Categorie: Mass-media

  • Aleph News, televiziunea lui Adrian Sârbu, e îngropată în datorii: 32 de milioane de euro, din care 1,4 milioane către salariați și 7,5 milioane către stat

    Televiziunea Aleph News, a lui Adrian Sârbu, e acum îngropată în datorii, scrie Paginademedia.ro. În total, firma aflată în insolvență are restanțe echivalente cu 32 de milioane de euro, din care 1,4 milioane de euro la salariile angajaților și 7,5 milioane de euro la stat. Angajații, trecuți la creanțe chirografare, au șanse minime să mai scoată banii de la mogul, pentru că masa credală e dominată de alte firme care sunt controlate tot de Sârbu.

    Pentru a finanța proiectul televiziunii Aleph News, acum 4 ani, Adrian Sârbu a vândut toate produsele profitabile ale trustului Mediafax Group (Ziarul Financiar, ProSport, ProMotor, Gândul etc.).

    Pe 16 martie în acest an, Alep Media și-a cerut intrarea în insolvență. Cele mai mari sume de recuperat le revin unor firme care îi apațin tot lui Adrian Sârbu. Spre exemplu, Prosperya Financial Management are creanțe directe de peste 1,6 milioane euro, creanțe chirografare de 0,5 milioane euro și creanțe subordonate de 10 milioane de euro.

    Sunt însă și entități externe care nu mai trag mari nădejdi să scoată banii de la Adrian Sârbu. CEC Bank are o creanță de 1,5 milioane de euro, OTP Bank – un milion de euro, BT Leasing – 200.000 de euro.

    Dar numărul celor care au făcut afaceri cu Aleph Media și acum au de luat bani este impresionant. RCS&RDS are pagubă de 160.000 de euro, Associated Press – 60.000, chiar și BRAT (Biroul Român de Audit al Tirajelor) are de luat 1.300 de euro.

    Marii păgubași rămân statul, cu taxe și impozite neplătite de 7,5 milioane de euro, precum și angajații și colaboratorii – cu restanțe salariale de 1,4 milioane de euro, către 400 de salariați și foști salariați.

    Printre marii păgubiți se numără Marius Tucă: o creanță de 70.000 de euro de la Aleph și alți 90.000 de euro de la Docudrama (firmă care-i aparține tot lui Sârbu). Între timp, Tucă s-a certat cu Sârbu și a plecat de la Aleph News, mutându-și emisiunile de propagandă rusească la Gândul.

    Dar lista este cu mult mai vastă, paleta celor care stau la ușa lui Sârbu, să li se plătească restanțele, variind de la case de producție precum Independența Film până la rețeaua de telefonie Vodafone, de la Centrul Medical Unirea până la Administrația Națională de Meteorologie și agenția foto Hepta.

    Adrian Sârbu a mai trecut printr-o insolvență, acum 7 ani, cu Mediafax Group.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Mafia PSD: Agenția care a pierdut 740 de milioane de euro din PNRR pentru spitale e înțesată de PSD-iști care primesc sporuri uriașe tocmai pentru a atrage bani europeni în Sănătate!

    * Europarlamentar român: „Criminalii din Guvern refuză banii UE pentru că nu pot să-i fure!” Solicitare oficială către Comisia Europeană să respingă cererea lui Ciolacu de a tăia din PNRR finanțarea de 740 de milioane de euro pentru spitale

    * VIDEO. Lui Ciolacu i-a explodat în nas minciuna „9,4%”! Acum își contrazice propria mitomanie: de un an tot clămpănea că „nu putem mări pensiile din cauza plafonului de 9,4% din PIB, pus de USR în PNRR”

    * În plină criză, Guvernul Ciolacu dă ilegal 180.000 de euro televiziunii lui Pandele, ca să trimită caravana lui Mircea Radu prin Europa

    * Declarație dementă a ministrului Justiției: „În România sunt milioane de consumatori de droguri, nu pot fi băgaţi cu toţii la închisoare”. Ar însemna că cel puțin un român din 7 se droghează!!!

    * PAPAHAGI: Ce scârbă îmi e de toată această bandă de ticăloși!

    * VIDEO. Șoșoacă, în pericol! „În Casa Poporului se face sex pe bune! Îmi e și frică să deschid o ușă!”

    * Șeful Sputnik.md, expulzat din Republica Moldova, este agent GRU, cu gradul de colonel! E încadrat ca parașutist în forțele aeropurtate rusești

    * Cei trei care au nenorocit-o pe Simona Halep: francezi din echipa lui Mouratoglou, fostul antrenor al Serenei Williams. ITIA face lumină: cei trei sunt fizioterapeuta, directorul cu pregătirea fizică și însuși Mouratoglou

    * SuperLiga jafurilor de arbitraj. Încă o viciere de rezultat: penalty clar neacordat oaspeților, la CFR Cluj – Petrolul 1-0. Nici VAR-ul nu-i oprește!

  • Paparuda de la Realitatea Plus le înalță ode penibile Gabrielei Firea și lui Marcel Ciolacu / Despre Firea: „Foarte mulți bucureșteni o regretă. Destul a fost atacată, fără să se țină cont că e mamă! Oamenii vor un om gospodar ca ea, care poate reda siguranța și strălucirea Bucureștiului” / Despre Ciolacu: „E un exemplu pozitiv, că a reușit!”

    Revenirea din vacanță a beizadelei Alexandra Păcuraru (fiica patronului pușcăriaș Maricel Păcuraru) a readus circul ambulant la Realitatea Plus. De luni până joi, nu e seară în care „vedeta” televiziunii de știri să nu se dea în stambă, producând alternativ momente comice și episoade de ticăloșie maximă.

    În emisiunea „România Suverană”, reperele fundamentale ale meseriei de jurnalist devin relative sau sunt abandonate complet. Politicienii sunt împărțiți în „buni” sau „răi” în funcție de felul în care servesc sau nu interesele financiare ale familiei Păcuraru. Așa s-a întâmplat și joi, când „moderatoarea” le-a înălțat ode penibile Gabrielei Firea și lui Marcel Ciolacu, cu argumente de precupeață.

    De trei seri, Alexandra Păcuraru a crescut nivelul de „patriotism”: se prezintă în emisiunea sa echipată în costum de camuflaj, pentru că a declarat război „corupției”, „mafiei”, Camorrei autohtone. Paparudă impecabilă!

    Dar atât de mult se luptă cucoana cu acești balauri, încât înjură doar USR, pe Clotilde Armand și Nicușor Dan. În schimb, când vine vorba de Gabriela Firea, ochii i se umezesc, limba i se catifelează, cuvintele mătăsoase îi ies din gură la fel de gingaș cum îi intră în conturi banii de la PSD. Doar Primăria Sectorului 5, cea condusă de pușcăriașul troglodit Piedone, mai are parte de un tratament atât de prietenos.

    Și Marcel Ciolacu e apărat cu argumente caraghioase, ca un semn de respect pentru mâna care a semnat contractul generos dintre PSD și Realitatea Plus (mă rog, prin intermediari).

    Patrioată la babord! :)))

    Soluția beizadelei pentru jurnaliști: să-i ceară iertare Gabrielei Firea pentru „tot acest atac” și pentru „tot răul cauzat ei și familiei”

    În emisiunea beizadelei de la Realitatea Plus, ex-primărița Gabriela Firea a fost apărată non-stop, inclusiv după ce a izbucnit scandalul „azilelor groazei” din Voluntari. De la bun început, argumentul forte a fost acela că Firea „e mamă, e soție, e fiică și nepoată”! Un criteriu care nu e definit de niciun manual de jurnalism, dar care e folosit insistent de distinsa paparudă. Se înțelege că și Ana Pauker era o femeie admirabilă, pentru că avea toate calitățile din mintea chiloțărească a Păcurăriței: era mamă, era soție, era fiică și nepoată (unii istorici spun că era și amantă – iată o calitate suplimentară!).

    Alexandra Păcuraru: „Mulți dintre bucureșteni, chiar foarte mulți, o regretă pe doamna Gabriela Firea. Și mă bucur să aud și lucruri bune, pozitive, că destul a fost atacată, linșată mediatic fără să se țină cont că e mamă, și copiii suferă de fiecare dată cel mai mult. Scopul lor de a scăpa de Gabriela Firea nu le poate scuza mijloacele. Iată că timpul a trecut, dovezile nu au mai apărut, oamenii au văzut că au fost manipulați și s-au solidarizat cu ea. Ba mai mult, vor un om gospodar ca ea, care poate reda siguranța Bucureștiului și strălucirea Bucureștiului. Până de Crăciun, poate că cei care au premeditat și au organizat tot acest atac își vor cere iertare pentru tot răul cauzat ei și familiei, copiilor în special. Nu trebuie să fie public, în final este pentru sufletul vostru, să vă înălțați”.

    Suverană în anti-jurnalism

    12 minciuni, falsuri și prostii

    Trecând peste ridicolul acestui laudatio, să trecem la demontarea minciunilor – x într-un minut!

    1. „Mulți dintre bucureșteni, chiar foarte mulți, o regretă pe doamna Gabriela Firea” – FALS! Tocmai au fost publicate rezultatele unui sondaj CURS, comandat de PSD (de PSD!) și făcut în București: la capitolul „încredere”, Firea are o cotă de 23%, fiind depășită de Daniel Băluță de patru PSD-iști de-ai ei – Daniel Băluță (39%), Robert Negoiță (38%), Cristian Popescu Piedone (38%), Marcel Ciolacu (30%) – și de actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan (26%). Știind cine face sondajul (soțul deputatei Diana tișa de la PSD), nu greșiți dacă la toții PSD-iștii tăiați măcar cât 5 procente, iar la Nicușor Dan mai puneți vreo 10!

    2.”A fost atacată, linșată mediatic fără să se țină cont că e mamă” – PENIBIL! Nicăieri în lume, presa nu lucrează cu asemenea „argumente”. Iar „atacurile” și „linșajul” au fost de fapt dezvăluiri cutremurătoare despre mafia Firea-Pandele, care omoară oameni.

    3. „Scopul lor de a scăpa de Gabriela Firea…” – ce PROSTIE! Chiar nu e scopul presei să scape de cineva, ci să informeze publicul despre cine este cu adevărat acel cineva.

    4. „… nu le poate scuza mijloacele” – asta-i TICĂLOȘIE! Care mijloace? A da în vileag mafia Firea-Pandele înseamnă că folosești mijloace pentru care trebuie să te scuzi?!

    5. „Timpul a trecut, dovezile nu au mai apărut…” – FALS! Dovezi ale mafiei sufocante din Voluntar au apărut cu duiumul!

    6. „… oamenii au văzut că au fost manipulați…” – MINCIUNĂ scoasă din burtă de beizadeaua lui Păcuraru.

    7. „… s-au solidarizat cu ea” – altă MINCUNĂ! N-a existat niciun val de solidarizare cu Firea, dimpotrivă.

    8. „Vor un om gospodar ca ea…” – două MINCIUNI în 6 cuvinte; în realitate, Firea nu e gospodar, iar bucureștenii nu o vor!

    9. „… poate reda siguranța Bucureștiului și strălucirea Bucureștiului” – încă două MINCIUNI pe metru pătrat! Firea nu poate aduce Bucureștiului „siguranță” și „strălucire”, cu atât mai puțin să i le „redea”, pentru că așa ceva n-a existat în mandatul ei de primar.

    10. „Cei care au premeditat și au organizat tot acest atac…” – GĂRGĂUNI într-o scăfârlie derutată.

    11. „… își vor cere iertare pentru tot răul cauzat ei și familiei, copiilor în special”– PENIBIL! Unde s-a pomenir ca jurnaliștii să-i ceară iertare unui politician despre care au făcut dezvăluiri devastatoare?!

    12. „Este pentru sufletul vostru, să vă înălțați” – Doamne ferește, s-au întâlnit vrăjitoarele!

    Suntem salvați: incompetenta scoate incompetenții din țară! În locul lor îi pune pe Firea, Piedone, Șoșoacă și Simion, dar îl păstrează și pe Ciolacu, care e „un exemplu pozitiv”

    Despre Ciolacu, covrigarul din Buzău: „E un exemplu pozitiv, că a reușit!”

    Mircea N. Stoian: Am avut premieri niște somități. Iar acum, premierul este un om de afaceri din Buzău care face covrigi. Păi, ce pretenții putem să avem…?

    Alexandra Păcuraru: Da, da’ este un exemplu pozitiv, că a reușit!

    Mircea N. Stoian: Este un exemplu pozitiv și nu este un exemplu pozitiv, pentru că mă uitam la creșterile de TVA. Orice om care a făcut ASE-ul și care are cât de cât cunoștințe de economie știe foarte clar că orice creștere de TVA, prețuri și așa mai departe, în piață, va aduce scăderi.

    Alexandra Păcuraru: Ordinele se execută și nu se discută. Acuma nu știm câți sunt în sistem și trebuie să asculte…

    Asta-i soluția: dăm afară „Camorra” și-o instalăm pe Firea! :))) Apoi triplăm contractele de salubritate ale lu’ tata Păcuraru!

    Xenofobie grețoasă: „multinaționalele aduc gunoaie”, „îi îmbogățim pe străini”, în America „te sperii”…

    Din emisiunea de joi n-au lipsit tradiționalele pusee de xenofobie anti-occidentală, ca un serviciu (voluntar?) făut Rusiei putiniste.

    Alexandra Păcuraru se adresează politicienilor, fără a da nume: „Ați ajutat multinaționalele să aducă toate gunoaiele aici, în România”. E o minciună grețoasă: „moderatoarea” nu poate prezenta nici măcar un exemplu de companie multinațională care ar aduce gunoaie în România. De asta se ocupă rețelele mafiote externe, mână-n mână cu cele interne (formate inclusiv din personaje lăudate de paparuda de la Realitatea Plus.

    „Vreți totul doar pentru voi și ai voștri, dar îi îndobitociți pe ai noștri, îi țineți fără școală, fără condiții, în sărăcie, îi țineți sclavi, dar îi îmbogățiți pe alții, străini, și vă bucurați că vă dau și vouă, și doar vouă, comisioane grase, dar din ce? Din resursele țării noastre. Știți vorba aia: «Munții noștri aur poartă și pe noi ne trimiteți sclavi din poartă-n poartă»”.

    Urlă xenofobia în „patrioata” suverană!

    Și încă o șarjă primitivă: „Câtă bucurie te cuprinde când știi că ești român și că prin venele tale curge sânge de om demn – nu? – și curajos! Ce motive mai avem să stăm cu capul plecat, gheboși și cât mai ascunși, nu cumva să deranjăm interesele externe?! Îîîîî?”

    Hai la lupta cea mareeeee / Beizadea cu beizadea să ne unim…

    Văzută de beizadeaua unui pușcăriaș, America e iadul pe pământ!

    Apoi face mărturisiri despre propria-i parvenire, cu aroganța suculentă a beizadelei de infractor condamnat pentru devalizarea Poștei Române. S-a dus în America, vhaaai, „să-și termine liceul”… Dar pesemne a terminat-o liceul pe ea, că a rămas cu amintiri îngrozitoare despre America. Prezintă mari orașe de peste Ocean, precum Los Angeles, San Francisco și Atlanta, ca fiind iadul pe pământ. Despre Moscova, Sankt Petersburg sau Rostov-pe-Don nu are așa cuvinte de ocară…

    Alexandra Păcuraru: „Eu am iubit America. De asta m-am și dus acolo să-mi termin liceul. M-am întors în România că iubesc România mai mult decât țara pe care am descoperit-o de la 9 ani – am călătorit prima oară în Statele Unite ale Americii. N-am văzut așa ceva. Acum, în San Francisco, dacă te duci, te sperii. În Atlanta, dacă te duci, te sperii. Sunt zone… În Los Angeles, în zona unde-mi plăcea să stau – și stăteam și câte o lună, două, chiar trei, toată vara stăteam –, te sperii, la fel! Nu ai ce să le faci. Sunt zone unde acești indivizi intră la tine în casă și nici Poliția nu are cum să te scape de ei, că spun că sunt probleme sociale”.

    Gata, i-a rezolvat și pe ăștia! Dacă-i prinde, e vai de mama lor: îi invită la „Cu drag, despre România!”, ca pe băieții generoși de la Primăria Sectorului 5

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Beizadeaua agramată de la Realitatea Plus insinuează că membrii CNA sunt bețivi, drogați și corupți pentru că o amendează pe ea. „Pot fi și ei testați de anumite substanțe? Poate unii exagerează cu băutura, altul cu…”

    * VIDEO. Ură viscerală și propagandă rusească delirantă în emisiunea lui Marius Tucă. Istoricul Armand Goșu desființează minciunile „analistului” Hartmann: „Nimeni, în afara lui Putin, nu susține asta!”

    * Nașul TV, sancționat de CNA pentru că Radu Moraru n-a găsit tunelurile de sub Bucegi! 🙂 Drumul secret spre Egipt rămâne ascuns :)))

    * Abia vârât în Guvern, Ponta emite abjecții anti-occidentale: „Vor doar să trimită facturi uriașe către statul român!”. Mesajul șocant e transmis, practic, de Guvernul României către statele care au sărit să ne ajute cu marii arși în explozia de la Crevedia

    * VIDEO. Lui Ciolacu i-a explodat în nas minciuna „9,4%”! Acum își contrazice propria mitomanie: de un an tot clămpănea că „nu putem mări pensiile din cauza plafonului de 9,4% din PIB, pus de USR în PNRR”

    * Propunerea șantajistă a lui Ciolacu, pentru UE: să fie lăsat să supra-îndatoreze România, să nu se atingă de pensiile speciale și nici de clientela de partid, să nu facă reforme și, la schimb, Europa să-i dea miliarde

    * În plină criză, Guvernul Ciolacu dă ilegal 180.000 de euro televiziunii lui Pandele, ca să trimită caravana lui Mircea Radu prin Europa

    * PNL a pus șef la Garda de Mediu Tulcea un infractor. După 4 luni, acesta a recidivat, fiind prins când lua șpagă 5.000 de euro. Are și „calități” politice: traseist trecut prin 7 partide!

    * Șoferul beat și drogat, care a ucis o femeie de ziua ei, e colonel de poliție, fost șef la Crimă Organizată București

    * Trădare: Klaus Iohannis „își dorește” ca PSD să fie votat de cât mai mulți români! Acum trei ani pronunța cu scârbă: „acest Peee Seee Deee”

  • Beizadeaua de la Realitatea Plus insinuează că membrii CNA sunt bețivi, drogați și corupți pentru că o amendează pe ea. „Pot fi și ei testați de anumite substanțe? Poate unii exagerează cu băutura, altul cu…”

    Ziua de luni, 4 septembrie, a marcat revenirea Alexandrei Păcuraru și a emisiunii sale, „România Suverană”, în prime time-ul televiziunii Realitatea Plus, după o lună de pauză. Și a revenit în forță: cu gafe penibile, minciuni scârboase și acuzații halucinante la adresa membrilor CNA, imposibil de probat. Un nou motiv de amendă, la o viitoare ședință a forului audiovizual.

    Revenită după o lună de vacanță, Alexandra Păcuraru – fiica patronului de la Realitatea Plus, pușcăriașul Maricel Păcuraru – și-a reluat seria prestațiilor jenante din punct de vedere profesional.

    Lipsită de cultură generală și de o minimă inteligență gazetărească, dar dotată cu tupeu de beizadea și cu certe calități de țață, Alexandra Păcuraru a dat, ca de obicei, cu bâta în baltă.

    Deputatul Pirtea devine „domnul Pîrtea”

    Gafa emisiunii a fost când a pocit numele unui invitat. Deputatul Marilen Pirtea PNL) a spus la un moment dat: „Gradul de colectare (a TVA – n. red.) ne omoară…”, iar ridicola prezentatoare a intervenit ca într-o telenovelă venezueleană: „Pe mine știți ce mă omoară, domnule Pîrtea… Pirtea?”.

    Nici nu mai contează ce-o omora pe fata lu’ tata – „mamă de cinci copii”, vorba ei –, important e că a omorât ea orice standard profesional.

    A fost însă doar încălzirea. Au urmat afirmații de maximă gravitate, pornite din frustrarea de a nu înțelege meseria de jurnalist, din pornirea de a nu respecta legea (tradiție de familie) și din dorința de răzbunare față de o instituție încă prea indulgentă cu monstruozitățile ei.

    Același tip de răzbunare mafiot-țățească pe care „mama de 5 copii” l-a etalat și când a „dezvăluit” în direct, într-un episod de curvăsărie media, că Dan Andronic (proprietarul de fațadă al publicațiilor Evenimentul zilei și Capital, primite cadou de la Elena Udrea, care la rândul ei le primise drept șpagă de la magnatul energiei ieftine, x Buzăianu, dar revendicate acum de Maricel Păcuraru într-o combinație cu Bobby Păunescu) „o are mică”!

    Și același tip de „agresivitate de clan” care i-a alungat invitați din emisiune și a aruncat-o pe tărâmul xenofobiei.

    În ultima oră a emisiunii, au fost patru episoade în care Alexandra Păcuraru s-a prăvălit asupra CNA.

    „Mi-ați golit mie buzunarele și v-ați îmbogățit voi”

    Episodul 1. „Am luat o amendă, ați văzut, de la «prietenii» mei de la CNA. Să fie primit! Să fie primit, ați făcut o mare… o mare pomană că mi-ați golit mie buzunarele, domnilor de la CNA, și v-ați îmbogățit voi. O să ne judecăm în instanță. Sper ca judecata să fie înainte de alegeri, ca să știm și noi dacă se face dreptate sau așteptăm să fie înscăunat regele… că asta este…”

    Minciuna grosolană: „mi-ați golit mie buzunarele și v-ați îmbogățit voi”. În realitate, membrii CNA nu „se îmbogățesc” din sancțiunile date, pentru că toți banii se duc în bugetul statului, niciun leu din aceste amenzi nu ajunge în buzunarele membrilor CNA.

    „Ei nu-și doresc ca noi să zăbovim mult, trebuie să trecem repede”

    Episodul 2. „Astăzi – așa s-a nimerit, așa lucrează Dumnezeu de fiecare dată –, ca să vedeți cine m-a amendat: CNA-ul, ei sunt paznicii de veghe, pentru că am trimis echipa la «kilometrul 0», să filmăm exact aceste abuzuri. Ce este de făcut dacă CNA-ul cenzurează presa și, ori de câte ori aducem un subiect delicat – unde ei nu-și doresc ca noi să zăbovim mult, trebuie să trecem repede –, suntem amendați?”

    Dincolo de obișnuita incoerență logică, se remarcă din nou minciuna scârboasă. Ultimele amenzi n-au fost date „astăzi” – cum insinuează moderatoarea –, ci pe 9 august, când ea se bronza într-un resort de lux. De-a dreptul ticălos este motivul invocat de beizadeaua lui Maricel Păcuraru ca fiind cauza sancțiunii: „pentru că am trimis echipa la «kilometrul 0», să filmăm exact aceste abuzuri”. Fals! Motivul adevărat se regăsește în comunicatul CNA din 9 august 2023: dezinformarea cu rea-credință și discriminarea unor persoane, fără a le da posibilitatea să se apere.

    „Se dau mulți bani ca să ne amendeze”

    Episodul 3. „Cei de la CNA, apropo, pot fi și ei testați de anumite substanțe? Poate unii exagerează cu băutura, altul cu… știu eu… dacă tot dau atâtea amenzi pe bandă rulantă. Cu siguranță nu știu ce fel e să muncești pentru bani. Înțeleg că se dau mulți bani ca să ne amendeze. Am promis că acest sezon o să evit să mai fiu amendată, pentru că eu muncesc pentru banii pe care-i dau pe amenzi, dar nu se poate așa. Este un fenomen scăpat de sub control cu drogurile, și voi, domnilor și doamnelor de la CNA, mă amendați pe mine că vorbesc despre droguri?! Asta ce înseamnă, că sunteți complici? Că vă place? Că ce vreți – faci «plici!» și gata, s-a închis emisiunea, nu mai am voie să vorbesc despre asta… când vedeți ce se întâmplă: intră în scara blocurilor să caute bani. Nu le dai – fură. Uitați ce-a făcut acest om – contracost, bineînțeles. A plătit 15.000 de euro ca să-și pună niște «aripioare» sau ce și-a pus… și le-a cusut adică, sunt permnente, pentru că el nu se mai regăsește în… cum a zis? Hai să vedem materialul și înțelegem fix”.

    Incoerența modratoarei e concurată de stâlcirea limbii române (într-o „Românie Suverană”, nu oriunde!): „înțelegem fix” – așa se vorbește poate la partidele de tabinet sau „popa prostu’” din familia Păcuraru, nu la televizor!

    Urmează urechismul. Beizadeaua patronului de la Realitatea Plus nu știe exact despre ce e vorba în reportajul care va fi difuzat, se bâlbâie, zice ceva de 15.000 de euro (deși în reportaj se vorbește de 13.000 de euro).

    Și mai penibilă e alăturarea a două subiecte, într-o succesiune tendențioasă. Păcurărița îi „lipește” pe membrii CNA de un ciudat din Spania, Manuel de Aguas, care emite bazaconii.

    Dar cu adevărat grave sunt insinuările la adresa membrilor CNA – a tuturor, nu a unuia singur sau a câtorva! –, care ar fi niște bețivi și drogați: „Cei de la CNA, apropo, pot fi și ei testați de anumite substanțe? Poate unii exagerează cu băutura, altul cu… știu eu…”

    Pe deasupra, membrii CNA ar fi și corupți, pentru că „se dau mulți bani ca să ne amendeze”.

    „Sunt amendată că așa vor ei”

    Episodul 4. „Ca să avem o șansă reală, trebuie să facem o revoluție la CNA, ca acești oameni să-și facă treaba. Dacă nu pot – pa-pa! Nu pe banii mei, că sunt amendată că așa vor ei”.

    Din nou, o minciună. Realitatea Plus n-a fost amendată pentru că „așa vor ei”, adică membrii CNA, ci pentru că a încălcat grosolan, în mod repetat, Legea audiovizualului, mai ales în emisiunile Alexandrei Păcuraru (fake-news) și ale Ancăi Alexandrescu (conspiraționism, adică tot fake-news).

    De fapt, CNA a fost destul de indulgent cu unele emisiuni tendențioase ale televiziunii lui Maricel Păcuraru, la care sunt invitați permanent rusofili înrăiți precum Cozmin Gușă și Gelu Vișan, promotori ei RoExit-ului (ieșirea României din Uniunea Europeană și din NATO, ceea ce ar fi o catastrofă istorică pentru țara noastră), dar și personaje sinistre precum Liviu Dragnea și Diana Iovanovici-Șoșoacă.

    Calomnii pentru Clotilde, limbă mieroasă pentru pușcăriașul Piedone. Explicabil: Clotilde taie din contractele gunoierului Păcuraru, Primăria lui Piedone finanțează televiziunea aceluiași Păcuraru

    De exemplu, în ședința din 30 august, CNA a sancționat Realitatea Plus doar cu o somație publică, deși moderatoarea Alexandra Păcuraru a atacat-o în stil tip interlop pe primărița Sectorului 1, Clotilde Armand (USR), care a deranjat interesele afacerii cu gunoaie a familiei Păcuraru (Romprest). Zice bezadeaua pușcăriașului Maricel Păcuraru: „Și cum să fie altfel (drogați în centrul Capitalei – n. red.) când mă uit cine este primar la Sector 1? Clotilde! Dacă era Clotilde Armand de la PSD sau Clotilde Armand de la AUR sau PNL, cu siguranță era arestată deja. Asta, pentru că ocupă o primărie prin furt de voturi, dar are girul francezilor, nu?”.

    Patru ticăloșii în trei rânduri:

    1. drogații din centrul Capitalei nu sunt problema primarilor (general sau de sectoare), ci a Poliției;

    2. „furtul de voturi”, atribuit lui Clotilde Armand, e o minciună, nimeni n-a dovedit vreodată așa ceva;

    3. cum poate demonstra „girul francezilor”, o formulă de a insinua „intervenția străinilor în țărișoara noastră dragă”?;

    4. de când fiica unui pușcăriaș decide cine trebuie să intre în pușcărie și cine nu?!

    Apropo: când vine vorba de drogații din centrul Capitalei (zonă împărțită între cele 6 sectoare), Alexandra Păcuraru o incriminează doar pe primărița Sectorului 1. În schimb, nu zice nimic de primarul Sectorului 5 (pușcăriașul Piedone), nici de alți șefi din Primăria Sectorului 5, deși e sectorul cu cele mai rău famate cartiere din București – Ferentari și Zăbrăuți.

    Pe cei de la Primăria Sectorului 5, Alexandra Păcuraru i-a lăudat până la cer, cu limbă mieroasă și dulceagă, pentru că au semnat factura cuvenită. Bani publici de la Primăria unui pușcăriaș pentru televiziunea unui pușcăriaș!

    Comunicatul CNA din 9 august 2023

    „Sancțiuni: amenzi de 20.000 de lei și 10.000 de lei, somație publică – Realitatea Plus”

    „Întrunit în ședința publică din data de 09.08.2023, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a reclamațiilor primite și a decis să aplice postului Realitatea Plus următoarele sancțiuni:

    – amendă de 20.000 de lei deoarece, la difuzarea ediției din 23.05.2023 a emisiunii „România Suverană”, radiodifuzorul a încălcat dispozițiile art. 70 alin. (1) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual [„În cadrul programelor de ştiri şi dezbateri care abordează probleme de interes public privind minorităţile etnice, religioase sau sexuale se va prezenta şi un punct de vedere al acestora”], precum și prevederile art. 47 alin. (3) din Cod [„Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice”];

    – amendă de 10.000 de lei pentru emisiunea „România Suverană” din 10.07.2023, în cadrul căreia nu au fost respectate dispozițiile art. 30 din Codul audiovizualului [„Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine”];

    – somație publică pentru ediția din 02.05.2023 a emisiunii „Culisele Statului Paralel”, la difuzarea căreia nu s-a ținut cont de prevederile art. 64 alin. 1 lit. b) din Cod [„În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (…) b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă].

    Comunicatul CNA din 30 august 2023

    „Sancțiuni: somații publice – Realitatea Plus”

    „Întrunit în ședința publică din data de 30.08.2023, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a reclamațiilor primite și, constatând încălcări ale dispozițiilor Codului de reglementare a conținutului audiovizual, a decis să aplice câte o somație publică postului Realitatea Plus pentru:
    – emisiunea „România Suverană” din data de 04.05.2023, în cadrul căreia nu au fost respectate prevederile art. 64 alin. (1) lit. b), potrivit cărora «În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (…) b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”. Printre afirmațiile moderatoarei Alexandra Păcuraru: „Am continuat spre Centrul Vechi unde, da, din păcate, telespectatorii noștri au perfectă dreptate. (…) Și ei spun, rezidenții de acolo, că noaptea ies foarte mulți la treabă, unii vând, alții consumă, alții fură și nimeni nu face nimic ca să combată acest fenomen, fenomen care sperie nu doar locatarii, sperie și cetățenii, sperie și turiștii, sperie și creștinii, care se duc duminica acolo, la Biserica Sfântul Gherghe cel Nou de la km 0. Și cum să fie altfel când mă uit cine este primar la Sector 1? Clotilde! Dacă era Clotilde Armand de la PSD sau Clotilde Armand de la AUR sau PNL, cu siguranță era arestată deja. Asta, pentru că ocupă o primărie prin furt de voturi, dar are girul francezilor, nu?».”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Baronii gazului” au ajuns în arest! Fiul primarului PSD din Caracal și asociatul său, patroni la „stația GPL a morții” de la Crevedia, au fost reținuți de procurori

    * Șoferul beat și drogat, care a ucis o femeie de ziua ei, e colonel de poliție, fost șef la Crimă Organizată București

    * Breșă gravă de securitate: Armata română a achiziționat de la o firmă controlată de Armata chineză echipament electronic instalat tocmai la Statul Major al Forțelor Terestre!

    * VIDEO. Lui Ciolacu i-a explodat în nas minciuna „9,4%”! Acum își contrazice propria mitomanie: de un an tot clămpănea că „nu putem mări pensiile din cauza plafonului de 9,4% din PIB, pus de USR în PNRR”

    * Propunere șantajistă a lui Ciolacu, pentru UE: să fie lăsat să supra-îndatoreze România, să nu se atingă de pensiile speciale și nici de clientela de partid, să nu facă reforme și, la schimb, Europa să-i dea miliarde

    * PNL a pus șef la Garda de Mediu Tulcea un infractor. După 4 luni, acesta a recidivat, fiind prins când lua șpagă 5.000 de euro. Are și „calități” politice: traseist trecut prin 7 partide!

    * Abia vârât în Guvern, Ponta emite abjecții anti-occidentale: „Vor doar să trimită facturi uriașe către statul român!”. Mesajul șocant e transmis, practic, de Guvernul României către statele care au sărit să ne ajute cu marii arși în explozia de la Crevedia

    * Trădare: Klaus Iohannis „își dorește” ca PSD să fie votat de cât mai mulți români! Acum trei ani pronunța cu scârbă: „acest Peee Seee Deee”

    * PSD și-a trimis avocata din Constanța să salveze de pușcărie beizadeaua drogată care a omorât doi tineri

    * În plină criză, Guvernul Ciolacu dă ilegal 180.000 de euro televiziunii lui Pandele, ca să trimită caravana lui Mircea Radu prin Europa