

    Apoi, Ramona a revenit cu o nouă postare. E entuziastă, are tonus bun, transmite multă forță și determinare. Acel: da, se poate!

    „M-am apucat să structurez ideile pentru proiectul de candidatură și pentru strategia de comunicare. Am văzut mesajele colegilor mei, înscriși în cursă, mesajele oamenilor, reacțiile la anunțurile de candidatură. Și am realizat un lucru: nouă, campania asta ne dă o șansă foarte mare.
    Dincolo de faptul că povestim ce vrem să facem noi, cum, care ne sunt zonele de expertiză, avem acum posibilitatea de a informa un număr considerabil de oameni, corect și detaliat, despre ce face UE pentru noi, despre rolul instituțiilor europene, avantajele aderării, importanța credibilității României în UE, ce înseamnă statutul de cetățean european.
    Mi se pare o mină de aur oportunitatea asta, într-o perioadă marcată de euroscepticism și de revenirea extremismului, în vremuri de Brexit, de iliberalism accentuat – mai ales în anumite zone ale Europei – în plină campanie de propagandă a Rusiei, în epoca fake news, post truth, în contextul unui naționalism local fabricat, antieuropean și care maschează, de cele mai multe ori, interese personale și financiare care ne proiectează foarte departe de nucleul dur al valorilor europene.
    Campania asta poate fi un instrument excelent de clarificare, afirmare și/sau reapropiere a unor valori. Plus o infuzie de factual, de realitate europeana în exemple, date, cifre, momente-cheie, oportunități.
    Tocmai m-am super-entuziasmat. Rămâneți aproape, o să fie fain!”

  • Liderul PPE: „Klaus Iohannis va conduce excelent președinția rotativă a UE”. Nu se poate! Și Vasilica? Nu zicea că ea e șefa?!

    Preşedintele Partidului Popular European, francezul Joseph Daul, garantează că președintele Klaus Iohannis „va conduce excelent” președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. În mesajul său, Daul a ignorat Guvernul Dăncilă, cel care va gestiona acest mandat.

    Joseph Daul – un fermier francez simpatic și bonom – a scris pe Twitter, chiar pe 1 ianuarie, ziua în care România a preluat „ștafeta” de la Austria pentru 6 luni (urmând s-o predea Finlandei): „Astăzi, România preia președinția UE. Președintele Klaus Iohannis este un luptător neobosit pentru stat de drept și combaterea corupției încă de la începutul mandatului său. Va conduce excelent președinția rotativă a UE”.

    România va avea de gestionat dosare dificile sau complicate: Brexit-ul, viitorul buget european pe 7 ani, alegerile din luna mai pentru Parlamentul European.

    Recent, președintele Comisiei Europene, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, a declarat pentru ziarul german „Welt am Sonntag” că România este „foarte bine pregătită din punct de vedere tehnic”, dar că „guvernul de la Bucureşti nu a înţeles pe deplin ce înseamnă să prezidezi ţările UE”.

  • Marea dorință a președintelui USR în 2019: să vadă cozi la secțiile de votare! „După doi ani de guvernare personală a unui infractor…”

    Marea dorință a președintelui USR în 2019: să vadă cozi la secțiile de votare! „După doi ani de guvernare personală a unui infractor…”

    În mesajul său de Anul Nou, pe care l-a publicat pe Facebook, președintele USR, Dan Barna, face o analiză bine articulată a lui 2018 și exprimă o mare dorință: „Tot ce vreau de la 2019 este să văd cozi la secțiile de vot!”.

    Principalele mesaje transmise de Dan Barna

    • „Anul acesta trebuia să fie unul grozav, dar a fost unul amarnic, în care statul a fost sub un asediu fără precedent din ’89, iar bucuria națională a Centenarului nu a existat nici în palidele evenimente formale, nici în sufletul nostru”.
    • „Cinstit vorbind, nu ne-a prea ieșit… Prea puțina implicare și participare la alegerile din decembrie 2016 s-a dovedit a avea un cost enorm pentru noi toți”.
    • „Dar speranța a fost și este prezentă. USR a fost partidul care a păstrat speranța vie împotriva celor mai sumbre așteptări: am strâns un milion de semnături pentru #FaraPenali și inițiativa e acum în Parlament, deși nimeni nu-i dădea vreo șansă; am dus și în acest an vocea cetățenilor revoltați în Parlament; am dovedit organizare și competență în monitorizarea unui referendum căruia, de asemenea, nimeni nu-i dădea vreo șansă”.
    • „2019 va aduce programul de guvernare USR și alternativa credibilă de guvernare la dezastrul PSD-ALDE”.
    • „După doi ani de guvernare personală a unui infractor, care încearcă să ne convingă că furtul și corupția sunt calități cu care trebuie să ne mândrim, după proteste, abuzuri, umilințe, în 2019 avem pentru prima dată șansa să dăm un vot”.
    • „Votul este poate singura cale care ne-a mai rămas să oprim, pașnic, îngenuncherea justiției, distrugerea economiei naționale și izolarea României în Uniunea Europeană. Acest vot pentru europarlamentare, poate și trebuie să arate PSD că ei nu mai reprezintă deloc România în care dorim să ne creștem copiii”.
    • „2019 este, mai mult ca niciodată, despre noi toți și despre puterea noastră, ca cetățeni, de a rezista și de a ne implica”.
    • „Tot ce vreau de la 2019 este să văd cozi la secțiile de vot”.
  • Ce DEMAGOG! Orlando, manelistul Finanțelor, zice că vrea să repatrieze Diaspora, dar o alungă prin măsuri politico-fiscale!

    Ce DEMAGOG! Orlando, manelistul Finanțelor, zice că vrea să repatrieze Diaspora, dar o alungă prin măsuri politico-fiscale!

    Un mesaj fals, ipocrit şi cinic a transmis, de Anul Nou, ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici. Și în problema Diasporei, şi pe tema populismului distructiv, Orlando scrie (pe Facebook) exact pe dos decât face în realitate.

    Zice că vrea să-i readucă în țară pe românii plecați la muncă în străinătate, dar măsurile sale şi ale guvernului din care face parte, precum şi aerul irespirabil al acestei guvernări toxice, mai degrabă îi alungă pe români din țară.

    Orlando zice „să găsim puterea de a renunţa la populismul ieftin şi adesea deşănţat”, dar Cabinetul Dăncilă şi ministrul Teodorovici măsurile guvernează doar prin populism ieftin şi mereu deşănțat!

    Orlando Teodorovici despre repatrierea Diasporei

    • „Văd, cu regret, că în Europa statelor unite în diversitate, Romania centenarului este o Românie divizată, împărţită în două, în bun sau rău, în alb sau negru, în cei rămaşi acasă şi cei plecaţi afară”.
    • „Pentru aceştia din urmă în special, dincolo de mesajele personale care nu întotdeauna au fost corect înţelese sau a căror prezentare îmi asum a nu fi fost cea mai potrivit aleasă, vreau să cred că viitorul nu foarte îndepărtat va oferi şansa reîntregirii familiilor şi argumentele economice pentru reîntoarcerea acestora acasă, în România”.
    • „Şi astăzi, la cumpăna dintre ani, mă duc cu gândul către acei copii ai căror părinţi sunt nevoiţi sa muncească în străinătate şi cu care, de multe ori, păstrează legătura doar prin intermediul internetului sau cadourilor neînsufleţite primite cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Oare câţi dintre ei (dacă nu cumva chiar toţi) nu ar renunţa fără regrete la darurile din ghetuţe sau de sub bradul înmiresmat în schimbul reîntregirii familiei?!”
    • „Îndeplinirea dorinţei multora dintre cei plecaţi pe alte meleaguri de a găsi argumentul revenirii acasă, dar şi decizia românilor ce au ales să rămână, reprezintă, pentru mine, motive extrem de puternice pentru a susţine, ori de câte ori voi avea ocazia, că mediul de afaceri din România trebuie sprijinit, că antreprenorii români este normal să beneficieze de aceleaşi condiţii, precum cei europeni, pentru începerea şi dezvoltarea unei afaceri şi pentru a promova interesele economice şi financiare ale României unite în interiorul Europei unite”.

    Orlando Teodorovici despre populism

    • „În special noi, clasa politică actuală, avem şansa ca, începând chiar din primul an al noului secol de existenţă a României unite, să găsim puterea de a renunţa la populismul ieftin şi adesea deşănţat, să nu mai lăsăm loc mizelor politice de conjunctură, să dovedim că interesul major al României şi al românilor primează şi că, indiferent de partidul căruia îi aparţinem – PSD, PNL, USR, MP, ALDE, UDMR, alte partide parlamentare sau nu –, putem găsi maturitatea şi înţelepciunea politică de a lucra împreună pentru a pune în practică cele mai potrivite soluţii, exclusiv în interesul celor cărora le datorăm chiar funcţiile în care ne aflăm”.
  • „Fie ca lumina sfintelor Sărbători să treacă printre gratii și să ajungă la tine! Să sfârșești ca Escobar, tâlharule!” Mesaje primite Liviu Dragnea după urările de Anul Nou

    Mesajul de Anul Nou al lui Liviu Dragnea, în care le vorbește românilor despre „demnitate”, „normalitate”, „dreptate”, „prosperitate”, „o viață mai bună”, „un guvern cu adevărat românesc”, a primit peste 1.000 de mesaje în primele 7 ore.

    Peste 97% dintre mesaje sunt critice sau de-a dreptul devastatoare la adresa liderului PSD. Majoritatea îi urează „la mulți ani cu executare!”.

    Ziaristul Mircea Marian i-a lăsat un mesaj scurt: #exe.

    Selecție de mesaje, de pe pagina de Facebook a lui Liviu Dragnea

    Ivlev Raul: Sper să crăpi înainte de Iliescu!

    Brooklyn John: Domnule Dragnea, sunteți un adevărat lider. Când o să intrați la închisoare, veți salva o țară. Succes!

    Gina Cristea: Așa să îți ajute Dumnezeu, cum îți bați tu joc de poporul ăsta!

    Pavel Cristian Gocan: Să ai un an pe care-l meriți! Să sfârșești ca Escobar!

    Sergiu Lucian Nica: Liviu, calmeaza-te! Până în august fie ajungi la mititica, fie o să fugi în Brazilia.

    Ionel Micu: Fie ca lumina sfintelor Sărbători de iarnă să treacă printre gratii și să ajungă la tine!

    Razvan Alexandru Constantin: Poate ne faci o bucurie și rămâi în 2018!

    Vlad Fierascu: Sper sa îți trăiești restul vieții în închisoare.

    Sorin Dumitrache: Arză-te-ar focu’, exact urarea ta îmi lipsea!

    Luminita Marcoci: Asa se vede din Maldive???

    Andreea Luminaroiu: Ptiu, gunoi infect!

    Valer Cutitar: A fost un an greu. Pentru noul An ne propunem să câștigăm lupta cu ciuma roșie, să redăm țării demnitatea și să dăm justiției putere deplină, astfel încât toți nemernicii ăștia, care de doi ani de zile își bat joc de țară și de popor, să ajungă unde le este locul.

    Laura Schier: INFRACTORULE!!! Nenorocitule! Vom scapași de tine, fii fără frică!

    Maria Asztalos: Să dea domnul să ajungeți unde vă e locul. La mulți ani cu executare!!!

    Alin Litra: Toţi ne iubim ţara, doar că motivele sunt diferite. Spre exemplu, tu, Dragnea, iubeşti România pentru că ai putut să furi mult de la ea. Iar acum, deşi ai fost prins şi dovedit, vrei să ramâi cu furaciunea, ba mai mult, vrei să o conduci în continuare. Alţii dorim o ţara cu lideri cinstiţi, sau măcar decenţi, care să fie în slujba noastra. Așadar, DA, lupta continuă, între tine și hoții tăi pe de-o parte, și noi, care nu vă vrem acolo.

    Merlusca Paul: La multi ani cu executare, Liviu! Ție și clanului tău mafiot. Să aibă familiile voastre și tot neamu’ vostru, de acum încolo, numai bunăstarea pe care o resimte românul de rând.

    Anca Ioana: Mi-e silă să intru pe pagina pușcăriașului ăstuia în devenire. Cică să fii mai bun, mai milos, mai omenos… Cu cine? Cu o lepră ordinară, un poltron și un escroc calificat? Urarea și discursul să i se întoarcă prin epiglotă și să regurgiteze apoi silabă cu silabă, până când va fi sufocat de propriile cuvinte mincinoase.

    Alexandra Timofte: Eu îmi doresc ca în 2019 să dispari. Poți să îmi îndeplineti această dorință?

    Chiper Adrian Bogdan: Iohannis e la Păltiniș. Face poze cu poporul. Tu de ce faci concediul în alte țări? Ți-e frică să nu arunce oamenii cu bulgări maro și galbeni în tine?

    Andrei Popa: La mulți ani cu executare! O să rămâi în istorie drept cel mai mare ticălos din politică!

    Tudor Stoian: Să-ți aducă noul an o condamnare lungă, să-ți ajungă, borfașule!

    Durbac George: La cât mai mulți ani cu executare, mizerabilule! Ești o pată neagră în istoria României!

    Radu Savoiu: Din ’47 ne tot redați demnitatea. O știi p-aia cu „fie ca lumina să ajungă la tine printre gratii”?

    Manuela Floroiu: Tâlharilor!!! Blestemați să fiți oriunde v-ați afla! Vinovați de subminarea economiei naționale!

    Adi Adrian Remus: Cui faci tu viața mai bună, perversule? Ţie și pușcăriașilor. Oamenii de rând o duc din ce în ce mai rău… care au mai rămas în România.

    Sorin Vasioiu: La mulți ani cu executare, drag român!

    Andrei Cristian: La mulți ani… Vino aici, în Iad! Te aștept cu drag și cu surprize, surprize… Toți îți doresc închisoare. Eu îți doresc eternitate în Iad!

    Viorica Lazaroiu: Ești un ipocrit, un populist, o mizerie. Te doare în… de dragi români.

    Serban Sorin: Al treilea an de când ne ducem și mai de râpă, în care suferința poporului meu crește ca o buruiană. Și când mă gândesc că nu este nimeni dispus să ne ridice din mocirla asta, din gulagul acesta înfiorător al unor guvernanți narcomani…

    Camil Ionut: Băăă, lasă-mă să mă bucur și eu de masa de Revelion! Sunt sătul până peste cap de tineși de voi din Parlament. Vreau să mănânc liniștit din puținul pe care îl am.

    Dorina Zavis: Ne-ai mâncat ficații tot anul, puteai să ne ocolești în ultima zi a anului.
    Rămâi acolo unde ești, dacă vrei să se termine iadul. La mulți ani cât mai departe!

    Romeo Cojocaru: Dacă ar exista Pinocchio, ar muri de ciudă aflând că tu exiști.

    Cristian Negrea: Bă, tu îl puseși pe adminul paginii, fraierul de serviciu, să posteze vrăjeala asta în numele tău, că tu la ora asta ai alte activități cu pițipoanca… numai de dragi români nu îți arde.

    Renata Si Lucian: Coaie, îți urez din toată inima „La mulți ani!”. Dar acei mulți ani sa îți fie cu executare, și totodată în acei ani să îți trimitem zilnic câte un tub de vaselină.

    Alexandru Aiv: Cum o fi să nu fii apreciat decât de analfabeți şi infractori?

    Marius Mihai: Mulțumim, Dragnea! Datorită ție și celor ca tine, ne spunem „La mulți ani!” doar la telefon între frați și familii. De la mii de kilometri.

    Ioan Sorin Pamarac: Parazitule, să te bucuri de noul an ca Jimmy Hoffa de sindicat!

    Livia Latis: Dacă tot ne urați nouă, românilor de oriunde ne-am afla „La mulți ani!”, ce-ar fi să descoperim CINE și DE CE ne-au gazat în 10 august? Fără să fi atacat Jandarmeria, fără să fi facut NIMIC altceva decât să scandăm împotriva unor incompetenti numiți de dumneavoastră. Să știți că nu aveam în mâini decât telefoane mobile si o sticlă de apă… De ce ne-au gazat jandarmii? De ce ne-au umilit soldații călare cu câini lângă ei încercând să ne intimideze?

    Vasile Silaghi: După atâtea laude, mai ai tupeul să vii în fața noastră… Ce om ești tu, derbedeule? Tu ești Satana pe pământ!

    Silvian Costache: La mulți ani, Draknus! Să trăiești încă 100 de ani, dintre care 99 după gratii!

    Alex Frunza: Când începeți cu pomenile electorale? Am nevoie de o găleată și niște făină…

    Razvan Serbanoiu: E scris din Teleorman mesajul sau România nu e demnă să îți petreci Revelionul?

  • Mesajul de Anul Nou al Vioricăi Dăncilă: o însăilare de MINCIUNI grosolane, citite de pe prompter

    În mesajul său de Anul Nou, înregistrat video printr-o citire de pe prompter, premierul Viorica Dăncilă lansează minciună după minciună, încercând să creeze o realitate paralelă. O analiză pe text arată distopia în care se plasează, prin mesajul său, mincinoasa din fruntea Guvernului.„2018 a fost un an important pentru națiunea română. Am sărbătorit împreună Centenarul Marii Uniri, prilej pentru a ne reconfirma atașamentul față de valorile și tradițiile care ne fac unici în lume și la care ne raportăm pentru viitor”.FALS!1. N-am sărbătorit împreună Centenarul Marii Uniri, pentru că PSD-iștii n-au avut curaj să vină la Alba Iulia pe 1 Decembrie.2. Care valori ne fac „unici în lume”? Poate, hoția și minciuna parlamentar-guvernamentală.„Privim cu încredere către noul an și cu mulțumirea că măsurile pe care le-am luat au adus o viață mai bună românilor”.FALS!1. Guvernul nu ne oferă niciun motiv să „privim cu încredere către noul an”.2. Măsurile pe care le-ați luat au adus o viață mai rea românilor.„Veniturile pensionarilor și salariaților au crescut consistent, iar în economie au fost create peste 100.000 de noi locuri de muncă”.FALS!1. Nu au crescut veniturile tuturor salariaților de la stat. Unii chiar trecuseră pe salariu negativ, în sensul că la sfârșitul lunii trebuiau să aducă bani de acasă.2. Salariații de la privat (care sunt cei mai mulți), cu unele excepții punctuale (datorate angajatorilor, nu guvernului), nu au avut creșteri salariale. Dimpotrivă, unora le-a scăzut salariul net după transferul contribuțiilor de la angajator la angajat.3. Inflația de 5,5% a „mușcat” din toate salariile, reducându-le de fapt și pe cele care matematic n-au scăzut.„Am pus solidaritatea socială în centrul politicilor guvernamentale și totodată am fost preocupați de stimularea investițiilor în domenii strategice prin crearea cadrului legislativ necesar”.FALS!1. Pensiile speciale, super-nesimțite, nu sunt o dovadă de solidaritate socială. Dimpotrivă!2. Investițiile „în domenii strategice” sunt la un minim istoric. Practic, aceste investiții nu mai există! Mai mult, guvernul a confiscat toate profiturile companiilor de stat, care la rându-le n-au mai putut face investiții.„Alături de miniștrii din Cabinet și împreună cu președinții alianței PSD-ALDE, colegii din cele două partide care susțin acest guvern, am reușit să onorăm angajamentele pentru care am primit încrederea a milioane de cetățeni”.FALS!1. Care miniștri? Că au fost vreo 70, unii n-au stat nici cât capra la țap.2. Care Cabinet? Că au fost vreo trei.3. N-ați onorat nimic! Patru exemple: impozit zero pentru salariile sub 2.000 de lei – MINCIUNĂ; reducerea TVA de la 19% la 18% – MINCIUNĂ; construirea unor spitale regionale – MINCIUNĂ; sutele de kilometri de autostrăzi – MINCIUNĂ. Iar seria e nesfârșită.„Mai avem multe de făcut și vă asigur că vom continua să luăm deciziile corecte pentru România. Scopul nostru este unul clar – o creștere economică sustenabilă și investiții majore care să aducă un trai mai bun pentru cât mai mulți cetățeni, dar și o Românie demnă și mândră”.FALS!1. Nu aveți cum să continuați, pentru că nici n-ați început „să luați deciziile corecte”.2. Despre „o creștere sustenabilă” nu poate fi vorba, pentru că ați tăiat investițiile, ați sufocat economia privată, ați înfierat multinaționalele și ați îndatorat țara. Sunteți pe cale să băgați țara în criză.3. Care „investiții majore”?4. Care „trai mai bun”? Pentru care cetățeni? Dragnea și Dăncilă?5. Care „Românie demnă și mândră”, cea pe care ați dus-o pe prima pagină a ziarelor occidentale, ca un caz șocant de iliberalism? Și pe care ați băgat-o în gura instituțiilor europene?„Dragi români, mâine (marți – n.red.) preluăm președinția Consiliului UE pentru următoarele șase luni. Este un proiect de țară care trebuie să ne unească – instituții ale statului, forțe politice și societate civilă, pe toți românii, oriunde s-ar afla. Vă asigur că suntem pregătiți să avem un mandat de succes pentru ca România demnă să se înalțe și să-și recapete rolul și importanța cuvenită în Europa și în lume. Vă urez tuturor liniște, sănătate și belșug în noul an! La mulți ani, români, oriunde v-ați afla!”FALS!1. Nu e niciun proiect de țară, e o întâmplare.2. Cu hoții și cu mincinoșii n-o să ne unim niciodată!3. Nu sunteți deloc pregătiți pentru „un mandat de succes”.4. Cu voi la guvernare, România nu „se va înălța” și nu-și va recăpăta niciun „rol” și nicio „importanță” în Europa, ci își va atrage doar disprețul lumii civilizate.
  • Comisia Europeană îi trimite la plimbare pe PSD-iştii care se năpustiseră ca o haită turbată asupra ambasadoarei Angela Cristea

    Comisia Europeană îi ia apărarea șefei Reprezentanței sale în România, Angela Cristea. „Nu vom permite ca ambasadorul nostru să devină un sac de box” în luptele politice din România, avertizează „guvernul” Europei.

    „Comisia Europeană consideră inacceptabile atacurile personale față de ambasadorul nostru de încredere de la București, Angela Cristea. Ne așteptăm ca ambasadorul nostru la București să fie tratat cu același respect cu care îl tratăm pe ambasadorul României la Bruxelles. Nu vom permite ca ambasadorul nostru de încredere să devină un sac de box al controverselor politice interne”, a afirmat purtătoarea de cuvând a Comisiei Europene, Mina Andreeva, într-o declarație pentru HotNews.ro.

    Reacția Comisiei Europene vine la o zi după ce mai mulți oficiali PSD au atacat-o violent pe Angela Cristea, considerând-o vinovată de a-l fi dezinformat pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care declarase că „Guvernul de la Bucureşti nu a înţeles pe deplin ce înseamnă să prezidezi ţările UE”.

    Cel mai virulent a fost Mihai Fifor, care în diatriba sa i-a pocit președintelui Comisiei Europene atât numele („Junker”, în loc de „Juncker”), cât și prenumele („Jean Claude”, în loc de „Jean-Claude”).

    Mihai Fifor (președintele Consiliului Național al PSD): „Știind cum își ia informația orice oficial european, chiar și domnul Junker, adică prin intermediul reprezentanților diplomatici, nu mă mai miră nimic. La urma urmei, când cea care informează Comisia Europeană este nimeni alta decât Angela Cristea, nu văd la ce lucruri bune ne-am putea aștepta. După nota rușinoasă apărută în spațiul public, care arăta în mod clar implicarea politică a Angelei Cristea împotriva PSD, ar fi trebuit ca aceasta să fie schimbată imediat de șeful ei, domnul Jean Claude Juncker. Lucrul acesta, desigur, nu s-a petrecut, așa că nu e de mirare că domnul Junker are o percepție total deformată despre ce se petrece în România”.

    Dan Nica (europarlamentarilor PSD): „O notă apărută în media arăta clar implicarea politică a Angelei Cristea, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, împotriva PSD. Faptul că domnul Juncker a menţinut-o viciază, din păcate, percepţiile şi opiniile pe care acesta le are despre România”.

    Mai mulți fruntaşi PSD, ca şi reprezentanți ai ALDE, precum Norica Nicolai, au cerut demiterea Angelei Cristea, considerând că aceasta face politică partizană împotriva actualului guvern.