Magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca l-au condamnat sâmbătă pe primarul comunei Florești, Horia Șulea (PNL), la 3 ani de închisoare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, informează Transilvania Reporter.
Instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 6 luni. Sentința nu este definitivă, urmând a fi atacată cu apel.
Primarul din Florești a fost trimis în judecată în ianuarie 2018 într-un dosar care vizează trei infracțiuni de abuz în serviciu. Potrivit procurorilor, în perioada decembrie 2012 – martie 2013, Horia Şulea, în calitatea sa de primar și ordonator principal de credite, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu referitoare la atribuirea şi plata serviciilor de deszăpezire a localităţii Floreşti, prin efectuarea unor plăţi nelegale în cuantum total de 123.516,4 lei.
De asemenea, procurorii îl acuză pe edilul din Florești că, în perioada iulie 2012 – noiembrie 2012, ar mai fi efectuat plăţi nelegale și pentru serviciile de curăţenie stradală a localităţii, în cuantum de 54.126 lei.
Și în perioada februarie 2013 – decembrie 2013, în calitatea sa de primar, Șulea şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu referitoare la atribuirea şi plata serviciilor de curăţenie stradală a localităţii Floreşti, prin efectuarea unor plăţi nelegale, în cuantum total de 98.883,7 lei.
Reacția lui Horia Șulea a fost consemnată de clujust.ro: „Este un dosar politic și acum sunt convins de asta. Este un dosar mizerabil, sunt siderat de sentință. Ce era să fac? Să las Floreștiul sub zăpadă? În ianuarie 2013 nu era votat bugetul. Cei de la Achiziții mi-au spus că putem solicita deszăpezire pe OUG 34/2006. Era o situație de urgență, se puteau pierde vieți omenești. Așteptăm motivarea, sunt curios să o văd, apoi atacăm sentința”.
În același dosar, instanța l-a mai fost condamnat și pe fostul primar al comunei Florești, Ioachim Vancea (PDL). Fostul edil a primit 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă asimilată infracțiunilor de corupție. Și în acest caz, judecătorii au dispus suspendarea pedepsei sub supravghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
Comuna Florești este amplasată în apropierea orașului Cluj-Napoca, are o populație de peste 20.000 de locuitori și a cunoscut o dezvoltare explozivă în ultimii 10-15 ani. Numărul locuitorilor a crescut spectaculos în ultimul deceniu, mulți clujeni stabilindu-se la Florești.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Informații teribile din dosarul crimelor de la Caracal au fost obținute de reporetrii Digi 24. În celulă, Gheorghe Dincă (67 de ani) a cedat și a scris cu mâna lui ce le-a făcut celor două fete – Luiza Melencu (18 ani) și Alexandra Măceșanu (15 ani).
Cea mai chinuită victimă a lui Gheorghe Dincă a fost Luiza Melencu: timp de patru zile, monstrul a supus-o unor orori greu de imaginat. Ba mai mult, și-a lăsat și vecinul bețiv să o abuzeze.
Anchetatorii spun că fetele aveau același profil: amândouă erau vesele și joviale, intrând în conversație cu Dincă – momentul declanșator al impulsurilor sexuale ale acestuia, pe care nu și le-a putut stăpâni.
La începutul lunii noiembrie, Gheorghe Dincă a început să scrie în celulă, explicând cu lux de amănunte ce a făcut cu trupul Luizei Melencu, o fată simplă, crescută de bunici.
Prima zi de chin pentru Luiza. Răpirea, violurile
Gheorghe Dincă își începe mărturisirea despre Luiza Melencu. Pe 14 aprilie o ia la ocazie și, după ce intră în vorbă cu fata, o ia razna: „M-a înfierbântat, mi s-a aprins becul. Nu mai judecam. Doream doar sex”.
Inculpatul trece repede la fapte: îi propune 30 de lei pentru servicii sexuale. Dar pentru că fata refuză, o leagă cu cureaua, o lovește peste față. O legat-o inclusiv la ochi, să nu vadă unde o duce.
Bagă mașina în curte, acolo unde îl aștepta un vecin, care îl mai ajuta la munca din curte. Cât timp s-a dus să dea mâncare la nutrii, Fănică – așa îl numea Dincă – o vede pe Luiza. Neavand de ales, Dincă îi spune că a adus-o pentru servicii sexuale. Prietenul său îl roagă să-l lase să o abuzeze și el. Ceea ce se și întâmplă, confirmă procurorii.
Georgiana Hosu, procuror șef interimar DIICOT: „În aceeași zi, în camera unde dormea inculpatul Dincă Gheroghe, prin constrângere, au violat-o pe tânăra lipsită de liberate”.
Fane este Ștefan Risipiceanu (46 de ani), un pierde-vară bețiv și iresponsabil. El este cel de-al doilea violator al Luizei, sub ochii lui Dincă.
Ștefan Risipiceanu – violatorul Fane
Patru zile în iad: 14-17 aprilie. Moartea și incinerarea
Dupa patru zile de chin, pe 17 aprilie, Luiza moare în casa lui Dincă. Dis-de-dimineață, acesta se enervează că fata continuă să se opună, că nu vrea să întrețină relații sexuale de bunăvoie. Simțindu-se respins, monstrul o bate tot mai violent.
Dincă povestește că s-a dus să dea de mâncare la nutrii, iar când s-a întors a văzut că „fata nu mai mișca, iar mâinile erau moi”.
Dincă le spune anchetatorilor că a intrat în panică. Cu sânge rece, povestește cum a băgat-o în butoiul de tablă, ca s-o ardă.
„Am luat o cârpă înmuiată în motorină și am băgat-o pe fereastra butoiului, după care am dat foc cârpei, luând și corpul foc, aruncând în butoi deșeuri de plastic. Am mers în casă și am adunat tot ce am crezut că trebuie ars și am pus pe foc – aruncând când scădea focul tot felul de deșeuri de plastic. După ce au ars de tot, am mișcat cu un lemn să văd ce este în butoi și am văzut bucăți de oase și cenușă. Am intrat casă și am stat pe pat, lungit, adormind”.
A doua zi, Dincă a folosit un făraș pentru a strânge cenușa și osemintele calcinate. Apoi, ar fi aruncat totul la marginea unei păduri. În următoarea zi a cumpărat o cartela prepay pentru a-i liniști pe părinții Luizei. Le-a spus că fata lor a plecat să câștige bani, în străinătate.
Alexandra, prima zi: violată la scurt timp după răpire
După 3 luni și 10 zile de la prima crimă, pe 24 iulie, lui Gheorghe Dincă îi cade victimă o altă fată. Alexandra Măceșanu, în vârstă de 15 ani, e văzută de monstru în timp ce stătea la ocazie, la Dobrosloveni, aproape de Caracal. Deși se afla pe sensul opus de mers, întoarce mașina după 200 de metri și se oferă să o ducă pe fată în oraș.
Dincă despre Alexandra Măceșanu: „Am crezut, în mintea mea, că am găsit o parteneră de sex și am început să mă înfierbânt”.
Își ademenit prada la fel cum a făcut-o cu Luiza, în aprilie. În mașină, îi oferă Alexandrei 50 de lei pentru a întreține relații sexuale. Fata refuză, moment în care se gândește să o răpească. O lovește, o leagă pe bancheta din spate și o duce acasă. Acolo, fata este agresată sexual chiar în ziua în care a fost răpită.
Alexandra, ziua a doua: telefonul, moartea, butoiul
A doua zi, pe 25 iulie, Dincă își bea cafeaua la ora 6.00, în timp ce victima sa e legată de pat. Fata îi spune de dimineață că o doare capul și burta și că ar avea nevoie de medicamente. Monstrul se oferă să meargă să-i cumpere de la farmacie.
Dincă despre Alexandra Măceșanu: „Am legat-o la picioare cu o ață, dar am luat și un lanț și sârmă și am legat-o din nou cu lanțul de picioare, lăsând între 50 de centimetri, după care am legat lanțul de patul metalic”.
Dincă se întoarce din oraș. se deplasează la Craiova. Cumpără și o cartelă telefonică, de pe care o apelează pe mama Alexandrei și se recomandă ca ginerele ei. Apoi, telefonul îl dă unor copii, să se joace cu el.
Când se întoarce acasă, la ora 12.00, o găsește pe Alexandra dezlegată. O vede cu telefonul găsit de ea în cameră, fata nu știe să-i spună ce e cu telefonul. Alexandra îl folosise pentru a suna la 112.
Dincă, mărturii din dosar: „Am lovit-o destul de tare, căzând jos, lovindu-se cu capul de ciment – dar nu mai aveam control. Am realizat că am omorât-o”.
Intră în panică și o învelește pe fată cu husa de pe pat, apoi se gândește să scape de cadavru la fel cum a făcut în cazul Luizei.
Dincă, mărturii din dosar: „Am mers la butoi și am așezat scândurele deasupra sitei. Am mers la Alexandra, am învelit-o cu o husă de pat, am ieșit pe ușă, am luat-o la umăr cu picioarele în față. Ajungând la butoi, am băgat-o. (…) Am adăugat pe foc o plasă de plastic ce avea în ea 2-3 kilograme de vaselină. Iar ultima dată, o bucată de carton bituminat din acela gros. Telefonul pe care l-a atins Alexandra, și tot ce era atins de ea, le-am pus pe foc”.
Încrisurile lui Gheorghe Dincă se încheie în ziua de 26 iulie, când – își amintește – la ora 6.00 l-a trezit zgomotul câinilor care anunțau mascații.
Claudiu Lascoschi, avocatul lui Gheorghe Dincă: „Starea lui diferă de la o zi la alta. El regretă ce a făcut, regretă foarte mult, este spășit”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Legea recursului compensatoriu, adoptată de majoritatea PSD-ALDE în 2017 cu susținerea UDMR și a ministrului Justiției din acea vreme, Tudorel Toader, a produs încă două victime. O dublă tragedie într-un sat din județul Satu Mare.
Chiar dacă a fost abrogată săptămâna trecută, legea din 2017 continuă să producă nenorociri, întrucât cei peste 20.000 de pușcăriați eliberați anticipat nu revin după gratii. Nici măcar cei care fuseseră condamnați pentru fapte cu violență.
După gratii va ajunge, însă, un individ de 45 de ani din județul Satu Mare, care marți, 10 decembrie, a comis două crime. Două femei, în vârstă de 53 și 65 de ani, au fost ucise într-o casă din Bârsăul de Sus, fiind lovite în cap de mai multe ori.
Suspectul, eliberat recent pe baza recursului compensatoriu, a fost reținut în cazul uciderii cu sălbăticie a celor două femei. Acesta a pătruns peste ele în scop de jaf.
Surse judiciare au declarat că persoana reținută este un bărbat cu antecedente penale, recidivist, eliberat din închisoare anul trecut, ca beneficiar al recursului compensatoriu.
Anchetatorii au descoperit probe împotriva individului. Potrivit surselor, bărbatul a fost condamnat în anul 2015 la 6 ani de închisoare, pentru tentativă de omor. La acea vreme, individul şi-a bătut soţia cu sălbăticie şi a încercat să o omoare.
În luna mai 2018, criminalul a cerut să fie eliberat în baza recursului compensatoriu, astfel că a fost pus în libertate.
Inițial, suspecți au fost doi cetățeni maghiari de etnie rromă, dar a fost o pistă falsă.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Marius Iancu, a declarat, pentru Mediafax, că cei doi vânzători de plăpumi din Ungaria suspectați inițial au fost audiați și lăsați să plece, în condițiile în care se aflau întâmplător în zonă în perioada comiterii crimelor.
„Avem o persoană reținută în cazul dublei crime de la Bârsăul de Sus, urmărirea penală fiind în curs de desfășurare. Procurorul de caz a cerut autorizație de percheziție, se fac cercetări în continuare. Persoana respectivă nu face parte dintre cei doi rromi care fuseseră și ei audiați, aceștia fiind liberi să plece. Întâmplarea a făcut să se afle în fața casei în acea perioadă”, a spus Iancu.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Săptămâna a început prost pentru PSD! Trei parlamentari ai săi sunt suspectați că au organizat o rețea care colecta șpaga de la transportatori, la vămile din vestul țării, pentru a declara greutatea mai mică a încărcăturii. Locuințele celor trei sunt percheziționate de mascați. Șeful PSD Arad, deputatul Căprar, a fost ridicat din sediul partidului și dus la audieri.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) face percheziții, luni dimineață, în mai multe locații:
la sediul PSD Arad;
la locuințele a trei parlamentari PSD: Dorel Căprar, Florin Tripa (deputați de Arad) și Ioan Chisăliță (senator de Caraș-Severin);
la sediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara (DRDP);
la casele altor suspecți.
Ancheta îi vizează, în principal, pe cei trei parlamentari, dar și pe Cristian Ispravnic, consilier județean în Timiș, șeful DRDP Timișoara. Toți patru sunt reprezentanți ai PSD.
Potrivit unor surse din anchetă, citate de Mediafax, Ispravnic și alți directori din DRDP i-ar fi constrâns pe angajați să solicite de la șoferii de camioane mită, care era colectată mai departe de șefi. O parte din șpagă rămânea la aceștia, restul se ducea către parlamentari pentru favoruri, funcții, posturi etc.
Opinia Timișoarei confirmă că dosarul are legătură cu presupusele șpăgi date pentru măsluirea greutății camioanelor de marfă care treceau în Ungaria, miza fiind plata unor taxe mai mici de către transportatori. Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) din Ministerul de Interne au aflat că se plăteau șpăgi între 50 și 100 de euro angajaților DRDP Timișoara. Mai mulți politicieni interveneau pentru ca anumite camioane să nu fie cântărite, iar o parte din banii strânși ar fi ajuns la PSD Arad, potrivit sursei citate.
Procurorii au ridicat de la PSD Arad mai multe documente, iar anchetatorii au părăsit sediul formaţiunii social-democrate după mai bine de trei ore de la începutul percheziţiei. În tot acest timp, mai mulţi membri PSD Arad s-au prezentat la sediu, pentru activităţile obişnuite, însă nu li s-a permis accesul în imobil.
Senatorul Chisăliță este audiat la DNA Timișoara. Înainte de întâlnirea cu procurorii, acesta a spus că nu are „absolut nicio legătură” cu obiectul dosarului.
Deputatul Căprar și consilierul județean Ispravnic au fost ridicați din sediul PSD Arad. Căprar este și președintele filialei arădene a partidului. El a fost preluat de procurorii DNA, care au plecat cu el din sediul PSD Arad, ducându-l la audieri la Timişoara, transmite Agerpres.
Deputatul Tripa a fost dus la DNA Timișoara în calitate de martor. Însoțit de avocatul său, PSD-istul a spus că nu știe despre ce este vorba. „Habar nu am de ce m-au chemat. Mi-au venit la 6 dimineața, acasă. Eram în drum spre aeroport. Am înțeles că și ceva percheziții la sediul PSD Arad. Au venit la 6 dimineața, mi-au speriat copilul, au spart ușa, la figurat”, a făcut pe neștiutorul Florin Tripa.
După audierile la DNA Timișoara, deputatul Tripa a spus: „Procurorii DNA mi-au transmis că am calitatea de suspect pentru trafic de influenţă. Ei spun că am intervenit pentru angajarea unei persoane la DRDP, dar nu am legătură cu acea persoană. O cunosc, dar nici nu ştiu pe ce funcţie a fost pusă”.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru Agerpres, că persoana pentru care ar fi intervenit Tripa este Mircea Lucaciu, numit la conducerea Departamentului Venituri din cadrul DRDP Timişoara.
În legătură cu prezenţa procurorilor DNA la ora 6.00 la domiciliul său, deputatul Tripa a precizat: „Nu eram acasă, eram în aeroport. M-a sunat soţia să-mi spună, iar eu m-am prezentat imediat la DNA Timişoara. Precizez că acasă la mine nu a avut loc nicio percheziţie”.
DNA precizează, printr-un comunicat:
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, săvârşite în perioada 2016-2019.
În cursul zilei de 9 decembrie 2019, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza județelor Timiș și Arad, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediul județean al unui partid politic și domiciliile unor persoane fizice”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
România e țara în care nebunii umblă liberi și fac nenorociri. Așa s-a întâmplat sâmbătă la Plenița, județul Dolj, unde o bătrână a murit în chinuri groaznice, stropită cu benzină și arsă de vie de un bărbat cu probleme psihice. Și mama dementului a fost găsită moartă, în casă, dar fără urme de violență.
Cristinel Constantin Gae (43 de ani) şi-a incendiat vecina de 83 de ani sub privirile vecinilor alertaţi de strigătele de ajutor ale bătrânei. Sătenii spun că nu au putut să intervină pentru că totul s-a petrecut foarte repede. Gae a luat nişte benzină, a aruncat-o pe bătrână şi imediat i-a dat foc.
Un vecin a povestit: „Atunci când a incendiat-o pe bătrână, striga: «Mori, vrăjitoareo!». Am înţeles că o acuza pe vecină că din cauza vrăjilor ei, mama lui ar fi murit. Cele două femei erau prietene bune. Toată ziua se vizitau. E cumplit ce s-a întâmplat. Era un om liniştit, retras, locuia doar cu mama lui şi niciodată nu a creat probleme în comună. Deodată a înnebunit”.
„Vrăjitoarele astea ne-au făcut numai rău nouă, la viitorul nostru”
Ucigașul și-a justificat crima susținând că femeia era vrăjitoare și, prin gestul său, el a salvat omenirea, potrivit unei înregistrări video publicate de Adevărul. Cele 33 de secunde ale dialogului dintre reporter și asasinul dement sunt zguduitoare.
Dialogul reporter – criminal
Reporter: Stai, păi și de ce le dăduși tu foc?
Gae: Vrăjitoarea asta bătrână… Știi că e vrăjitoare?!
Reporter: Nu.
Gae: Și sunt mai multe care… se distruseră… Vrăjitoarele astea ne-au făcut numai rău nouă, la viitorul nostru. Mă crezi? Și ai să vezi că e ca mine.
Reporter: Ți-au făcut ție rău vrăjitoarele?
Gae: La toată lumea, nu numai mie!
Reporter: Și de-aia le dăduși foc? Cine, maică-ta?
Gae: Nu, nu…
Reporter: Da’ cine?
Gae: Nu ei, nu… Decât aia… aia-i vecina… îți zisei, a lu’… nu? Lu’ mama nu-i dădui foc, cum să-i dau lu’ mama mea foc eu? Păi, eram tâmpit?
Reporter: Păi, și de ce le dăduși foc, așa, în halul…?
Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, sâmbătă, în jurul orei 11.30, poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa au fost sesizaţi de un bărbat cu privire la faptul că vecina sa a fost găsită parţial carbonizată în curtea unui alt bărbat, tot din Pleniţa.
„IPJ Dolj a fost sesizat prin SNUAU 112 despre faptul că, în comuna Plenița, un bărbat, de 43 ani, a aruncat cu benzină asupra unei femei, de 83 ani (având suspiciuni că ar fi vrăjitoare), după care i-a dat foc. Evenimentul s-a petrecut în curtea bărbatului. Victima a decedat. La sosirea polițiștilor, aceștia au găsit în locuința bărbatului pe mama acestuia, de 65 ani, decedată, fără a prezenta urme de violență. Autorul faptei a fost condus la sediul P.P. Plenița”, a anunțat IPJ Dolj într-un comunicat de presă.
Cercetările au fost preluate o echipă complexă, coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Ştefan Risipiceanu (46 de ani) a fost arestat la 5 luni de la izbucnirea „scandalului Caracal”, pentru violarea Luizei Melencu (18 ani), orori produse în aprilie 2019. Procurorii susţin că în această perioadă l-au monitorizat permanent pe vecinul „monstrului din Caracal”, Gheorghe Dincă (66 de ani).
„Fane”, cum este cunoscut de locatarii de pe Strada Craiovei din Caracal, a intrat în atenţia procurorilor încă de la începutul anchetei.
Mai mult, pe data de 6 septembrie, Felix Bănilă, şeful DIICOT la vremea respectivă, a făcut public numele lui Risipiceanu. El a declarat că procurorii au solicitat Institutului Naţional de Criminalistică stabilirea profilului genetic al acestuia şi compararea cu profilele genetice ale inculpatului și victimelor, cu profilele genetice rezultate din examinarea firelor de păr, a urmelor de contact şi a mai multor obiecte purtătoare de urme, ridicate din casa și din autoturismul inculpatului.
Salivă, spermă și fire de păr
Bănuielile că Ștefan Risipiceanu ar şti mult mai mult decât spune au fost întârite de rezultatele probelor biologice. Concret, pe salteaua din „camera ororilor” s-au găsit mai multe probe care-l acuză pe Risipiceanu, respectiv salivă şi spermă. În plus, există probele testimoniale care-l acuză pe apropiatul lui Gheorghe Dincă, dezvăluie Adevarul.ro.
„Probele din «camera ororilor» nu pot fi contestate. Pe acea saltea din cameră s-au găsit fire de păr, spermă şi salivă. Toate aceste probe au fost comparate. Când a fost pus în faţa probelor, Ştefan Risipiceanu a recunoscut că a violat-o pe Luiza Melencu, dar a susţinut că după aceea a plecat şi nu ştie ce s-a întâmplat cu fata”, au declarat surse din anchetă.
Fănică, „sluga lui Dincă”. Plus Vică
Ştefan Risipiceanu a apărut în prim-planul mediatic al „cazului Caracal” în perioada în care procurorii făceau primele descinderi. Bărbatul este descris de vecini drept „sluga Fănică a lui Dincă”, fiind omul pe care ucigașul Alexandrei şi al Luizei îl folosea pentru muncile zilnice în gospodărie.
Risipiceanu, alături de un alt vecin al lui Dincă, Victor Mieilă, poreclit Vică, aveau până acum statutul de martori în „cazul Caracal”.
Daniela şi Dan Dincă, copiii „monstrului din Caracal”, le-au declarat procurorilor că, în ziua dispariţiei Alexandrei, i-ar fi văzut pe cei doi – Fane și Vică – ieşind din casa lui Gheorghe Dincă la ora 10 dimineaţa, oră la care fata era răpită, la câțiva kilometri distanță.
Vică a declarat: „Fane şi dormea acolo, dar nu ştiam noi ce face. Eu nu cred că el (Gheorghe Dincă – n. red.) a omorât fetele alea. Eu cred că a luat vina asupra lui, să protejeze pe cineva apropiat. Altundeva trebuie căutat”.
„N-am văzut, domn′e, nimic”
Gheorghe Dincă avea trei vecini de care era foarte apropiat: Fane, Vică şi George. Primul era, însă, cel mai des văzut în preajma presupusului criminal de la Caracal.
Fane – Ştefan Risipiceanu – nu avea domiciliu, nici familie. El era printre puţinii caracaleni pe care criminalul în serie îl lăsa să intre în casă, ba chiar să doarmă în şopronul din curte.
În luna iunie, când a izbucnit scandalul, Risipiceanu – cel arestat miercuri, 27 noiembrie, de procurorii DIICOT – avea arsuri pe ambele mâini.
De atunci, Ştefan Risipiceanu a dat nenumărate declaraţii ziariştilor. De fiecare dată, el a susţinut că nu ştia că Dincă aducea fete acasă. „N-am văzut, domn′e, nimic. N-am văzut niciodată nimic în casa lui Dincă. Nimic suspect. Eu mă duceam doar să-l ajut la ce avea nevoie. Două săptămâni am stat la el acasă înainte să fie arestat, am dormit în şopronul din curte, dar n-am văzut nimic”, a declarat Risipiceanu pentru „Adevărul” imediat după reţinerea lui Gheorghe Dincă.
În cadrul audierilor, procurorii l-au întrebat pe Risipiceanu cum s-a ars pe mâini. Şi lor, ca şi ziariştilor, Fane le-a spus acelaşi lucru: „De la soare sunt ars. Sunt şi pe corp. La faţă nu m-am ars, pentru că port şapcă mereu”.
Ștefan Risipiceanu și câțiva caracaleni
„Fane i-a cerut lui Dincă să-l lase şi pe el să aibă relaţii sexuale cu fata”
Surse din anchetă au precizat că procurorii l-au avut în vizor permanent pe Risipiceanu. „Am bănuit în permanenţă că acest Fane are o implicare mult mai mare, că nu spune adevărul. E groaznic ce s-a întâmplat acolo. Acea fată a fost suspusă la perversiuni sexuale groaznice. Fane a susţinut mult timp că nu-şi aminteşte nimic. Când era întrebat anumite lucruri concrete, susţinea că nu mai ştie, că era beat. Până la urmă a recunoscut că în luna aprilie a văzut când Dincă a adus-o acasă pe Luiza Melencu. L-a întrebat cine-i fata, iar George – cum îi zicea el – i-a spus că a adus-o pentru câteva partide de sex. Acela a fost momentul în care Fane i-a cerut lui Dincă să-l lase şi pe el să aibă relaţii sexuale cu fata. Cu siguranţă a fost complicele lui Dincă, dar deocamdată nu există elemente că ar fi şi participat la uciderea tinerei. Fane Risipiceanu a declarat că, după ce a întreţinut relaţii sexuale cu tânăra, a plecat. La fel susţine şi Dincă. Deocamdată nu există alte probe, nu există indicii că ar avea vreo implicare în uciderea Alexandrei sau în incinerarea cadavrului”, au declarat surse din anchetă.
Cum a acţionat complicele lui Dincă
Ștefan Risipiceanu l-ar fi surprins, pe 14 aprilie, pe Gheorghe Dincă împreună cu Luiza Melencu. „A intrat inopinat în curtea lui Dincă şi a văzut-o pe victimă în maşină, sechestrată”, a dezvăluit un procuror din anchetă.
Dincă i-a spus lui Fane că Luiza ar fi fost o fată adusă pentru sex, astfel că bărbatul de 46 de ani i-a solicitat acestuia să-l lase să întreţină şi el relaţii sexuale cu adolescenta. Actul de viol s-a petrecut cu acordul lui Gheorghe Dincă, a precizat magistratul, adăugând că ambii au violat-o pe tânăra lipsită de libertate, în camera în care dormea Dincă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Noul ministru liberal de la Interne a dat semnalul că, în mandatul Guvernului PNL, oamenii legii nu au mamă, nu au tată, indiferent de cine încalcă legea. După ce a desecretizat Raportul MAI privind represiunea din 10 august 2018, Marcel Vela iese din nou la rampă, de data asta graţie subalternilor săi din nordul Moldovei, care au acţionat prompt faţă de un lider local al PNL!
Astfel, poliţiştii din Botoşani l-au prins pe preşedintele filialei teritoriale din Botoşani a Partidului Naţional Liberal (PNL), senatorul Costel Şoptică, şofând ca un vitezoman incurabil.
Acesta a rămas fără permis de conducere timp de trei luni, după ce a fost prins de poliţişti conducând un autoturism cu o viteză cu 55 de km/h mai mare decât limita maximă admisă în localitate (50 km/h).
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani a anunţat că agenţii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi au surprins cu aparatul radar, pe drumul naţional DN 29A, în localitatea Dumbrăviţa, un autoturism care rula cu viteza de 105 km/h.
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit identitatea conducătorului auto, în persoana unui bărbat de 52 de ani din municipiul Botoşani. Acestuia i s-a adus la cunoştinţă viteza cu care rula, precum şi măsurile legale ce vor fi luate în cauză, respectiv sancţionarea cu amenda în cuantum de 10 puncte pentru nerespectarea regimului de viteză legală şi 6 puncte pentru lipsa documentelor obligatorii prevăzute de lege, respectiv permisul şi actul de identitate. De asemenea, i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile. Bărbatul a refuzat să semneze documentele întocmite de către poliţişti”, au transmis reprezentanţii IPJ Botoşani.
Aceştia susţin că şoferul nu a exercitat niciun fel de presiuni asupra poliţiştilor care au luat măsurile legale, notează Agerpres.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Legile date de fosta majoritate PSD-ALDE-UDMR pentru infractori continuă să producă nenorociri. Un pușcăriaș eliberat din penitenciar cu 779 de zile mai repede, urmare a legii recursului compensatoriu, a tâlhărit două bătrâne din Iași, scrie Ziarul de Iași.
Viorel Hiliţanu (54 de ani) fusese eliberat pe 15 octombrie din Penitenciarul Găeşti (județul Dâmbovița), deși mai avea de ispăşit încă doi ani și aproape două luni de închisoare. El fusese închis tot pentru tâlhărie.
Imediat după ieșirea din pușcărie, Hilițanu s-a apucat din nou de tâlhării. El a început să dea atacul într-o piață din Iași, până când a fost prins de polițiști și arestat preventiv.
Individ deosebit de periculos, Hilițanu a băgat în spital două ieşence, pe care le-a jefuit în stradă cu o violenţă ieşită din comun, la numai câteva zile de la ieşirea din penitenciar. Pe una a lovit-o puternic cu pumnii în faţă şi i-a smuls geanta. Celei de-a doua i-a smuls geanta de pe umăr cu brutalitate, victima s-a dezechilibrat, lovindu-se de asfalt şi fracturându-şi grav braţul.
Hiliţanuavea o metodă inedită de operare: mergea zilnic în Piaţa din Nicolina din Iași, unde urmărea femei în vârstă, printre tarabe. Apoi, mergea în urma lor până ce acestea ajungeau în locuri mai puţin frecventate, pe străduțe, printre blocuri sau prin ganguri, şi le tâlhărea, adesea cu violenţă.
Prima femeie a fost urmărită din Piaţa Nicolina în urmă cu mai bine de o săptămână, pe data 23 octombrie, adică la 8 zile de la eliberarea din penitenciar. „În timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Iaşi, acesta, prin exercitarea unor acte de violenţă, ar fi deposedat o femeie de 66 de ani, de mai multe bunuri, geantă, bani, ochelari de vedere, documente, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.000 de lei”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.
Hiliţanu i-a smuls geanta de pe umăr, iar femeia s-a dezechilibrat şi a căzut, fracturându-şi braţul la impactul cu solul. În timp ce femeia era transportată cu ambulanţa la spital după sesizarea unor trecători, Hiliţanu s-a întors în piaţă, dezamăgit de prima sa captură. A observat o altă femeie, mai în vârstă decât prima victimă, şi a urmărit-o de la depărtare. Când femeia a ajuns printre blocuri, el a mers la ea şi a lovit-o cu pumnul în faţă, apoi i-a luat geanta şi a fugit.
Nici de această dată, individul nu a dat lovitura în privinţa prăzii. „Prin exercitarea unor acte de violenţă, acesta ar fi deposedat o altă femeie de 82 de ani, din municipiul Iaşi, de geantă şi chei, cauzând un prejudiciu de aproximativ 50 de lei”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.
În urma reclamaţiilor celor două femei, poliţiştii şi-au dat seama că în Piaţa Nicolina un individ urmăreşte şi apoi atacă femeile. Ei au organizat mai multe pânde în civil, iar Hiițanu le-a căzut în plasă.
Recursul compensatoriu a fost promovat prin lege de fosta majoritate parlamentară PSD-ALDE-UDMR, fără nici o opoziție din partea ministrului Justiției, Tudorel Toader (originar chiar din Iași). Această măsură legislativă a scos din închisori, anticipat, peste 20.000 de infractori, dintre care câteva mii de criminali, violatori, tâlhari și pedofili. Mulți dintre aceștia au fost arestați din nou, după ce au produs noi nenorociri.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Cazul crimelor de la Caracal a scos la suprafaţă încrengături grave dintre reţelele infracţionale, lumea interlopă şi oameni politici în special din PSD. Urmare a acestor reţele care au pus stăpânire pe întreg judeţul Olt, dispariţia Luizei Melencu, de exemplu, a fost tratată de autorităţi cu indiferenţă.
La scurt timp, o altă fată a căzut victima acestui peisaj toxic: Alexandra Măceşanu. Printre numele vehiculate în plin scandal a fost şi cel al lu Paul Stănescu, baronul PSD de Olt.
Stănescu a negat că are vreo legătură cu clanurile interlope care şi-au infiltrat oameni până la vârful Poliţiei. De altfel, dintre toţi baronii PSD din ţară, Paul Stănescu a fost mai mereu ferit de mari investigaţii sau dosare penale.
Asta deşi era imposibil să nu fie „agăţat” având în vedere caracatiţele politico-financiare din Olt, în care a fost implicat şi Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei şi fost consilier la Palatul Victoria plasat acolo de tovarăul său Liviu Dragnea.
Azi, când a ajuns la DNA, Stănescu a precizat, luni, că a fost audiat la DNA ca martor, într-un dosar care vizează un proiect cu fonduri europene care s-a derulat în Olt, pe vremea când el era preşedinte al Consiliului judeţean.
Stănescu spune că nu este implicat în dosar în niciun fel, el nesemnând niciun fel de document, dar crede că cercetarea a plecat de la un denunţ.
„Astăzi, la 8 dimineaţă, am fost chemat la DNA într-un dosar care este în lucru, ca martor. Am dat o declaraţie, am stat 10 – 15 minute maxim şi am plecat. Nu are nicio legătură cu Tel Drum, cu Belina, că am văzut speculaţii”, a declarat, luni, Paul Stănescu.
Acesta i-a urat ”La mulţi ani” lui Liviu Dragnea, care azi îşi sărbătoreşte ziua de naştere.
”Să-i dea Dumnezeu sănătate şi putere să revină lângă familie”, a declarat Paul Stănescu, refuzând să spună şi dacă Liviu Dragnea va mai avea sau nu loc în politică pe filiera PSD.
Stănescu a precizat că dosarul în care el a fost audiat nu vizează niciun coleg de partid şi a menţionat că nu a semnat niciun document în proiectul respectiv, nefiind implicat în vreun fel.
Întrebat dacă nu i se pare o coincidenţă că această audiere la DNA are loc în campania electorală, Stănescu a spus: ”Chiar nu mi se pare o coincidenţă. Cred că DNA trebuie să-şi facă datoria şi să răspundem fiecare. Când suntem chemaţi să mergem să spunem ce are fiecare de spus”, a spus Paul Stănescu, potrivit News.ro.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Finalul tragic al lui Liviu Pop (30 de ani) arată eroismul cu care un pădurar și-a apărat pădurea. S-a întâmplat într-o zonă administrată de Ocolul silvic Strâmbu-Băiuț, nu departe de orașul Târgu Lăpuș, județul Maramureș.
Romsilva a transmis, joi, că pădurarul Liviu Pop a fost împuşcat mortal, în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori, iar trupul său, care a fost aruncat într-o râpă, prezintă numeroase urme de agresiune fizică.
Este al 16-lea caz de agresiune asupra personalului silvic al Romsilva înregistrat în 2019.
Liviu Pop n-a avut program de 8 ore în apărarea pădurii pe care-o avea în grijă. Nu s-a uitat la ceas, precum polițiștii din zona Caracal – Dobrosloveni în „cazul Alexandru Măceșanu”. N-a ținut cont nici de faptul că alerta a venit pe seară, iar în pădurea agresată a ajuns după lăsarea întunericului.
Și-a sărutat soția și cei trei copii, a luat arma și a plecat. Datoria îl chema. Câteva ore mai târziu, trupul său neînsuflețit a fost găsit aruncat într-o râpă. Fusese ucis cu gloanțele propriei arme. A fost lovit din întuneric, dezarmat, maltratat și împușcat.
Liviu Pop era pădurar în cadrul Direcţiei Silvice Maramureş. El a fost ucis în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori, a anunțat Romsilva printr-un comunicat.
„Liviu Pop, pădurar în cadrul Direcţiei Silvice Maramureş, a fost ucis miercuri seara într-o pădure administrată de Ocolul silvic Strâmbu-Băiuţ, în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori. Din primele informaţii, pădurarul Liviu Pop a fost împuşcat mortal, iar corpul acestuia, abandonat într-o vale, prezintă numeroase urme de agresiune fizică”, a transmsis joi Romsilva, printr-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că Liviu Pop avea 30 de ani, era angajat al Direcţiei Silvice Maramureş de 7 ani, era căsătorit şi avea trei copii.
Mihai Timbuș, coleg al lui Liviu Pop, a declarat: „Am fost acolo, la Pădurea Rogozului. Mi s-au umplut ochii de lacrimi şi sufletul de durere văzând cât de uşor îţi poţi lăsa copiii pe drumuri încercând să-ţi faci meseria. Vorbesc în calitate de inginer silvic şi personal cu atribuţii de pază, tată a trei copii, la fel ca regretatul Liviu, care de câteva ore zace mort pentru că şi-a făcut datoria. Stau şi mă întreb cum trebuie să ne comportăm de acum înainte noi, personalul de teren cu atribuţii de pază, astfel încât să nu ne riscăm viaţa ori integritatea corporală, pe de o parte, sau libertatea, de cealaltă parte”.
Zona Strâmbu-Băiuț, situată între orașele Târgu Lăpuș și Cavnic
Îi murise tatăl în urmă cu 6 luni
Liviu Pop se afla încă în doliu. Cu 6 luni în urmă, tatăl pădurarului s-a stins din viață, răpus de o boală necruțătoare. Tânărul pădurar rămăsese singurul sprijin al familiei sale, dar și al mamei.
„Era un băiat la locul lui, îşi vedea de treabă şi era foarte implicat. Drept dovadă, aseară, cum a primit telefonul, a lăsat totul baltă şi s-a dus în pădure cu maşina lui. Și nu s-a mai întors… Am încercat să liniştesc familia, dar este greu să le spui că stâlpul familiei nu mai este. Este un moment foarte greu”, a declarat Mitru Leşe, primarul orașului Târgu Lăpuş.
Anchetatorii au audiat, în cursul zilei de joi, 6 persoane, însă niciuna dintre ele nu a fost pusă sub acuzare.
16 pădurari bătuți sau omorâți în 2019
„Acesta este al doilea angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva ucis în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, respectiv paza pădurii, după ce în urmă cu o lună un alt pădurar, Răducu Gorcioaia, angajat al Ocolului Silvic Paşcani, din cadrul Direcţiei Silvice Iaşi, a fost ucis de trei persoane surprinse în timp ce tăiau ilegal arbori”, a transmis Romsilva, prin comunicatul de joi.
De la începutul acestui an s-au înregistrat 16 cazuri de agresiune asupra personalului silvic al Romsilva care asigură paza fondului forestier administrat.
Între 2014 şi 2018 au avut loc alte 168 de cazuri de agresiuni asupra personalului Romsilva care asigura paza pădurilor. În multe cazuri a fost necesară spitalizarea, în urma rănilor grave suferite.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!