Ultimele tâmpenii debitate de Marcel Ciolacu n-ar trebui să stârnească furia celor care votează PSD-ul în mod tradițional. Asemenea ciolaci n-ar ieși ca păduchii-n frunte dacă n-ar avea în spate votanți la fel de iresponsabili.
Cum naiba să te mai superi pe un personaj agramat și analfabet funcțional, care pocește permanent limba română, când știi, dom’le, ce-i poate capul? Când ai văzut de ce-a fost capabil în ultimii ani? Când un om ca el n-a muncit până la vârsta de 37 de ani?
Să fii atât de revoltat, încât să-i ceri și demisia? Păi, un idiot care nu înțelege ce spune, care nu știe să facă o diferență între portofel și portofoliu, sau între o sală polivalentă și o casă mortuară, conștientizează sută la sută că trebuie să lase frâiele guvernării și pe cele ale partidului său – PSD – și să se retragă definitiv la pensie?
Că așa era normal să se întâmple, este cu totul altă poveste. Dar normalul, în ecuația politică de față, funcționează doar în cazul oamenilor normali, cu personalitate sănătoasă, cu pregătire profesională adecvată, cu rațiune, nu în cel al unor foști bișnițari, „revoluționari” ori gonaco-luntrași ai unor infractori odioși.
– Advertisement –
Tunurile nu trebuie trase spre Ciolacu, fiindcă nu câștigă nimeni nimic. Nici moldovenii, care se simt batjocoriți pe bună dreptate, nici ceilalți români. Tunurile trebuie trase spre întregul partid PSD. Cu o simplă demisie sau demitere, cum vreți s-o luați, nu se va rezolva absolut nimic. Ciolacu va primi o altă funcție, mai bănoasă decât cea de premier, așa cum s-a întâmplat cu Grindeanu. Iar în locul lui va fi parașutat alt personaj politic care va produce ilaritate și scârbă prin declarații, comportament și decizii guvernamentale.
Moldovenii, în frunte cu ONG-urile de acolo, ar trebui să acționeze altfel – atât în cazul Ciolacu, cât și în cazul PSD. De pildă, să nu mai voteze PSD-ul la alegerile din acest an, ca să nu se mai revolte în zadar cu alte ocazii – fiindcă vor fi destule.
ONG-urile din regiunea Moldova să țină cont de un aspect fundamental: la alegerile parlamentare din 2020, moldovenii au votat în marea lor majoritate PSD-ul. Iar ce și-au dorit, aia au primit, chiar dacă afirmația pare foarte dură.
– Advertisement –
Dacă un ONG din regiunea Moldova susține că „autostrăzile sunt construite, în sfârșit, în Moldova la presiunea cetățenilor acestei regiuni care văd, de zeci de ani, cum investițiile îi ocolesc constant”, cum se face totuși că PSD-ul e votat în acea zonă la fel de „constant”?
Adică, moldovenii chiar nu observă pe cine aleg să-i reprezinte de 34 de ani? Că așa-zișii politicieni din PSD îi păcălesc „constant”, că mulți intră la pușcărie pentru că le fură din bani, în loc să le facă autostrăzi? Ei au decis în peste trei decenii să se „scalde” într-o mare roșie, nu altcineva. Iar rezultatele se văd – foarte multe negative și prea puține pozitive.