Categorie: Politică

  • Planul anti-PSD al lui Băsescu: PMP l-ar susține pe Emil Boc (PNL) pentru un nou mandat de primar

    Preşedintele de onoare al PMP, Traian Băsescu, s-a aflat duminică la Cluj-Napoca, pentru a promova lista de candidați a partidului său la europarlamentare. Fostul președinte al României arată care e tactica pentru a învinge PSD-ul la alegerile locale chiar și într-un singur tur.

    Aflat pe primul loc al listei PMP pentru europarlamentarele din 26 mai, Traian Băsescu a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj-Napoca, că nu exclude posibilitatea ca PMP să-l susțină pe candidatul PNL, Emil Boc, pentru un nou mandat de primar al orașului ardelean.

    Planul lui Băsescu

    • „Sunt unul dintre politicienii care spun că avem antidot la faptul că primarii sunt aleşi într-un singur tur. Argument: să faci alianţe din primul tur cu cel mai bine plasat. Este ca şi cum ar fi alegeri în două tururi.”
    • „Partidele de Opoziţie trebuie să stabilească cine este cel mai bine plasat dintre posibilii candidaţi, şi pe acela să-l susţină. Numai aşa poate fi dat jos PSD din hegemonia pe care o are pe primării.”
    • „Deci, nu exclud posibilitatea ca Boc să fie candidat cel puţin pentru PNL şi PMP”.
    • „E prima dată când vin în Cluj şi nu îl deranjez pe domnul Boc, exact pentru a nu crea suspiciuni faţă de el.”

    Dacă PNL, USR-PLUS și PMP ar ajunge la o înțelegere, ar putea contracara legea PSD-istă de alegere a primarilor într-un singur tur. Pur și simplu, turul 2 (finala) s-ar muta în turul 1. Condiția ar fi ca partidele din Opoziție să convină ca în fiecare localitate (sau în cât mai multe, mai ales în orașele mari) să existe un singur candidat al lor, susținut și de PNL, și de USR-PLUS, și de PMP.Sunt multe orgolii locale de învins la stabilirea candidatului comun dintr-o localitate (doi din trei ar trebui să renunțe), dar e tactica prin care toate partidele din Opoziție ar avea mai mulți primari și mai multe majorități în consiliile locale, iar PSD n-ar mai câștiga primării cu 35-45%.

    CITIȚI ȘI:

    * Radu Mazăre, pe lista pasagerilor avionului Tarom care aterizează luni la Bucureşti. Îl va „da în primire” pe Dragnea?

  • VIDEO. Dăncilă, Orlando, Daea, îndemnați să plimbe oaia. Huiduiți și de păstorii de la Novaci-Gorj

    Viorica Vasilica Dăncilă a fost huiduită și duminică, în vizita neinspirată pe care a făcut-o la Novaci, orășelul păstorilor din judeţul Gorj.

    Premierul s-a dus împreună cu miniștrii Petre Daea (Agricultură) și Eugen Orlando Teodorovici să adune ceva voturi pentru PSD, la Festivalul Păstoresc „Urcatul Oilor la Munte”.

    La festival au fost prezenți reprezentanți ai Opoziției, printre care Florin Cîțu (senator PNL) și Dragoș Pîslaru (candidat USR-PLUS la europarlamentare). Aceștia au relatat pățaniile Vasilicăi și ale celorlalți PSD-iști, huiduiți strașnic de novăceni. Huiduielile au fost amplificate de grupul USR-PLUS, care s-a muzat și de momentele penibile oferite de caraghiosul „Daea-tunde-oaia”.

    În programul festivalului figura și un discurs al Vioricăi Dăncilă, dar reacția ostilă a majorității celor 6.000 de oaneni a convins-o că e mai bine să renunțe. Discursul n-a mai fost ținut, ratându-se o bună ocazie de noi gafe dănciliene, ca să se mai distreze lumea.

    Dăncilă, Orlando și Daea au plecat de la Novaci cu oaia-ntre picioare.

    Dragoș Pîslaru (PLUS) a postat un filmuleț în care câțiva localnici cer hotărât: „Fără hoție!” Orașul Novaci este „un sat un pic mai mare”, având în jur de 5.300 de locuitori. Primarul nu este de la PSD, ci de la Opoziție: Dumitru Leuștean (PNL).

    CITIȚI ȘI:

    * Radu Mazăre, pe lista pasagerilor avionului Tarom care aterizează luni la Bucureşti. Îl va „da în primire” pe Dragnea?

  • VIDEO. Liberalii au umplut Piața Victoriei, locul în care PSD a gazat populația pe 10 august

    În timp ce Liviu Dragnea și gașca PSD-istă se ascund ca șobolanii, speriați că-i huiduie lumea peste tot (ultimele mitinguri anulate – cele de la București și Pitești), liberalii își prezintă astăzi candidații în Piața Victoriei.

    Locul nu a fost ales întâmplător. Piața Victoriei are o încărcătură simbolică deosebită după marea represiune din 10 august 2018, când peste 100.000 de români ai fost gazați, udați, bătuți, hăituiți până după miezul nopții.

    La evenimentul de astăzi participă principalii lideri PNL, candidații partidului la alegerile europarlamentare din 26 mai, dar și președintele Klaus Iohannis. Șeful statului a fost alături de liberali și la mitingul de sâmbăta trecută, de la Iași.

    Piața Victoriei s-a umplut ca în vremurile bune, transmițând o imagine de forță, în contrast cu panica din tabăra PSD.

    Ludovic Orban și Rareș Bogdan pe scena din Piața Victoriei

    Klaus Iohannis: „Infractorii s-au cocoțat în vârful statului”

    • „Sunt impresionat, sunteți mulți. Văd oameni din Moldova, văd oameni din Oltenia, văd pe mulți din Muntenia, văd pe mulți din Dobrogea, văd pe mulți din Transilvania și din Banat. Ați venit la această întâlnire, dragi români din toată țară, și vă spun: Bună ziua, România!”
    • „Ne-am întâlnit azi fiindcă vin alegerile. Avem europarlamentare și referendum. Apreciez întreaga echipă din spatele meu, cea mai tare echipă, cu cei mai buni candidați. Sunt convins că ei vor câștiga alegerile împreună cu voi”.
    • „Săptămâna trecută am adus Europa în România. Să fi văzut fețele liderilor europeni când românii i-au salutat”.
    • „Locul României și locul românilor este în Europa. Europa este România și România este Europa. Noi toți suntem europeni”.
    • „Știți cine nu a fost la Sibiu și cine nu contează în Europa? În Europa nu contează PSD, fiindcă au dovedit că nu sunt în stare de nimic”.
    • „Mandatul PSD se apropie de sfârșit și sper că sfârșitul va veni foarte repede. Îi întreb: unde sunt spitalele promise? Zero! Unde sunt autostrăzile promise? Zero! Unde este bunăstarea promisă? Zero! Ah, mă scuzați: la ei, ei au început să-și rezolve problemele”. (Mulțimea scandează: „Hoții, hoții!”)
    • „PSD a venit la guvernare nu să rezolve problemel românilor, PSD este interesat să-i fie bine lui Dragnea”. (Mulțimea huiduie și scandează: „PSD, ciuma roșie!”).
    • „Și atunci avem o explicație simplă pentru ce a făcut și ce face PSD. Ei de la început nu au vrut să dezvolte România, nu-i interesează românii, nu-i interesează România”.
    • „Lucrează de doi ani și jumătate ca să îngenuncheze justiția românească. Doar pentru asta au lucrat de doi ani și jumătate. Așa ceva nu se poate”. (Mulțimea scandează: „Justiție, justiție!”)
    • „Noi toți vom plăti pentru această guvernare PSD-istă eșuată”. (Mulțimea scandează: „Hoții, hoții”)
    • „S-au cocoțat în vârful statului infractorii. Rușine!”
    • „Fiindcă așa nu se mai poate, vă chem eu, președintele României, la vot, la referendum”.
    • „Români, vă întreb aici, în Piața Vioctoriei: sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru corupți? Daaaaa! Sunteți de acord cu interzicerea ordonanțelor de urgență în domeniul justiției și al politicii penale? Daaaaa! Atunci, dragii mei, la vot!”
    • „Eliberați România! Vă aștept pe toți la vot pe 26 mai! Pentru România, pentru viitorul României, la vot!”

    Ludovic Orban: „În calea furtunilor pornite de Ciuma Roșie”

    • „Avem misiunea sfântă de a finaliza Revoluția, la 30 de ani de la căderea comunismului”.
    • „Alături de noi este cel care stă ca un stejar în calea furtunilor pornite de Ciuma Roșie, care apără democrația și statului european al României: președintele României, Klaus Iohannis!”

    Rareș Bogdan: „Vinovații pentru 10 august vor plăti!”

    • „A venit vremea să eliberăm România de neobolșevicii lui Dragnea!”
    • „Sunt aproape 60.000 de oameni în Piața Victoriei din București”.
    • „România nu mai vrea PSD. Singura forță capabilă să-l învingă pe Liviu Dragnea și pe infractorii lui este PNL”.
    • „Am ales un loc-cheie pentru democrația europeană, un loc extrem de important pentru rezistența românească din ultimii doi ani și jumătate – Piața Victoriei. De aici vom porni șirul victoriilor liberale, șirul victoriilor care vor reda România către oamenii cinstiți”.
    • „România nu este a lui Liviu Dragnea, nu este a lui Dăncilă, nu este a lui Carmen Dan. Este a celor care își educă copiii în spiritul dreptății”.
    • „De doi ani și jumătate, socialiștii lui Dragnea se ocupă doar de drepturile infractorilor. Au abandonat oamenii cinstiți și ne explică cât de rău o duc infractorii. Au eliberat mai devreme din închisori 16.200 de infractori, printre care 2.200 de criminali, 800 violatori și 260 de traficanți de copii. În democrație, hoții stau la pușcărie!”
    • „Ieri, trei șefi ai Jandarmeriei au sunat pentru a-și cere scuze. Au spus că nu vor răul oamenilor și că le e rușine de șeful Jandarmeriei din Mureș și de șeful Jandarmeriei din Topoloveni”.
    • „Vă spun de aici, din acest loc, unde peste 100.000 de oameni au fost gazați și bătuți pe 10 august: vinovații, în frunte cu Carmen Dan, vor plăti! Va veni clipa dreptății pentru ce au făcut pe 10 august aici!”
    • „Vrem ca pensiile speciale să fie tăiate”.
    • „Nu pot ei fura cât puteți voi vota! Să nu uitați să iubiți România în fiecare zi și să credeți în forța PNL!”

    Robert Sighiartău, secretar general al PNL, coordonatorul campaniei liberale la europarlamentare: „Aceste alegeri nu sunt simple alegeri europarlamentare, au semnificație deosebită. Vor influența toate alegerile care urmează de acum încolo”.

    Raluca Turcan, prim-vicepreședinte PNL: „Românii nu sunt hoți, sunt un popor cinstit. România va vota Klaus Iohannis și Partidul Liberal. Avem nevoie ca decizia politică majoră să fie luată de oameni politici dedicați interesului celor mulți. PNL are soluții reale, nu vorbe-n vânt. Un vot usturător cu da la referendum va fi cea mai usturătoare moțiun de cenzură populară”.

    Siegfried Mureșan, europarlamentar, purtător de cuvânt al PPE: „Vreți justiție? Vreți dreptate? Vreți stat de drept? Atunci pe 26 mai trebuie să ieșim la referendum și să spunem ”Da” la ambele întrebări!”

    Mircea Hava, primar Alba Iulia, candidat la europarlamentare: „Pe 26 mai veți avea trei ștampile, trei buletine. Cu fiecare puteți să zdrobiți un trandafir. Ca să aducem bani europeni trebuie să avem acolo oameni care să știe să facă acordul dintre ce vrea Europa și ce vrem noi”.

    Florin Cîțu, senator: „Este doar primul pas pe care îl facem pe 26 mai. În decembrie 2020 trebuie să încheiem acest drum, să facem România liberală pentru copii noștri. PNL trimite o echipă cu adevărat europeană, cu scopul de a arăta că România este o țară care se îndreaptă spre vest, nu spre Rusia”.

    Cristian Bușoi, europarlamentar: „26 mai trebuie să fie începutul sfârșitului pentru PSD și începutul unei guvernări responsabile pentru această țară. UE nu este perfectă, dar dă bani României pentru dezvoltare și dă românilor libertatea de a trăi și a munci oriunde pe acest minunat continent. PSD latră la Uniunea Europeană și pretinde că apără România de UE, în condițiile în care România trebuie apărată de PSD”. (Surse: G4Media.ro, Hotnews.ro)

    Lista candidaților PNL (primii12)

    1. Rareș Bogdan, fost jurnalist Realitatea TV

    2. Mircea Hava, primar Alba Iulia

    3. Siegfried Mureșan, europarlamentar

    4. Daniel Buda, europarlamentar

    5. Adina Vălean, europarlamentar

    6. Vasile Blaga, fost co-președinte PNL, fost președinte PDL

    7. Dan Motreanu, fost deputat, fost secretar general PNL

    8. Gheorghe Falcă, primar Arad

    9. Cristian Bușoi, europarlamentar

    10. Marian Jean Marinescu, europarlamentar

    11. Vlad Nistor, profesor, istoric

    12. Mihai Țurcanu, europarlamentar.

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Aurica Cobuz, primărița PSD care scoate pantoful și-ți dă cu el în cap. „Măi, tu chiar vrei bătaie!”

  • VIDEO. Klaus Iohannis își pune din nou geaca de protestatar în clipul pentru referendum

    VIDEO. Klaus Iohannis își pune din nou geaca de protestatar în clipul pentru referendum

    Preşedintele Klaus Iohannis a postat pe Facebook un clip în care-i invită pe români să participe la referendumul pentru justiţie și să voteze „Da” la cele două întrebări.

    „Toţi ne dorim să trăim într-o ţară în care hoţii şi corupţii stau la puşcărie, nu în fruntea statului”, e fraza-cheie a președintelui.

    Printre imaginile incluse în videoclip se numără și cele cu Klaus Iohannis în celebra geacă roșie, la un protest pro-justiție din ianuarie 2017.

    Mesajul lui Klaus Iohannis

    „Dragi români, cu toţii ne dorim să trăim într-o ţară în care hoţii şi corupţii stau la puşcărie, nu în fruntea statului. Pe 26 mai să spunem răspicat „Da” pentru România europeană, pentru România pe care o iubim, ţara oamenilor cinstiţi şi integri, în care nimeni nu este mai presus de lege! Votaţi «Da» la referendum şi nu-i lăsaţi pe alţii să decidă în locul vostru! Românii votează, pentru că românii contează”.

    La referendumul din 26 mai, care are loc odată cu alegerile europarlamentare, cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin „Da” sau „Nu” la două întrebări:

    1. Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?

    2. Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Aurica Cobuz, primărița PSD care scoate pantoful și-ți dă cu el în cap. „Măi, tu chiar vrei bătaie!”

  • „Pe 26 mai vor ieși la vot mai mulți români decât a putut număra Dragnea vreodată la alegerile europarlamentare!”

    Partidul Național Liberal a lansat un apel de participare masivă la vot, având convingerea că hidra neo-comunistă poate fi zdrobită.

    Liberalii văd în atacurile și diversiunile PSD o dovadă că partidul-mafie trece prin momente de spaimă. Iar această spaimă e dată de „temperatura electorală” a României anului 2019.

    PNL cheamă lumea la vot și pentru că România trebuie menținută pe orbita europeană. Mesajul liberalilor are o notă de optimism: „România oamenilor cinstiți, muncitori și curajoși este mult mai mare decât închipuita Românie a lui Liviu Dragnea”.

    Și o avertizare către PSD-iști: vor avea o mare surpriză în privința prezenței la vot!

    Mesajul PNL

    „Atacurile dezlănțuite ale lui Liviu Dragnea îi măsoară spaima! Pe 26 mai vor ieși la vot mai mulți români decât a putut el număra vreodată la alegerile europarlamentare!”

    „Campania electorală pentru alegerile europarlamentare își are proiecții mult mai adânci în analiza de oportunitate politică pe care și-o fac PSD și Liviu Dragnea. Atacurile din ultima perioadă la adresa PNL și împotriva președintelui Klaus Iohannis măsoara atacul de panică al celui care conduce de facto România din biroul său de la Camera Deputaților.

    Teama cronică de votul rațional al majorității românilor – o majoritate obiectivă și extrem de exigentă, pe care Liviu Dragnea nu o controlează și nu o va putea controla niciodată – l-a transformat într-un gălăgios și lipsit de conținut închipuit lider naționalist de la periferia Europei.

    O utopie de sorginte comunistă

    Singura afirmație pe care PSD o folosește cu prisosință în campanie este «PSD a dat!», iar acest patern al comunicării de sorginte comunistă are un singur obiectiv, acela de a capacita și de a radicaliza în anumite cazuri un electorat captiv, vulnerabil social și dispus să valideze prin vot condiția lui socială definită în strânsă dependență de PSD și de întreg ecosistemul său politic și social.

    Paradigma PSD-istă are adepți, generează aderențe în zone sociale și se declină cu generozitate acolo unde independența cetățeanului este mai degrabă o utopie decât o axiomă socială cu origini democratice.

    Politica PSD numără victime, nu câștigători

    Liviu Dragnea este la finalul unei etape în care a reușit, împotriva celor mai pesimiste prognoze, să izoleze complet România de restul Europei civilizate, să-și ostilize atât mediul de afaceri din România, cât și mișcarea sindicală, să refuze deschiderea economiei românești către miracolul finanțărilor europene nerambursabile, să-și țină în sărăcie propriul electorat și să potențeze cu ajutorul mașinăriei de propagandă și al manipulării un analfabetism funcțional care numără victime, nu câștigători.

    Votanții PSD sunt oameni buni, așa cum sunt toți ceilalți români, au propriile lor aspirații și dorințe, dar sunt captivi delirului personal fără comparație al celui care își numără cu disperare zilele până la finalul carierei politice.

    Regii mincinoase despre asasini plătiți

    România oamenilor cinstiți, muncitori și curajoși este mult mai mare decât închipuita Românie a lui Liviu Dragnea. Nu depărtarea de Europa va face România mai bună și pe români mai bogați. Dimpotrivă.

    Atacurile halucinante la adresa președintelui Klaus Iohannis, regiile mincinoase despre asasini plătiți să-l omoare, campaniile denigratoare la adresa PNL și narativele complet rupte de realitate la adresa tuturor celor care au o cu totul altă abordare decât cea a «conducătorului suprem» zugrăvesc tabloul suprarealist al ofertei cu care PSD își întâmpină alegătorii și discutabilul său viitor european.

    Suveranismul și naționalismul prost înțeles, în care s-a adunat întreaga comunicare electorală a PSD și a lui Liviu Dragnea, nu pot participa activ la emanciparea și evoluția unui popor care respiră și astăzi în interiorul uneia dintre cele mai tinere democrații din Europa.

    Marea spaimă a lui Liviu Dragnea

    Compromis în detaliu de atacurile în rafală la adresa statului de drept și asupra independenței justiției, Liviu Dragnea își caută cu stângăcie un loc în plutonul liderilor europeni care vor să rupă astăzi rândul în care sunt istoric așezate națiunile bătrânului continent.

    Nu este deloc greu de înțeles ceea ce face astăzi Liviu Dragnea, unii chiar ar spune că este un lider politic previzibil, mediocru și incapabil să înțeleagă că adaptarea istorică la realități este singura care poate garanta supraviețuirea politică. Liviu Dragnea suportă, ca modul politic clar definit, un prognostic rezervat din partea celor care știu să previzioneze deznodământul acestui eșec, de multă vreme anunțat.

    Voturile pe care se bazează Liviu Dragnea sunt numărate. Pot fi mult mai puține decât cele pe care Dragnea le-a contabilizat deja, dar niciodată mai multe decât cele pe care românii onești și liberi ai României le pot aduna pe 26 mai. Aceasta este marea spaimă a lui Liviu Dragnea! Să iasă la vot mai mulți români decat a putut el număra vreodată la alegerile europarlamentare!”

    CITIȚI ȘI:

    * CTP: „Discursul lui Dragnea pregătește o intervenție în forță, cel puțin la fel de violentă ca aceea din 10 august”

    * VIDEO. Aurica Cobuz, primărița PSD care scoate pantoful și-ți dă cu el în cap. „Măi, tu chiar vrei bătaie!”

    * Antena 3 ceartă un ministru pentru că-l aduce „prea repede” în țară pe fugarul Radu Mazăre!

  • Carmen Dan – „sluga obedientă și ticăloasă a infractorului-șef al PSD”. Liviu Dragnea – „victima unor asasini închipuiți”

    Discursul Opoziției la adresa PSD se radicalizează, pe fundalul unor acțiuni sau declarații abominabile ale actualilor guvernanți. Președintele PNL, Ludovic Orban, a emis marți un comunicat devastator.

    Înfuriat de solicitarea ministrului-marionetă de la Interne, Carmen Dan, de a fi anchetați protestatarii anti-PSD de la Iași sau Galați, Ludovic Orban o numește pe aceasta „sluga obedientă și ticăloasă a lui Dragnea”, care la rândul său este „infractorul-șef al PSD”.

    Liderul PNL constată că Dragnea se află „într-un delir al minciunilor și al scenariilor de cea mai joasă speță”. De asemenea, Orban denunță „închipuirea a tot felul de amenințări” din partea unor inamici fictivi.

    Comunicatul lui Ludovic Orban

    „Carmen Dan recidivează în folosirea abuzivă a funcției. Să înceteze de îndată represaliile împotriva românilor revoltați de PSD!”

    „Sluga obedientă și ticăloasă a lui Dragnea de la Interne, Carmen Dan, recurge în mod abject la anchetarea manifestanților anti-PSD, pentru a intimida oamenii care protestează legitim și pașnic împotriva guvernării lor dezastruoase.

    Infractorul-șef al PSD, Liviu Dragnea, pozează absurd și penibil în victima unor asasini și bătăuși închipuiți, în timp ce folosește Jandarmeria și toate forțele de ordine ale statului pentru a-l apăra de revolta oamenilor care s-au săturat de o guvernare care de doi ani și jumătate face legi doar pentru eliberarea infractorilor din pușcării.

    Ministrul de Interne, Carmen Dan, a atins culmea josniciei în această funcție care ar trebui să apere drepturile și libertățile cetățenilor la manifestare liberă și pașnică a nemulțumirilor lor față de guvernarea țării.

    În schimb, Carmen Dan recidivează în folosirea abuzivă a funcției de ministru de Interne împotriva unor cetățeni care protestează pașnic și trece de la folosirea forței împotriva lor, așa cum s-a întâmplat anul trecut la mitingul din 10 august, la amenințări cu plângeri penale care să-i bage în închisoare pe cei care huiduie împotriva lui Dragnea și a infractorilor din PSD.

    Ministerul de Interne nu e la dispoziția lui Dragnea, nici a diversiunilor acestuia, ci a românilor! Nimeni nu a văzut presupusele violențe clamate de Dragnea. De altfel, liderul PSD este într-un delir al minciunilor și al scenariilor de cea mai joasă speță, cu care încearcă să-și acopere prăbușirea și izolarea de români și de partenerii europeni ai României.

    Vreau să transmit un avertisment foarte serios pentru Liviu Dragnea și acoliții lui, care se folosesc de instituțiile statului împotriva cetățenilor: să înceteze imediat orice formă de intimidare și de represalii împotriva celor care protestează pașnic în această țară!

    Închipuirea a tot felul de amenințări pentru a vă apăra cu toate forțele de ordine pe care le aveți la dispoziție de revolta oamenilor cinstiți are un singur leac: votul cetățenilor din 26 mai, când românii vor vota pentru a scăpa România de infractori și de PSD. De ceea ce vă este frică, nu scăpați!”

    CITIȚI ȘI:

    * Prin maneaua lui Guță, PSD face propagandă Rusiei într-un clip oficial! Steagul Rusiei și un avion Aeroflot, alături de Dragnea

  • Prin maneaua lui Guță, PSD face propagandă Rusiei într-un clip oficial! Steagul Rusiei și un avion Aeroflot, alături de Dragnea

    Prin maneaua lui Guță, PSD face propagandă Rusiei într-un clip oficial! Steagul Rusiei și un avion Aeroflot, alături de Dragnea

    Președintele PMP, Eugen Tomac, a observat un lucru ciudat: în clipul manelistic dedicat PSD-ului de Nicolae Guță, la comanda partidului lui Liviu Dragnea, apar steagul Rusiei și un avion Aeroflot!

    Tomac are ochiul format, el fiind originar din Basarabia, așa că însemnele Rusiei i-au sărit în ochi.

    „În timp ce divizează țara, PSD transmite, prin clipuri electorale, mesajul subliminal că România condusă de Liviu Dragnea are alternativă la UE: Rusia”, scrie președintele PMP.

    Eugen Tomac

    Apariția însemnelor Rusiei într-un clip electoral din România este cel puțin ciudată. Mai ales că e vorba de alegeri pentru Parlamentul European, nu pentru Duma Rusiei sau pentru Comunitatea Statelor Independente (CSI)!

    „Nicăieri în manea nu se vorbeşte despre Europa și nu apare steagul UE. Se încearcă impunerea percepţiei că «Maica Rusie este bună»”, scrie Tomac. Acesta conchide: „PSD-iştii nu mai au mult şi vor începe să-şi arate tatuajele cu chipul lui Putin, pe care le vor purta cu mândrie”.

    Dezvăluirile lui Eugen Tomac

    „PSD a ajuns să facă propagandă pe faţă în favoarea Rusiei. Steagul Federației Ruse și un avion Aeroflot, în maneaua pro-PSD a lui Nicolae Guță.”

    Guță și avionul Aeroflot

    „În timp ce divizează țara, PSD transmite, prin clipuri electorale, mesajul subliminal că România condusă de Liviu Dragnea are alternativă la UE: Rusia.

    Maneaua viralizată a lui Guţă, de la sfârşitul de săptămână trecut, este o comandă a PSD, aşa cum a recunoscut şi impresarul personajului în cauză. Excludem astfel varianta în care oamenii lui Daddy nu şi-au dat acceptul pe «creaţia artistică».

    De altfel, Codrin Ştefănescu s-a grăbit să laude maneaua şi a recunoscut-o ca atare. A făcut asta pentru că în ea apar steagul Rusiei şi un avion Aeroflot (compania de stat a Federaţiei Ruse), argumente simbolice definitorii pentru direcția în care PSD vrea să ducă România. PSD-iştii nu mai au mult şi vor începe să-şi arate tatuajele cu chipul lui Putin, pe care le vor purta cu mândrie.

    Nicăieri în manea nu se vorbeşte despre Europa și nu apare steagul UE. Se încearcă impunerea percepţiei că «Maica Rusie este bună». Practic, toate eforturile PSD din ultima perioadă merg în direcţia orientării României către Est şi a abandonării viziunii euroatlantice a ţării noastre.

    Să nu ne prefacem că nu înţelegem: Dragnea şi PSD îşi doresc scoaterea României din UE şi din NATO, potenţând un discurs eurosceptic. Fac asta deopotrivă pentru că sunt «virusaţi» de Moscova, dar şi pentru că îşi imaginează că aşa vor putea scăpa de rigorile legii.

    De aceea, e important ca, pe 26 mai, oamenii să respingă naţionalismul extremist eurosceptic al PSD şi să pună ştampila pe PMP, singurul partid care s-a luptat pentru impunerea temelor europene la aceste alegeri europarlamentare.”

  • Discurs excepțional al lui Ludovic Orban la Galați. „Mergeți la vot! Spuneți-le părinților și bunicilor voștri să nu mai voteze PSD! Spuneți-le să voteze pentru voi, tinerii, pentru viitorul vostru!”

    Președintele PNL, Ludovic Orban, a avut un discurs formidabil, duminică, la Galați. Un discurs ferm, clar, de dreapta, dar o dreapta echilibrată. Un discurs în care a respins tentația populismului.

    Discursul lui Orban conturează și programul politic al PNL, bazat pe investiții, pe reconstrucția țării, pe meritocrație. Liderul liberal a explicat plastic cum vor fi „evacuate” din aparatul de stat beizadelele camarilei PSD-iste. El i-a îndemnat pe tineri să-și mobilizeze părinții și bunicii pentru un vot rațional, anti-PSD, pentru ca ei, tinerii, să nu mai plece masiv din țară.

    Discursul lui Ludovic Orban la Galați

    Mă bucur să fiu astăzi alături de dumneavoastră, într-o zi fastă, care prevestește ceva bun pentru Galați. Partidul Național Liberal va câștiga alegerile și în județul Galați!

    În ianuarie, februarie, martie 2017, după ce PSD-ul ne-a bătut măr, erau la 54-55% în sondajele de opinie, iar Partidul Național Liberal căzuse la 16-17%, baza partidului era demoralizată. Când le spuneam unor colegi de-ai mei că putem să-i batem pe PSD-iști, se uitau la mine ca la felul 14.

    Iată, astăzi, că se poate! Iată, astăzi, că Partidul Național Liberal are forța de a spune adevărul și de a-i convinge pe români că România trebuie să revină în mâna românilor buni, cinstiți, credincioși, pricepuți, corecți, cu frică față de Dumnezeu și care știu ce trebuie să facă în această țară.

    Dacă cineva vă spune că Partidul Național Liberal nu are program, înseamnă că este rău intenționat. Prin tot ceea ce facem arătăm că avem program.

    Când ei au vrut, și-au introdus supracciza la combustibil. Partidul Național Liberal a fost împotrivă și i-a avertizat că va scădea consumul de combustibil în România, că vor scădea încasările la bugetul de stat și că prețul motorinei și benzinei se va duce în aer. Am avut dreptate. PNL, dacă ajunge la guvernare, va tăia supraaciza la combustibil.

    Atunci când au venit, și-au introdus suprataxa pe contractele part-time, în care oameni care poate nu câștigau suficient dintr-un loc de muncă, sau poate nu aveau capacitatea să muncească opt ore, puteau să câștige un ban dintr-un contract pe două ore, pe patru ore,
    pe șase ore. Ei au taxat astfel încât aproape niciun român nu mai poate să facă un contract pe part-time, că trebuie să plătească la salariu minim brut integral, chiar dacă el muncește două ore. S-a ajuns în situația absurdă în care trebuiau să plătească mai mult taxe decât încasau, ca urmare a reglementărilor idioate.

    Vom desființa suprataxa pe part-time pentru a le permite celor care vor să muncească în plus ca să câștige mai bine, să își facă astfel de contracte și să nu trebuiască să plătească taxe și impozite în plus pentru că vor să muncească.

    Partidul Național Liberal niciodată nu a acceptat ca din banii noștri, ai celor care muncesc, să plătim lenea. Suntem de acord să dăm ajutor social unor oameni care nu pot să muncească, dar nu poți să dai ajutoare sociale unor zdrahoni cărora nu le place munca, care stau și beneficiază de ajutorul social, deși li se oferă locuri de muncă. Și aici vă spun limpede: oricine va refuza un loc de muncă, dintre cei care beneficiază de ajutor social, nu îi vom mai da ajutor social, pentru că România nu se poate clădi decât pe muncă, pe hărnicie, pe tot ceea ce într-adevăr duce la prosperitate individuală și la prosperitate națională!

    Am susținut proiectul de lege cu voucherele de vacanță și ce face PSD? Dă voucherele de vacanță în sectorul public, de cei 5 milioane de angajați din sectorul privat nu le pasă. Și atunci vă spun limpede: și ei trebuie să beneficieze de aceste vouchere de vacanță! Cum facem asta? Stimulându-i pe angajatori, pe companii, deducând cheltuielile cu voucherele de vacanță, astfel încât și angajații din mediul privat să primească acest drept de a avea un venit pentru a-și petrece vacanța în România.

    Vă mai spun lucruri simple. Nu poți să guvernezi cu 28 de ministere, cu sute de agenții, cu sute de secretari de stat, cu armate de subsecretari de stat, cu servicii deconcentrate ale căror număr nu-l mai cunoaște nimeni și cu oameni care își câștigă leafa fără să facă nimic!

    Vedeți că PSD ne acuză că vrem să dăm afară oameni din administrație. Da, fraților, este adevărat, dar noi nu vrem să-i dăm afară pe funcționarii de carieră, competenți, care sunt umiliți, astăzi, de toți politrucii băgați pe ușa din dos de PSD în instituțiile publice! Noi vrem să-i plătim bine pe funcționarii care servesc cetățeanul, pe funcționarii competenți, și să dăm afară toate beizadelele, toate cozile de topor pe care le-a adus PSD în ultimii doi ani și jumătate, și să-i trimitem – dacă vor să câștige bani – să muncească pe piață, cum muncim și noi pentru a ne câștiga existența.

    Iar a apărut Androneasca la Ministerul Educației – ce năpastă mai mare pe Educație putea fi decât Androneasca?! Sigur că unii au zis: după Liviu Pop-„Genunche” și după „Pamblică” vine Androneasca. Dar vă spunun lucru: Androneasca a distrus sistemul de învățământ și profesional, a lăsat țara asta fără meseriași. De 15 ani de zile, tinerii, care poate nu vor
    să urmeze o facultate, nu mai au unde să se pregătească să învețe meserii căutate, din care pot să căștige bani, de la fierar-betonist la macaragiu, la prelucrător prin așchiere și la toate meseriile care sunt căutate. Și din cauza acestei lipse de meseriași, România nu se dezvoltă așa cum ar putea să se dezvolte, pentru că cine vine să investeacă în România, să facă o fabrică, dacă nu găsește o mână de lucru pregătită…

    Când o aud pe Androneasca că spune că vrea să refacă sistemul de învățământ tehnic și profesional, îmi vine să arunc televizorul pe geam. Cum să refacă sistemul de învățământ tehnic și profesional groparul sistemului de învățământ tehnic și profesional – Androneasca?!

    Fraților, nu mă cunoașteți mulți dintre voi suficient de bine, dar vă spun un lucru: uitați-vă ce oameni am invitat în partid! Violeta Alexandru a venit în partid la invitația mea. Violeta Alexandru, care a fost șef la Pro Democrația, șef la Institutul pentru Politici Publice și ministrul Dialogului Social, este în Partidul Național Liberal pentru că este un om de calitate, un om valoros. Siegfried Mureșan a venit în Partidul Național Liberal la invitația mea. Nu pot să vă dau lista consilierilor pe care i-am adus, de la Sorin Costrei, prorectorul Universității, până la Bogdan Glăvan. Profesori, oameni de afaceri, oameni cu performanțe în domeniile lor.

    Trebuie să spunem un lucru clar și răspicat: România nu mai poate să stea cu ierarhia valorilor inversată, în care în vârful piramidei să se cocoțe toți infractorii și toate cozile de topor, toți codașii, toți cei care nu au fost în stare să facă nimic în viața lor, nici în afaceri, nici în cariera profesională! Este vremea ca România să fie condusă de vârfurile sale, este vremea să reinstaurăm meritocrația în România! Este vremea să-i încurajăm pe cei care într-adevăr fac performanță! Pe cei care au viziune, au competență și au capacitatea de a da direcția bună a acestei țări.

    Dragii mei, mai avem două săptămâni. Este pe cale să se producă o adevărată revoluție, o revoluție pașnică, în care din ce în ce mai mulți oameni doresc o schimbare profundă, din ce în ce mai mulți oameni înțeleg că România nu mai poate să stea pe direcția aceasta. Și înțeleg un lucru: că doar Partidul Național Liberal are forța schimbării și doar Partidul Național Liberal are forța să pună România în primul rând.

    Oameni buni, în două săptămâni nu pierdeți nicio secundă! Celor tineri le spun un lucru: rugați-i pe părinții și pe bunicii voștri să nu mai voteze așa cum vor ei, pentru că sunt păcăliți de PSD, care nu numai că nu le-au crescut pensiile, în realitate le-au tăiat pensiile!

    Spuneți-le să nu mai voteze cu PSD! Spuneți-le să voteze pentru voi, tinerii, pentru viitorul vostru! Și spuneți-le că dacă vă vor acasă, realizați în viață, trebuie să voteze Partidul Național Liberal. Spuneți-le: nu umblă nicăieri câini cu covrigi în coadă și povestea cu muieți-s posmagii – chiar dacă e în folclorul românesc, nu mai trebuie să fie în concepția noastră.

    Politica poate fi foarte onorabilă, politica se poate face la cel mai înalt nivel dacă este făcută de oameni de calitate, de oameni cărora nu le place să mintă și nu au capacitatea de a minți, de oameni care să se țină de cuvânt, de oameni care nu sunt în stare chiar de orice ca să obțină voturi, de oameni care nu folosesc argumente ca șpagă, corupție, amenințare, intimidare și manipulare, așa cum își adună PSD-ul voturile.

    Astăzi, la Tecuci, tot ce a putut să facă PSD-ul – în condițiile în care noi, sute de liberali, am mers și am dat mâna cu tecucenii și am fost primiți foarte bine – au găsit câțiva rromi, probabil beneficiari ai ajutorului social, pe care i-au adus și cu copiii ca să ne huiduie. Cât de ticălos și de nemernic să fii să ajungi să-i folosești pe copii pentru interesele tale mizerabile?! Niciun om cu scaun la cap din Tecuci nu a venit să ne spună ceva rău nouă, liberalilor. Toți oamenii pe care i-am întâlnit ne-au privit cu favorabilitate și cu speranță și putem să-i convingem pe toți să aibă încredere în Partidul Național Liberal.

    Vreau ca pe 26 mai, împreună, să sărbătorim victoria Partidului Național Liberal și victoria României!

    © Toate drepturile rezervate

    Sari la bara de unelte

  • VIDEO. Maneaua lui Guță pentru PSD: „Marțienii de-ar veni / Și tot nu ne pot opri / De vrei gustul fericirii / Ștampilează trandafirii!”

    Disperarea din sondaje, dar mai ales după protestele masive ale populației, a determinat conducerea PSD să apeleze și la ajutorul maneliștilor.

    Cel tocmit – contracost, evident – a fost Nicolae Guță, zis „Magnificul” (nu Soliman Magnificul, ci Guță Magnificul!). Acesta a improvizat o manea de un penibil absolut. Or avea iubitorii de manele un IQ mai scăzut decât media națională, dar nici chiar așa!

    În maneaua lui Guță Magnificul apare și Dragnea Superbissimul. Lipsesc cătușele, dar probabil că ele vor apărea în următoarea manea, cea de dor și jale.

    Pe fundal se derulează imagini de la mitingurile PSD, cu Dragnea în prim-plan. Se vede însă și o femeie care numără banii. Or fi banii plătiți de PSD lui Guță sau oamenilor aduși la mitinguuri cu autocarele?

    Videoclipul începe cu o dedicație: „Atențiune, atențiune! Atențiune, națiune! Din partea mea, Guță Nicolae Magnificul, dedic această melodie pentru cel mai tare partid posibil – pentru PSD. Doar PSD poate să facă ceva pentru România. Ascultați-mă ce spun: PSD-u-i cel mai bun!”.

    Maneaua lui Guță pentru PSD

    „De vrei gustul fericirii

    Ștampilează trandafirii!

    Când e cald fierul se bate

    Dacă vrei prosperitate.

    Refren:

    Hai, române, hai la urnă

    Dacă vrei viața mai bună!

    Votează cu-ncredere

    Liviu Dragnea, PSD!

    —————————-

    Arde flacăra în torță,

    PSD-ul e o forță.

    Marțienii de-ar veni

    Și tot nu ne pot opri.

    (+ Refren)

    Noi suntem așii puterii

    Și noi vrem binele țării.

    De toți românii ne pasă

    Ne vrem tinerii acasă.

    (+ Refren)”

  • VIDEO. Gafă penibilă a Vioricăi Dăncilă: după ce a încurcat Podgorica cu Priștina, a confundat și Galațiul cu Iașiul!

    Viorica Vasilica Dăncilă a comis-o din nou! Caraghios, penibil, ridicol. La Galați, a spus: „Facem aici Summit-ul de la Iași!”. Anul trecut, aflată la Podgorica (capitala Muntenegrului), a zis că e bucuroasă că se află la Priștina (capitala Kosovo).

    Premierul Dăncilă a comis noua gafă, dintr-o serie nesfârșită, când încerca să critice Summit-ul de la Sibiu și pe președintele Klaus Iohannis. „De aceea, dragi români, facem aici summit-ul de la Iași”, a glăsuit Vasilica, privind în stânga și-n dreapta ca oaia speriată.

    Sesizând rumoarea provocată și, probabil, după ce i-a șoptit cineva „Galați!”, Vasilica a încercat s-o dreagă: „… scriem Declarația de la Galați”.

    În „Declarația de la Galați”, Dăncilă a încercat un exercițiu penibil de populism: „Vom susține cu tărie că nu mai acceptăm niciodată ca pensiile și salariile să fie tăiate, că nu mai acceptăm niciodată ca spitalele să se închidă, că nu mai acceptăm niciodată ura și dezbinarea, că vrem o Românie unită, că vrem ca noi cetățenii să ne creionăm propriul destin”.

    Pe 25 iulie 2018, aflată la Podgorica, capitala Muntenegrului, Viorica Dăncilă și-a declarat bucuria de a fi prezentă la… Priștina, capitala Kosovo, stat nerecunoscut de România! Interpreta, mai inteligentă, a tradus folosind cuvântul Podgorica în loc de Priștina.