Categorie: Moravuri

  • Ura împotriva femeilor i-a adus 6 luni de închisoare unui manelist în vogă, pentru o melodie infectă, discriminatoare

    Manelistul Dani Mocanu (28 de ani) a fost condamnat joi, de către Judecătoria Pitești, la 6 luni de închisoare cu executare, pentru infracțiunea de incitare la ură sau discriminare, din cauza melodiei „Curwa”.

    În plus, instanța obligă YouTube să înlăture videoclipul melodiei, publicat pe platformă,  precum şi toate videoclipurile conexe.

    Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

    Manelistul a fost trimis în judecată în luna ianuarie a anului trecut, când procurorii arătau: „În data de 27.04.2019, inculpatul a încărcat pe platforma online YouTube un videoclip filmat și montat anterior, prin intermediul căruia a instigat publicul larg la ură și discriminare împotriva femeilor. La finalul lunii noiembrie 2019, videoclipul înregistra peste 18 milioane de vizualizări și a generat venituri de aproximativ 34.000 dolari USA, ce au constat în drepturi de publicitate aferente videoclipului”.

    În iulie 2019, maneaua „Curwa”, cântată de Dani Mocanu, a fost reclamată și la Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării (CND), pentru versurile instigatoare la violenţă împotriva femeilor.

    Piesa reprezintă „discriminare pe criteriul sex şi instigare la violenţă” şi „are ca efect crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare şi ofensatoare la adresa femeilor, cu atât mai mult cu cât mesajele transmise prin versurile şi videoclipul melodiei «Curwa» sunt din partea unui artist cunoscut publicului larg, care legitimează astfel şi încurajează atitudinile misogine”, au explicat reclamanţii.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Clotilde Armand îi scoate din locuințele sociale pe reporterul-videochat de la RTV și pe doi angajați de la Antena 3. Aceștia le-au obținut ilegal, de la fostul primar Tudorache

    * Revolta unui medic, după coșmarul din India: „Mai are tupeu Adina Alberts să spună ceva despre Covid, India, ivermectină, tratamente inventate? Se ia în continuare de vaccinuri?”

    * VIDEO. Teolog fanatic, anarhist: „Ne-au terfelit sfinții, ni L-au terfelit pe Hristos! Ordinarul ăla de vaccin nu mă interesează!”

    * România sparge celula GRU de la Ambasada Rusiei! Adjunctul atașatului militar, expulzat pentru spionaj și declarat persona non grata

    * „Cervele” rusofile s-au ales cu dosar penal pentru „lovire sau alte violențe”! Anarhistele PSD-isto-AUR-iste riscă pușcăria

    * Dragnea rămâne la închisoare pentru că se consideră „deținut politic”. Judecătorii au constatat că infractorul PSD nu dă dovezi de îndreptare

    * Alexe și Chirica, încolțiți de DNA și DIICOT: puși sub acuzare pentru corupție, cu restricții judiciare

    * Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Gheorghe Funar – printre foștii parlamentari care își vor pensiile speciale înapoi! Numărul celor care dau în judecată statul, ca să-și recupereze privilegiul, este de ordinul sutelor

    * Reglare de conturi între „locotenenții” lui Ion Iliescu: Mironov îl alungă pe Gelu Voican Voiculescu de la șefia Institutului Revoluției!

    * Rusia a trimis Braziliei vaccinul Sputnik V cu virus viu, nu mort! Mai mult i-a infectat decât i-a imunizat

  • VIDEO. Proxenetul Alex Bodi umilește copii africani, pe care-i pune să strige în cor: „Mulțumim pentru mâncare. Alex Bodi, salutare!”

    Interlopul Alex Bodi, fostul soț al vuvuzelei Bianca Drăgușanu, a postat pe profilul său de Facebook, pe 30 martie, un filmuleț realizat într-o țară africană. Clipul video prezintă un grup de peste 100 de persoane, majoritatea copii, care sunt umiliți de echipa lui Bodi.

    Micuții africani sunt puși să strige, după dictare, un fel de „Odă lui Bodi”, în limba română. Ei îi mulțumesc interlopului pentru donația făcută comunității respective. Africani nu știu însă că banii lui Bodi sunt bani murdari, obținuți din proxenetism și trafic de persoane (conform acuzațiilor aduse de procurorii DIICOT).

    „Cu puțin ajutor putem crea lucruri mărețe”, a scris Alex Bodi în dreptul postării în care prezintă înregistrarea copiilor africani fericiți că au primit de mâncare.

    VIDEO: „Corul” african, dirijat de un tovarăș alui Alex Bodi

    În prezent, Alex Bodi nu poate părăsi țara, pentru că se află în arest la domiciliu. De aceea, „maestru de ceremonii” în tribul african este un prieten al interlopului.

    Incantația africanilor

    „Alex Bodi, salutare!

    De aici, din depărtare.

    Mulțumim pentru mâncare!

    Astăzi suntem fericiți

    Că la noi voi vă gândiți.

    Salutare, Alex Bodi!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Catanga a murit pentru că n-a vrut să stea în spital, s-a tratat singură acasă cu Ivermectină! „Soțul ei spunea mereu că el nu crede în Covid”

  • Părăsit de cea de-a 5-a nevastă, bătăușul Ilie Năstase îi cere cadourile înapoi! Printre acestea, o limuzină Bentley

    Agresivul Ilie Năstase (74 de ani), fost tenismen legendar cu comportament de golan, a ajuns și la cel de-al cincilea divorț. Ioana Simion (45 de ani) n-a mai suportat violențele soțului său și a ales să se despartă de acesta.

    Năstase n-a acceptat divorțul la notar, ci la tribunal, pentru că vrea și un partaj nemilos! El vrea s-o lase pe Ioana Simion fără cadourile scumpe pe care i le-a făcut în cei doi ani de conviețuire.

    Cele 5 căsnicii ale lui Ilie Năstase, toate eșuate

    Ilie Năstase a fost căsătorit de cinci ori.

    • În 1972, la vârsta de 26 de ani, s-a însurat cu Dominique Grazia, un top model belgian, cu care are o fiică, Nathalie. Au divorțat 10 ani mai târziu.
    • În 1984 s-a căsătorit cu actrița americană Alexandra King, cu care a adoptat doi copii, Nicholas și Charlotte.
    • În 2004, cea de-a treia doamnă Năstase a devenit o româncă, Amalia Teodorescu. Au două fiice, Alessia și Emma Alexandra. Au divorțat în 2010.
    • În 2013, Ilie Năstase s-a însurat cu Brigitte Sfăt, vedetă mondenă cu trecut accidentat (inclusiv un sejur la pușcărie). După multe scandaluri, cei doi au divorțat în 2018.
    • În 2019, Ilie Năstase s-a însurat cu Ioana Simion. Un an mai târziu se aflau deja în pragul divorțului. Acum, despărțirea pare inevitabilă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Dan Bittman: „Dacă mai aveam 20 de politicieni ca Șoșoacă, eram Suedia, nu România! Eram departe de tot. Doamna Șoșoacă este un om credibil”

    Interviu de pomină: s-au întâlnit o jurnalistă conspiraționistă (Adriana Bahmuțeanu) cu un cântăreț conspiraționist (Dan Bittman) și au elogiat-o pe o mama conspiraționismului și a mahalagismului din politică (Diana Iovanovici-Șoșoacă). Bittman a făcut câteva afirmații de cetățean plecat cu sorcova!

    În interviul acordat mult-divorțatei Adriana Bahmuțeanu (fosta soție a lui Silviu Prigoană), Dan Bittman a declarat: „Doamna Șoșoacă este un om credibil. Dacă mai aveam 20 de politicieni ca Diana Iovanovici-Șoșoacă, eram Suedia, nu România! Eram departe de tot”.

    În momentul în care Bittman s-a plâns de lipsa unor politicieni care „să fie pentru țară, să acționeze independent de interesele altora”, Adriana Bahmuțeanu a intervenit (pe principiul „s-a-ntâlnit tusea cu junghiul”): „Acum avem un politician independent, doamna Diana Șoșoacă!”.

    Reacția lui Bittman a fost pe placul Bahmuțencei: „Ah, da, o salut și, uite, beau un pahar de vin în cinstea ei! Dacă mai aveam 20 de politicieni ca Diana Iovanovici-Șoșoacă, eram Suedia, nu România! Eram departe de tot”.

    Bittman susține că Șoșoacă „se luptă pentru drepturile” românilor, care „au uitat să-și ceară drepturile, nu știu nici ce drepturi au”.

    „Unii sunt deranjați de modul în care ea se exprimă. Ea e femeie, iar în România misogină, femeile trebuie călcate în picioare. Dar este o femeie care cunoaște legile, este o femeie care apară legile și vorbește în numele legii. Suntem într-o țară, România, în care nimeni nu apără legea în fața autorităților. Nu avem o lege a răspunderii prezidențiale – pentru că președintele încalcă legea în fiecare zi”, a aberat cântărețul finanțat masiv de PSD.

    „Doamna Șoșoacă este un om credibil, ar putea fi un lider… dar are nevoie de consilieri buni”, a elogiat-o Bittman pe Senatoarea Urlătoare.

    După mintea cântărețului, anarhista Șoșoacă este „un adevărat avocat al poporului!”.

    „Alții dau cu invective în ea… pentru că… e pe interese. Întreaga presă e pe interes, e plătită… presa liberă e o poveste. Fără îndoială, Diana Șoșoacă este un început, îmi pare rău că cei din fostul partid al ei nu au știut să renunțe la orgolii. Diana Șoșoacă trebuia menținută, pentru că face treabă. Ea face treabă, face pentru popor, ea este un adevărat avocat al poporului! Uite, poate facem o mișcare civică, o invităm și pe Diana Șoșoacă și facem o mișcare civică adevărată”, a mai spus Bittman.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * TEROARE LA ONEȘTI. Un individ de 68 de ani a sechestrat și înjunghiat mortal doi meșteri mai tineri, care-i renovau apartamentul. Polițiștii au ratat operațiunea de salvare

  • „Șoșocul” Ninel Peia jignește grav români remarcabili: „KGB-ista Monica Macovei”, „anti-patriotul Andrei Pleșu”, „stârpitura Patapievici”, „jigodia Melania Cincea”

    Un text de o scârboșenie insuportabilă a produs, pe site-ul BPnews.ro (care-i aparține), mizerabilul Ninel Peia (51 de ani), asociatul politic al senatoarei Diana Iovanovici-Șoșoacă. Fost deputat PSD în legislatura 2012-2016, actual președinte al Partidului Neamul Românesc (PNR), Peia a aruncat jigniri grele și calomnii scandaloase asupra unor personalități remarcabile ale României.

    În acest text imund, ținta lui Ninel Peia este jurnalista Melania Cincea de la Timișoara, o voce de o bună-credință confirmată și reconfirmată în ultimul deceniu. Dar dacă tot și-a dezlănțuit umorile puturoase, Peia a aruncat ceva zoaie și asupra altor voci ale democrației, precum Monica Macovei, Andrei Pleșu etc.

    APEL: Melania Cincea, Monica Macovei, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici etc., dați-l în judecată pe nemernicul ăsta! Orice instanță îl va pune la plată grea pentru scabroșeniile emise!

    Nefrecventabilul personaj adus pe scena publică de PSD-ul lui Dragnea, în 2012, meșterește acum etichete de om defect, precum „KGB-ista Monica Macovei”, „sorosista Melania Cincea”, „anti-patriotul Andrei Pleșu”, „stârpitura Horia-Roman Patapievici”.

    În privința Melaniei Cincea, pe care o atacă suburban pentru că jurnalista a îndrăznit să scrie că protocolul dintre AUR și PNR ar fi ilegal, camaradul senatoarei Șoșoacă folosește expresii infernale: “japiță”, “mizerabilă”, “jigodie”, “târâtură”, “spurcăciune”, “putoare slabă de minte”, “putoare mică și infectă”, „canalie de presă”, „sluga lui Soros”, “vomită scrieri ca o grizetă la ciclu”.

    Pentru a vă convinge de toxicitatea tandemului Peia – Șoșoacă (exponenții Partidului Neamul Românesc), vom reproduce câteva fragmente din textul fostului deputat PSD.

    Avertisment: textul conține expresii și idei care vă pot afecta emoțional!

    Dejecții marca Ninel Peia (asociatul lui Șoșoacă)

    „Melania Cincea: încă o canalie de presă! Sluga lui SOROS”

    • „Eu înțeleg că neobolșevicii au nevoie de japițe care să le facă jocurile, dar e nevoie ca astfel de vânduți să fie și imbecili? Se pare că da. Cel puțin în cazul Melania Cincea, care vomită scrieri ca o grizetă la ciclu.”
    • „Jurnalismul a ajuns să adăpostească sute de lichele, creaturi ale Întunericului pentru care deontologia s-a transformat în închinarea de sute de ori pe zi la icoanele neobolșevicilor. Aceste canalii… (…)”
    • „Și dacă asemenea japițe vor trebui să poarte un nume, eu aș propune ca acesta să fie Melania Cincea.”
    • „Mizerabila Melania este exemplul perfect de provincial care se crede salvat dacă pupă-n cur vectorii progresismului neobolșevic de la noi. Culmea jigosidmului, Cincea e din Timișoara, orașul Revoluției. Aici ea conduce cică o publicație pe nume Timpolis.ro, dar pentru că Engels și Marx joacă tontoroiul pe neuronii muierii și neobolșevicii au găsit o proastă gata să facă bot moca, atârnătoarea a fondat și Putereaacincea.ro. Și cum slugăreala Melaniei a fost remarcată și la București, odată cu mulțimea vidă din craniul ce-l poartă degeaba, târâtura a fost racolată și de oficina progresistă botezată abuziv 22. De aici, la a face garagață pentru Contributors și România Liberă nu mai era decât un pas, împlinit cu grație de coana Cincea.”
    • „Foarte ușor de urmărit traseul profesional a acestei terminate.”
    • „(…) Slugile de aici ale agendei lui Soros au nevoie de astfel de trompete.”
    • „Canalia din Timișoara se ocupă de topul jegoșilor, începând cu însuși Vladimir Tismăneanu, crescut de comuniști și ajuns o bubă în România. Periplul continua cu Pleșu și Liiceanu, intelectualii-vectori umflați de Securitate ca niște broaște râioase.  Bineînțeles, nu lipsesc Monica Macovei, Iulian Fota, agentul merkelist Sigfried Mureșan, scriitorul zero barat Cărtărescu, Cristi Preda, securistul Petrov (recte bețivul Traian Bășinescu), trădătorul-dictator Dan Barna sau jigodia care îl vrea aruncat în uitare pe marele naționalist Mihai Eminescu, adică stârpitura de Horia Roman Patapievici. Colecția poate fi completată cu Hans Klemm, cel mai sorosist american care a călcat pe teritoriul României, și… ca să ne și amuzăm, trebuie să îl adăugăm și pe clovnul Cristi Danileț.”

    Melania Cincea – Mircea Mihăieș – Andrei Pleșu

    • „Ce vedem noi aici? Un tipar: cururile bune de pupat sunt numai acelea care au diaree progresistă. O lua bani, n-o lua, treaba ei, dar ce se citește cu limpezime este apetitul tutei pentru estropiații neobolșevici.”
    • „Ca să vedeți până unde poate merge caracterul de hazna al muierii, aflați că, cu creierii înecați de teorii antiromânești, japița a încercat să-l albească chiar și pe torţionarul Augustin Lazăr, Procurorul general care, în calitate de Preşedinte al Comisiei de liberare condiţionată de la Penitenciarul Aiud, i-a amînat cu doi ani libertatea disidentului anticomunist Iulius Filip! Și să n-o numești spurcăcine?”
    • „Canalia Melania ar face orice să fie ea cea care ar indica cine să-și lase oasele la Aiud. Canalie e un eufemism pentru cloaca care i-a înlocuit sufletul acestei cârpe sorosiste.”
    • „Acum, că tot e la modă, târâtura a descoperit AUR și Partidul Neamul Românesc. Nimic nou sub soare. Suntem obișnuiți cu astfel de căzături morale.”
    • „Ca orice putoare slabă de minte, râia de Melania descoperă ceva valabil doar pentru singura sinapsă pe care o mai are: cică protocolul de coaborare dintre AUR și PNR este… ilegal. Eu înțeleg că neobolșevicii au nevoie de japițe care să le facă jocurile, dar e nevoie ca astfel de vânduți să fie și imbecili? Se pare că da. Cel puțin în cazul MC, care vomită scrieri ca o grizetă la ciclu.”
    • „Ca să nu iasă din tiparul elaborat de Soros, și cârpa neomarxistă de la Timpolis vede filoruși peste tot. N-are, biata de ea, niciun argument sau vreo dovadă, dar îi dă înainte cu scuipat de harpie.”
    • „Putoarea însă a intrat într-o bulă de manierism. Și ea, ca și alți degustători de caca progresist, încearcă să lipească de mine faptul că am fost în PSD. De parcă ar fi ceva strigător la Cer. Maniera este cea construită pentru dobitoken de la Cotroceni, adevărata cucuvaie care a căzut, ca un blestem, pe capul nostru!”

    Mizeria de articol scris de Nnel Peia, ilustrat cu pozele Monicăi Macovei și Melaniei Cincea

    • „Făi bezmetico, da, am fost membru și deputat PSD, dar nu am reușit să creez un pol de putere patriotică în sânul acestui partid care se adresează cu adevărat maselor, și am fost dat afară pentru asta. Nu neg, nu am de gând să neg lucrurile pe are le-am făcut în viață. Dar așa fac genul ăsta de oameni sterpi la inimă, încearcă să lipească etichete pe care le consideră ei imunde de câte un politician sau altul.”
    • „Măi, infecție malignă, de ce nu ai dat un telefon să îmi ceri și mie părerea? Aproape zilnic sunt la câte o televiziune, poți suna în direct, lepră ce ești, că așa se face.”
    • „Putoare mica și infectă, ce-ar fi să te duci tu unde a înțărcat mutu iapa și să ne scutești de pârțurie care îți împut creierii aflați în putrefacție? Cum, mai ai ceva a spune? Păi dacă nu te conectezi la un cur de Tismaneanu, Pleșu, Patapievici sau Liiceanu, de unde să naști tu vreo idee? (…) În timp, poate se miluiește o jigodie neobolșevică și te scoate și la o ciorbă de burtă, să vadă lumea că neamul putorilor nu s-a stins!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Tragedie: Drăgușanca nu mai are acces la sacoșele cu bani ale clanului Bădălău! „Se pare că nu-i priește Dubaiul”, o ironizează Bădălău jr. „Promoție «3 la 10 lei»”, îi prețuiește ea cele trei „vecine de palier”

    Marea „idilă contracost” dintre Gabriel Bădălău (36 de ani), beizadeaua politicianului Niculae Bădălău (PSD), și Bianca Drăgușanu (38 de ani), o domniță cu ocupație incertă, s-a fâsâit după o lună. Sacoșele cu bani ale lui Bădălău-junior, despre care vorbea soția acestuia, vor rămâne astfel departe de mâinile lungi ale vedetei tabloide.

    La o lună după ce se distrau pe bani mulți în Dubai și Maldive, având grijă să „scape” și ceva poze spre presa tabloidă, Gabriel Bădălău și Bianca Drăgușanu transmit mesaje de despărțire. Atât a durat „această frumoasă poveste de dragoste” (cum sună unul dintre cele mai stupide clișee): de la Revelion până înainte de Valentine’s Day. O lună și câteva zile.

    Pentru Drăgușanca – o conspiraționistă mincinoasă – a fost o lună rentabilă: nu i se întâmplă nici ei prea des să călătorească în paradisuri exotice și să primească super-cadouri de sute de mii de euro în doar câteva săptămâni!

    Bădălău-junior i-a făcut aceste capricii, pentru că banii nu sunt o problemă pentru el. A avut grijă tatăl său, Niculae Bădălău (60 de ani), să-i pună-n brațe firme rentabile și o întreagă rețea de instituții publice (primării din Giurgiu și din alte județe) care să-i ofere contracte generoase, pe bază de influență.

    Dincolo de contractele obținute pe linie de partid, beizadeaua baronului Bădălău a beneficiat (și, probabil, continuă să beneficieze, că nu s-o fi oprit „morișca”) de nenumărate sacoșe pline cu bani. Despre acestea a vorbit soția sa, cântăreața Claudia Pătrășcanu (41 de ani), cu care se află în proces de divorț.

    De altfel, Bădălău-junior poartă la vedere un ceas de 80.000 de euro.

    „Se pare că nu-i priește Dubaiul!”

    În ultimele zile, atât Gabriel Bădălău, cât și Bianca Drăgușanu au transmis semnale de despărțire. Totul a pornit de la fotografiile publicate de Spynews.ro, care l-a suprins pe Bădălău-junior distrându-se cu trei tinere euforice. Distracția a început într-un club și a continuat în apartamentul beizadelei amorale.

    Drăgușanca – fată cuminte, de casă! – s-a supărat foc că și alte domnișoare râvnesc la sacoșele de bani ale fiului de baron PSD. Așa că a transmis națiunii, via Instagram, din preaplinul înțelepciunii sale cauciucate: „Sunt o femeie independentă, asumată, liberă și fericită și foarte bucuroasă cu tot ce i se întâmplă. Mi-ar plăcea să cred faptul că am învățat din greșelile mele! Vă dau câteva sfaturi utile, nu treceți cu vederea atât de ușor peste infidelitate și agresivitate, purtați-vă mai rece cu oamenii, că de la căldură se strică”.

    Bădălău-junior s-a ofticat și s-a dus în emisiunea lui Capatos, la Antena Stars, să-i facă o aroganță nerecunoscătoarei. Și i-a zis-o, filosofic-manelist: „Se pare că nu-i priește Dubaiul. Totul e perfect, totul e așa cum trebuie să se întâmple. Totul e lăsat în voia Domnului, totul se întâmplă cu un scop. Nimic nu e întâmplător”.

    Promoție „3 la 10 lei”

    Bădălău-junior a încercat o fentă, referindu-se la cele trei tinere care tocmai îl fericiseră: „Da, fetele sunt vecinile mele și le-am condus acasă, că stau pe palier cu mine, în același bloc. Sunt vecinele mele”.

    Drăgușanca a reținut numărul vecinelor și i-a transmis un mesaj indirect beizadelei de baron. Ea li s-a adresat fanilor săi de pe Instagram: „Ați văzut ce s-a întâmplat aseară în oraș? Cică au fost promoții: «3 la 10 lei»! Te duci la un restaurant și îți iei un suc, dar îți mai dă trei gratis și poți să le iei cu tine acasă. Așa se întâmplă la promoție. Uite că dacă știam că e promoție, ieșeam și eu în oraș”.

    „Trei la 10 lei, pe care le iei cu tine acasă” – ieftin, fată! Atât prețuiesc cele trei „vecine” ale lui Bădălău-junior, în ironia mușcătoare a Drăgușancei! Ironie în care se amestecă interes și gelozie. Interesul e legat de sacoșele cu bani ale lui Bădălău, unde nu se află 10 lei, ci suficienți pentru o vacanță în Dubai și Maldive, incluzând un shopping generos.

    Afacerea de la tata și banii la sacoșă

    Claudia Pătrășcanu, încă soția lui Gabriel Bădălău, a povestit la TV despre afacerile bărbățelului ei și despre sacoșele de bani.

    • „În momentul în care ne-am căsătorit, părinții lui au considerat că trebuie să-i facă o afacere. I-au făcut o afacere pe care i-au dat-o pe mână, o balastieră, și ușor-ușor a început să-și pună oameni competenți, care să se ocupe. El chiar nu se prezenta la job. Mai trecea doar să ridice banii.”
    • „Nu știu de unde veneau banii, dar veneau. (…) Vedeam lucruri, l-am avertizat, mi-era teamă. L-am avertizat chiar și cu jocurile la cazino, chiar și cu aceste sacoșe de bani pe care el le aducea acasă, ca femeie îmi era frică. (…) Nu m-a interesat niciodată de unde vin banii, doar voiam să nu-i mai văd în casă, voiam să nu-i vadă copiii noștri.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Aroganțe de parvenită: Oana Lovin, activistă PSD, s-a bronzat 16 zile în Guadelupa. S-a întors la timp pentru a protesta alături de pensionari și de bugetari

    Deși nu are un loc de muncă precizat, agitatoarea Oana Lovin – mare activistă PSD – și-a permis o vacanță prelungită într-un paradis exotic: insula Guadelupa din estul arhipelagului Caraibe. Deplasarea a avut loc în perioada 6-23 ianuarie (18 zile), cu câte o zi alocată deplasării spre și dinspre mica țară situată la întâlnirea dintre Oceanul Atlantic și Marea Caraibelor.

    În cele 16 zile de plajă, Oana Lovin le-a arătat pensionarilor și bugetarilor români, pe umerii cărora plânge când PSD nu se află la guvernare, cum îți poți face o vacanță de vis fără a munci nicăieri, cu excepția ședințelor de videochat pentru adulți și a agitației pro-PSD. Chiar și din Guadelupa, Lovin a continuat serialul ei mizerabil în care i se adresează premierului cu expresia „iubi Cîțu”.

    Vă prezentăm o cronologie a postărilor făcute de Oana Lovin pe pagina ei de Facebook, în perioada vacanței în Guadelulupa. Veți observa aroganța și vulgaritatea unei parvenite pe care PSD o folosește ca „vector de influență” împotriva guvernării PNL-USR/PLUS.

    România TV, una dintre trompetele propagandei PSD, o invită permanent pe Oana Lovin, să lovească în guvernarea care a trimis PSD în opoziție. Vuvuzeaua a intrat în direct și din Guadelupa.

    Oana Lovin s-a făcut cunoscută ca videochatistă pentru adulți, apoi a devenit „fata cu sparanghelul” în Piața Victoriei, într-o acțiune propagandistică pro-PSD. Ulterior, toate acțiunile ei au fost înscrise interselor partidului condus de Marcel Ciolacu.

    Le plânge de milă pensionarilor și bugetarilor care nu se pot bronza ca ea, în Caraibe

    În vacanța de 16 zile din Guadelupa, Oana Lovin a postat zilnic pe pagina sa de Facebook. Ea a alimentat două teme principale:

    1. a vrut să-și etaleze, cu aroganță de parvenită, luxul și bunăstarea;
    2. a încercat să-l ironizeze permanent pe premierul Florin Cîțu, căruia îi spune mereu „iubi Cîțu”, în condițiile în care „iubi” e doar în fanteziile ei bolnave.

    Precizare: PSD-istoida Oana Lovin e semi-agramată. Nu știe unde trebuie pusă virgula, având zeci de greșeli în această speță.

    Vuvuzeaua PSD-istă a precizat și sâmbătă seara, la RTV, imediat după revenirea în țară (și după ce a provocat un nou scandal, la Aeroportul Otopeni): „Vreau să vă arăt cât de bronzată sunt!”.

    Cu acel bronz de Guadelupa, Oana Lovin participă în aceste zile la protestele pensionarilor și ale bugetarilor cărora nu le ajung banii nici pentru un concediu la Varna, darămite pentru un lung concediu în Caraibe.

    Mesaje din Guadelupa

    Precizare: când scrie „Lupeni”, Oana Lovin se referă la „Guadelupa”, căreia îi zide deseori „Guadalupeni”.

    Vulgaritate de videochatistă PSD-istă agramată (îi lipsesc două virgule):

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Beizadeaua lui Bădălău poartă un ceas de 80.000 de euro. În Dubai, el i-a cumpărat și Biancăi Drăgușanu un ceas de lux

    Gabriel Bădălău (32 de ani), fiul lui Niculae Bădălău (60 de ani) – fost senator PSD, actual vicepreședinte al Curții de Conturi –, are un ceas în valoare de 80.000 de eruo, anunță presa tabloidă. De asemenea, Bădălău-junior i-a cumpărat noii sale iubite, Biana Drăgușanu (38 de ani), un ceas la fel de scump, marca Rolex.

    Gabriel Bădălău are un ceas de aur marca Audemars Piguet, care valorează 80.000 de euro, scrie Cancan.

    Beizadeaua fostului baron PSD de Giurgiu și noua sa cucerire, Bianca Drăgușanu, au fost fotografiați într-un magazin de lux din Dubai, orașul în care au petrecut după Revelion.

    “După cum Bianca Drăgușanu a lăsat să se înțeleagă într-una dintre postările sale de pe Instagram, la scurt timp dupa ce Gabi Bădălău a ajuns în Dubai, pe mâna acesteia și-a făcut loc o superbă bijuterie. Din câte se pare, încă soțul cântăreței Claudia Pătrășcanu i-ar fi pus pe mână Biancăi Drăgușanu un superb Rolex”, a mai scris publicația tabloidă.

    Bianca Drăgușanu și ceasul ei de lux, căpătat în Dubai

    Gabriel Bădălău se află în proces de divorț cu soția sa, Claudia Pătrășcanu (41 de ani). Ei au doi copii, care locuiesc împreună cu mama lor.

    Bădălău-junior are un număr impresionant de ceasuri de lux, amănunt pe care opinia piblică l-a aflat după ce casa lui a fost spartă de hoți, în iunie 2020. Hoții au furat atunci 15 ceasuri, dintre care două de aur, și suma de 30.000 de euro. După două luni, câteva ceasuri au fost recuperate de polițiști; unul dintre hoți era chiar șoferul lui Gabriel Bădălău.

    Tatăl lui Gabriel Bădălău este Niculae Bădălău, fost vicepreședinte al PSD și actual vicepreședinte al Curții de Conturi. El a fost instalat la Curtea de Conturi anul trecut, cu votul majorității PSD din Parlament.

    În perioada în care Niculae Bădălău a fost ministru al Economiei, Gabriel Bădălău devenise consilier al directorului general al Romarm, Claudiu Cucu. “La orice deplasare externă, atât în Europa, cât și în SUA, directorul Romarm a fost însoțit de fiul baronului giurgiuvean, Gabriel Bădălău, așa cum se întâmplă și în aceste zile, când cei doi se află împreună într-o deplasare într-o țară europeană”, scria ziarul “Puterea” în septembrie 2019.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Beizadeaua lui Bădălău petrece în Dubai cu Bianca Drăgușanu, „transferată” de la interlopul Alex Bodi. Soția îl aștepta la o ședință de consiliere parentală. Ei au doi copii și se află în proces de divorț

    Fostul baron PSD de Giurgiu, Niculae Bădălău (60 de ani), are o beizadea care se scaldă în bani, în lux și în amantâcuri mondene. Niculae Bădălău a fost senator și s-a retras pe funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi. Fiul său, Gabriel Bădălău (32 de ani), s-a retras în aceste zile la Dubai. Și deși e încă însurat cu cântăreața Claudia Pătrășcanu (41 de ani), cu care are doi copii, Bădălău-junior a plecat în Emirate alături de Bianca Drăgușanu (38 de ani), care până de curând era soția crudului interlop Alex Bodi.

    Marți, 5 ianuarie, Gabi Bădălău și Bianca Drăgușanu au fost surprinși împreună într-un magazin de lux dintr-un mall din Dubai. Chiar dacă nu și-a încheiat socotelile cu mama copiilor lui, Claudia Pătrășcanu, cu care se află îana proces de divorț, Bădălău-junior a simțit nevoia să plece din România în Dubai, acolo unde a întâlnit-o pe Drăgușanca.

    Cei doi amorezi au făcut cumpărături de la magazinele de lux din mall și s-au bucurat unul de compania celuilalt. Vedeta mondenă a plecat în Dubai înainte de Revelion, acolo unde a petrecut alături de prietena ei, Ramona Gabor (sora Monicăi Gabor-Columbeanu). Aceeași Monica Gabor cu care Gabi Bădălău a avut o relație în urmă cu mai mulți ani.

    Bădălău-junior a ajuns în Emirate luni, 4 ianuarie. El nu a mers singur, ci i-a luat în Dubai și pe Florin Salam și Roxana Dobre.

    După ce au apărut imaginile cu ei doi, Gabi Bădălău a făcut primele declarații despre relația pe care o are în prezent cu Bianca Drăgușanu. El a recunoscut că s-a văzut cu vedeta, însă susține că nu ar fi nimic mai mult decât o relație de prietenie.

    „Sunt un bărbat liber și asumat. Bianca este o femeie superbă și deșteaptă, pe care orice bărbat și-ar dori-o ca iubită sau parteneră, dar deocamdată nu e nimic între noi. Doar am ieșit împreună. Nu știm ce ne rezervă viața”, a spus Gabi Bădălău pentru Spynews.

    Bianca Drăgușanu a declarat că deşi „Bădălău jr. este un gentelman”, deocamdată nu este vorba despre o relaţie. Ea nu a exclus însă varianta unei posibile legături în viitor, mai ales că este „singură şi asumată”.

    Se pare că întâlnirea din Dubai nu este prima, pentru că cei doi și-ar fi petrecut Crăciunul în Poiana Brașov, alături de mai mulți prieteni. A doua zi după Crăciun, Bianca Drăgușanu a petrecut alături de Florin Salam și Roxana Dobre, unde ar fi fost prezent și Gabi Bădălău.

    Claudia Pătrăşcanu: „Nelipsitul tată este ocupat cu «divele»”

    Claudia Pătrăşcanu, încă soţia lui Gabi Bădălău, a recţionat dur la vederea imaginilor cu Bianca Drăguşanu în Dubai. Ea a scris pe Facebook că Bădălu-junior ar fi trebuit să se prezinte la Direcţia de Protecţie a Copilului, pentru consilierea în legătură cu cei doi copii pe care-i au împreună și care ar putea fi afectați de divorțul părinților. În loc să meargă la Direcția Copilului, beizadeaua lui Bădălău dar el a ales să meargă în Dubai, unde-l aștepta Bianca Drăgăşanu.

    Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău se află în plin scandal de divorţ şi se luptă pentru custodia celor doi copii şi pentru partaj.

    Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu în vremurile bune…

    Precizările tăioase ale Claudiei Pătrășcanu

    „Am fost invitată împreună cu tatăl copiilor mei să participăm la o ședință de consiliere, care are drept scop consilierea noastră în ceea ce-i privește pe copiii noștri.

    Altă invitație, altă ignorare din partea tatălui copiilor… A urmat așteptarea până în jurul orei 13.45, resemnarea… și în final alte surprize…

    Și nu ma refer la o surpriză plăcută din partea tatălui copiilor… în sensul că ar fi dat curs invitației DIRECȚIEI GENERALE DE ASISTENȚĂ și PROTECȚIE a COPILULUI, ci mă refer la altă știre mondenă, unde ne(lipsitul) tată este ocupat cu «divele… Imaginile grăiesc , cuvintele sunt de prisos”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Godină îl ridiculizează pe Cumpănașu. „Rămâneam naibii cu impresia că omul ar corupe minore”

    Marian Godină (34 de ani), polițistul-cetățean, îl ridiculizează pe Alexandru Cumpănașu (39 de ani), „iubărețul TikTok” cercetat pentru corupere de minore. Într-un text publicat pe blogul personal, Godină îi aplică lui Cumpănașu o serie de ironii mușcătoare.

    „Vă gândiți că omul a încercat să corupă copila? Sunteți răi, pentru că domnul Cumpănașu a venit și cu explicația. Înregistrarea aia a fost regizată și pusă la cale de cei doi, pentru a prinde niște interlopi”, râde Godină de penibilul Cumpănașu.

    Cumpănașu e cercetat pentru mai multe fapte potențial penale, iar părinții a două fete minore au depus plângere penală chiar astăzi – joi, 7 ianuarie.

    Relatarea ironică a lui Marian Godină

    „Regie «pentru gâște»”

    „Apare public o înregistrare a unei conversații telefonice dintre Cumpănașu și o fată minoră, în care se poate auzi cum acest domn îi spune copilei că o iubește și că nu ar putea sta fără ea.

    Vă gândiți că omul a încercat să o corupă? Sunteți răi, pentru că domnul Cumpănașu a venit și cu explicația.

    Înregistrarea aia a fost regizată și pusă la cale de cei doi, pentru a prinde niște interlopi.

    Mai pe larg, copila era amenințată cu răpirea de la școală, cu violul și cu alte lucruri oribile.

    Deși nu o cunoștea personal, inimos și cu spirit civic, cum a aflat de caz, Cumpănașu și-a luat imediat trusa de detectiv, precum motanii din desene veniți în sprijinul lui Tom, și a plecat omul la Suceava, acolo de unde era fata, pentru a o salva.

    Și cum să-i prindă el pe cei care o amenințau pe copilă? A zis să înregistreze o convorbire în care să-și declare dragostea unul altuia, pe care să o pună apoi pe niște grupuri și să vadă cine-l va șantaja. Are logică, nu?

    Apoi, chiar fata a publicat convorbirea pe net, râzând de cei care au luat-o de bună și numindu-i gâște și gâscani pe credulii care au înghițit-o.

    Abia acum, după ce am auzit explicațiile, m-am liniștit.

    Eu, în prostia mea, îmi imaginam că a fost cam așa:

    Fata l-a înregistrat pe amorez și a scăpat înregistrarea pe undeva. De teamă că va ajunge publică, detectivul nostru a pus-o pe fată să o publice chiar ea și a inventat povestea cu regia «pentru gâște».

    Dar bine că a explicat omul pe înțelesul tuturor, că rămâneam naibii cu impresia că omul ar corupe minore.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Guvernul blochează schema ticăloasă a PSD-istului Chiriță de la ANRE, eliminând haosul din piața de gaze. Clienții vor fi trecuți din oficiu la cea mai bună ofertă a furnizorului actual

    * Fostul ministru Costel Alexe, șeful CJ Iași, acuzat de DNA că a luat șpagă 22 de tone de tablă

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!