Categorie: Infracțiuni

  • VIDEO. Confruntări violente la Hunedoara. Polițiștii au scos pistoalele, dar au părăsit zona sub o ploaie de pietre

    Comportamentul stupid al un bărbat beat, devenit recalcitrant, a dus la incidente violente, sâmbătă, între forțele de ordine (polițiști + jandarmi + trupele speciale SAS) și un grup de localnici din cartierul Micro 6 al municipiului Hunedoara.

    Şapte persoane au fost reţinute pentru ultraj în urma incidentelor petrecute sâmbătă după-amiază într-un cartier din orașul Hunedoara. Scandalul a izbucnit după ce, în timpul unui raid efectuat de poliţişti, un bărbat aflat sub influenţa alcoolului a devenit recalcitrant, iar mai mulţi locuitori din zonă au recurs la violență față de forţele de ordine, transmite Agerpres.

    Poliţiştii au fost atacaţi cu pietre şi alte obiecte contondente. Două maşini de poliţie au fost avariate cu pietre de către câțiva locuitori ai cartierului hunedorean.

    Agenții de poliție au scos pistoalele și le-au îndreptat spre persoanele agresive, dar nu au făcut uz de armă. A fost tras un singur foc de armă, dar în plan vertical, pentru descurajarea agresorilor.

    În imaginile distribuite pe Facebook se vede cum poliţiştilor le sunt adresate cuvinte grele, jignitoare, obscene. Un bărbat agresiv loveşte cu cotul în geamul unei maşini de poliţie, care are oglinda laterală smulsă.

    Polițiștii au părăsit zona sub o ploaie de pietre.

    Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Niţu, a comunicat: „Urmare a incidentelor semnalate în cartierul Micro 6 din municipiul Hunedoara, la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie şi jandarmerie. O parte dintre persoanele implicate în aceste incidente au fost reţinute şi conduse la sediul poliţiei, urmând a fi audiate cu privire la comiterea infracţiunilor de ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, întrucât două dintre autospecialele de poliţie au fost avariate în cursul intervenţiei”.

    De unde a pornit episodul violent de sâmbătă? Explică purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara: „În timp ce verificau respectarea prevederilor ordonanţelor militare, echipajele de poliţie au identificat o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, care nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege şi, mai mult decât atât, era recalcitrantă. Imediat după acest moment, poliţiştii au fost atacaţi cu pietre şi alte obiecte contondente de mai multe persoane din respectivul cartier, rude şi cunoscuţi ai bărbatului care era legitimat de poliţie”.

    Pentru restabilirea calmului, în zonă au intervenit poliţişti, jandarmi şi luptători ai serviciului special. Toate persoanele din acea zonă s-au retras în locuinţe, iar situaţia a revenit la normal.

    În cauză a fost deschis dosar penal pentru ultraj şi distrugere.

    Echipajele de ordine publică vor rămâne, în continuare, în zonă pentru a preveni orice alte incidente, a mai precizat reprezentantul IPJ Hunedoara.

    Pumnul agresorului în bleu îl ajunge pe polițist în mașină

    El e individul violent!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. A fost schimbat Acordul dintre MAI și BOR! Nu mai merge nimeni la biserică. Paștile și lumina ne sunt aduse în pragul casei sau la fereastră

    * INTERVIU. „Acest virus nu rezistă mult pe suprafețe, moare în câteva ore. Dar se ia foarte ușor din aer” / „N-o putem ține cu statul în casă, ne moare economia. Soluția este: «Cine scapă, scapă; cine nu, nu!»”

    * Durerea unui român din Belgia: „Îi trimit mamei bani de medicamente, iar ea zice că suntem sclavii Europei”

  • Doi șoferi români, amendați în Italia cu 11.000 de euro. Transportau carne crudă în saci pentru gunoi, fără sistem frigorific

    Două furgonete care proveneau din România au fost oprite de polițiștii italieni în nordul Italiei, în zona Udine. Ei transportau carne crudă în saci pentru gunoi, fără a avea sistem frigorific. Cei doi șoferi au fost amendați cu 11.000 de euro.

    Șoferii, care au fost opriți de o patrulă a poliției din localitatea Palmanova, provincia Udine, transportau marfa în cutii de carton și în saci pentru gunoi, fără a avea un sistem frigorific. Cei doi au fost opriți pe autostrada A4, în zona de serviciu Gonars, scrie Udine Today.

    Din cauza situației generate de pandemia de coronavirus, controalele poliției pe străzile și autostrăzile din Italia s-au intensificat. În urma unui astfel de control de rutină, forțele de ordine italiene s-au trezit în fața acestei situații inedite. La o simplă verificare a documentelor celor doi șoferi, a rezultat că ei transportau carne crudă provenită din România.

    Cum furgoanele nu păreau dotate de sistem frigorific, polițiști au trecut la un control mai amănunțit. Ei au rămas înmărmuriți de condițiile în care era transportată marfa: învelită în saci de gunoi, băgați în cutii de carton necorespunzătoare, întinse pe jos.

    Văzând gravitatea faptelor, agenții de poliție din Palmanova au cerut intervenția polițiștiștilor din Udine, împreună cu o echipă de veterinari de la  Agenția Sanitară din Friuli Centrale. Aceștia au stabilit că produsele din carne nu aveau specificată proveniența și că trebuiau confiscate imediat și distruse, deoarece reprezentau un pericol pentru sănătatea consumatorilor.

    Cei doi șoferi au fost sancționați administrativ pentru utizarea unui mijloc de transport necorespunzător și pentru lipsa autorizației de a trasporta acest tip de produse. De asemenea, a fost penalizată lipsa unui act care să certifice proveniența cărnii.

    În total, amenzile aplicate celor doi șoferi s-au ridicat la suma de 11.000 de euro, la care s-au adăugat alți aproximativ 400 de euro ca taxă pentru distrugerea celor peste 800 de kilograme de alimente confiscate.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. A fost schimbat Acordul dintre MAI și BOR! Nu mai merge nimeni la biserică. Paștile și lumina ne sunt aduse în pragul casei sau la fereastră

    * INTERVIU. „Acest virus nu rezistă mult pe suprafețe, moare în câteva ore. Dar se ia foarte ușor din aer” / „N-o putem ține cu statul în casă, ne moare economia. Soluția este: «Cine scapă, scapă; cine nu, nu!»”

    * Durerea unui român din Belgia: „Îi trimit mamei bani de medicamente, iar ea zice că suntem sclavii Europei”

  • Iată adevăratul rasist! Deputatul Bacalbașa (PSD) nu regretă și nu-și cere scuze, deși e recidivist

    În timp ce toate tunurile au fost puse pe Vladimir Tismăneanu, a cărui rătăcire cu iz rasist n-a durat mai mult de câteva minute (apoi a șters postarea cu ciorile de pe gardul din Țăndărei), un alt personaj comite gesturi rasiste profunde, din convingere, fără a retracta.

    Mai grav: individul e și deputat în Parlamentul României. Circumstanță atenuantă: face parte din PSD, partid care a făcut toate nenorocirile în țara asta, inclusiv în materie de rasism (a livrat mulți exponenți precum cel de față).

    Iată-l, așadar, pe Nicolae Dobrovici Bacalbașa, deputat de Galați, care are deja un palmares bogat de orori verbale.

    De data asta, Bacalbașa a rostogolit pe Facebook o atrocitate rasistă: „No!… Să vă fie clar!!! Chinezii au luat virusul de la liliecii lor, noi o să-l luăm de la ciorile noastre!”.

    Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a scris sâmbătă pe Facebook: „Am să inițiez autosesizare și pe postarea domnului deputat Bacalbașa!”.

    OK, e bine că se autosesizează. Problema e că Bacalbașa postase mizeria de vreo patru zile și nimeni nu l-a deranjat. La Tismăneanu, jihadul s-a pornit instantaneu. Vorba unui mesaj de la anunțul făcut de dl Asztalos: „Dacă nu apărea cartoful fierbinte Tismăneanu, Bacalbașa – care a făcut un comentariu mai grav încă de acum 4 zile – ar fi scăpat liniștit. Acum, CNCD nu prea mai are ce face și trebuie să-l sacrifie și pe unul de-al lor”.

    Ciprian Necula, apărător al drepturilor romilor și fost secretar de stat în Guvernul Ponta, a preluat pe Facebook mizeria lui Bacalbașa și s-a adresat către doi demnitari ai statului român: „Asztalos Csaba, se pare că o să aveți mult de muncă la CNCD. D-le Ion Marcel Ciolacu, vă rog să ne spuneți dacă asta e și poziția PSD! Și, dacă nu, poate ne spuneți dacă demnitarul PSD Bacalbașa va fi exclus din partid. Știți, e cam recidivist!”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Adevăr și mituri despre virusul care produce Covid-19. Analiza a doi reputați virologi români din SUA

    * DOSAR. Virusul mortal al comunismului: Organizația Mondială a Sănătății, controlată ocult de China, e acuzată că a mințit întreaga lume și a amânat criminal declararea pandemiei

    * Imaginile care au șocat America: morții de coronavirus sunt puși în gropi comune, pe o insulă de la marginea New York-ului

  • Milițianul bătăuș e în aer: la 4 zile de la violențe, toate dovezile sunt împotriva lui! Ce trebuie să facă Poliția pentru a lămuri situația

    Apărătorii polițistului bătăuș de la Secția 9 din Capitală se văd puși într-o situație ridicolă. Argumentele folosite – mai ales de Sindicatul Europol – pentru a justifica brutalitatea „milițianului” împotriva unui tânăr se dovedesc a fi minciuni ordinare, neprobate cu nimic.

    Scena de violență extremă a avut loc marți, 7 aprilie, puțin după ora 22.00, în cartierul bucureștean Pantelimon.

    Tânărul snopit în bătaie a prezentat varianta sa, joi, la Realitatea Plus, prin telefon, alegând să nu-și facă public numele. El spune că nu l-a înjurat sau scuipat pe polițist (așa cum pretinde DOAR Sindicatul Europol), ci doar a încercat să-l filmeze pentru că i se părea abuziv să fie amendat cu 10.000 de lei, în condițiile în care – zice el – avea declarație pe proprie răspundere, dar nu trecuse data.

    Mărturia tânărului bătut de „milițian”

    • „În primul rând, nu l-am scuipat pe polițist. Eram pe stradă, mă duceam spre magazin, domnul polițist a oprit mașina, mi-a spus «Bună seara», eu am răspuns «Bună seara». Mi-a cerut actele și m-a întrebat unde mă duc. «Știți că este trecut de ora 10.00?», m-a întrebat polițistul. «Da, știu. Mă duc până la magazin și apoi mă întorc acasă».”
    • „I-am prezentat declarația și buletinul. Ei, pe declarație nu aveam trecută data. Am uitat. Îmi spune că o să primesc amendă. Între timp vine încă un băiat, pe care nu-l cunosc. Acestui băiat i-a spus celălalt polițist să prezinte actele. El le-a prezentat, dar nu avea declarația. Și i-a spus că o să primească și el amendă.”
    • „I-am spus domnului care m-a lovit că «OK, o să primesc amendă, dar nu este normal», iar el mi-a zis că o să-mi vină acasă. I-am spus că vreau să-i știu și eu numele, și am scos telefonul ca să-l filmez, cu telefonul meu.”
    • „Am apucat să filmez un pic, domnul atunci s-a enervat, a ieșit din mașină, mi-a luat telefonul, a început să-mi dea pumni și mi-a șters și filmarea din telefon. M-a băgat în mașină, băiatul celălalt a fugit, fără a avea vreo treabă cu mine.”
    • „Apoi am ajuns la Secția 9 de Poliție. Aici, iar a încercat să dea în mine încă o dată. S-a băgat colegul lui, care i-a zis că e lume pe la geam. Am intrat în Secție, m-a dus sus, i-am spus să-mi dea drumul la cătușe și să-mi aducă telefonul, că este telefonul meu. Nu eram băut și nu am fost testat.”
    • „Mă voi duce să fac plângere împotriva polițistului.”

    Minciunile și batjocura Sindicatului Europol

    După viralizarea clipului în care tânărul era snopit în bătaie de un polițist, Sindicatul Europol al polițiștilor a emis un comunicat penibil, cu minciuni evidente (demontate AICI) și pe un ton batjocoritor („cei doi smardoi, cu istoric delincvent, se smiorcăie și strigă după ajutor”…).

    Comunicatul Europol

    „Realitatea din spatele imaginilor «scandaloase» care au devenit virale

    Azi-noapte, o patrulă de ordine publică oprește două persoane pentru a verifica motivul prezenței lor pe stradă. Bărbații, aflați în stare de ebrietate, încep să-i înjure pe polițiști, le spun cum «fac ceva pe ordonanțele militare» și îi trimit pe polițiști… la origini.

    Sunt somați să înceteze și să se legitimeze, aceștia refuză. Unul dintre ei fuge, iar celălalt îl scuipă pe polițist în față și încearcă să-l lovească, rupându-i epoleții.

    Colegul nostru încearcă să-l imobilizeze pe bărbat și îi aplică mai multe lovituri de pumni la nivel feței, pentru a-l destabiliza, cu scopul imobilizării. Între timp, celălalt coleg cere sprijin prin stația de emisie-recepție.

    Era bine dacă video-ul era prezentat în integralitate, nu doar de la momentul în care cei doi smardoi, cu istoric delincvent, se smiorcaie și strigă după ajutor, după ce în prealabil, băuți fiind, înjurau și micționau pe Poliție, polițiști și pe lege…

    P. S. Ambele persoane au fost sancționate pentru refuz de legitimare și nerespectarea restricțiilor de circulație. Bărbatul care a scuipat polițistul nu se află în evidențele DSP și nu s-au impus măsuri de izolare.„

    VIDEO: Imaginile groazei

    „Smardoiul cu istoric delincvent” nu are cazier!

    Chiar dacă tânărul ar fi fost un „smardoi cu istoric delincvent”, așa cum scrie Sindicatul Europol, polițistul tot nu avea voie să-i transforme capul în sac de box. Putea să-l imobilizeze, să-l încătușeze, să-l amendeze, să-l ducă în arest. Putea să folosească și spray-ul paralizant, dacă era nevoie. Dar tânărul n-a opus nicio rezistență, secvența filmată arată că el putea fi imobilizat fără niciun fel de efort.

    Vine însă o informație care spulberă și teoria „smardoi cu istoric delincvent”. Ziariștii de la Bugetul.ro au aflat, pe surse, că tânărul luat la pumni nu are cazier judiciar. Pe cale oficială, Biroul de Presă al Poliției Capitalei nu a precizat dacă tinerii implicați în incidentul de marți seara au sau nu au cazier. Or, dacă ar fi avut cazier, era un argument – firav, e drept – în favoarea polițistului ca respectiva informație să fie făcută publică.

    Ce e de făcut

    Un blogger, Ștefan Gabriel Lupu, a făcut o investigație la fața locului, finalizate cu câteva observații esențiale, în articolul „De ce dai în mine? Jos uniforma!”.

    • „Comunicatele lor de presă, nefondate, au insistat pe faptul că există o realitate care nu a fost filmată din toată povestea, deși incidentul s-a întâmplat între o bancă și o casă de pariuri, ambele având camere de supraveghere care bat în unghiul unde s-a întâmplat totul. Eu le-am identificat și nu a fost greu.”
    • „În imaginea 3, mai exact unde se află acel Cielo roșu, este locul unde tânărul a fost bătut. Acesta este la intersecția Strada sublocotenent Dima Cristescu cu Șoseaua Pantelimon, locul se află între un BRD și o Casa Pariurilor, ambele locații având camere care bat în locul unde tânărul își primea «lecția» de la polițist.”
    • „Dacă cineva chiar vrea să afle adevărul, tot ce ar trebui să facă ar fi să ceară filmările de la cele două prăvălii aflate în acea intersecție. Sunt sigur că există mai multe camere în zonă decât cele pe care le-am identificat eu.”

    Imaginea 1: BRD

    Imaginea 2: Casa Pariurilor

    Imaginea 3: Locul faptei

    Așadar, Poliția Română poate face acum trei lucruri esențiale pentru a limpezi situația:

    1. Să vizioneze camerele de supraveghere de la BRD, Casa Pariurilor și alte obiective din zonă, care au înregistrat incidentul.
    2. Să vizioneze întreaga secvență video înregistrată de persoana care a filmat de la balcon, cu telefonul.
    3. Să prezinte cazierul celor doi tineri, mai ales pe cel al celui bătut de polițist.

    Poliția nu confirmă invectivele Sindicatului Europol

    Republicăm comunicatul emis miercuri seara (la o zi după incident) de Poliția Capitalei, în legătură cu incidentul violent din Pantelimon Secția. De observat că în acest document nu sunt folosite nici informațiile false/calomnioase, nici invectivele care apar în comunicatul Sindicatului Europol.

    Comunicatul Poliției Capitalei

    „Cu privire la imaginile apărute în spațiul public, vă facem cunoscut faptul în noaptea de 7/8 aprilie, doi bărbați au fost opriți de către un echipaj al Secției 9 Poliție, în vederea legitimării și verificării documentelor prevazute de Ordonanțele Militare.

    Bărbații au refuzat legitimarea și au fost conduși la subunitatea de poliție, unde au fost sancționați contravențional, fiecare, cu suma de 200 de lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991, precum și cu suma de 10.000 de lei, având în vedere că nu dețineau documentele prevăzute de Ordonanțele Militare.

    Cu privire la modul în care a acționat polițistul, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București s-a sesizat din oficiu și a demarat cercetări prin structura de control intern, urmând a fi dispuse măsuri legale.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Sindicatul Poliției își apără bruta-cu-epoleți. 20 de precizări care spulberă minciunile milițienilor

    Sindicatul Europol, care-i reprezintă pe polițiștii din România, a emis un comunicat în apărarea polițistului bătăuș de la Secția 9 din Capitală. Să parcurgem textul cu pricina, apoi facem precizările de rigoare.

    Comunicatul Sindicatului Europol

    „Polițiști scuipați în Capitală

    Realitatea din spatele imaginilor «scandaloase» care au devenit virale

    Azi noapte, o patrulă de ordine publică oprește două persoane pentru a verifica motivul prezenței lor pe stradă. Bărbații, aflați în stare de ebrietate, încep să-i înjure pe polițiști, le spun cum «fac ceva pe ordonanțele militare» și îi trimit pe polițiști… la origini.

    Sunt somați să înceteze și să se legitimeze, aceștia refuză. Unul dintre ei fuge, iar celălalt îl scuipă pe polițist în față și încearcă să-l lovească, rupându-i epoleții.

    Colegul nostru încearcă să-l imobilizeze pe bărbat și îi aplică mai multe lovituri de pumni la nivel feței pentru a-l destabiliza, cu scopul imobilizării. Între timp, celălalt coleg cere sprijin prin stația de emisie-recepție.

    Era bine dacă video-ul era prezentat în integralitate, nu doar de la momentul în care cei doi smardoi, cu istoric delincvent, se smiorcaie și strigă după ajutor, după ce în prealabil, băuți fiind, înjurau și micționau pe Poliție, polițiști și pe lege…”

    20 de precizări

    1. Dacă există o „primă parte” a filmării, să fie dată de Poliție, s-o vedem! Într-o anchetă profesionistă, Poliția are posibilitatea să procure respectiva filmarea inclusiv de la persoana care a filmat de la balcon.

    2. Sindicatul Europol susține că cei doi tineri „se aflau în stare de ebrietate, au refuzat să se legitimeze, i-au înjurat pe polițiști, le-au spus cum «fac ceva pe ordonanțele militare» și i-au trimis la origini”. Perfect: în lege scrie clar cum trebuie pedepsit un asemenea comportament. Sever, necruțător, dar în niciun caz cu o ploaie de pumni în cap!

    3. Unul dintre tineri „îl scuipă pe polițist în față și încearcă să-l lovească, rupându-i epoleții”. Sindicatul Europol nu aduce nicio dovadă în sprijinul acestei acuzații. De unde știe autorul comunicatului că s-a întâmplat așa? Are vreo filmare? Sau l-a crezut necondiționat pe polițistul bătăuș? Dar dacă el a mințit, ca să-și scape pielea, după ce a văzut că scena a fost filmată?

    4. Chiar dacă s-ar fi întâmplat așa, adică unul dintre tineri „l-ar fi scuipat pe polițist în față și ar fi încercat să-l lovească, rupându-i epoleții”, reacția polițistului ar fi trebuit să fie alta. El trebuia să-l pună la pământ pe agresor, să-l încătușeze și să-l ducă direct în arestul Secției de Poliție. Dar polițistul n-a făcut nimic din toate astea! S-a limitat să-i amendeze pe cei doi tineri și le-a dat drumul. Or, dacă unul dintre ei comitea actele invocate acum de Sindicatul Europol, încătușarea și arestul erau obligatorii!

    5. Amenzile aplicate celor doi tineri sunt egale: câte 10.200 de lei fiecare (10.000 pentru că n-au prezentat declarația pe proprie răspundere, 200 pentru refuzul legitimării). Așadar, și presupusul tânăr-agresor a fost pedepsit la fel ca tânărul celălalt, care – zice Poliția – n-a fost agresiv. Deducem că, la amenzi egale, și faptele au fost egale, deci nici primul tânăr n-a fost atât de violent pe cât încearcă să-l prezinte polițiștii, ca să-și justifice violența.

    6. În filmare, polițistul-agresor îi reproșează victimei sale doar atât: „Băi, băiatule, știi că n-ai voie să ieși din casă?! E ora 10 noaptea! Care e urgența?”. Nimic despre presupusele violențe ale tânărului!

    7. Tot în filmare, tânărul nu pare deloc agresiv. El repetă, disperat, printre pumnii polițistului: „De ce dai, mă, în mine? De ce dai în mine? De ce dai în mine?”.

    8. Episodul cu „ruperea epoleților” pare o poveste inventată de polițiști. În imagini se vede că tânărul îl ține de haină pe polițist în încercarea disperată de a-l ține la distanță, ca să se apere de pumnii lui.

    9. În cele 61 de secunde ale filmării, polițistul nu-i cere nici măcar o singură dată tânărului să se îndepărteze, să stea culcat pe asfalt, să se întoarcă pentru a fi încătușat. Singura lui preocupare e să-i zdrobească țeasta.

    10. Violența loviturilor aplicate de polițist arată un nivel de nebunie care nu are legătură cu încercarea de imobilizare a unui posibil infractor.

    11. La un moment dat, celălalt polițist încearcă să-și oprească colegul bătăuș. Până și lui i se pare exagerată „corecția” aplicată tânărului.

    12. „Colegul nostru încearcă să-l imobilizeze pe bărbat”, scrie Sindicatul Europol. Minciună! „Colegul lor” nu încearcă nicio secundă să-l imobilizeze. Dovadă suplimentară: atunci când tânărul e salvat de intervenția celuilalt polițist, milițianul-bătăuș nu se repede să-l imobilizeze, ci se apropie înșelător și îi mai trimite un pumn nimicitor, direct în figură.

    13. „Colegul nostru îi aplică mai multe lovituri de pumni la nivel feței pentru a-l destabiliza, cu scopul imobilizării”, mai scrie Sindicatul Europol. Înfiorător! Un creier bolnav, care a redactat comunicatul, spune că imobilizarea unui posibil delincvent se face prin „lovituri de pumni la nivelul feței”, „pentru a-l destabiliza”. Și autorul comunicatului ar trebui să plece din Poliție, pentru că are potențial de agresor periculos! Unde, în ce lege sau regulament scrie că imobilizarea se face prin „lovituri de pumni la nivelul feței”? Și asta, în condițiile în care „inamicul” este neînarmat, nu ripostează și nu prezintă potențial agresiv?

    14. „Între timp, celălalt coleg cere sprijin prin stația de emisie-recepție”, aberează Sindicatul Europol. Ce sprijin? Ca să ce? Adică, după ce-l snopești în bătaie pe un tânăr, iar celălalt a făcut pe el de frică, mai ai nevoie și de „sprijin”? Și asta, în condițiile în care nu e nevoie nici măcar de intervenția celui de-al doilea polițist în sprijinul colegului său. Ba, mai mult: acesta simte nevoia să sară în apărarea tânărului bătut. Deci, unde era pericolul care necesita forțe suplimentare, chemate prin stația de emisie-recepție? Măi, milițienilor, voi vă dați seama în ce penibil ați căzut?

    15. „Cei doi smardoi se smiorcaie și strigă după ajutor”, scrie Sindicatul Europol. Nemernicilor, din imagini se vede că singurul „smardoi” e colegul vostru! Cu cât dispreț vorbiți despre doi cetățeni care „se smiorcaie și strigă după ajutor”, canaliilor! Râdeți de ei că „se smiorcăie”… Vă distrează faptul că „strigă după ajutor”… Nu aveți pic de empatie… Păi, de ce „se smiorcăie” și „strigă după ajutor”, tâlharilor? Pentru că s-au bătut singuri?!

    16. Comunicatul Secției 9 de Poliție din Capitală nu vorbește de scenele de film artistic invocate de Sindicatul Europol. Comunicatul Secției 9 e mult mai echilibrat: „Cu privire la modul în care a acționat polițistul, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București s-a sesizat din oficiu și a demarat cercetări prin structura de control intern, urmând a fi dispuse măsuri legale”.

    17. Mulți îi condamnă pe cei doi tineri pentru că n-au respectat ordonanțele militare și au ieșit noaptea pe stradă. OK, au greșit, să fie pedepsiți exemplar! Dar unde scrie, în ce decret sau ordonanță militară, că o asemenea faptă se pedepsește cu pumni în cap până îl lași lat?!

    18. Domnule ministru Marcel Vela, fiți cu ochii pe acest caz, că altfel va fi piatra de moară agățată de picioarele dvs. de ministru! Dacă nu vegheați la pedepsirea exemplară a acestui nemernic, atunci episodul de marți seară, din Pantelimon, va rămâne emblema Poliției Române în starea de urgență!

    19. În cazul Boureanu, am spus clar: bine i-a făcut polițistul că i-a dat o stângă de l-a pus la pământ! De ce? Pentru că șmecherașul ex-deputat nu doar că a sfidat Poliția, dar l-a și lovit incalificabil pe polițist. Iar polițistul nu i-a cărat pumni în neștire, i-a dat una și gata. Când Boureanu a fost transformat într-un personaj inofensiv, polițistul l-a lăsat în pace. Mare diferență față de cazul de marți, din Pantelimon!

    20. Ultima precizare este pentru prostovanii care o dau cu… „ehei, să vezi ce pățea în America!… îl găurea polițistul și era și decorat pentru asta…”. Nu, prostoveților! În America, un polițist care proceda ca ăsta al vostru, de la Secția 9, era arestat pe loc și concediat din Poliție! Ăia care scot pistolul și trag fără somație o fac în cu totul alte condiții. Poate ați auzit de sutele de polițiști americani mor anual, împușcați de gangsteri…

    VIDEO: Dacă nu mă credeți, mai priviți o dată imaginile!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Klaus Iohannis dă semnalul tăierilor bugetare: „Va fi nevoie de reevaluarea TUTUROR cheltuielilor care se fac din banul public”

    * VIDEO. Primar PSD arestat când lua „șpagă de pandemie”: cu mască pe figură și mănuși de protecție! S-a ferit de covid, dar l-a lovit flagrantul

  • VIDEO. Acest milițian trebuie arestat imediat și dat afară din Poliție! Starea de urgență nu înseamnă dictatura pumnului!

    Scene îngrozitoare marți seară, puțin după ora 22.00, în cartierul bucureștean Pantelimon. Un tânăr a fost lovit violent de un polițist în seara de marți, pe motiv că a ieșit pe stradă după ora 22.00. O asemenea brută nu are ce căuta nici în Poliție, nici în libertate!

    Dublă amendă: 10.000 + 200 de lei 

    Cei doi tineri care au încălcat regulile de circulație pe timpul stării de urgență au fost amendați cu câte 10.200 de lei (două amenzi fiecare: 10.000 + 200).

    Polițistul-agresor va fi cercetat de structura „Control intern” din cadrul Secției 9 de Poliție din București.

    VIDEO: Imaginile care-l trimit direct la pușcărie pe polițist

    Comunicatul Secției 9 de Poliție din Capitală

    „Cu privire la imaginile apărute în spațiul public, vă facem cunoscut faptul că, în noaptea de 7/8 aprilie, doi bărbați au fost opriți de către un echipaj al Secției 9 Poliție, în vederea legitimării și verificării documentelor prevăzute de Ordonanțele Militare.

    Bărbații au refuzat legitimarea și au fost conduși la subunitatea de poliție, unde au fost sancționați contravențional, fiecare, cu suma de 200 lei, conform prevederilor Legii nr 61/1991, precum și cu suma de 10.000 lei având în vedere că nu dețineau documentele prevăzute de Ordonanțele Militare.

    Cu privire la modul în care a acțiunat polițistul, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București s-a sesizat din oficiu și a demarat cercetări prin structura de control intern, urmând a fi dispuse măsuri legale.”

    ATENȚIUNE!

    E de așteptat ca polițistul-mardeiaș să fie protejat de șefii săi de la Secția 9 de Poliție. Va primi, probabil, un avertisment și o reținere de 10% din salariu pe vreo trei luni. În cel mai rău caz, va fi trimis la altă secție, ca măsură de „retrogradare”.

    Așa ceva nu este de acceptat! Singura măsură justă în cazul brutei este concedierea din Poliție și întocmirea unui dosar penal care să-l trimită ani buni în pușcărie!

    Dacă șefii Secției 9 vor încerca mușamalizarea cazului, așa cum e de așteptat, atunci trebuie să intervină șefii Poliției Române și conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI)!

    Vom fi cu ochii pe acest caz până la pedepsirea exemplară a nemernicului care aplică legea pumnului atunci când situația n-o impune!

    Starea de urgență înseamnă mai multă disciplină socială, înseamnă și mai multe restricții, dar nu înseamnă dictatură militară!

    A încălcat un cetățean ordonanțele militare? Amendează-l, nu-i da pumni în cap! Iar dacă-l amendezi, nu te repezi la 10.000 de lei, îți poți atinge scopul și cu 1.000 sau 2.000! Dar pentru asta trebuie să ai dicernământ, nu să ai exces de mușchi și deficit de creier!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Klaus Iohannis dă semnalul tăierilor bugetare: „Va fi nevoie de reevaluarea TUTUROR cheltuielilor care se fac din banul public”

    * VIDEO. Primar PSD arestat când lua „șpagă de pandemie”: cu mască pe figură și mănuși de protecție! S-a ferit de covid, dar l-a lovit flagrantul

  • Atenție la tâlharii pandemiei! Vă oferă măști stropite cu chimicale, ca să leșinați, apoi vă jefuiesc

    O nouă metodă folosită de tâlhari a fost semnalată de primarul comunei Rediu, din județul Iași: îți oferă o mască de protecție, să vezi dacă ți se potrivește, dar masca e îmbibată cu substanțe care provoacă pierderea cunoștinței.

    Vasile Haidău (PNL), primarul comunei Rediu, îi avertizează pe localnici că a apărut o nouă formă de înșelătorie. Potrivit unui anunț oficial, este vorba de o metodă adaptată contextului epidemic: persoane necunoscute bat la ușa oamenilor și le promit că le pun la dispoziție, gratuit, măști cu care se pot proteja de coronavirus.

    Anunțul primarului din Rediu

    „ATENȚIE!!!

    Sunt persoane care merg din ușă în ușă pentru a împărți măști de protecție.

    Aceste persoane vor afirma că este o inițiativă nouă din partea administrațiilor locale, însă nu este adevărat.

    Vă rog să aveți mare grijă, deoarece modul în care acționează este de a vă ruga să vă puneți masca pentru a vedea dacă vi se potrivește, iar aceste măști sunt stropite cu chimicale care induc leșinul.

    Dacă veți cădea pradă acestor manevre oribile, aceste persoane vă vor jefui.

    Vă rog să nu acceptați măști de la străini.

    Este un moment critic și oamenii sunt disperați, rata criminalității probabil va crește în următoarea perioadă…

    Vă rog să fiți prudenți și să stați în siguranță!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Primar PSD arestat când lua „șpagă de pandemie”: cu mască pe figură și mănuși de protecție! S-a ferit de covid, dar l-a lovit flagrantul

  • Un tânăr a intrat în carantină la mănăstire. N-a avut noroc: a fost agresat sexual de un călugăr. Acum, și călugărul e în carantină

    Un călugăr de la Mănăstirea Neamţ este cercetat penal de poliţişti după ce un bărbat aflat în centrul de carantină, amenajat la mănăstire, a depus o plângere pentru agresiune sexuală.

    Informația a fost furnizată agenției Agerpres de purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Georgiana Moşu.

    Sesizarea a fost făcută la 112 în după-amiaza zilei de sâmbătă, când un tânăr a declarat că un călugăr de la mănăstire a venit în mod repetat în camera unde este carantinat, se întinde în pat lângă el şi îl agresează sexual.

    În sprijinul celor spuse, tânărul a prezentat şi o filmare făcută cu telefonul mobil, în care se vede cum călugărul se întinde în pat lângă el şi îl ia în braţe.

    „Poliţiştii de la secţia Târgu Neamţ au fost sesizaţi sâmbătă, în jurul orei 16.00, de către un tânăr de 26 ani aflat în carantină la Centrul Social «Sf. Paisie» de la Mănăstirea Neamţ, cu privire la faptul că ar fi fost agresat sexual de un călugăr din cadrul aceleiaşi mănăstiri. Ancheta este în curs de desfăşurare în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

    Călugărul a fost transferat în carantină pentru că a intrat în contact cu o persoană carantinată, dar nu a fost amendat, pentru că nu există o prevedere în acest sens.

    Dincolo de ancheta Poliției, și Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a început o anchetă internă, care îl vizează pe călugărul acuzat de agresiune sexuală.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Primar PSD arestat când lua „șpagă de pandemie”: cu mască pe figură și mănuși de protecție! S-a ferit de covid, dar l-a lovit flagrantul

  • Tâlharii pandemiei. Un asistent medical de la Spitalul Floreasca a furat 2.000 de măşti şi dezinfectanţi. A ajuns în arest

    Un asistent medical de la Spitalul Floreasca este acuzat că a furat din depozitul spitalului 2.000 de măşti şi cantități importante de dezinfectanţi. El a vândut echipamentele medicale altor persoane.

    Polițiștii din București au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere emis pe numele unui bărbat suspect într-un dosar de furt. Bărbatul a fost prins în județul Teleorman.

    În același timp, polițiștii au făcut două percheziții: una la locuința bărbatului și alta la locul său de muncă, în vestiar.

    „Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în data de 29.03.2020, în afara orelor de program, s-ar fi prezentat la locul de muncă, unde ar fi pătruns în depozitul și ulterior în magazia unității sanitare unde are locul de muncă, de unde ar fi sustras 2.000 de măști și recipiente de dezinfectant, pe care ulterior le-a vândut unor persoane fizice”, arată Poliția Capitalei.

    Polițiștii au mai găsit 550 de măști de protecție.

    Bărbatul a fost reținut vineri pentru pe o perioadă de 24 ore, iar sâmbătă a fost trimis în arest preventiv 30 de zile.

    Bărbatul este asistent la Spitalul Floreasca. Ca să „dea lovitura”, individul s-a dus la Spitalul într-o zi de duminică (29 martie), crezând că – fiind mai puțin lume – nu va fi observat.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Primar PSD arestat când lua „șpagă de pandemie”: cu mască pe figură și mănuși de protecție! S-a ferit de covid, dar l-a lovit flagrantul

  • Atenție, apar viermii pandemiei! Angajatul unui spital din Pitești a furt măști, mănuși și dezinfectanți

    Nu există nenorocire în care să nu apară și profitorii cinici și escrocii dezumanizați. Sunt acei indivizi care, la un accident rutier, sunt în stare să buzunărească mortul, să-i ia telefonul și banii.

    Din această categorie face parte și un angajat al Serviciului Județean de Urgență (SJU) Argeș. Acesta a furat cantități importante de materiale de protecție sanitară de la un spital din Pitești.

    Potrivit IPJ Argeş, poliţiştii au făcut vineri patru percheziţii în oraşul Piteşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de delapidare.

    „În cadrul activităţilor efectuate pentru prevenirea şi limitarea efectelor pandemiei determinate de infecţia cu virusul COVID-19, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au efectuat, astăzi, patru percheziţii în municipiul Piteşti, la o unitate spitalicească şi la domiciliile a două persoane fizice”, a transmis IJP Argeş.

    Din cercetări a reieşit că un angajat al SJU Piteşti „ar fi sustras din gestiune echipamente specifice de protecţie, pe care le-ar fi remis către diverse persoane fizice”.

    În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat măşti, mănuşi şi soluţii dezinfectante de la domiciliile celor două persoane.

    Trei persoane au fost duse la sediul poliţiei, pentru audieri.

    Poliţiştii înceracă să stabilească dacă gestionarul a vândut sau nu echipamentele de protecţie.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!