Bolșevicul modern, n-ai ce să faci!
Au mai încercat unii în istorie să interzică dobânda, însă au călcat pe greblă. Nu poți interzice ceea ce este natural, firesc. Iar dobânda este firească, este expresia preferinței de timp pe care o manifestă oamenii.
Oamenii preferă, ceteris paribus, satisfacerea nevoilor mai devreme, nu mai târziu. Adică preferă să consume, nu să economisească. E firesc, consumăm pentru a trăi, iar economisirea nu are alt rost decât creșterea viitoare a consumului. Cine economisește – ca s-o scurtez – o face doar pentru a câștiga, pentru a obține dobândă. Cine se grăbește, plătește dobândă.

Unii oameni vor vota, totuși, cu Simion, din diverse motive, unul dintre ele fiind chiar acela că ei cred că este posibil ca Simion să taie dobânzile. Ei sunt păcăliți de Simion. Pentru a se deștepta, este nevoie să se educe. Să înțeleagă că tăierea dobânzilor înseamnă, aparent, un beneficiu pentru cei care se împrumută (se grăbesc să consume), însă reprezintă o barieră pentru cei care economisesc (deponenți etc.)
În consecință, tăierea dobânzilor creează un „război” între oameni, reduce acumularea de capital, reduce nivelul capitalului disponibil la nivel societal, reduce finanțarea investițiilor, implicit reduce nivelul de trai viitor.
P. S. Zicea cineva că AUR este partid de dreapta, care apără libertatea bla-bla-bla?